Motivele pentru a avea un copil

Salut

Nici nu stiu cum sa incep pentru ca vreau sa ma fac inteleasa fara a dezvalui foarte multe dintr-un trecut care e mult prea dureros si astazi. Sa spunem numai ca am fost un copil abuzat care a aveu si are o relatie foarte proasta cu parintii si extraordinara cu bunica (ea fiind singura fiinta care mi-a oferit iubire neconditionata).

Ma apropii rapid de fatidica varsta de 30 ani si incep sa imi doresc un copil. Ceasul biologic, instinctul matern, dar ... analizandu-ma, mi-am dat seama ca mai e ceva. Nu am reusit sa trec cu brio peste esecul relatiei parinte-copil din trecutul meu si cred ca o mare parte din dorinta mea de a avea un copil vine din necesitatea de a rezolva trauma asta. Altfel spus, inversand rolurile in dualitatea parinte-copil, incerc cumva sa primesc, ca parinte, lucrurile pe care nu le-am primit atunci cand eram copil.

No, bon, acum daca asta-i un motiv corect sau nu, e discutabil. Problema care ma framanta - si motivul pentru care deschid topicul - este posibilitatea de a-i face rau copilui din cauza asta. Nu vreau sa proiectez in relatia noastra relatia mea cu parintii, dar este oare asta posibil?

Sper ca m-am facut cat de cat inteleasa.

Tala spune:

Te temi sa nu iti doresti un copil doar sa compenseze ce ti s-a intamplat in copilarie? Nu cred ca este asa. Pentru simplul fapt ca iti pui problema asa nu cred ca in relatia ta cu copilul tau va avea loc si egoismul. Sunt sigura ca ai multa dragoste de oferit.
Eu mi-am pus problema asemanator, fiindu-mi teama sa nu ajung mama ca si mama mea - pt ca asta am invatat, nu? Dar analizand mult, introspectia continua, disponibilitatea de a invata cred ca ajuta mult sa depasesti si teama asta si posibilitatea de a ajunge in situatia de nedorit.
Da-ti voie sa te bucuri de maternitate plus ca stii cate ceva de la bunica ta si rezerve de iubire sigur ai. Nu cred ca e gresit sa astepti si sa te bucuri de iubirea pe care ti-o ofera copilul atat timp cat este reciproca.
Este posibil sa nu faci proiectia de care te temi prin analiza continua (eu asa fac, sigur mai si gresesc, dar la fel de sigur nu sunt ca mama mea si ma perfectionez continuu)

delsim spune:

Ma regasesc in subiectul tau.Am avut mai multe motive de a face un copil, dar si cel mentionat de tine.
In primul rand, numai faptul ca pui problema asa cum o pui, arata ca ai putere de autoanaliza si deci si pe cea de autocunoastere si autoreglare.Vei fi o mama muuult mai buna decat a fost mama ta.
Esti pe drumul cel bun .
Ce pot sa-ti spun eu , din punctul meu de vedere, pornind de la motivul mentionat de tine: am o fetitza de aproape doi ani, ii multumesc in fiecare zi lui Dzeu ca mi-a dat-o, citesc carti de psihologie de copii, invat in fiecare zi meseria de parinte , imi caut echilibrul ca mama si femeie, invat in fiecare zi cum s-o iubesc si cum sa-i arat asta fetitzei, incerc sa construiesc o relatie emotionala normala mama-copil, ma perfectionez ca mama in fiecare zi, incerc, invat, iubesc.
Daca copilul mi-a adus in viata ce voiam si ce avem nevoie?Da, mi-a adus multe, mult mai multa implinire sufleteasca decat puteam sa sper.
Sunt fericita ca-i sunt mamica si ca ea este copilul meu si incerc sa-i fiu parintele pe care mi l-as fi dorit eu pentru mine.Si sotul meu la fel.
Cat despre relatia cu parintii mei...hm, pentru asta fac terapie psihologica.Venirea pe lume a copilului mi-a deschis in suflet rani vechi, nevoi si dorinte reprimate , care mi-au zguduit fiinta.
Ma lupt si acum cu nevoia de a avea parinti "cum trebuie", simt permanent golul si tristetea asta.Ma lupt sa inteleg, sa iert , si in final sa accept si sa merg mai departe.Sa accept ca nu am avut parte de noroc cum mi-as fi dorit si as fi meritat.
Venirea copilului mi-a adus o implinire, o plinatate a sentimentelor, o multumire, o fericire, dar in alt plan. Nu a compensat ceea ce voiam eu. Copilul nu a venit pe lume sa-mi umple golurile din sufletul meu.
La fel cum un copil nu rezolva o relatie problematica, tot asa am ajuns la concluzia ca nu poate rezolva nici propria noastra relatie esuata cu parintii. Tine de noi sa incercam sa trecem cumva peste asta.E doar problema noastra,si noi trebuie sa o rezolvam.
Dar cu certitudine, copilul este o minune in viata noastra, aduce cu el multa dragoste, de ambele parti. Iti poti revarsa asupra lui toata iubirea de care sunt sigura ca esti plina, iar copilul te va iubi .Te va iubi pur si neconditionat. Asa cum numai copiii stiu sa o faca.
Dar nu va tine loc de iubire si apropiere de mama si de tata.

coracora spune:

Delsim are dreptate, ai o mare putere de autoanaliza, insa acest lucru nu va functiona intotdeauna in favoarea ta. Cu cat diseci mai mult trecutul, cu atat iti va fi mai "incarcat" prezentul (de pesimism, fireste) iar viitorul ti se va parea mereu ca fiind sub semnul incertitudinii.
E atat de important sa-ti justifici tie insati dorinta de a avea un copil?
De ce nu te "linisteste" concluzia la care ai ajuns (ca vrei sa fii o mama diferita de cea pe care ai avut-o tu) - asta e la urma urmei un fel de garantie a faptului ca tu iti vei trata copilul intr-un mod ok.
Eu cred ca ti-ar face bine sa te relaxezi (cu precadere pe plan mental) si sa-ti urmezi instinctul.
Un An Nou bun!

Si inca ceva: varsta de 30 de ani nu e nicidecum fatidica dpdv reproductiv... noi insene o vedem asa prin prisma presiunilor sociale din jur.

Ramonika spune:

ai dreptate sa te indoiesti de abilitatile tale de viitoare mama, cand ai un trecut urat.
desi ai cele mai bune intentii, vor fi momente de stres, cand te va enerva copilul, cand poate iti vei pierde rabdarea si vei avea tendinta de a te comporta in mod asemanator cu parintii tai.
insa primul pas e facut. iti dai seama ce a fost gresit in comportamentul parintilor tai si cum nu vrei sa-ti cresti tu copilul. fiind constienta de asta iti va fi mai usor sa adopti un comportament adecvat.
si mie mi se intampla uneori sa spun fiicei mele niste vorbe care mi le spunea si mie mama si le uram, nu voiam sa le aud, ma saturasem de ele, iar acum ies din gura mea parca fara sa vreau. deci exista niste trasaturi de caracter/comportament adanc imprimate in fiinta noastra, de care nu putem scapa asa usor.
insa ne straduim.

---

Ramonika Ruxandra (30.11.2009) tati si Vladutz
zebra roz

Rufus spune:

Pai, uite cum sta treaba: tu nu vei putea primi ce-ti lipseste (ce ti-a lipsit) de la copil, in schimb vei putea oferi ce ti-a lipsit
Mi se pare evident ca relatia cu copilul tau va fi influientata de trecutul tau, dar nu musai in rau. Cred ca satisfactiile pe care le vei avea oferind exact ce ti-a lipsit va face din tine o mama fericita; asa cum dpdv hormonal maternitatea iti aduce o seama de beneficii in organism (te intinereste cu 10 ani?) tot asa este posibil ca trauma copilariei sa fie estompata spre zero in compania copilului tau, primul pe lista prioritatilor tale.
Nu, nu cred ca-i vei face rau, poate nu-ti va fi usor sa desparti trecutul de prezent, dar nici foarte greu nu poate fi. Asa ca hai iute, ca fiecare an care trece iti adauga tie probleme in cap.

Rufus, Tora si iadele www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010

cleo78 spune:

motiv sa ai copil? nu e neoie de motiv. Asta se decide cu sulfetul, o simtiti voi, amandoi parintii, cand se aduna atata dragoste in voi incat da pe din afara, si sa puteti directiona toate sentimentele astea sa se implineasca intr-un copil.

Ratiunea intervine in manager-ierea vietii proprii. Cand faci calcule financiare, de profesie, etc.


Despre copilaria ta versus parinteala ta, pot sa dau un singur sfat: cauta un psiholog daca ai indoieli. Nu uita ca dragostea pura, adevarata, nu trebuie sa doara pe nici unul din cei 2 implicati.
Vei gasi aici pe forum mii de cazuri si povesti legate de asta - fiecare mama a trecut prin dileme asemanatoare, nu exista caz perfect. Tu sa fii cu sufletul impacat, conteaza enorm sa te iubesti pe tine, si sa te accepti asa cum esti. Apoi, firesc, copilul va veni ca o minune. CARE ESTE!

carolinah spune:

Din experienta iti spun ca e de preferat sa rezolvi mai intai problema initiala si apoi sa faci un copil.

Daca problema nu e rezolvata, automat vei proiecta pe copil, indiferent cat de mult te vei stradui sa nu faci asta. Pur si simplu vei avea momente cand te vei vedea parca din afara facand exact aceleasi lucruri, parca manata de la spate de altcineva.

Indeparteaza "bagajul" mai intai.


Eu nu sunt psiholog, sunt doar o mama care a trecut prin asta