copil nesociabil

Fetita noastra de un an si cinci luni plange extrem de tare atunci cand vin straini la noi in casa. Plange la fel si in spatii deschise (in gradini necunoscute de pilda). Mergem zilnic in parc, unde se joaca, insa se supara cand vin alti copii la ea. Nici in spatii inchise nu putem sa intram cu ea (magazine, farmacii aglomerate).
Totul s-a declansat de la trei randuri de picaturi puse cu forta de doctori oftalmologi (avea un canal infundat).
Fetita comunica, rade in hohote, are contact vizual, se joaca, face poante, canta, danseaza, scrie, deseneaza, vrea in brate la persoanele cunoscute.
Intrebarea e: v-ati confruntat cu asa ceva? cum ati rezolvat problema?
Psihologii mi-au spus ca va trece de la sine. Voi ce ziceti?

nemora spune:

pai e normal sa nu fie prea sociabili la varsta asta.
mie mi-au facut vaccinul de 6 luni si pana la 1 an urlam ca disperata cand era vorba sa ma bage in vreo cladire.
povesteste-i despre ce s-a intamplat si spune-i "gata cu doctorul".

blue_flower spune:

La 1 an si 5 luni face poante, scrie si deseneaza?

Consulta inca un psiholog. Copilul meu are 1an si 5 luni, nu pot sa iti zic din experienta mea, dar nepotii mei au 7 ani si au avut in cel putin 2 randuri nevoie sa fie ajutati in relatia cu ceilalti copii/adulti pentru ca dezvoltasera ticuri si aveau teama de anumite persoane. Cred ca a cere o alta parere este important, un alt doctor.

Edit: nu cred ca poti deja sa zici ca e "nesociabil". Cred ca trece print-o perioada mai dificila, care cu ajutorul potrivit, va trece si nu se va accentua.

crocodilux spune:

Blue flower, scrie in sensul ca atunci cand ii zic sa scriem ia agenda si mazgaleste pe ea cu pixul, cand e vorba de desenat, ia creta si face mazgalituri pe un colt de biblioteca. Iar la facut poante era vorba despre faptul ca ascunde jucariile si te pune sa le cauti si apoi rade ca le-ai gasit.
Poate ca m-am exprimat gresit. Nu am intentionat sa exagerez.
Am consultat doi psihologi. Amandoi au spus acelasi lucru. Sa avem acelasi comportament ca si pana acum, sa avem rabdare.
Mai tii minte in ce fel au fost ajutati nepotii tai si ce varste aveau cand s-a intamplat asta?
Si da, e adevarat ca nu poti zice ca e un copil nesociabil (daca trece de sfertul de ora neprietenos, pana la urma chiar se joaca si cu alti copii si se supara cand pleaca acestia), dar ce cuvant putea cuprinde esenta problemei, astfel incat sa nu ma lungesc?
Sa speram ca totul va fi bine.
Multumesc pentru raspuns.

crocodilux spune:

Da, o sa incerc si asta, desi nu s-a pronuntat vreodata cuvantul doctor in fata ei. :) Multumesc de raspuns.

emushi spune:

parerea mea? este o perioada, va trece...multi copii trec prin perioade - mai lungi sau mai scurte - in care nu sunt foarte sociabili...
fetita mea a fost la fel - nu am asociat asta cu ceva anume (cum a fost in cazul vostru vizita la medic), pur si simplu asa s-a intamplat; a inceput dupa varsta de 1 an, nu mai stiu cand, si i-a trecut la gradinita , de fapt cand am inceput sa insist eu cu copiii...pe la 2 ani parca era salbatica, am dus-o la un spatiu de joaca - sa o obisnuiesc cu copiii, ii placea tare mult, dar se ferea de ei, parca erau contagiosi, parca ii era frica sa nu o atinga - atunci am fortat putin nota, mizand pe faptul ca ii placea sa sara pe salteluta, sa se dea pe tobogan etc. - ori cu copiii, ori acasa; asa ii ziceam si cand mergeam in parc, la tobogane ii placea f mult, ii spuneam de acasa: mergem, dar te joci cu copiii - finuta mea plangea ca nu-i da miruna mana, miruna mea plangea ca nu vrea sa dea mana si iesea circ, asa ca stia de acasa - vrea in parc, trebuie sa accepte compania altora, si incet s-a obisnuit; apoi a venit gradinita si ne-a scos din belea!
sfatul meu: nu o forta, vorbeste-i mult, explica-i, intelege mult chiar si la varsta asta; daca stie dinainte unde merge, va reactiona mai bine: ex. mergem in cutare loc, o sa vedem floricele, cumparam una, alta...sa nu fie surpriza pentru ea

eh, a mea s-a speriat odata in parc de nashul ei (purta barba, s-a strambat la ea - nu cine stie ce, doar are si el fetita, a facut o mutra haioasa dar pe ea a speriat-o) si timp de vreo 2 luni nu a vrut sa intre in parc pana nu mergeam eu sa ma asigur ca nu e "nanu cu barbita", daca ne intalneam din greseala trebuia bietul om sa treaca pe trotuarul celalalt...incet, incet, i-am tot explicat ca o iubeste mult si pana la urma l-a acceptat...

acum e ok, isi face prieteni cand nu gaseste colegi in parc, se descurca...

mami cu doi strumphi poznasi - Miruna (18.09.2005) si Andrei (13.07.2010)

crocodilux spune:

Pot sa zic asa: mi-ai asezat inima la loc. :)
Da, in parc are faze cand urla, ca nu face asa intotdeauna. Oricum, in prima faza nici in parc nu mai voia sa intre (a speriat-o un pensionar), mai ales pe o anume intrare. Insa in cateva zile treaba cu parcul s-a reglat.
Si noi avem un unchi care a speriat-o cand a intrat in masina la noi si a mai facut si bau. Si am mers cu ea plangand o jumate de ora in masina, dupa 3-4 opriri si incercari repetate de a o calma. Totul a fost bine in vizita in care mersesem, insa la intoarcere n-a vrut sa urce in masina pentru ca era persoana respectiva inauntru. :) Dar a adormit si am mers acasa.
Ma bucur tare pentru voi ca s-a rezolvat. Sper sa se intample si in cazul nostru la fel. Te voi tine la curent. Si o sa incerc sa-ti copiez metoda.

emushi spune:

de asta am si scris - mi-am recunoscut temerile din acea perioada, eram si eu pe cale sa merg la psiholog, convinsa fiind ca are ceva copilul; ei bine, a trecut; acum vad, din nou, in parc, copii in aceeasi situatie - a mea, mai mare fiind, se repede sa-i pupe, sa-i ia de mana, unii copii accepta, altii sunt gata sa planga; acum trebuie sa-i explic de ce trebuie sa-i lase in pace
rabdare, mami... ca trece si asta!

mami cu doi strumphi poznasi - Miruna (18.09.2005) si Andrei (13.07.2010)

Cory_B spune:

Dragelor, si eu ma confrunt cu acest comportament din partea baietelului meu in varsta de 1 an si aproape 9 luni. Chiar vroiam sa deschis subiect dar sapand pe DC v-am gasit. La noi frica se trage de la o vizita la dr. pt analizele uzuale de sange. Bubul meu era cooperant, statea cuminte si curios sa vada ce se intampla pe acolo pana cand au aparut vreo 3-4 asistente corpolente care l-au imobilizat "ca sa nu miste mana, preventiv" ! Din acea clipa, baietelul meu a inceput sa se zbata si sa urle cat il tineau plamanii. Normal, cui ii place sa fie tinut cu fortza de catre mai multe persoane?! In tot acest timp striga la sotul meu si la mama mea(ei l-au insotit la dr, eu fiind la serviciu) : "Nimicaaa", sa nu-i mai faca nimica. De atunci, oricine se apropie de el si ii vorbeste, e inamic. Daca persoana insista se lasa cu planseste si agataturi de mine. Daca e pe afara si poate fugi de persoana respectiva, o face. Nici pe copii nu prea ii agreeaza,iar el era super incantat inainte de copii. Are doar vreo 2-3 copii din vecini pe care ii simpatizeaza. De mers cu el in vizita, exclus. Plansete si urlete. Chiar ma ingrijorez..insa vad ca ati mai trecut ,unele din voi, prin asta. Acasa este super comunicativ, vesel, este f vorbaret, danseaza si canta. Intelege absolut tot ce-i spunem insa cand ii explic ca nimeni nu-i face nimic rau, el tot speriat este de alte pers. necunoscute si urla daca acestia se apropie...Mai astept pareri/sfaturi de la cele care ati trecut prin asta. Eu nu-l fortez in nici un fel doar ca ma intristez sa-l vad neprietenos cu toata lumea(prietenos doar cu cei cunoscuti) si mi-as dori sa inteleaga ca nu exista nici un pericol in a socializa. M-am inarmat cu multa rabdare si perseverenta si sper sa reusim sa trecem rapid de aceasta faza.Va

bely spune:

crocodilux, si eu cred ca e doar o faza si va trece de la sine:). Cu mult calm din partea voastra a adultilor,cu multa dragoste, iubire si fara s-o obligati sa faca ceva ce nu vrea(ma refer sa mearga la cineva strain,sau locuri straine..) ii va trece, timpul ajuta!

monalac spune:

asa a fost si baiatul meu cel mare...tin minte ca pe cand avea 1 an si jumatate au venit la noi niste cunostinte care aveau o fetita de vreo 2 ani.a plans cat au stat aia la noi,2 ore nu s a oprit din plans,doar pt ca i atingea fetita jucariile.pana la urma aproape ca le am spus sa plece[desi venisera din buc special pt a ne vizita],iar ei se uitau ciudat....
si asa plangea mereu cand nu i convenea ceva.
acum are 6 ani si jumatate si inca e plangacios.
o sa treaca faza asta,cu siguranta...