sustinere.. suport moral :)
Raspunsuri - Pagina 2
rilbuc1 spune:
Nu cred ca se poate citi asa ceva... Cand dati copy-paste din alte parti, dati un preview inainte de a salva.
| Citat: |
Oamenii au pove#537;tile lor. Probabil c#259; unele seam#259;n#259; intre ele. Ei se cunosc,se iubesc, a#537;teapt#259; un copil, merg pe acela#537;i drum. Cu toate acestea, fiecare poveste este unic#259;. Ce o face s#259; fie la fel #537;i totu#537;i unic#259;, alta? Amestecul nesfîr#537;it de culori ale dragostei, avalan#537;a de sentimente noi, dorin#539;a de a construi împreuna viitorul. S#259; fie d#259;ruirea? S#259; fie sentimentul nesfîr#537;it al recuno#537;tin#539;ei de a apar#539;ine unuia celuilalt? Probabil toate la un loc. Ceea ce este sigur, Sorana, Paula, este leg#259;tura care consolideaz#259; viitorul lor. Nu mai sunt singuri, sunt o familie. |
nadaflorilor spune:
acum se poate citi...
| Citat: |
| citat din mesajul lui mesteru ............. Prima intilnire cu viata Oamenii au povestile lor. Probabil ca unele seamana intre ele. Ei se cunosc,se iubesc, asteapta un copil, merg pe acelasi drum. Cu toate acestea, fiecare poveste este unica. Ce o face sa fie la fel si totusi unica, alta? Amestecul nesfîrsit de culori ale dragostei, avalansa de sentimente noi, dorinta de a construi împreuna viitorul. Sa fie daruirea? Sa fie sentimentul nesfîrsit al recunostintei de a apartine unuia celuilalt? Probabil toate la un loc. Ceea ce este sigur, Sorana, Paula, este legatura care consolideaza viitorul lor. Nu mai sunt singuri, sunt o familie. Exista un tarîm anume, un tarîm de poveste, de unde vin bebelusii, Dragostea, Tarîmul dragostei se afla la începutul Vietii, departe de toate grijile lumii. Copiii vin din îmbratisarea Dragostei si întîlnesc marea îmbratisare a Vietii. Anne si Sorin din Arad au primit cu emotie vestea venirii pe lume a celei ce va întregii bucuria de a fi împreuna. Copilul care se naste este cîntecul nesfîrsit pornit din sufletele celor doi parinti pentru a perpetua miracolul Iubirii si al cunoasterii. Venise sorocul. Anne astepta cu nerabdare darul miraculos care avea sa schimbe viata lor definitiv. De astazi, fericirea va purta un nume, Sorana Paula! - A venit timpul sa îmi intîlnesc parintii. As mai zabovi un pic pe aici cu voi, sa mai povestim, dar am auzit vocea tatalui meu si sunt nerabdatoare sa îl cunosc, spuse Sorana Paula. - Oh, ne bucuram pentru tine, Sorana Paula. Astazi îti vei cunoaste familia. Ce mai aventura! Nici noi nu mai zabovim prea mult pe aici, asa ca ne vom întîlni acuma în viata pe care o începi. Deodata, o lumina puternica si calda o învalui pe Sorana Paula. Era 5 mai 2005,ora 15 si 35 minute. ” E momentul venirii mele pe lume! Mami, Tati, domnule doctor! Sunt eu, Sorana Paula. Nu-i asa ca sunt voinica?” - Felicitari, Anne, felicitari Sorin aveti o fetita sanatoasa. Cîntareste 3,650 Kg si are 52 cm, spuse domnul doctor Serban. Sa va traiasca si sa fiti fericiti. În bratele mamei, pruncul atipi. Vor împartasi, de acum, multe lucruri minunate în viata: diminetile curate si serile înstelate, experientele majore dar si bucuriile simple. Împreuna vor descoperi izvorul încrederii si vor consolida, în fiecare zi, aceasta dragoste nesfîrsita. Alaturi, se va afla Sorin. Acest copil este fiica lui. Întodeauna va fi. E un sentiment nou pe care îl traieste, mîndria ca va putea construi un viitor sigur pentru ce îi este mai drag. Astazi a venit sa o cunoasca si sa îi promita ca îi va calauzi pasii catre lume. O va purta în suflet ca pe cel mai pretios talisman.Primul zîmbet, primul pas, primele întrebari, vor fi,pentru proaspatul tatic, momente de uimire si încîntare. ” Voi fi aici lînga tine! Te voi sprijini si te voi iubi în fiecare zi, cu toata fiinta mea” e promisiunea vie pe care Sorin o face acelei parti din el care, de astazi, va da un nou sens prezentului si viitorului. Vor ajunge acasa. Aceasta înseamna locul unde vor construi împreuna cele mai frumoase vise si sperante, locul unde se vor regasi dupa o zi plina de noi experiente. Sorana Paula abia asteapta sa îsi vada camera si patutul. ”Cîte jucarii am primit! Uite un ursulet. Acela ce o fi? Îmi va arata mami mai tîrziu, acum vreau sa manînc si sa dorm, sunt foarte obosita. Daca plîng, îmi va schimba cineva scutecul?” Sorana Paula începe sa plînga cu putere: ”Nu-mi place sa fiu uda!” Anne desfacu scutecul, îl schimba repede, dupa care îsi puse micuta la piept. Un val de fericire si caldura inunda cea mai draga faptura. In scurt timp adormi din nou la pieptul mamei. ”Ce bine e in bratele mamicii” Primii vizitatori sunt:bunicii Bubu si Moamoa. Cu emotie, privesc micutul miracol. Printre daruri, lacrimi si flori se gîndesc deja la momentul cînd va mai creste, la plimbarile si povestile pe care i le vor spune, la rîsetele si nazbîtiile viitoare. Acum vrea doar ss manînce si sa doarma. Cîts liniste si seninatate i se citeste pe chip! Toata pacea si bunavointa lumii pare a fi coborît peste coltul acesta de camera unde ca într-o coaja, învelita de dragostea celor din jur, miezul crud va creste. Prima baita a fost un succes. Cu mare grija, Sorin a pregatit apa, uleiul de baie, samponul cel parfumat. Citeva jucarii pluteau vesele, dornice de joaca. Înteresanta senzatie! Apa calduta si bratele sigure ale mamei alintau usor pielea laptoasa si trandafirie. Îi aminteste de siguranta din pîntecul mamei. Anne a pregatit prosopul cel mai pufos, ca dupa baie. Sorana Paula sa se bucure de caldura tesaturii moi. Dupa baie, în semn de multumire, un zîmbet de înger coborî peste inimile parinîilor. Primul ei zîmbet este cel mai frumos zîmbet de pe pamînt. “E noapte. Luna vegheaza discret la fereastra. Stelele zîmbesc si îi fac tot timpul cu ochiul. Ar trebui sa o cheme pe mama sa le vada. ”Mami…mamai…! ”Noapte buna,luna! Noapte buna stelelor! Daca mai vreti sa stam de vorba, treziti-ma! Ah, înteleg, trebuie sa dorm mult pentru a ma face mare. Cred ca si mami trebuie sa doarma. Mîine o luam de la capat: mîncat, jucat, dormit, mîncat, jucat, baita. Pot sa va spun un secret? A început sa îmi placa din ce în ce mai mult baita. Abia astept ziua de mîine!” Soarele straluceste jucaus pe cer. E vreme buna de plimbare. Sorin a pregatit caruciorul iar Anne pregateste cele mai frumoase haine pentru plimbare. E prima iesire în parc. Sorana Paula va vedea, în sfîrsit, Lumea…Este foarte nerabdatoare. Oare este adevarat ca este…foarte mare? Abia asteapta sa vada copacii, sa vada strada, sa vada oamenii si copiii. ”Acesta cred ca este caruciorul. Nu ma asteptam sa fie atît de confortabil. Am acum posibilitatea sa vad totul foarte bine. E prima lectie despre lumea înconjuratoare si nu vreau sa pierd nimic. Sper sa nu adorm. Oaah…iar mi sa facut somn. Ce o fi si cu somnul asta? Nu vreau sa adorm chiar acum. Stiu, vor fi multe plimbari de acum încolo. Dar sa adorm de la prima iesire?” A venit vremea primelor evaluari. Domnul doctor asteapta la cabinet. A mai crescut în greutate si sa mai înaltat. ”Cred ca e de la somn. Toata lumea îmi spune ca daca dorm voi creste sanatoasa si mult mai repede. Cel mai mult îmi place sa ma joc si sa ma plimb. Cel mai putin îmi place cînd trebuie sa fac vaccinul. Ma ia mama în brate, dar tot nu pot sa îl sufar. stiu, stiu, trebuie sa îl fac. Dar nu pot sarii niste etape sa ma fac odata mare si sa scap de el? Noroc ca nu se întimpla în fiecare zi.” Anne este fericita ca micuta ei este sanatoasa si creste vazînd cu ochii. Obrajorii trandafirii, micile gropite de la fiecare încheietura, trupul gingas mirosind a lapte si parca a smirna, gînguritul ei suav cînd se simte bine, toate acestea fac din aceasta faptura un dar special venit de la Dumnezeu. “Astazi am descoperit ceva foarte interesant. Am doua mînute. Prima data m-am speriat foarte tatre. Aratau ciudat. Apoi am descoperit ca sunt foarte utile. Te poti juca la nesfîrsit cu ele. Acum stau toata ziua si le admir. Abia astept sa vina bunicii Bubu si Moamoa. Vreau sa le arat ce descoperire am facut. Mami si tati s-au bucurat foarte tare cînd le-am aratat ce pot face cu minutele. S-au distrat, ce mai! Am niste parinti foarte simpatici. De fiecare data cînd mai descopar cîte ceva, sunt foarte fericiti. Rîdem mult împreuna.” În fiecare seara, pîna Anne o pregateste de culcare, Sorin o cucereste pe Sorana Paula cu o noua poveste. Ea îl asculta vrajita. ”Cîte povesti stie tata!” Sorana Paula a facut progrese mari. Poate sa stea între perne. E o pzitie foarte buna sa vada totul în jur. Este foarte jucausa, curioasa si nerabdatoare. Fiecare jucarie din jurul ei prinde viata. ”Sa va povestesc despre jucarii. Atît mami cît si tati îmi spun numele lor. Acesta este ursuletul, celalalt este catelul, acesta este rata ( stiati ca rata face mac, mac?)” Cel mai frumos zîmbet s-a îmbogatit cu doua perlute. Sunt cele mai pretioase perlute din lume. stirea noii achizitii circula cu repeziciune. Toata familia este mîndra de marele eveniment. ”stiti ce mi s-a întimplat? Am simtit o mica umflatura în gingie. Era usor dureroasa, asa ca mi-am bagat tot pumnul in gura. Era mai bine asa. Mama a început sa rîda. ”I-a iesit primul dintisor! ”Striga fericita. Nu întelegeam prea bine de ce era atît de bucuroasa, mai ales ca nu era prea placut pentru mine. În urmatoarele zile au mai aparut cîteva mici umflaturi. Cred ca îmi vor iesi dinti. Am aflat ca este normal sa fie asa. O fi bun laptele, dar as putea încerca si altceva. De exemplu merele. Îmi plac la nebunie merele. Nu peste mult timp voi putea sa le rontai. Deocamdata sunt multumita si cu jucariile!” Plimbarile lungi, prin parc, fac parte din obisnuinta fiecarei zile. Este cel mai asteptat moment. Pentru Sorana Paula nimic nu se compara cu bucuria de a intra în vacarmul prietenos al parcului. De altfel nu mai are asa de multe probleme cu somnul. “Nu mai atipesc atunci cînd mi-e lumea mai draga, adica în momentul în care ies la plimbare. Îmi place sa vad oamenii, masinile, îmi place sa ma plimb prin parc. Aici sunt tot felul de lucruri stiute si nestiute. Mai ales pe cele nestiute as vrea sa le cunosc. Cel mai mult îmi place în leagan. Am vazut copii mai mari care se dau în topogan. Cînd voi mai creste, vreau sa urc si eu acolo. Pare foarte interesant, altfel n-ar fi atît de multi copii care sa urce veseli, apoi sa îsi dea drumul cu voinicie pe jgheabul îngust. As mai vrea sa merg si pe bicicleta, dar mai e mult pîna acolo…” “Poate zilele acestea ma hotarasc sa merg în picioare. Cred ca acesta e pasul cel mare. Daca reusesc, toate celelalte vor fi foarte usor de împlinit. Înca mi-e frica. Apoi e mult mai comod sa mergi de-a busilea. Nu iti pierzi niciodata echilibrul. Parca totusi as alerga. Sa ma ridic acum? Aaah, ma dezechilibrez… Iar am cazut. Hai sa mai încerc odata. N-o sa merg toata viata tîrîs, doar nu sunt larpe. Mami, mami am reusit! Uite-ma, nu mai sunt bebelus! Sunt fetita in toata firea. (Am uitat sa va spun ca de ceva timp îmi pot striga parintii. Nu-i asa ca am crescut mare?)” Primul pas real dar si primul pas catre o lume care îsi va deschide, zi dupa zi, tainele. Aici se încheie primul capitol. Vor urma altele la rînd, pline de încredere si nadejde. V-am povestit cîte ceva despre începutul aventurii mele. stiu ca e abia începutul, pot sa va spun ca am cîteva certitudini. Parintii mei, Anne si Sorin, ma iubesc si eu îi iubesc. Voi avea o viata frumoasa pentru ca ei sunt alaturi de mine. Simt puterea dragostei care ne uneste în fiecare dimineata si care se continua lin, în amiaza, ca apoi, sa se împlineasca nesfîrsit în fiecare seara. stiu ca atiî timp cît suntem împreuna toate bucuriile, dar si greuatile firesti ale vietii, le vom împarti senin. Cu drag, Sorana Paula Iubiti-va nepotii |
mesteru spune:
Multumesc, nadaflorilor, pentru corectia facuta la acea mica povestioara. Vreau sa cer scuze de la toata lumea pentru ca am gresit si nu am previzualizat inainte de a trimete. Rog un moderator sa stearga ce am scris eu si sa lase doar corectia facuta de nadaflorilor. Povestea este adevarata.