Nu vrea sa creasca mare !

anya spune:

Eu trebuie sa ma si marit cu el cand o fi mare...asa ca trebuie sa ma mentin in forma .
Referitor la moarte, vezi ca tot e Halloween-ul, am glumit pe tema asta si cea mai tare faza mi-a facut-o cand a dat definitia infinitului:
Infinit e atunci cand numeri si dupa ce te-ai facut schelet!

Faza cu "e bine cand esti mic" nu e spusa de cineva ci doar observata de el. Are frate mai mare si a vazut ca la scoala trebuie sa faci teme, sa fii atent, sa fii cuminte....si e greu!

Adriana mica spune:

Burtocika, si noi suntem cu Dudu (5 ani) intr-un "impas" similar, fara sa fi avut recent in preajma vreun eveniment trist.

Cand l-am intrebat de ce ar vrea sa ramana mic, ne-a spus ca ii este dor de educatoarea pe care a avut-o anul trecut, de jucariile de cand era bebe. Pe de alta parte, pare curios si nerabdator sa mearga la scoala, sa faca activitati pt care este inca prea mic (de exemplu, sa invete sa cante la un instrument muzical).

Am considerat ca este vorba despre o etapa de dezvoltare specifica varstei, ca este firesc sa isi puna anumite intrebari, sa isi caute niste repere de timp la care sa se raporteze, sa simta uneori tristete dupa lucruri / persoane pe care nu le mai intalneste. L-am incurajat sa exteriorizeze aceste trairi, i-am spus ca a-ti aminti din cand in cand de trecut este ceva ce se intampla fiecaruia dintre noi. Totodata, l-am provocat sa se gandeasca mai mult la bucuriile pe care le aduce clipa prezenta, sa nu uite faptul ca fiecare varsta are ceva ce merita descoperit si trait.

Burtocika spune:

Ok, inteleg ca e o etapa, inteleg ca toti copiii trec prin ea, dar ce nu mi se pare mie normal e ca la ea etapa asta dureaza de 2 ani !

Si i-am spus si eu toate lucrurile bune care se intampla cand va creste mare, minimizandu-le pe cele rele, dar totusi nu ma simt confortabil s-o mint cand ma intreaba "mami, nu-i asa ca noi nu vom muri ?" Mai ales ca la 5,5 ani aude in jurul ei diverse lucruri si pune cap la cap. Prietena ei cea mai buna i-a spus ca dupa ce murim ne baga in pamant si ne mananca viermii, ca nu exista Doamne Doamne si alte din astea ...

Ideea este ca oricat incerc eu sa-i arat partile bune, ea parca tot le vede pe alea rele si pare sa zica ceva de genul "ce rost are, ca oricum crestem si murim la un moment dat".

Bee spune:

Canalizeaza-i creativitatea si imaginatia intr-o directie pozitiva: "Ce zici daca ai sa te faci mare si ai sa mergi la gradinita, liceu, facultate, poate ai sa descoperi ceva care sa ne faca sa nu mai murim?"
Si evident, la infinit insistat pe aspectele pozitive si discutat pana-n panzele albe sa vezi de unde are atatea temeri. E clar ca faza aia cu viermii a marcat-o.
Si eu aveam idea asta fixa la varsta ei si unchiul meu mi-a spus ca pana voi creste eu mare, sigur va exista ceva care sa ne faca nemuritori.
Fiica-mea nu e atat de obsedata de moarte cat de crescut. O macina faptul ca ea o sa creasca si noi vom muri. Apoi nu vrea sa creasca, fiindca e greu ca adult, ai mult de munca si de invatat si ea nu vrea asta! Eu ii explic mereu ca noi facem cu placere ceea ce facem, dar....

Burtocika spune:

Azi de exemplu mi-a facut o criza de nervi ca ea nu mai merge la gradinita, ca nu vrea sa invete nimic, nu vrea sa mearga la scoala, nu vrea la liceu etc.

Oricum, ma simt mai bine sa aflu ca nu e singura obsedata de "cursul vietii" ...

kariguld spune:

rabdare ca va trece cu timpul. si vor veni altele.
legat de moarte, e foarte greu de explicat unui copil. chiar si celor mai mari, ca ai mei, e dificil, de ce trebuie sa moara cei pe care-i iubim?
sa nu uitati, copii sunt mult mai atenti la ceea ce vorbesc adultii de langa ei. isi iau toate informatiile de langa persoanele cu care vin in contact. prind din zbor si ramane acolo in capsorul lor, iar apoi proceseaza informatiile.

Anka74 spune:

Pe la 5 ani ii cam loveste criza asta...la noi s-a intamplat sa isi piarda si bunica exact in acea perioada si nu va dati seama ce de intrebari si dileme avea bietul copil. A trecut.
Acum vrea sa fi e tatic...numai ca sa ma vada pe mine bunica! Il amuza teribil ideea asta.

ladyJ spune:

Burtocica, ai bebe mic, pe langa fetita?

Cred ca e o idee buna sa o asiguri pe cea mica de toata dragostea ta si tot suportul tau, chiar daca va fi cu un cap mai mare decat tine. Ea va fi mereu fetita ta, tu vei fi mereu mama ei, indiferent cati ani ati avea. Si va veti pupa si iubi nestingherite,o vei imbratisa cu drag, chiar daca creste si devine adult.
Explica-i asta, eu zic ca o sa va ajute.
Ea vrea sa ramana´´ bebelus´´ pentru ca ii e bine asa si se teme ca va pierde toate astea daca creste. Si nu vrea sa piarda nimic, ea nu poate gandi la ce va castiga, ci al ce pierde, si refuza. Ea vede cresterea asta ca o plecare undeva, ceva a speriat-o din modul in care ati discutat.Poate a fost prea mult, prea in avans, e firesc sa aiba retineri si sa ´´nu vrea´´, pentru ca tot ce i-ai prezentat tu e diferit fata de ce stie ea.
Nu fortza nimic. daca nu funtioneaza, mergeti la un consilier psihologic care va sta de vorba cu ea.

dana vio spune:

Schimba-i anturajul.
Doamne, ce povesti sunt astea pentru un copil de 5.5ani? Cine i-a spus asa ceva acelei fetite? La noi merge (inca) faza ci ignoratul pentru probleme mai spinoase, distragem atentia. Zicea cineva pe-aici sa o lauzi mereu "uite, asta nu puteai face cand erai bebe", poate ar fi bine sa intrebi un psiholog, 2ani sunt cam mult. Cauta un psiholog si intreaba ce/cum sa faci. Va sti daca e cazul sa mergi cu fetita pentru consiliere, desi eu cred ca ar cam trebui.

Alexandra Maria
14.12.2007

iulia_b spune:

Exista in psihologie injonctiuni, printre care si "nu creste" . Si de multe ori pe forum am intalnit mame care par multumite de dependenta copilului de ele, neparand sa accepte faprul ca acel copil a crescut, am vazut disperarea mamelor ca nu mai accepta sanul, desi el nu mai are nevoie nici afectiv si nici nutritiv, ci mama are nevoie; ca trebuie de la o anumita varsta sa doarma singuri, pt ca nu sunt niste apendice a mamelor ci sunt fiinte distincte, si nu reusesc acest lucru din cauza anxietatii mamelor care cred ca numai langa ele le va fi bine; mame care regreta zilele cand copilul dormea mana-n mana cu ele in pat si le asculta fiecare respiratie; carora le este dor de aspectul pufos de bebelus care pot fi pupati si gadiliti de cate ori e nevoie etc. Copiii simt asta instinctiv, nu se desprind , vor sa ramana mici pt ca nu se simt in siguranta decat in prezenta mamei. la un moment dat unii depasesc praguil altii de vor lupta toata viata si se vor simti in nesiguranta mereu in lumea asta rea.
Nu zic ca asta este in cazul de fata, prezint doar un punct de vedere.