Nevoile mamei vs. nevoile copilului

libelula spune:

depinde de nevoi. nu toate se pot satisface de acasa. nu toate pot fi satisfacute cu copilul in brate. una dintre nevoile mele este sa ma stiu independenta financiar si activa profesional, asa cum am fost toata viata. nu mi-e rusine sa vreau sa o satisfac, acum cand copilul are doi ani si invata si el autonomia.

oana_lex82 spune:

Freedelia, eu te contrazic, noi chiar socializam ff mult, avem un grup de mamici cu copilasi de o seama, ne intalnim in parc, ne vizitam acasa, ne ajutam ff mult intre noi, daca eu spre exemplu merg la cumparaturi anunt fetele si le intreb daca au nevoie de ceva din locul de unde ma duc, daca una are nevoie de un medicament pt copil, cativa pampersi sau alte chestii ne dam intre noi, cu titlu de imprumut ..Eu de cand am copilul pot zice ca mi-am mai facut cel putin 3 prietene noi ff bune, care m-ar ajuta si le-as ajuta la orice ora din zi sau din noapte...Eu nu stiu cum se vede din China situatia de aici din Romanica , dar te asigur ca nu ne trebuiesc "consfatuiri" de 10 euro sedinta ca sa socializam...Adica voi alea din diaspora ati fi mai open mind ca noi sau ceva, nu?? Cam asta ai vrut sa zici..Daca nu cunosti mai bine nu vorbesti..

freedelia spune:

Oana, 3 prietene in 2 ani nu mi se pare nici pe departe suficient ca sa zici ca socializezi. Socializarea nu inseamna prietenie stransa de as face orice pentru ea. Socializarea este si asa, mai superficiala de genul ai vazut draga ce a zis la stiri ieri sau ai vazut ce se poarta sezonul asta?

NU, nu cele din diaspora sunt mai open minded, ci societatea occidentala este mai child friendly. La "consfatuirile" respective nu vin 2-3 mamici, vin 20-30, si fiecare are intrebari si sugestii, chiar daca nu inveti nimic, te destinzi vanaznd si auzind mi multa lume.

Si stiu ce vorbesc. Am fost asta vara in Romania o luna si un pic si eu intru in vorba cu toata lumea. Si am intrebat o gramada de mamici de ce nu se socializeaza intre mamici dincolo de parc si raspunsul a fost mereu "Asa e lumea la noi" sau "noi avem cateva familii cu copii de varste apropiate, cu aia ne intalnim"

Si iarasi o gramada demamici au zis ca iarna le vine sa se impuste de plictiseala, ca stau numai in casa, ca nu ai unde te duce. Cred ca acestor mamici le-ar prinde bine o "consfatuire" nu crezi?

Si tot tu ziceai la celalalt topic ca anii petrecuti cu copilul ti s-au parut anosti... pai cum e, sunt anosti sau sunt plini de socializare vesela?


Delia, 9+ si mami de John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006), Jane (2 Martie 2010)

POZE

JuliaSM spune:

Offtopic, ca urmare a mesajului de mai sus. Nu cred ca a dat cineva exemplu pe altcineva, deja lucrurile o iau pe panta personala si, fiind oarecum din diaspora, ma deranjeaza profund mentionarile astea fara sens. In plus, pentru ca e defect profesional, mi-e zgariata retina de greseli din cuvinte englezesti presarate pe ici-colo intr-un text scris in limba romana, pentru a arata ca abunda cultura in capshor ( corect e open-minded, btw).

freedelia spune:

Libelula -- nevoia de independenta financiara eu una nu o inteleg, dar pot intelege ca sunt cazuri in care familia se descurca greu sau pur si simplu nu se descurca fara ca mama sa se intoarca la munca. Nu cred ca discutam despre asta aici, ci despre intoarcerea la serviciu pentru ca ai nevoie de timp pentru tine, sa iti satisfaci nevoile sociale.

Sunt mamici, in alte tari, ca pot sta acasa numai cateva luni -- nu le judeca nimeni. Discutia era aici nu despre necesitatea financiara de a te intoarce la serviciu ci despre DORINTA de a te intoarce pentru ca nu iti mai sunt satisfacute nevoile stand acasa cu copilul.

Delia, 9+ si mami de John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006), Jane (2 Martie 2010)

POZE

bird70 spune:

E in regula ca nu intelegi dar asta nu inseamna ca e gresit sa vrei independenta financiara. Pentru mine independenta financiara este foarte importanta. Asta nu inseamna ca nu am stat acasa aproape 3 ani cu fiecare copil. Am stat acasa, a fost decizia noastra, am facut-o pentru copii, mi-a placut, au fost momente minunate dar...mi-a lipsit un job, mi-a lipsit sa am satisfactie din ceva productiv, si DA mi-a lipsit salariul. Am cunoscut mame facute sa fie mame, care cresteau 3-4 copii si nu isi doreau sa faca nimic altceva. Eu nu sunt asa. Nu vad perioada petrecuta acasa ca pe un sacrificiu dar m-am bucurat cand am putut sa ma intorc la lucru. Desi sotul meu este cel care aduce bani mai multi, ma simt foarte bine stiind ca indiferent ce i se va intampla, eu sunt perfect capabila sa imi intretin copiii singura. Pentru mine asta este important.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

arturicii spune:

In Romania socializezi daca ai nevoie, in parc, cu alte mamici. Pentru ca acolo parcurile sunt pline. Aici de ex la orele la care merg eu in parc cu cei mici, nu e mai nimeni.

Avem asemenea "intalniri de joaca" si pretul e vreo 3 $. Insa eu una nu ma simt deloc, dar deloc bine, nu imi plac intalnirile acestea unde toata lumea zambeste fortat, isi complimenteaza reciproc pruncii (de regula cu exclamatii gen "oh, she/he is soooooo cute!", etc) si poarta conversatii lejere pe diferite subiecte usoare.

Si sunt si intalniri "serioase" de la care da, ai ce invata.

Delia, tu poate asa de sociabila ai fost si inainte de a avea "rolul" de expat.
Apoi, lumea aceasta a expatilor e ceva aparte, este mai mereu in miscare. bagaje/mutari/acomodari/scoli schimbate, etc.
Nu e pentru oricine, nu orice familie e dispusa sa faca ce faceti voi.
Am avut colegi care au refuzat relocari tocmai pentru ca sotia nu era pregatita pentru asemenea schimari.

Nu poti compara viata ta cu a cuiva care de ex. locuieste in acelasi cartier de 30 de ani, acolo s-a nascut, in acelasi parc in care merge acum cu copilul a mers si ea, isi cumpara painea din acelasi loc, etc.

Si in plus, expat in China, apai eu cred ca acolo pentru tine e vital sa ai asemenea viata sociala organizata pentru ca intr-un parc de cartier nu poti sa porti lega conversatii si cladi amicitii asa cum ai putea sa o faci in Romania sau in State - din cauza limbii chineze, din cauza diferentelor culturale mari.

Oricum, ideea mea era ca daca vreo mamica vrea socializare o face oriunde.

freedelia spune:

Artu -- nici mie nu imi plac dulcegariile si din cauza lor am ezitat sa merg, eu nu sunt genul care face complimente, chiar si la odisee am observat ca fetele isi complimenteaza copiii intruna, mie nu imi vine, ii vad ca sunt frumosi, dar nu e genul meu sa cad pe spate... Dar, mergand la intalniri regulat, treci dincolo de politeturi, care de fapt sunt spuse ca ice-breakers, deschizatori de conversatie. Evident ca nu o sa te imprietenesti cu toate mamicile, dar gasesti unele cu care ai ce discuta, copiii au si ei preferinte pentru alti copii, etc.

Cat despre statul in acelasi cartier -- parintii mei au inca apartamentul in care am locuit cand era mica. Este exact vizavi de Parcul Tineretului. Dar lumea s-a instrainat, am revazut fete cu care bateam mingea pe maidan, am intrat in vorba, apoi le-am intrebat de alte fete, nu mai tin legatura, se mai vad din cand in cand, isi dau bunaziua si atat... Vorbesc serios cand spun ca multe prietene, de acolo, din caritier, mi s-au plans cat de deprimant este iarna ca stau in casa de le apuca bazdacii.

In plus, cand mergem in New Orleans, un oras nu extrem de mare, unde lumea tinde sa locuiasca in acelasi cartier unde au crescut, vad cat de active sunt mamele in grupuri si intalniri. Cred ca retelele astea de socializare sunt vitale si in grup poti face mult mai multe decat singura cu bebe. De exemplu, poate ti-e nu stiu cum sa mergi singura cu bebe la restaurant, dar cu alte cateva mamici ai curaj. Sau sa mergi la un salon de pedichiura la mall, te gandesti ca daca esti singura se uita cineva chiorash, dar cu cateva prietene, deja sunteti probabil majoritare in salon, asa ca nu iti mai pasa...

Bird -- chiar nu as vrea sa intram in discutii despre independenta financiara, ca nu cred ca asta a dorit initiatoarea topicului. Dar am sa raspund, totusi. Deci, inteleg ca unele femei vor sa aiba banii lor, sa nu ii ceara barbatului bani de-o manichiura sau de un suc cu fetele la terasa. In Romania, in cei doi ani de stat acasa, in cazul unei familii care are bani, deci nu sunt NEVOI financiare si DORINTA de independenta, banii aceia sunt suficienti ca mama sa isi faca mofturile cu ei fara sa ii ceara sotului. Daca vorbim de independenta financiara pe termen lung, economii, promovari, etc, sa fim seriosi, astea le poti face si dupa ce implineste copilul 2 ani. Daca ai noroc sa fii intr-o tara care te lasa sa stai acasa garantandu-ti jobul timp de 2 ani, chiar nu cred ca aia 2 ani cat stai cu copilul iti stopeaza permanent cariera.

Ce vreau sa spun este ca mie mi se pare ca o mama care se intoarce la serviciu mai repede (si nu ma refer cateva luni mai repede, ci cel putin 6 luni mai devreme) pentru ca vrea independenta financiara, nu are interesul copilului pe primul loc. Stransul de bani poate sa mai astepte, la fel si cariera. Copilul, in schimb, nu va mai avea 1 an sau 18 luni niciodata...

Delia, 9+ si mami de John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006), Jane (2 Martie 2010)

POZE

arturicii spune:

Delia,


Cred ca, pe langa multi alti factori, si varsta mamei este importanta in luarea acestei decizii.

Daca eu (n-aveam 30 de ani) eram la baieti nerabdatoare sa ii "integrez" in colectivitate mai repede, sa ii invat sa mearga mai repede pe bicicleta, sa aiba jucarii caremaidecare, sa "cresc" in cariera, etc, acum, la fetita (am peste 30 ), o vad stand acasa cu mine pana la 3-4 ani, sunt mult mai calma privind evolutia si "integrarea" ei si dorinta mea de "cariera" a disparut. Sigur, am o activitate extra casa sa ii spun asa desi se desfasoara 90% in casa, Biblioteca; este o activitate pentru spirit nu pentru finante.

freedelia spune:

Artu, cred ca are de-a face mai mult cu primul copil vs urmatorii copii. Si eu la primul eram bagata in priza, il "invatam" sa mearga in 4 labe, cand l-am vazut ca incearca sa mearga dar apoi s-a speriat, l-am luat de mana si mergeam cu el pe langa perete, desi copilului se vedea ca ii e frica (si avea doar 9 luni, mama nebuna ce eram!!!). Aveam 25 de ani, dar nu cred ca asta era problema, ci pur si simplu nu eram pregatita sa fiu mama, desi imi doream copii de cand aveam 16 ani. Si eram hei-rupista. Regret acum multe momente frumoase pierdute, in care am lasat copilul cu mama sa ies in oras, sa imi vad de ale mele. Si eu m-am intors la lucru, insa predam Engleza la o universitate si locuiam in campus, asa ca faceam fix 3 minute pana in clasa, veneam acasa non stop, chiar si in pauza de 10 minute dintre cele 2 ore de curs. Dar nu era nevoie sa lucrez, adica na, banii aia in plus ajutau, dar nu erau vitali. Insa eu eram tanara si nelinistita si voiam sa le fac pe toate.

Deja, la al doilea copil, tot sub 30 de ani (27) eram altfel, mi-a iesit si pasenta cu alaptatul (pe care la primul o ratasem lamentabil, tot din cauza ca nu ma pregatisem cum trebuie sa fiu parinte), eram mai calma, nu am vrut sa dau copilul la gradinita inainte de 3 ani, mergeam la activitati Mommy and Me, era deja altfel...

Iar la al treilea copil sunt deja zen. Am lasat-o sa se autodiversifice, o alaptez inca si acum, la 22 de luni, nu am lasat-o sa planga niciodata, nici in scaunul de masina, opream si o luam in brate daca plangea, nu suportam sa planga. SI acum este EXTREM de independenta, se joaca cu fratii ei si cu alti copii care vin in vizita, cere ce doreste, desi vorbeste foarte putin stie sa se faca inteleasa. Si acum, cand plec de acasa, este totul ok. Pot sa fiu plecata si 4-5 ore, nu are treaba. Numai cand intru pe usa vine intins si zice tzitzi si sta la san si juma de ora, nu suge, dar sta sa isi faca plinul de mami...

Ei, si parentingul asta...

Delia, 9+ si mami de John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006), Jane (2 Martie 2010)

POZE