Valcence in lumea larga

lara_c spune:

Multumesc fetelor de primire,

Despre tari , ce va spun in UK e ca.. ..in UK . Acolo stam cam 12-18 luni la fiecare 3-4 ani. Avem casa acolo, ceva familie si incercam sa ajungem in vizite macar o data pe an. Mai ales pt copii . Fetita mea oricum insista ca ea e bengaleza si fratele ei thailandez ( pt. ca s-a nacut in Thailanda).

In rest ne mutam la 3 ani data in alta tara.
In Bangladesh suntem de doi ani si jumate si sincer cu toate ca e o tara subdezvoltata ne simitim foarte bine. Conditiile sunt mai mult decat ok, scoala fetitei este foarte buna
( merge la scoala franceza de aici), viata sociala este foarte activa. La fel si activitatile extrascolare / pt copii mai mici. Chiar am prelungit contractual cu inca un an – deci o sa stam 4 ani in total. Nu am invatat insa limba si nu am prieteni inafara comunitati de expati. Fetita mea vorbeste ceva benghaleza( a prins de la bona) si datorita faptului ca este la scoala aici a invatat franceza foarte bine- un alt mare avantaj.

Cum e prin ‘tarile voastre’? Cat de des mergeti prin VL . V-ati gandit sa va intoarceti definitiv?

chatonel spune:

interesanta viata ta, Lara... cred ca mi-ar place sa experimentez.

Cit despre ravanitul la Valcea, pt totdeauna, nu, nu m-ar tenta si nu stiu pe nimeni sa fi revenit, adult, pe meleagurile copilariei... oricum, anii aceia si copilaria s-au dus, au ramas numai niste locuri in care avem amintiri frumoase ....

michelle-usa spune:

a venit vb de revenirea pe plaiurile natale...nu stiu, daca stiti povestea mea.
in urm cu citiva ani noi ne-am repatriat si apoi ne-am reintors aici in 2010?

pot sa scriu un roman despre asta, prin cate am trecut.

mie nu-mi mai imi trebuie cat traiesc!!!!

daca vreti va spun...

michelle

michelle-usa spune:

fiu-meu vb din ce in ce mai prost romaneste, desi noi vb numai rom. cu el.
zicea la creanga..."branca", adica jumatate branch si juamate crenga
mai vb cu el cateodata se uita la mine pierdut ca nu stie ce vreau...despre ce vb. imi zice ca vb "strange".

si sotul desi a stat un an in valcea tot nu s-a obisnuit cu oltenismele noastre: fusei, facui...politza(etajera), blana(de lemn)

michelle

chatonel spune:

wow, michelle voi ati incercat un an? sigur ca vreau sa citesc povestea ta

lara_c spune:

Da! Spune-ne. Te-ai intors chiar in VL?

Eu nu as exclude intoarcerea, e vorba numai de bani/serviciu.
Daca as gasi un serviciu mai bine platit( mai bine zis daca am gasi amandoi) nu as spune nu . Dar in Valcea , ma indoiesc totusi, cu toate ca nu se stie.
In Bucuresti insa sunt cateva multinationale care ofera salarii chiar foarte bune , dar ar tb sa fie mai mult decat acum ca sa justifice schimbarea de cariera.

Daca nu, poate la pensie...LOL

michelle-usa spune:

Nici nu stiu de unde sa mai incep …. toata chestia asta cu Romania a fost ca un nightmare. Nu a fost ceva la repezeala…am mers in Romania-nu ne-a placut –am venit inapoi aici…. Nu, si noi am stat am judecat…am inccercat sa luam o decizie buna…mult , mult timp ne-am gindit si ne-am rugat sa fie bine.Voi impartii povestea mea pe ani…ca toata repatrierea si experienta cu Romania a luat cativa ani…2004-2010
incep pe ani:
2004,2005,2006
Totul a inceput in 2004 cand ne-am gindit: hai sa ne intoarcem in R! Eram plecati din tara ,eu 10+ ani sotul 15+. La acea vreme willy al nostru avea 1 an si jumate. Aici, aveam déjà cumparat un apartament cu 4 camere…dar nu avem familie nici prieteni pt ca sotul meu lucra 11 ore /zi, castiga bine nu pot sa zic….dar prea mult stress si nu aveam timp de prieteni,si erau la distant prea mare…deci ne rezumam la telef. Ok, deci eram singuri, ne era dor de tara, de familie…eu aveam parintii si fratele in Rom. Sotul avea doar tatal acolo. Aici mergeam la biserica Americana (suntem new born Christians), si ne interactionam doar cu americanii…
Noi eram dintre cei care s-au integrat bine aici. Ne placea America…dar credeam ca e viata prea dura si singura. Stiam ce e America si cu bune si cu rele. Am nascut aici –stiam cum sunt spitalele si cum esti tratat…ce sa mai dupa atitia ani cunosti sistemul,tara, oamenii….stii la ce sa te astepti cu bune si rele.
Am stat mult pe forume, toti ne spuneau “nu veniti in R”, dar parintii ziceau”veniti…ca va descurcati voi…e bine si in Rom.” Stateam intr-o zona f. misto, aproape de ocean…vreme super…viata linistita.Dar vroiam casa, vroiam prieteni romani. Aici casele erau f. scumpe…nu ne puteam lipi de nimic cu un pic teren cum vroiam noi. Plus…dorul de ai mei…dorul de casa...
Deci am ales Romania ca:
Scolile sunt mai safe decat aici……
Mancarea mai naturala
Aproape de prieteni , parinti…rude
Vorbim limba noastra
Putem lua casa cu teren
Suntem in tara noastra….
Putem face o afacere, ceva…
Viata mai ieftina
Asigurare sanatate mi ieftina
La un necaz am rude cine sa ma ajute
Strazi mai safe.

Asa ca, am impachetat si in Nov 2005, dupa un an jumate de dezbateri, am plecat dupa ce am vandut apartamentul. Am pus masina si lucrurile pe container. Am ajuns in Rom dupa atitia ani de America , timp in care noi nu mai venisem in tara nici macar in vizita. Cum am ajuns in R. nu pot sa-ti spun ca mi-a placut ce am vazut dar ma bucuram ca eram cu ai mei.Sotul a vrut sa plece inapoi in America dupa 1 saptamana –asa mare a fost socul pt el.
Mama a facut cancer in 2002… si ma bucuram sa fiu cu ea. Ma bucuram ca are si baietelul meu bunici…ca bunicii se bucura de el…
Ok ajunsi acolo…se pune aintrebarea unde sa ne stabilim in Rom? Am cautat o casa in Valcea …nu am gasit…toate erau mici , urit si scumpe…sau langa tzigani. Am cautat prin Sinaia o vila si sa fie si pt afacere…nimic…mici si fff scumpe….pana la urma am ajuns in Constanta. Cum am vazut Marea Neagra …am zis …gata aici vreau sa stau. Desi era departe de ai mei si ai lui…dar am decis Eforie Nord. Dumnezeu ne-a dat o casa super (e net la : vilameridian.cabanova.ro), mare, frumoasa…apoape de mare…si la prêt convenabil si putind fi fol ca afacere pe timp de vara.
Ok, problema a inceput cand trebuia sa soseasca lucrurile noasre ca am descoperit ca romanasii nostri nu ne face repatrierea si nu ne da scutirea vamala pentru lucruri si trebuia sa platim…zici de mii de dollari….vama la tot ce aveam. Assta deci in 2006 ianuarie. Casa o cumparasem tot in aceasta luna.
Nu a contat ca aveam acte de America, copil nascut in America…casa in America…la Evid Populatiei figuram cu vechiul domiciliu din Romania…Sotul…si mai incurcat…chiar daca avea certificat de nastere roman…nu-l mai considerau roman ca please din tara pe timpul lu’ Ceasca…Trebuia el sa dovedeasca ca nu si-a pierdut cetatenia. Daca poti sa-ti imaginezi asa aberatie. Iar eu trebuia sa mai stat un an in America ca sa figurez la ei cu domicilul instrainate. Deci nu am putut rezolva nimic. Drumuri facute la Bucuresti , peste tot…nu am rezolvat in timp si contianerul venea in vama.
Doamne ce sa facem? A trebuit sa intoarcem containerul…alti $5000…dar aveam masina de ….35,000 plus amintiri, lucruri personale care nu poti pune prêt.
Ne-am intors in America... Bucurosi ca ne-am luat asa casa frumoasa, dar intristati ca lucrurile nu au mers asa cum credeam. Dar am zis ca oricum mai stam 2-3 ani in America si cu mai multi bani ne intoarcem si o sa fie mult mai usor.
Sotul a fost depresat vazind Romania dupa atitia ani cu schimbari putine in bine. Aceleasi strazi murdare, blocuri jegoase… vechii comunisti la putere…tigani etc…
Ca sa rezolvi ceva trebuia sa te imbraci frumos…ca altfel nu te baga in seama.Nu ca in America cand peste tot, pentru toti esti acelasi indifferent de haina care o ai. Eu m-am dezobisnuit de costumele care le purtam si eu pe vremuri, cand nu ieseam decat machiata…si coafata…iar viata in America…f. lejera…blugi, tricou , ochelari de soare. Ce sa mai, aveam ceva remuscari cu privire la R. dar ziceam ca o sa fie bine…mai bine ca in America.
2007….Ok, pana acum a fost doar incalzirea… sa vedeti ce urmeaza…
Dupa 1 an doar, in 2007 a trebuit sa vin in R. sa inchiriez vila la turisti pe timp de vara.
Am stat din Aprilie - Sept. l-am avut si pe Willy cu mine.
Ok atunci am inceput sa vad cu adevarat ce inseamana Romania. Cu firma, cu afacerile in Romania, cu inchiriatul, cu vecinii…cu mizeria de pe plaja si oras…cu ciinii vagabonzi, cu hotii. Chestii care nu le observi cand esti in vizite scurte, cand petreci cu familia.
Turistii, romanasii nostri plini de fitze, stricau prin camera, isi batau joc pur si simplu de mobilier nou, lenjerii noi…nu le pasea. Am avut turisti si din Germania, italia, belgia, franta, ungaria…dar se cunostea bunul simt. Romanilor nu le pasa pur si simplu de bunul altuia(sigur au fost si sunt exceptii). Si asta afecteaza pe toata lumea din R.In Romania pun azi o banca in parc…daca nu o prind in lanturi…se fura pana a doua zi. Lipsa de bun simt si de a proteja bunul public e problema majora acolo.
Vecinii –oameni care nu-i vazusem niciodata, nu-i cunosteam, nu ma cunosteau, se certau cu mine pe turisti ca de ce eu am si ei nu (dar eu statea 5-6 ore zilnic pe net doar sa-mi fac reclama).Erau invidiosi ca am venit acolo, ca am asa vila si ei niste casute…..
A venit o furtuna mare si mi-a inundat demisolul…nimeni de pe strada nu a sarit sa ma ajute…. Rideau a doua zi…zicand ca mi-a spalat ploaia casa. In America si doar daca tusesti o data te intreba daca esti ok, daca te pot ajuta cu ceva….Erau invidioasi ca stam si in America, ca suntem tineri si déjà realizati, ca avem asa casa mare…etc
Willy s-a imbolnavit a trebuit sa-l duc cu salvarea noaptea la spital…salvarea si asistenta nu erau dotate cu nimic…nici macar un paracetamol, nici macar un pansament…nici o farmacie noaptea deschisa in Eforie….la spital am crezut ca mor cand am vazut mizeria…ne dusese la spitalul de infectioase din Constanta. Doctora de garda cand i-am spus ca nu-l internez acolo a inceput sa strige la mine ca sunt inconstienta…ca refuz, ca imi moare copilul acasa…si nu-mi pasa….La care i-am zis ca mai bine sa moara acasa, in bratele mele decat sa-l las in spitalul asta jegos. Chestia era ca stiam ca nu parea chiar grav, dar pt prima data in viata imi facuse febra 39 si cu o zi innainte mi-l adusesera parintii si uitasera trusa mea medicala…de aceea nu aveam nimic sa-I dau de febra. Am implorat-o pe dr. sa-I dea ceva de febra si sa plec…si sa indurat pana la urma. Dar am dat semnatura ca daca se intimpla ceva sunt de vina…Noaptea la 3 , cu copilul in brate cautam taxi in Constanta…Ok, am trecut si peste asta…nu s-a intimplat nimic, a doua zi era ca nou…deci nu era nimic asa grav. Ok, asta cu spitalul!
M-a ingrozit mizeria orasului si a plajei. Nu puteai calca pe plaja de rahati…(caine si oameni)… femeile puneau copii mici sa faca acolo…si altii calcau…tufele miroseau a urina. Mancau seminte si cojile el aruncau ca nesimtitii pe nisip. Pe apa pluteau rahatii. Lumea injura, vb urit…manele la orice colt… femei dezbracate…Nu puteam sa ma duc sa-mi platesc billurile ca ma muscau haitele de caini…fara exagerare ! Pacat de frumusetea marii ca nu e protejata si apreciata.
Nu numai Eforie era asa…ci toata Constanta…Bucurestiul si alte orase care le mai vazusem…tigani, mizerie, hirtoape…lume lipsita de inima…si consideratie.
La magazin in Carrfour cand i-am dat lui Willy sa muste dintr-o pine calda, de 1 ron, au venit badyguarzii sa ma pun sa platesc imediat… si apoi ma urmarea ca pe un hot …ca poate furam ceva. Doamne am crezut ca nu-i adevarat! Am cumparat un mixer…stii cat a mers acasa? 3 secunde…apoi a murit…si cand l-am dus la magazine innapoi vroiau dor sa-mi dea altul la fel….ceea ce am refuzat…dar desigur alti nervi…alte discutii pana sa-mi iau banii.
Pe unde mergeam la office-uri sau magazine parca erai invizibil…pur si simplu nu te bagau in seama sa te intrebe ce vrei. Pe strada era sa-mi rup picioarele de nu stiu cate ori…plus sa calc intr-un canal fara capac. Masinile trec pe rosu, soferii merg ca nebunii…strazile pline de gropi…masini merg pe trotuare…
Eu i-am spus sotului ca e jale mare in tara…ce nebunie si mizerie e cat cuprinde…si ca eu nu as mai vrea sa ma introc in R. Ai mei...tot ziceau lasa ca se rezolva, se va face si in R. si va fii bine.
Ok, in toamna mi-a mai furat in autogara si geanta cu laptopul nou si toate actele mele in original. Eram cu Willy eram dupa 6 ore de mers,obosita, dimineata la 4,30… nici nu am observant cand mi-a luat….ok…nu l-am mai gasit niciodata. Cu actele a fost mai greu…Si asa s-a terminta vacant mea de 5luni si am plecat din tara, in sfirsit. Eram foarte dezamagita de tot ce vazusem si traisem.
Am ajuns in America sotul mi a spus ca in urma cu 2 luni il luase durerile de spate, hernie de disc si era in disability, nu mai lucra si nu-mi spusese sa nu ma supere.
A facut tratament, terapie…nimic nu a mers. Beneficii nu mai primea, nu mai aveam nici un income aici iar el nu putea lucrea…deci singura solutie a fost sa ne intoarcem ca macar nu mai plateam chirie… iar din ce cisiggam vara, traiam tot anul acolo. Orice i-am spus sotului nu l-am putut convinge cat e de rau in tara asa ca ne-am pus iar lucrurile in container..alti 5000 dati …si gata am plecat spre Romania in 2008.
2008
Tot au mai fost problem cu repatrierea sotului, desi de 3 ani avea dosarul pt clarificare cetateniei…nimeni nu vruia sa-l recunoasca roman doar cu certificatul de nastere…am ajuns la Ministerful justitiei…scrisoare la Ministru…dar pana la urma cu o relatie (sus pusa)am rezolvat-o.
In vama cand ne-am luat lucrurile am stat ca niste homelesii pe scari 10 ore …in stress, ca nimic nu e clar cu ce sa faci, unde sa te duci…dar am terminat si cu asta.
Masina nu am putut niciodata sa o inmatriculam ca ne cerea peste 4000+ euro taxa…ceea ce am refuzat sa o facem.
Noi suntem oameni calmi, dar acolo iti pierzi orice calmitate si cum ieseam din casa oriunde ne duceam ne faceam nervi.La banca pt un simplu transferi pierzi o jumate de zi si te doare mana cate hirtii inutile complectezi. Sotului meu ca nu avea la el 2 dovezi de identitate…desi era titular pe cont…nu i-a dat 200 ron.
Vecinii tot rai, invidiosi…cu exceptia unei singure familii. Se certau cu noi din nimic…sincer spun nu mi-a venit sa cred. In atitia ani de America nimeni nu ne-a jignit cat am fost jigniti in aceste luni in R.
Turistii poate doar 10% sa zic ca au fost cu bun simt restul trebuia sa le support mojiciiile si chiar sa-mi distruga casa…ca ei au platit cazare . …aveam scari din marmura, balustrade de stejar masiv , parchet din lemn …si lor nu le pasa de ce stricau…Pusesem mult suflet in afacere…imi placea sa am turisti, sa le ofer the best, dar speram ca sa fie cu bun simt sa aprecieze …sa fie cu grija sa mai beneficieze si anul urmator de calitatea lucrurilor…dar nu a fost sa fie asa…
Mi-au dat amendat pe nedrept la Admin Financiara , eu citind legea referitoare le-am spus ca nu e bine…Apoi directorul a inceput sa ma ia la misto si sa zica ca “daca ma iau in colti cu el chiar ca imi da amenda dubla”. Si desigur-eu care vreoiam sa vad o bruma de dreptatae am mers inaninte. Ei , am facut recursuri si la Bucuresti…si ca sa fac povestea scurta…mi-au dat banii inapoi pe amenda si s-au cerut si scuze’printre dinti”. Un functionar de acolo a zis ca de cand e el nu a vazut pe cineva ca isi ia banii pe amenda de la Admin Financiara. Dar chestia e ca multi platescc chiar si acum acea amenda stupida, care nu face sens …si sunt buni platiti…fara sa investigheze …. Ok, asta a fost alt eveniment , cu sf ceva mai frumos.
Mizeria era tot aceeasi, plaja ti se face sila. Ca sa nu mai zic faptul ca tipele topless…si cu tanga …de se uita fiul meu cu ochii mari…Manele, mancare proasta si scumpa….strazile tot nereparate…
Ok dupa 6 luni sotul meu a decis ca vrea sa vinda si sa plecam iar in America. Ei insa criza déjà venise…chair daca Basescu nu o vedea noi am observant-o in iulie-aug. Insa era prea tirziu. Chiar daca efectele nu s-au vazut imediat, noi nu am realizat amploarea. Parintii ne-au rugat insa sa stam cu ei in alt oras si sa vedem daca se vinde vila…Ne-am mutat la bloc cu ai mei. Eram 5 in apartam cu 3 camere…mamei i-a revenit cancerul a inceput chemo. Au fost luni de cosmar. Mizerie in bloc, caini vagabonzi de imi era frica sa-l duc la gradi pe willy, injuraturi pe strada…noapte nu puteam dormi de fumul de tigara de la barul de la parter noi stateam la 2, noapte veneau gunoierii, luau gunoiul de 2 ori pe noapte…si mergea masina de gunoi singura, facand zgomot…fara sa-I pese nimanui. In piata nu-mi dadea castraveti daca nu luam si rosii de la aceeasi femeie…la magazine nu-mi dadea salam nici macar o bucatica cat unghia sa-l gust….si tot asa… Willy mai punea mana prin magazine si atingea marfa…dar e un copil cuminte niciodata nu mi-a spart ceva…si strigau vinzatoarele la el … Eram in orasul meu in care am crescut, dar nu ma vedeam cu rude, prieteni ca fiecare sunt cu treburile si necazurile lor. Doar cu ai mei. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta posibilitate de a mai fi cu ei, si a sta aceste luni impreuna dar in rest…nici in vis nu-mi mai trebuie.
Mergeam cu mama la spital,pentru chemo tratament, daca nu-I dadea 5 lei la asistenta care ii facea perfuzia ii spargea intentionat vena. Si vreau sa spun ca mama facea 3-4 perfuzii pe saptamana doar in vena, doar intr-o singura mana…ca nu avea voie altfel. Cred ca si la un animal in situatia aia nu ai face asa ceva intentionat. Imi venea sa urlu cand vedeam asa ceva. E inuman! Cand tata a fost apoi in spital si m-am dus la el , mi s-a facut rau de miros (nu sunt o persoana prea sensibila), am asteptat pe culoar in picioare vreo 3 ore sa termine dr tura de garda. Scaune nu erau, m-am asezat pe jos…ei m-am ridicat imediat cand am realizat ca misunau gindacii…mi-a facut o sila… Usile erau indoite, peretii murdari, pe jos mizerie…Nu stiu cum doctorii accepta sa lucreze in aceste conditii. Oameni bolnavi impreuna cu sanatosi stind pe la usi…ce sa mai parca retraiam vremurile lui Ceausescu…dar si atunci era macar mai curat.
In 2009 aceasi poveste, turisti cu tupeu si fara bun simt. Preturile la alimente cresteau lunar. Preturile la cazare mai mici….taxe peste tot, impozitul crestea… Dar am mers inainte….sperind ca vindem vila si plecam. Chiar nu mai era de stat, dar vila nu se vindea. Probleme si mai mari cu turistii. Nesimtirea, nepasarea e in floare in Romania. Aveam turisti, in casa mea care nu ma salutau… Aveau pretentii ca sotul meu sa le care geamantanele imense 2 etaje …desi nu stiau ca el e la un pas de operatie…mi-au facut review-uri mincinoase pe net…M-a umplut de dezamagire .
M-am imbolnavit de la o pizza de am crezut ca mor…2 zile am vomitat…dar desigur la spital nu am calcat…Asa ca am renuntat sa mai maninc la restaurant…desi willy obisnuit in America mai vroia ceva diferit… dar el si taica-su la fel s-au imbolnavit cu infectie alim. de la alimente din magazin si au zacut la pat aproape o sapt.
Vara i-au aparut niste pete mici albe pe fata lui Willy. Sotul s-a dus cu el la un dr. bun din Constanta…dar cum sunt barbatii nu a stiut cand a venit acasa…sa-mi repete ce a zis ca are dr. (eu a trebuit sa stau la vila cu turistii in ziua aia). Am suant a 2-a zi sa-l intreb eu pe dr. la care a zis ca nu tine nici o evident, fisa cu pacientii si nu-si aminteste ce are copilul meu. Eu care nu ma multumesc cu asa raspuns…am vrut 2-nd opinie…M-am dus la Seful clinicii de dermatologie din Constanta…la cabinet particular…platesc intru ..era parca o policlinica veche nu cabinet particular…Se uita la el cu o lupa si zice”da…asta e…”eu zic…”ce e?’…m-a luat déjà cu fiori. E vitiligo! Imi spune nepasator. Am crezut ca mor pe loc. Bola asta e incurabila. Mi-a dat niste crème, mi-a spus ca nu se va face bine niciodata…ca va fi mai rau…ca toata pielea se va umple de pete albe. Am plans tot drumul pana acasa , in autobus, cu copilul de mana…am plas cred ca 2 zile…eram disperata! Am mai vb cu dr de famillie, cu o alta prietena care si ea e dr…si mi-a recomandat o alta opinie de specialitate. M-am dus am vazut un alt dr. tot f. bun din Constanta…la care mi-a spus ca nici vorba de asa ceva…nu se poate sa fie Vitiligo ca nu arata ca vitiligo. I-am spus adevarul si a zis ca nu stie de ce a zis dr. acela asa ceva. Parca mi-a mai venit inima la loc. Apoi m-am dus din nou la primul dr. la care fusese sotul…sa vb cu el face-to –face…si asta la fel…Nu are Vitiligo! Si ca are pitiriazis (o boala usoara de piele, temporara, din cauza soarelui) si dispare la toamna. Ceea ce s-a si intimplat. De fapt nu i-a mai aparut de loc. Dar stresul in care am sta 2 saptamani, si lacrimile si disperarea din cauza unui diagnostic pus de un dr. caruia nu i-a pasat…mi-l plateste, mi-l sterge cineva? Numai Dumnezeu! Mi-a dat dr din urma un tratament dar mai mult crème cosmetic nu tratament important , antibiotic…cevva…. care au costat peste 500 ron si nu stiu daca ia folosit la ceva sau au disparut de la sine…cum mi-a spus altcineva (tot o doctora, ca de fapt pitiriazisul se trateaza cu o crema facut in farmacie de 10 ron). Dar i-am multumit lui Dumnezeu ca s-a facut bine.
In toamna anului 2009 am decis sa ramanem la vila , sa nu mai mergem la ai mei ca daca vrea cineva sa o cumpere sa fim acolo sa o prezentam...eu am facut reclama puternica peste tot pe net…agentii ne spuneau ca nu avem sanse. Pretul il scazusem la jumatate doar sa o dam sa plecam. Oricum si asa era mai mult decat o cumparasem ….
Toamna la Eforie e patetica…nu turisti, nu lume…magazine inchise…caini vagabonzi , flamanzi…Willy zicea ca e ghost town . Nu l-am putut da la gradi ca era prea departe, plus ca nu mi-au placut conditiile. In parcuri era pustiu…rar veneau copii.Nu aveam masina inmatriculata deci o tineam in garaj si noi mergeam cu taxi si cu autobuzul unde aveam treaba. De multe ori autobuzul nu ma lua chiar daca ma vedea in statie cu copilul de mana, ca ii spuneam ca merg doar o statie…desi distanta era destul de mare si ii era greu la cel mic pe jos , plus ne era frica de ciini…plus frig, ploaie…zapada.
Iarna a venit…zapada de 1.5 metru+, nu puteam iesi din casa. S-a interrupt curentul si nu a fost facut decat dupa 36 ore… era doar 2-3 grade in casa…. Am prins o iarna cumplita. Dupa ora 3 nu mai puteai iesi din casa ca erau haite de ciini flaminzi. Gramezi de 2 m. de zapada nu erau ridicate. Din autobus calcai in zapada de 1 m. unii aruncau zapada dupa bloc jos…fara sa se uite ca poate trece un om, un copil… si le cadea in cap. NU stiai unde sa te uiti cand meri in sus sau in jos.
La televizor vezi ca promota doar politica, sex si nesimtire, hotie…. Vecinii nu ne salutau…unii chiar aveau magazine sic and faceam cumparaturi din magazinele lor nici bunaziua nu ne ziceau, nici bani nu vroiau sa ne schimbe sau ne inselau la preturi si ne mai dadeau si alimente vechi.
In timpul in care am fost in Rom. pot sa spun ca am intilnit ceva oameni cu suflet , oameni care nu s-au pierdut omenia: doctora lui Willy de la Eforie, 4 familii de turisti romani,o familie de francezi, o fam vecini din Eforie, educatoarea lui willy (cand am stat la ai mei) …. Dar oricum prea putini….
2010
Dumnezeu ne-a ajutat si in Februarie am vindut-o. Am avut si profit fata de cum o cumparasem. Am pus totul pe container si am plecat. Desigur ca la plecare…in vama alta patanie.
Era ploaie, noi obosii dupa zile de impachetat, nopti nedormite…vamesul ne zice: de ce nu sunt acelasi obiecte in aceleasi cutii ca in 2008 cand am venit? Auzi intrebare! Cand m-am uitat la el ca nu-mi venea sa cred ce aud, ce prostie…i-am zis ca in 2008 venisem sa stam nu sa plimbam un container cu lucruri…in final nu a mai zis nimic…
Parintii mei desi dezamagiti ca nu vom mai fi cu ei totusi s-au bucurat ca scapam din asa tara. Chair si acum ziceau ca parca am prevazut cand le spuneam din 2008 ca se va face si mai rau…
Dar toate astea au fost cu folos. Dumnezeu ne-a dat o lectie f. buna de viata pentru care ii multumim. Ne-am scos din minte posibilitatea de a merge in R. …ne-a ajuns pana peste cap….si ne-a invatat sa apreciem tot ce avem si ce ne ofera America. Pentru noi a fost foarte bine din punct de vedere material ca daca in 2006 in loc sa ne luam casa in Romania ne luam aici nu ne permiteam decat o cocioaba la banii care ii aveam, acum insa cu mai multi bani si dupa cum s-au redus preturile…am facut afacere f. buna.
Acum suntem intr-o zona super, nici nu am cuvinte si nu exagerez cu absolute nimic. Sunt intro suburbie upscale pe deal, am un view superb, casa de 3200 sqf cu curte de .5 acru (nu mi as fi putut permite aceasta casa in urma cu 4-5 ani). Scoala f. buna pentru Willy, lume civilizata…parcuri imense curate, piscine in apropiere.… Merg la o biserica crestina si printre crestini adevarati care parca sunt familia mea. Merg la magazine si totul e curat, lumea vorbeste frumos…nu am mai auzit o injuratura de cand eram in R.
Desigur imi lipseste familia, parintii…dar asta e viata…Nu e perfecta, dar e tot ce pot avea mai bine pentru familia mea. Nu e zi in care sa-I nu-I multumesc Lui Dumenzeu pentru bunatatatea lui. Sotul meu ne mai lucrind de 3 ani s-a mai refacut cu spatele. Dupa ce terminam cu remodelarea casei o s sa-si caute de lucru…Dar a zis ca mai bine in America la munca deat sa stea degeaba in o tara ca Romania.
Intial ce am crezut de Romania………………. Si CONCLUZIA… din ce am vazut si am trait
Scolile sunt mai safe …
Sunt déjà pline de droguri, violenta, sex.
Mancarea mai naturala
Fructe si legume natural nu mai gasesti decat poate la tara…restul sunt importate si injectate. Iar calitatea carnii lasa f. mult de dorit. In atitia ani de America,nu am avut niciodata intoxicatie alimentara…si asta ni s- aintimplat de cateva ori in scurt timp in R.
Aproape de prieteni , parinti…rude
Nu au timp de tine, plus ca exista multa invidie.
Vorbim limba noastra
Dar ti-e sila cand auzi injuraturi la tot pasul si la TV
Putem lua casa mare cu teren
Scump prêt si nu se merita sa stai in asa conditii de tara
Suntem in tara noastra….
Nu ai cum sa o vezi de gunoaie si hirtoape.
Putem face o afacere, ceva…
Foarte greu ,e mafia prea mare , birocratie, sistem fiscal eronat…
Viata mai ieftina
In America dau mai putin pe mancare decat in Romania
Asigurare sanatate mai ieftina
Adevarat, pentru boli usoare e ok, dar pentru ceva mai major e foarte riscat doar sa intri intr-un spital…dar sa te mai si tratezi
La un necaz am rude cine sa ma ajute
Nimanui nu-I pasa de tine, sau hai sa spunem poate numeri pe degetele de la o mana persoanele in care sa te increzi
Strazi mai safe.
In niciun caz…soferii trec pe rosu si pe trotoare, conduc beti, merg cu viteza. Hotii te fura ziua in amiaza mare.

Parerea mea personala…e ca Romania e tara in care NIMIC nu merge. Fara exagerare!
Aceasta a fost pe scurt povestea noastra. Mai sunt si altii care s-au repatriat si cred ca le place…iar daca nu …nu au sinceritatea sa o recunoasca…Am intilnit si personae care vor sa stea mai bine in strainatate…si desigur altii care sub nici o forma nu mai vor inR.
Multi isi permit intoarcerea…multi nu…multora nici prin gind nu le trece. Eu pot sa povestesc oricui este doritor sa asculte si are nevoie de experienta mea, prin ce am trecut cu repatrierea si in cei 2+ de Romania.
Inteleg perfect ce simt toti care vor sa se intoarca. Si eu chiar dupa toata isprava cu repatrierea si intoarcerea inapoi in America… am aceste momente de nostalgie si cred ca le voi avea toata viata. Nu pot sa nu am lacrimi in ochi cand aud o melodie la nai de Zamfir, cand citesc o balada sau o poezie de Eminescu sau Cosbuc, cand imi amintesc de copilarie si de locurile mele de la ‘tara”
Stiu ca nu o sa fiu alaturi de parintii mei cand vor inchide ochii…si durerea asta e imensa…nici nu vreau sa ma mai gindesc… Dar acesta este pretul pe care trebuie sa-l platesc si nu am cum sa-mi traiesc viata din amintiri. Am pus aceste amintiri undeva acolo…le mai scot cateodata…le mai sterg de praf…le pun inapoi…si merg inainte .
Pentru familie trebuie sa fac e mai bine. Am incercat Romania cu adevarat, ne-am luat casa, facut afacere…am trait 2 ani acolo…dar ne-am dat seama nu e ce ne trebuie noua…am fost sinceri cu noi insine si ne-am intors in America. Ii multumesc lui Dumenzeu pentru aceasta experienta din care am avut enorm de invatat. Ii multumesc pentru tara de adoptie… si ii multumesc ca mi-a oferit posibilitatea de a ma intoarce aici. (Ceea ce pentru altii NU ar mai fi posibil).
Nu vreau sa se creada ca in America e totul roz…dar macar nu ma lovesc la orice pas de NESIMTIRE.


michelle

michelle-usa spune:

dupa cum vedeti poveste e lunga pt ca e vb de perioada 2004-2010.
o aveam scrisa deja in Word ca multa lume a vrut sa stie cum "ne-a fost" asa ca, sa nu ma mai repet am scris-o si am pus paste.
sper sa aveti rabdare sa o cititi,sa va delectati, sa luati ceva invataminte...fiecare dupa nevoie.

va pup

michelle

chatonel spune:

wow, michelle, chapeau! nu numai pentru ca ati avut curajul de a incerca intoarcerea in Ro, si chiar de doua ori ... dar si pentru ca, din insucces ati facut ca el sa fie o trambulina pentru mai departe, si asta e f rar!

Nici nu imi pot imagina socul pe care l-ati avut la prima intoarcere in Ro... eu merg anual sau mai des, poate ca de asta nu mi-as imagina niciodata o intoarcere... stiu ce m-ar astepta :(

chatonel spune:

daca stau sa imi adun amintirile, am vrut si eu in 1993 sa incerc o reintoarcere (dupa 3 ani de franta) , dar mi-a trecut dupa citeva luni de stat in ro... am facut doar o scoala (de esteticiana, la valmy, care de fapt nu mi-a servit la nimic, din pacate) si apoi am facut cale-ntoarsa.