Trebuie sa vorbim despre Kevin

turturica spune:

Am citit si eu interviul. A fost cu totul altceva fata de ce ma asteptam. Cred ca autoarea chiar nu are habar cu ce se maninca meseria de mama si m-a surprins faptul ca nu intelege si nu ii plac copiii.
. Dezamagitor. Nu stiu, nu ma asteptam ca ea sa fie asa de superficiala referitor la cartea ei, mi se pare ca voi cele care discutati cartea o intelegeti mai adinc, poate tocmai din cauza faptului ca sinteti mame.

olympia spune:

Eu nu cred ca e "superficiala referitor la cartea ei",interviul arata exact limitele ei emotionale... E chiar trist, de-aia am zis "om tarat", poarta sigur in ea rani din trecut, e mutilata sufleteste.

buflea spune:

Exact asta este si parerea mea ...si sunt cu aceasta ocazie in asentimentul Marinei ... incercati sa-i justificati gestul acuzand-o pe mama si nu este drept. Se fac inca studii care incearca sa explice ce este in capul unui criminal, ce anume porneste instinctul asta de a ucide si de ce la unii si la unii nu ... inca nu s-a gasit un raspuns concret, dar cred ca cei care isi urmeaza aceste instincte trebuie sa aibe un dezechilibru nativ, nu e nimeni si nimic vinovat si responsabil pentru ei.

Chuny spune:

Da, Buflea, insa cum psihanaliza are raspuns la toate, aflam ca toti copiii abuzati sunt la fel, doar ca unii nu trec la fapte ...

nelia spune:

Se poate ca Chuny sa aiba dreptate, nu poti scuza gestul unui criminal pentru ca a fost abuzat in copilarie, eventual poti intelege mecanismul care l-a dus la crima... la gind si apoi la fapta si cel care l-a oprit de la fapta. Insa, pina la proba contrarie, pe mine m-a socat ceea ce spune ea (si nu e singura in ultima vreme) ca incearca sa scoata mama/parintii/restul total din ecuatie. Ori, cu psihanaliza sau fara, eu cu asta nu voi fi acord niciodata pentru ca eu cred ca asa cum un om care nu comite nici o crima este 'produsul' unei familii si a unei societati, la fel si criminalul este un 'produs' al altei familii si al unei societati. Sau ne consideram partasi si contribuitori doar cind rezultatul bun si ne dam la o parte atunci cind acesta este mai putin bun sau chiar oribil?

E periculos sa mergi in extreme, si in culpabilizarea parintilor pentru tot ce face copilul, dar si in sens invers, a considera criminalul singur vinovat de actele lui, iar pe cei din jurul lui total nevinovati. Cei mai multi care ajung la o crima (si chiar la o sinucidere), chiar si cei mai inraiti, care par raul intruchipat pe pamint, atit timp cit nu au trait si (s-au) crescut singuri pe o insula pustie... nu au ajuns acolo fara ajutor sau lipsa lui.

Astazi am vazut un film facut in Quebec, la fel de tulburator: https://www.youtube.com/watch?v=YStpiwG3CiE

Cornelia

Chuny spune:

Pt mine ramane reprezentativa imaginea cu ei doi pe parchet in acea casa imensa si goala. Nu cred ca filmul este despre iubirea materna, ci despre o intalnire, singuratate si neputiinta ...

Da, nu era pregatita sa fie mama, dar a avut si nenorocul ca primul copil sa fie un psihopat. Toate semnele erau acolo, de la inceput ... conexiunea intre ei nu s-a putut face. Exista o gramada de mame care nu sunt pregatite sa fie mame, insa intalnirea cu bebelusul si receptivitatea lui le fac sa-si descopere instinctul matern. Exista mamici asperger care isi cresc copii "asa cum trebuie", dupa manual, care isi iubesc copiii asa cum stiu prin prisma handicapului lor, si totusi copiii lor nu ajung niste criminali. (mie mi-au scris 2 mamici asperger de pe DC , nu are nicio legatura cu filmul, dar am tinut sa vorbesc pt asta pt a arata ca nu exista o reteta perfecta a iubirii de mama "suficient de buna"; fiecare iubeste asa cum poate si asa cum stie, fiecare mama are drumul ei catre inima copilului si catre inima ei).

Drama a facut ca Eva sa se intalneasca cu Kevin, aceeasi mama a gasit drumul catre inima surioarei lui Kevin, dar cu el a fost imposibil.

Si mie mi se pare mult prea usor sa acuzam mai ales mama ... cred ca finalul are o multitudine de cauze, personalitatea mamei e printre ele, insa finalul a fost strict alegerea lui si nimic din ce ar fi putut face mama nu ar fi putut impiedica acest final ... eventual un diagnostic la timp :-( Eva mi s-a parut prizoniera lui Kevin, nu a stiut sa fuga, nu a stiut sa ceara ajutor si nu a stiut sa il demasce, sa ii arate adevarata fata.

Mie Eva mi s-a parut autentica tot timpul : neindemanateca, nepregatita, a incercat tot timpul asa cum a stiut sa-l inteleaga si sa ajunga la inima lui. Mi-a ramas in minte scena de pe patul de spital, singura in care el s-a lipit de ea si si-a trimis tatal la plimbare: ei i s-a luminat fata si a zambit ca si cum cucerise un munte ce ar fi fost imposibil de cucerit. Dar a fost doar linistea dinaintea furtunii ...

nelia spune:

Asa cum spuneam, autorii au avut in cap una, noi interpretam cu ceea ce sintem. Eu una sigur interpretez cu ceea ce sint si simt.

Am recitit cu atentie interviul. Ea spune ca vorbeste despre maternitatea adevarata, eu spun ca vorbeste desprea ea insasi, despre ceea ce reprezinta maternitatea pentru ea. Si copiii... E dreptul ei si dreptul celor care simt ca ea sa o inteleaga si o felicit ca a ales sa nu aiba copii, asta ar trebui sa faca multa lume. Tocmai pentru ca nu-ti alegi copiii si nici copiii nu-si aleg parintii, asemenea hotariri sint binevenite. Mie mi se pare trist ce a scris, dar cred ca poate fi adevarat si pentru ea sa nu fie asa de trist cit imi pare mie. Nu ma mira insa deloc acum ce a pus in mama si nici ce a pus in copil.

Dar sincer, orice as face, tot trist mi se pare sa vezi doar atit intr-un copil, intr-un fiinta umana la urma urmelor...

Intre timp, am mai citit doua interviuri cu ea, in engleza... care sint mai edificatoare, are aceeasi ambivalenta in privinta maternitatii cu o are si Eva (in film cel putin).

Cornelia

olympia spune:

Eu cred ca diferenta dintre cei ce trec la fapte si cei ce n-o fac nu sta intr-un anume cod genetic (acesta infuenteaza doar partial) ci mai degraba in sansa de a intalni sau nu o persoana calda, luminoasa care sa se poata conecta la ei, care sa-i iubeasca si sa inlocuiasca astfel figura materna.

Eu am citit mai in viteza, pomeneste undeva scriitoarea de propria copilarie, de relatia ei cu parintii?

ela_04 spune:

Sunt de aceasi parere cu Chuny. Si eu am citit acum cativa ani o chestie asemanatoare mai mult de 80% din abuzati devin abuzatori. Nu musai a aceluiasi gen de abuz.

la asta ma gandeam si eu. amintiri din copilarie.

AgnesLuca spune:

chiar vroiam sa va intreb si eu daca, avind atitea probleme ca mama, nu a cautat ajutor in afara (n-am vazut filmul, va urmeresc si eu in tacere). In ceea ce priveste instinctul de mama, asa este, el se naste de multe ori in timpul sarcinii sau chiar in primele saptamini cu copilul, iar daca feedback-ul din partea bebelusului nu e pozitiv poate sa ramina "chircit" pentru totdeauna (nu dezvolt pentru ca ma indepartez de cerinta subiectului)