Copil problema, parinti indiferenti

coracora spune:

Mie mi-au placut mult mesajele in care Gaby este indemnata sa se mute ca sa-si rezolve problema. De parca o gramada de alti oameni ar "sta la coada" ca sa cumpere o casa langa asemenea vecini??!! Zau daca pot sa pricep asa un sfat...

Iar faptul ca s-a intrebat despre etnia familiei cu pricina este unul firesc, nu inteleg de ce trebuie sa ne ascundem dupa deget. Sa vad eu toti lupii moralisti ca se duc sa locuiasca intr-un cartier, inconjurati fiind de un adevarat clan tiganesc. Cred ca le-ar iesi political correctness-ul pe nari in maxim 2-3 saptamani.
DA, nu toti sunt la fel, insa majoritatea cauzeaza probleme. Si cum e dreptul lui Gaby (ca al oricarui alt om dealtfel) sa-si traiasca viata in pace, fara sa puna cap la cap enigme psiho-emotionale ca sa rezolve cazul "micului criminal", e firesc sa incerci sa eviti asemenea situatii.

Gaby, deplang situatia in care te afli, e una extrem de trista si complicata rau. Sper din toata inima ca politia, DPC-ul si politia animalelor sa rezolve in vreun fel aceasta problema pana nu va amaraste de tot viata. Incearca totodata sa pastrezi un "low profile" asa cum te-a sfatuit politistul pentru ca din treaba asta poti da intr-una infinit mai grava daca familia respectiva "te ia la ochi" cum ca-ti "bagi nasul" si nu-i lasi sa-si faca poftele nestingheriti.

Sanatate!

viviana spune:

LadyJ,
Este vorba de un copil de 7 ani, nu de un caine.


Atragerea lui cu ceva, orice, nu se face in scopul dresajului ci pentru a-l face sa inteleaga ca nu toti oamenii ii sunt dusmani si ii vor raul. Pentru a stabili o cale de comunicare. Tot atat de bine i se poate da o floare, jucarie, sau creioane colorate pentru a-l ajuta sa-si exprime sentimentele in alt fel. Pentru a i se arata ca exista cineva caruia ii pasa si este dispus sa-i acorde atentia de care duce lipsa acasa.
Izolarea sociala la care e supus, probabil copilul, ii poate dauna si chiar favoriza aparitia unei stari suplimentare de stress.
Si nu cred ca este rau ca cineva sa-i acorde suport si sa-i dea sansa comunicarii si sa-i arate ca este apreciat. Si daca acel cineva o face atragandul-l cu ceva ce place copiilor nu mi se pare atat de neavenit.
Suportul social joaca un rol stimulativ si de tampon fata de stressul exterior.

Am inteles ca nu merge cu intinsul mainii si cu o vorba frumoasa din cauza reactiilor lui de respingere.
Eu nu tin sa am dreptate in ce am spus, dar nici nu agreez sa mi se impute lucruri pe care nu am vrut sa le zic si nici nu le gandesc.

In viata asta orice idee, orice metoda are 2 taisuri si inca pe atatea intelesuri si interpretari.

Eu nu i-am pus copilului niciun diagnostic.


Citeam zilele trecute din biografia lui Vin Diesel. A jucat in prima piesa de teatru la 7 ani.
Participarea sa în piesa a venit atunci cand el impreuna cu fratele sau geaman si cativa prieteni au intrat in teatru cu intentia de a-l vandaliza. Au fost prinsi si directorul teatrului s-a confruntat cu parintii si in schimbul pedepsei le-a oferit rolul in piesa.
Rezultatul benefic il vedem si astazi la televizor.
Daca parintii gandeau atunci ca cineva vrea sa le dreseze copiii oblingandu-i sa faca ceva ce ei nu vor?

Acel om le-a aratat o alta cale. In felul lui. Si nu i-a fost deloc usor.




Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

ladyJ spune:

Viviana, ce spui tu este corect si din punctul meu de vedere, defapt asta tot zic si mi se reproseaza ca o tot dau inainte cu ´´calea de comunicare´´, asta li s-a reprosat si altora de aici cand au pomenit de ´´cozonac´´.
Tu imi explici mie in mesajul tau anterior, ceea ce eu defapt tot am zis la subiect. Tu ai citit ce am scris?

Cu alte cuvinte, avem cam aceiasi parere despre beneficiile unei apropieri, despre empatie, despre comunicare. Sunt de acord, cuvant cu cuvant.
Insa am o mare obiectie cu modul in care propui tu aceasta eventuala comunicare . Nu iti imput lucruri pe care nu le-ai spus, eu ma refer strict la aspectul mentionat de tine´´lasa-i o ciocolata in fata portii´´.
Oamenii nu fac asta, de obicei, cand arata empatie sau cand vor sa comunice. Oamenii se uita ochi in ochi, se strang de mana, se incurajeaza, se imbratiseaza, ofera, asculta,initiaza, etc.

Ca o paranteza, daca copilul ala ar gasi o cioco in fata portii gabrielei, n-ar sti ca Gaby a pus-o acolo special pentru el. Asadar..?

Gaby nu a zis ca a mers cu o ciocolata in mana la copil, sa i-o dea. Deci nu stim despre o reactie de respingere , pentru ca ea nu a existat in forma asta. Gaby a zis ca a incercat sa vorbeasca cu copilul si acesta a scuipat-o. Nu a zis ce i-a spus, in ce conditii s-a apropiat de el.

Acum, zic sa asteptam cuminti rosiile-n freza care nu vor intazia sa apara

Si PS- stiu ca nu ai pus diagnostic, m-am folosit de o postare de a ta pentru a completa cu niste informatii, atat.

Victoria_mami spune:

Eu cred ca e si vreo gena ne-la-locul-ei responsabila. Avem un vecin aici, tot asa, de vreo 7-8 ani. La fel de 'neingrijit' copilul, sunt nu stiu cati adulti in casa (vreo 3-4) si copilul asta e seara la 10-11 pe strada, l-am vazut serile trecute in tricou si pantaloni scurti! Si e friiiiig rau. Vesnic pe skateboard sau bicicleta, niciodata nu se uita cand trece strada, afara la joaca, singur mereu DAR nu l-am vazut vreodata sa chinuie vreun animal, are o pisica, a avut acum vreo 2 ani un iepuras, de care avea o grijaaaa. Deci, nu e neaparat mediul in care creste, e si 'gena' responsabila. De altfel, medicii acum cauta sa vada daca ne nastem cu o gena care ne impinge sa devenim ucigasi. Si copilasul asta vine dintr-o familie de indieni nativi, considerati cum sunt tiganii la noi. E o mizerie pe langa casa lor de nedescris, ei sunt murdari cu totii, incepand de la sora de vreo 2 anisori pana la bunica.

_
Mami si Daddy lupta impotriva leucemiei, impreuna cu Printesa Victoria Isabella 22.05.2008

VICTORIA

www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=vara%202011%20amintiri%20de%20vacanta&page=15" target="_blank">[votati lr1]

Ingrid S spune:

De acord ca mintea umana e complexa. Iata o parte unde amandoua gandim la fel.
Ce nu mi se pare in regula este teama noastra de a eticheta. Nu vorbim de o barfa la coltul blocului sau coltul DC-ului. Ese teama asta ciudata, irationala, de a pune, de a reaseza lucrurile pe fagasul lor. Daca un copil de genul acesta este tratat cu o ciocolata, altul care sparge un geam cu o minge ce primeste? Un camion cu Milka? Cum facem diferentierea intre fapte cu adevarat reprobabile ce ne starnesc repulsia si faptele gresite ale unor copii normali?
Iata, LadyJ asteapta rosiile. Nu pentru ca n-ar sti ca ceea ce face copilul este strigator la cer, dar pentru ca se simte datoare sa fie empatica. Ca asa e frumos. Daca Lady ar asculta zilnic urletele nenorocitilor prinsi si ucisi cu bata, n-ar mai fi empatica. Inima i-ar spune ca ar fi indicat sa-l fugareasca pe micul sadic cu o alta bata, a ei.
In fine, vorbim sa ne aflam in treaba.
Dar chestiunea cu "da bine" sa luam apararea unui copil (nu l-as numi asa) ramane. Nu mai avem notiuni de bine-rau.
Cand copilul ala va creste, sa avem mereu ciocolata in poseta. Probabil ne va fi de folos la o posibila intalnire.

Ingrid S si Diana

Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues

Fomalhauti spune:

Cum sa nu faca un copil de 7 ani diferenta intre bine si rau?!

Ca "nu are discernamant" din punct de vedere legal este cu totul altceva. Dar diferenta intre bine si rau face. La 7 ani stie foarte bine si ce inseamna durerea fizica si atunci cand chinuie animale stie foarte bine ca le face rau. Stie foarte bine ca atunci cand curge sange doare. Stie si ca nu este in regula sa arunce cu pietre, stie ca poate lovi pe cineva si probabil asta si doreste. Asa cum loveste animale vrea sa loveasca si oameni dar inca nu indrezneste sa loveasca adulti atunci cand se afla foarte aproape de ei. Asa ca arunca de departe.

Este absolut sigur ca lucrurile vor evolua. Si nu spre bine.

Din pacate autoritatile vor sa "scape cat mai ieftin" (poveste dificila, un politist mi-a explicat la un moment dat si cum stau lucrurile din punctul lor de vedere). Din pacate nici nu exista niste legi care sa ii oblige sa-si faca datoria. Vreau sa spun daca peste niste ani copilul acesta, devenit adolescent face o crima nimeni nu va trage la raspundere politistul care a primit mai multe reclamatii si nu a facut nimic.

Singura varianta este ca noi, cetatenii sa incercam macar sa obligam politia sa isi faca datoria. Primul aspect este inregistrarea reclamatiilor (fiindca ei, politistii au o deja tehnici puse la punct in a ne impiedica sa facem asta); cred ca am mai scris, asta se poate face acum folosind mail-ul fiindca asa se inregistreaza automat. De asemenea se mai pot forta lucrurile sesizand mai multe institutii, chiar unele care nu au direct legatura cu cazul. De exemplu, daca sesizezi primaria ei vor trimite mail-ul la politie si primaria este mai greu de ignorat. Poate si la biroul unui parlamentar local...Tot asa, cei care lucreaza acolo ar putea trimite reclamatia la politie.

Gaby, nu prea ai ce sa faci, trebuie sa lupti. Sigur, ar fi mai bine daca altcineva ar lupta, dar daca fiecare gandeste asa...Probabil multi se gandesc ca nu vor fi tocmai ei victimele daca il lasa in pace. Dar nu se stie. Mai devreme sau mai tarziu (dar nu foarte tarziu, nu cred ca vor trece zece ani pana atunci) va exista si o victima umana.

Nu trece zi in care sa nu apara in presa sau la TV o poveste horror despre cineva omorat din bataie (sau "macar" bagat in spital). De cele mai multe ori este cineva din familia agresorului dar nu intotdeauna. De foarte multe ori dupa stire urmeaza comentariile despre agresor: "Satenii/vecinii spun ca era violent mai ales cand consuma alcool, isi batea frecvent sotia/copilul/mama." "Vecinii spun ca se fereau de el fiindca era violent..." "Satenii spun ca sotia/mama fugea de multe ori de acasa de frica lui." In aceste cazuri finalul era previzibil. Ca si in cazul despre care vorbim.

LadyJ, mie imi place mult de tine. Admir oamenii care isi iubesc meseria. Stiu ca la un moment dat un mesaj de al meu te-a suparat rau, mi-ai spus ca sunt ignoranta si reduc la zero o stiinta (citat foarte aproximativ). Am incercat si atunci sa-ti explic: eu cred ca este importanta psihologia, cred ca ajuta in multe cazuri. Foarte recent m-am adresat unui psiholog cu o problema pe care o consider de competenta lui (si nu sunt multumita de modul in care trateaza problema asa ca voi schimba psihologul). Totusi ea, psihologia, nu rezolva orice. In acest caz psihologia este depasita. Nu este un caz pentru un psiholog. Sau nu in aceasta etapa. In primul rand parintii nu doresc sa duca acest copil la psiholog. Ei considera ca nimic nu este in neregula cu el. In al doilea rand un tratament psihologic dureaza si costa.

In acest moment cazul este de competenta politiei. Urmatorul pas este probabil protectia copilului. Si abia apoi vine psihologul sau medicul (cred ca in ordine inversa). Totul e sa se ajunga acolo si nu la crima-politie-inchisoare.

Cat despre "mica psihologie de strada" (nu am gasit o alta exprimare) aceasta este cu siguranta depasita, ba as zice ca este chiar periculoasa pentru cel care o aplica. Cafeaua, cozonacul si ciocolata nu sunt solutiile acestui caz. Ele se aplica in alte cazuri, sunt convinsa, dar aici situatia este mult prea grava.

ladyJ spune:

Mi se pare doar mie sau la subiectul asta nu se intelege om cu om?

Ingrid, n-ai inteles faza cu ciocolata. Eu m-am saturat sa explic, le las pe Buli si Viviana, poate au mai mult chef.
In rest, imi permit sa zic doar ca Lady ( ) vede padurea in ciuda copacilor. Atata tot.

Fomalhauti, multumesc, in primul rand.
In al doilea rand, pentru binele copilului, al societatii, al vecinilor, a cateilor,(poti pune tu alta ordine) sper ca acel copil sa ajunga, cat mai curand posibil, la o evaluare psihologica. Ca se va ocupa de el un psiholog cu pregatirea necesara acestor cazuri, ca se va ocupa de el un psihiatru, chiar nu conteaza pentru restul lumii.

Nu stiu de ce insisti ca psihologia e o pseudo-stiinta, nu stiu cum stabilesti tu competentele psihologilor, nu stiu ce asteptari ai tu de la psihologi si mai ales, de ce esti asa sigura ca ai dreptate. Toate-ti par depasite,esti cevaaaa...
Nu te superi daca nu aprofundez discutia despre competentele psihologilor, despre cum se imapart ei frumos pe categorii, nu? Mersi.

Nici tu nu ai inteles ciocolata si cafeaua, si nici contextul de la care a pornit discutia asta. Esti sigura ca ai citit toate postarile de la subiect ?

Victoria_mami spune:

Formalhauti, sunt 100% de acord cu tine, cu o mica specificatie: nu e nevoie de psiholog, nu cred ca un psiholog il mai poate scapa pe acest copil din ghiarele unei vieti de criminal. Aici e clar caz de competenta unui psihiatru, medicatie si multa, multa terapie. Eu cred ca se indreapta spre omucidere, eu i-am dat 10 ani asa, cu indulgenta, sa se dezvolte fizic suficient, incat sa-si poata dobandi victima.

_
Mami si Daddy lupta impotriva leucemiei, impreuna cu Printesa Victoria Isabella 22.05.2008

VICTORIA

www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=vara%202011%20amintiri%20de%20vacanta&page=15" target="_blank">[Va rugam, Votati tati urias, LR1]

viviana spune:

Ingrid, ai dreptate.
Eu nu pun etichete.
Nu pot sa o fac atata timp cat nu cunosc datele problemei, nu am fost martora.
Nu pun etichete nici macar prietenilor mei.
Oamenii nu sunt marfuri pe care le asezi in rafturi. (cu toate ca pana si la o marfa te interesezi mai intai din ce e facuta)
Cu atat mai putin copiii cu probleme.

Eu mi-am spus intotdeauna ca pana la a eticheta sunt ceva pasi de facut: trebuie sa observi, sa intelegi, sa cunosti, sa ajuti.

Ai epuizat asta lipesti ce vrei pe cine vrei. Dar nu inainte.

Nu este teama ciudata si irationala. A reaseza lucrurile pe fagasul lor inseamna sa intelegi mai intai unde le este locul si mai ales sa fii capabil de a intelege ce se intampla cu o fiinta umana atunci cand isi paraseste locul.
Si asta nu o poti face alergand cu bata.




Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

Fomalhauti spune:

LadyJ, recunosc, nu citesc toate postarile in intregime si peste unele sar direct (nu este vorba despre ale tale, pe cuvant!). Dar tu citesti si ceea ce nu se scrie. (Pai, da, este un mic, mic, mic cusur de-al psihologilor, au impresia ca inteleg tot felul de lucruri care nu se spun si uneori chiar inteleg. Dar uneori nu.)

Unde am zis eu ca psihologia este o pseudo-stiinta? Ti-am spus ca tocmai am fost si ma duc (vineri!) la psiholog. Poti sa ma crezi ca nu-mi prisosesc nici banii, nici timpul. Ma duc fiindca eu consider ca problema anume pe care o am acum este strict de competenta psihologului. Nu are sens sa deschid alta discutie (si sa supar alte persoane) dar am "testat" fara convingere de doua ori in viata mea homeopatia si, daca cineva mi-ar oferi acum contra sumei de un leu un remediu homeopatic pentru problema pe care o am, i-as spune ca mai bine imi cumpar un covrig. (Banuiesti probabil cati covrigi mi-as cumpara dintr-o singura sedinta la psiholog.) Nu m-am dus in viata mea la "ghicitoare" - nu este nicio comparatie, iti spun ca daca nu as crede ca psihologii chiar stiu ceva si chiar pot face ceva nu as apela la ei. Mai mult, am scris ca ceea ce se intampla acolo, la psiholog, ma nemultumeste si de aceea caut alt psiholog. Nu renunt si nu schimb domeniul fiindca nu vad "salvarea" in alta parte.

Pe de alta parte in cazul prezentat aici, in acest subiect, nu psihologul este "cheia". Discutam despre momentul actual, nu despre trecut, nu despre viitor. Sau, daca vrei, discutam despre viitorul imediat, despre ceea ce ar trebui facut azi sau maine. Pur si simplu cred ca psihologia are limitele ei, una din ele fiind aceea ca o persoana poate fi tratata numai daca doreste acest lucru (in cazul copiilor daca parintii doresc; asta pana la o varsta fiindca dincolo de aceasta varsta copilul chiar poate refuza sa colaboreze si degeaba vrea parintele; da, eu am "prins" psiholog care a spus ca nu poate lucra cu noi. Si nici atunci, cu ani in urma, nu am renuntat si m-am dus la alt psiholog.)

Ma intrebi (sau te intrebi) ce asteptari am eu de la psiholog. Pe termen lung doresc sa rezolve problema cu care ma duc la el, in masura in care se poate rezolva. Pe termen scurt am pretentia sa vad ca "ceva se misca". Dar simt nevoia sa-ti spun si ce nu astept deloc (desi "ma astept" la asta): nu astept sa descopere alte probleme ale mele si sa mi le rezolve. Comparatie: daca ma duc la stomatolog sa-mi plombeze o carie, vreau sa-mi plombeze caria. Daca sunt complicatii si nu o poate face intr-o singura sedinta ma astept macar sa faca ceva ca dupa primul tratament sa nu ma mai doara maseaua sau macar sa ma doara mai putin. Nu doresc sa-mi spuna ca mi-ar fi bun si un tratament de albire a dintilor (chiar daca recunosc ca mi-ar fi bun, nu am timp si bani pentru asta acum si nu ma supara asa tare; si asta chiar stiu cel mai bine eu, ce ma supara si ce nu).

(Si, uite-asa, m-am lungit, mai ales off-topic. Scuze)