Voi va ganditi?

dacris77 spune:

cred ca cu cat suferim alaturi de copilul nostru cu atat va fi mai puternica legatura noastra cu copilul. Si eu voi fi un pic egoista, nu o sa ma intereseze cine sunt rudele sale cat este mic si o sa ma bucur de copilaria lui. Cand va creste,cand poate sa inteleaga, e dreptul lui sa afle si il voi ajuta pe cat de mult posibil.Cred ca copilul meu indeferent de situatia lui, va suferi undeva in adancul inimii si atunci m-as bucura sa ii fiu alaturi.

simo_75 spune:

sincer noi suntem putin mai relaxati in ideea ca am aflat ca toti fratii lui Alex sunt adoptati.Deci suntem siguri ca sunt pe maini bune si daca va fii sa se cunoasca vreodata o sa fie bine.
Toti sunt mai mari decat el,nu cu mult,el e cel mai mic.
Acum ce o sa fie??Sincer nu ne pasioneaza atat de tare pentru ca destinul are planul lui pentru fiecare.Alex poate sa-si doreasca sa-i cunoasca ,poate ca nu-si va dori insa stim ca daca ar fii sa aleaga calea cunoasterii il vom sprijini si il vom sustine moral pentru acea intalnire.Va fii pregatit sufleteste pentru orice,deja de cand e la noi e foarte puternic,si in spiritul asta va fii crescut.
Deocamdata noi ne bucuram de copilaria lui si nu ne gandim la ce va fii atunci cand....
nu facem decat sa fim stresati de aceste ganduri apasatoare si mai bine vom vedea la timpul respectiv ce va fii.
Depinde de fiecare copil cum isi va percepe situatia de copil adoptat indiferent de ce vorbim noi cu el.fiecare om gandeste in felul lui si asa si Alex.Poate sa nu vrea sa auda sau poate sa doreasca cu ardoare sa-i caute asa ca....nu ne stresam de pe acum.
Curioasa sunt,nu pot nega insa sunt curioasa ce fel de oameni sunt,ca educatie,ca fizic.Situatia lor clar este foarte precara,mama lui biologica este fff bolnava,sincer nu stiu daca mai traieste ,la tata e linie dar stiu cine e ...si am aflat si adresa lor.Asta ca sa vedeti ca nu e nimic confidential in adoptie daca stii unde sa cauti.
eu zic ca toate la timpul lor.Sunt inca micuti ,degeaba ne gandim noi acum la ce va fii,ce vom gasi,ideea e ca daca suntem langa ei va conta mult si vor putea sa treaca peste soc.Ca va fii un soc indiferent daca situatia va fii buna sau proasta..Numai socul intalnirii,realizarii ca e sange din sangele acelor oameni.
Problema e alta....eu ma gandesc daca va fii el cautat.......ca e posibil si invers...la asta v-ati gandit?
V-ati gandit daca apar la usa niste oameni si iti spun ca e fratele sau sora lui/ei si ca doreste sa-i vorbeasca??
La noi se poate si asa avand in vedere ca toti sunt adoptati,si la 18 ani au dreptul la dosar....

dacris77 spune:

m-am gandit si la aceasta varianta, la posibilitatea de a fi copilul cautat. zilele astea m-am intalnit cu parintii mei. ei locuiesc in alt oras si sunt f apropiata de ei. eram pe fuga si am zis sa ii apartin si lor cateva clipe, sa nu mai apartin sotului. lucru la care parintii mi-au raspuns ca ei oricum cred ca le apartin in permanenta. asa ar trebui sa gandim si noi daca copilul nostru adoptat vrea sa se duca la rudele sale de sange sau daca este cautat si dorit. indiferent care e situatia copilui sau ce gandeste el, ptr noi este AL NOSTRU. pana la urma suntem o familie mare, cu ce gresim daca il crestem noi? ca sufera despartirea de ramura sa genetica, este o realitate, un soc, si noi ii vom fi alaturi. tocmai asta e frumusetea povestii.

Manuelita spune:

Simo,

daca fratii fetei mele ar fi adoptati eu i-as cauta si le-as face cunostinta copiiilor, nu poate fi decat benefic. Eu nu ii caut pentru ca mi-e teama ca ar fi foarte diferiti avand in vedere conditiile diferite de trai si ca treaba asta ar face-o pe fiica-mea sa sufere. Dar daca ar fi adoptati, ceea ce implica faptul ca sunt iubiti si ingrijiti nu as evita.

analias spune:

Offf, Manuelita, ce intrebare grea ai lansat ...

Eu nu as avea totusi curajul sa ii prezint fetitei mele fratii ramasi langa mama. De ce? Pentru ca pe ei i-a pastrat, in timp ce pe ea a abandonat-o. I-a pastrat pentru ca sunt baieti si au putere de munca. Nu i-a dus la gradi sau scoala, nu i-a inscris la medicul de familie, nu ii trateaza la spital cand e cazul, in schimb ii pune sa munceasca in gospodarie: dau cu sapa, muncesc pe la vecini, ranesc gunoiul, cosesc, taie lemne etc. Pe fetita a parasit-o in maternitate si a fugit o lunga perioada de cei de la directie si de hartogaraia lor. Fetita a petrecut 20 luni in maternitate si alte 18 luni intr-un centru, inainte de a fi data la o maternala. Cu putin inainte de a fi mutata in centru, mama a fost convinsa sa recunoasca fetita. Poate ar fi fost mai bine sa nu o mai fugareasca atat, dar cica asa era protocolul. Apoi au urmat cativa ani in care au incercat sa o convinga sa fie de acord cu adoptia. Astfel incat fetita mea a devenit adoptabila la 4 ani si 8 luni, cu cateva zile inainte sa o cunosc eu. Acum este un copil extraordinar, dar adaptarea nu a fost chiar usoara pentru ea: prea multe schimbari de peisaj in 5 ani.

Daca la 18 ani va dori sa isi caute familia, voi fi langa ea (stiu tot ce se poate sti, chiar si despre tatal cu liniuta in certificatul de nastere, dar tigan identificat intr-o satra care se plimba prin Ardeal). Acum insa ma tem ca ar fi prea mult pentru un sufletel de aproape 8 ani. Ea a pierdut accentul, regionalismele pe care le folosea, obiceiurile mai mult sau mai putin vulgare. Insa isi aminteste cum copiii din oraselul maternalei nu erau lasati sa se joace cu ea (probabil parintii le interzisesera acest lucru). Isi aminteste cum a paruit o fetita la gradi, in Bucuresti, la cateva zile dupa mutare, pentru ca ii luase o agrafa, din simplul motiv ca asa isi rezolvase conflictele inainte. Zambeste, dar cam jenata, cand vede filmulete pe care i le-am facut in primele luni, cand vorbea cu 'fa' sau 'fai' sau spunea 'ha?' in loc de 'poftim?'.

Cand a venit in Bucuresti nu stia mai nimic, apoi a devenit o mica enciclopedie cu codite. Doar ca in primele zile ale clasei I invatatoarea mi-a spus ca ii eclipseaza cu totul pe restul colegilor, care nu apuca sa raspunda nimic: fie-mea stie tot, raspunde la tot, ba chiar explica in locul doamnei. Fapt pentru care m-am infiintat la un psiholog care, dupa cateva sedinte/ testari/ intalniri, mi-a explicat ca are un IQ cu mult peste medie si se 'simte' desteapta, sentiment pe care cu siguranta nu l-a trait inainte. Pe de alta parte mi-a atras atentia ca este imatura afectiv (desi mult mai matura in alte privinte decat copii chiar mai mari ca ea) si sa am MARE-MARE grija cum ii prezint lumea. Are un complex: oricat o imbrac eu de frumos, elegant sau scump, orice jucarii moderne ii ofer eu, oricat de dotata ar fi camera ei - ea are un complex: stie ca o bucatica din viata ei a fost altfel decat a colegilor si a descoperit acum ca poate invata sau realiza mai mult decat restul copiilor. Asta o face sa se simta bine si mandra.

Dar sa revin la subiect: ma tem de o intalnire in care sa ii prezint fratii 'uite, astia sunt X si Y, fratii tai. Tocmai carau gunoiul. Sunt murdari si vorbesc pocit si agramat si injura, dar sunt fratii tai.' Ma gandesc ca i-as reactiva niste amintiri. Atat personalul din judetul unde s-a nascut, cat si psihologul din Bucuresti mi-au recomandat sa nu ii ofer informatii legate de trecutul ei daca NU mi le cere. Iar atunci cand mi le cere, sa i le ofer in asa fel incat sa le inteleaga si sa nu o raneasca. Asa incat eu nu am de gand sa ii caut curand familia. Desi imi dau seama ca au o viata extrem de grea. Cel mai tare ma doare de bunicul ei: e vaduv si in casa lui formata din 2 camere locuiesc 11 persoane, inclusiv fiica lui cu cei 2 baietei. E cu siguranta batran si nici prea sanatos nu cred sa fie. Dar cum nu sunt Rockefeller ma gandesc ca mai bine am grija de pustoaica mea :)

Apropo, peste 2 saptamani vom merge in judetul unde s-a nascut. I-am spus si am intrebat-o ce ar vrea sa vizitam: capitala judetului, oraselul unde locuia maternala, alte orasele, localitati etc. Mi-a zis ca de abia asteapta sa le vada pe doamnele de la directie, carora le-a pastrat o amintire tare frumoasa si a fugit la atlas. Apoi a scris un soi de scenariu de film (are un condei tare misto, a castigat pana acum 2 premii cu 'scrisul' ei) indicand locurile pe care le vom vizita si ce vom face acolo. Oraselul maternalei (unde locuieste de altfel si familia biologica - si ea stie asta) nu a fost prins in itinerariu.

Cred ca fiecare copilas e unic cu povestea lui si nu prea se poate da un raspuns standard. Dar cu siguranta copilasii nostri trebuie tratati cu multa intelegere, sa incercam sa ne punem in locul lor, ca sa nu ii ranim.

Manuelita, tare mult te admir pentru tot ce am citit pana acum in postarile tale. De fapt toate sunteti grozave. Manuelita mi-a atras atentia si prin 'condei'; deh, deformare profesionala de filolog :)

pisi-pis spune:

Fetelor, mi-au dat lacrimile cand am citit povestile copiilor vostri! Cu toate astea, sunt norocosi ca au reusit sa ajunga in familiile voastre, sa inteleaga ce inseamna sa fii iubit!

Mami de Laura (14.06.2010) si Mitza Fetitza

simo_75 spune:

manuelita- nu ma gandesc sa-i caut eu fratii!
departe de mine gandul asta si sa -ti spun de ce....Ma gandesc la cei care i-au adoptat pe fratii lui.Poate nu-si doresc o legatura de genul asta,poate ca nu le-au spus copiilor ca sunt adoptati...nu pot da buluc in viata lor asa!
Da, ma duc la directie ,directia ii anunta si sa fie saracii oameni stresati de gandul asta ca deja rudele ii cauta?
Nu toti parintii adoptivi gandesc la fel...unii nu vor sa le spuna copiilor nimic,altii nu vor legaturi cu rudele de sange etc etc etc.
Aici nu tine de mine!
Asa ca mergem inainte,asteptam sa creasca Alex,sa-i vedem gandirea despre trecutul lui desi cum il vad eu acum nu prea cred ca o sa vrea sa se uite inapoi dar e inca mic,si pana atunci.....ne bucuram de fiecare clipa,ne facem griji de tot ce tine de el,educatie etc,,si ce va fii va fii!!!
Nu aprofundez prea mult situatia ACUM.Totul la timpul lui...asa cum Alex a venit cand a vrut bunul D-zeu la noi asa avem incredere mai departe ca toate se vor rezolva atunci cand trebuie si la momentul potrivit.
Si cum spuneai tu ca puiuta ta sa nu poarte bagajul unei povesti tragice..sincer...insusi abandonul e o poveste tragica insa cu un final fericit!!
asa ca draga mea prietena,stai relaxata,asteapta sa isi spuna timpul cuvantul,poate tu te stresezi acum si puiuta ta iti va spune ca nu o intereseaza trecutul ei si atunci?tu stai ani de zile numai cu gandul asta si cu framantarile astea si ea sa considere ca are deja o familie,,nu o vede pe cealalata!!
pupici

simo_75 spune:

analias-ai mentionat un aspect foarte important....
eu am sesizat ca multi copilasi adoptati au o inteligenta aparte.Sunt cu un IQ foarte ridicat.de ce oare??
Noi asa suntem cu Alex.La fel ne-au spus la psiholog ca are un IQ mult peste varsta lui.
La gradinita educatoarele mi-au spus (si nu una doua,majoritatea care-l cunosc,ca nu trece neobservat ) ca are o fire vulcanica (aici recunosc ca a copiat bine de la mine ) si ca e fff destept,si un potential imens....
Invatarea poeziilor pentru unii parinti e un calvar,pentru noi? o singura repetitie (desi nu ma pasioneaza faza asta cu poeziile ) si el o stie ..in clasa educatoarea imi spune ca nu sta cuminte cand se fac poeziile si imi spune ca sa fac cu el acasa...dar? el le stie domnule...ce sa mai fac??
si nu numai poeziile,in general e foarte istet,indemanatic,le da clasa colegiilor lui cum vorbeste,cum mananca ,am batut tare pe educatia lui.....
sunt cam offtopic dar tineam sa precize ca IQ-ul multora dintre copilasii adoptati este ridicat....

analias spune:

Pai ... eu cred ca raspunsul e simplu: Dumnezeu le-a pus in traista si ceva de ajutor, ca un fel de sistem compensatoriu. Probabil un psiholog ar comenta mult mai exact decat mine. Dar am retinut comentariul psihologului: "Fetita dv se 'simte' desteapta si ii place mult acest sentiment, nou pentru ea, cu care nu fusese obisnuita. Noi, astilalti, nici nu ne dam seama cum e." Am realizat ce inseamna acest lucru pentru copiii care au norocul sa isi gaseasca familia potrivita.

Si ca sa ma intorc la subiectul lansat de Manuelita - chiar aseara m-a apostrofat cineva: "Nu crezi ca ai facut un pacat luand copilul din mediul lui? Dumnezeu a hotarat ca fratii ei sa traiasca in cocina familiei, iar ea intr-un orfelinat, deci oricum mai curata decat fratii ei, fiind fata, dar in aceeasi arie geo-sociala. Tu ai intervenit in planurile lui Dumnezeu." E cam mult pentru mine sa filozofez pe tema data. Eu zic sa avem grija de copilasii nostri si sa ne relaxam, pentru ca daca ne preocupa prea multe chestii profunde, grijile noastre se vor rasfrange cumva si asupra puiutilor.

simo_75 spune:

analias- wow!!! am citit si nu mi-a venit sa cred!!!!!cine ti-a spus asa ceva??sincer?? e asa de oribil!!
cum adica ai intervenit TU in planurile lui D-zeu???Pai tocmai EL a facut planul asta pentru tine si fetita.
Aici nu e vorba de filozofie,e vorba de pura realitate si de un om josnic (iarta-ma ca iti spun) care s-a crezut destept spunandu-ti asa ceva...si pe care eu una cred ca-l puneam la zis rapid...