Adoptia unui copil mai mare (peste 3 ani)

marumiha spune:

Ciao ERATO ,ce surpriza pt.noi si ce fericire in cuvintele tale.
CE frumos cind o mamica scrie si isi arata fericire ,nu cred ca se supara nimeni ,eu personal nu ,mi-ar parea rau daca nu ai mai scrie .
Mi-ar placea sa scrii si pe mailul comun si daca vrei si doresti sa pui si citeva foto.
Cred ca este f.important, mai ales la inceput cind copilul vine acasa ,sa avem mult timp la dispozitie ,sa petrecem mult timp impreuna .Eu am stat cu copilul un an intreg ,(nedespartiti)si cred ca i-a(ne-a) facut f.bine acest lucru.A devenit chiar dependent de mine ...asta nu stiu daca e chiar bine ,insa cind ma intorc de la servici si ne revedem il vad atit de fericit.

erato spune:

erato spune:

Legat de modul cum a reactionat cand i-am vorbit de adoptie, nu ne-am ferit de acest cuvant, si ii mai repet din cand in cand cat de fericita sunt ca l-am adoptat si ca e copilul meu. Povestea adoptiei a acceptat-o calm, ca pe orice alta poveste (e innebunit sa-i citesc povesti). Eu eram extrem de emotionata, dar el nici nu a clipit, si ma mai pune din cand in cand sa-i zic povestea lui. Nu m-am ferit sa folosesc cuvantul "adoptat" nici in fata altor persoane.

analias spune:

Erato, sa va traiasca ingerasul si sa va bucurati impreuna de tot ce va ofera viata. Nu am retinut cati ani are. Si fetita mea stie dintotdeauna povestea ei, pentru ca avea aproape 5 ani cand am cunoscut-o. Insa, daca la inceput vorbea relaxata cu oricine despre asta, am observat ca a inceput sa filtreze societatea si nu isi mai impartaseste povestea oricui. Au trecut mai bine de 3 ani de la adoptie si, de vreun an (cam de cand a intrat la scoala), vorbeste doar in casa despre asta. Eu nu am dat comunicate de presa de la bun inceput, pentru ca m-am gandit ca e viata ei si ea e singura care decide ce impartaseste si cu altii si ce tine doar pentru cei foarte apropiati. Bine am facut, pentru ca au fost pana acum 2 persoane (dintre care una a fost chiar invatatoarea) care s-au 'mirat' ca un copil adoptat poate avea rezultate mai mult decat spectaculoase, 'mirare' care pe fetita a marcat-o cumva.

SoriLea spune:

La noi a stat altfel povestea. Am stat acsa cu copilul 18 luni. Nimic nu se compara cu timpul petrecut alaturi de el. Si al meu e dependent de mn si m-ar tine lipit de el tot timpul. Imi spune de sute de ori zilnic ca ma iubeste si ca-i e dor de mn. Ca sunt o mama buna si frumoasa Va dati seama cum imi bubuie inima in pipt cand il aud cum vb.
Si eu vb deschis cu toata lumea despre adoptie si pana in prezent nu am avut decat o pers care a avut ceva de comentat (nu la adresa mea ci la adresa copiilor abandonati) si m-am revoltat. Am facut-o cu ou si otet de nici in ziua de azi nu are curaj sa de-a ochii cu mn. Dar "cred" ca n-am sa mai discut despre acest subiect ff des, mai ales ca toata lumea din jurul meu stie situatia si sa-l las pe el sa decida mai tarziu, cand isi v-a afla povestea, daca v-a dori sa vb si sa impartaseasca cu cineva acest subiect.
Oricum, el pt noi este tot ce ne-am dorit de la viata, il iubim cu toata fiinta noastra si vrem ca sa-i facem viata frumoasa si fericita si sa nu-i lipseasca nimic. Ma bucur ca e un copil sanatos si ca orice mama ma pot lauda ca e si frumos si destept

Doresc tuturor care au pornit pe acest drum, sa-si intalnesca cat mai rpd ingerasii trimisi de DD


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Sorina Mamica fericita a ingerasului RAZVAN - IONUT (11 MAI 2009)

http://lb3f.lilypie.com/rxDAp3.png


Lucrul important este acesta...sa fii capabil in orice moment sa sacrifici tot ce ai, pentru ce ai putea sa devii. Charles Dubois

erato spune:

Baietelul meu are putin peste 5 ani, e deja baiat mare si intelege prea bine situatia, dar cel putin, la aceasta varsta, pare impacat cu situatia de a fi adoptat. Am observat ca, inclusiv doamna de la gradinita a fost oarecum surprinsa ca a trecut testul psihologic pt clasa pregatitoare (si l-a trecut cu brio, avand in vedere ca totul a acumulat in 2 luni), de parca acesti copii n-ar putea fi inteligenti, ceea ce m-a suparat in sufletul meu, dar m-a facut sa fiu si mandra.
In legatura cu adoptia, pot spune ca am comunicat tuturor cunostintelor ca vreau sa adopt, a trebuit sa spun la gradinita si se stie si la scoala la care il voi duce pt ca nu avem inca noul certificat de nastere. Daca el nu simte la mine nicio retinere in a vorbi despre adoptie, nici el nu o va percepe ca pe ceva dureros sau tabu. Eu asa am crezut ca e bine, asa am facut, daca e bine sau rau, timpul o va dovedi.

antibes1970 spune:

buna ziua

si noi ne dorim sa adoptam un copil, insa fiind in strainatate, confrm legii , vom avea dreptul la un copil in jur de 5 anisori

care credeti ca ar putea fi dificultatile legate de adaptare ?
multumim anticipat !

Sanio spune:

Buna tuturor.
Sunt o viitoare mamica a unei fetite de 6 ani.
Am o mare rugaminte daca cineva are experinta personala sau prieteni care au adoptat copii la varsta de 6 ani.
Fetita este extrem de atasata de AM , isi stie situatia, ne place , dar nu vrea sa plece de la AM pt ca la varsta aceasta nu stie ca aceasta plecare este in intereseul ei.
Noi o vizitam de 2 luni jumatatate si nici o schimbare.

analias spune:

Sanio, eu mi-am cunoscut fetita cand avea aproape 5 ani. Nu stiu cum ar fi fost daca era cu un an mai mare. Ceea ce pot spune insa este ca asistenta sociala care se ocupa de caz a fost cea care a pregatit-o. Am inteles ca AM ar fi trebuit sa faca pregatirea copilului pentru plecare, insa - in cazul nostru - nu era chiar o persoana pe care sa te poti baza, asa ca asistenta sociala s-a ocupat de acest lucru. Si fetita mea avea temeri si nu era chiar convinsa ca ii va placea sa locuiasca in permanenta la Bucuresti si ma tot intreba daca se va putea intoarce in cazul in care se plictiseste, desi - pe de alta parte - de abia astepta sa vina ziua cand o voi lua. La vremea respectiva fusesem sfatuita sa nu ii raspund cu un refuz ferm, insa nici sa nu ii promit categoric ca o vom vizita pe AM si locurile ori de cate ori i se va face ei dor. Nu stiu exact procedurile, insa cred ca tot asistenta sociala a fetitei ar trebui sa se implice, ca sa nu apara probleme mai tarziu.

Manuelita spune:

Buna, cred ca felul de a fi al copilului e mai relevant decat varsta biologica, sunt si copii de 3 ani care reactioneaza asa. Din cauza ca al nostru copil era la o distanta mare de noi,mergeam sambata si plecam de acolo duminica, dormeam in casa AM. Astfel incat aveam 2 zile is o nopate in care aveam doar noi grija de ea. Evident, asta s-a intamplat treptat. Adica in casa AM noi eram cei care o spalam seara, ii dadeam sa manance, o schimbam, dormea cu noi. In prima noapte am lasat usa deschisa intre camera unde dormeam noi si camera unde dormea AM iar fata a fost lasat sa doarma cu cine vrea ea. A facut vreo jumatate de ora curse intre cele 2 paturi dupa care a adormit la noi. Atunci imi placea sa cred ca "ne-a ales" pe noi, acum cred ca era doar rupta de oboseala si intamplator a prins-o somnul la noi:). Cred ca si faptul ca noi am preluat treptat rolul de a o ingriji fara a o scoate insa din mediul ei, a ajutat-o f mult sa se ataseze de noi, astfel incat atunci cand a venit acasa, nu a plans si nu a intrebat nici o data de AM. La doua saptamani de la venirea la noi ne-a vizitat si AM si fata s-a bucurat foarte tare, dar niciodata nu a parut ca ii simte lipsa.
Voi cand o vizitati mergeti asa ca niste prieteni sau incercati sa intrati in rolul adultului care are grija de ea?