Cere lucruri care sunt cu mult peste varsta lui

denizel spune:

narcisam, ce-ai facut? Ai deschis pofta unora de licente .

narcisam102 spune:

Uneori numai prin exagerari poti atrage atentia denizel...
sau prin obiecte. daca eram face to face iti aratam ce telefon marfa am!

denizel spune:

Nu e nevoie de si mai mult, zau. Mi-ati ridicat masina de 2 ori pana acuma .

Marina spune:

hai sa fac eu sumar...ce am priceput eu:)

Giulia are o problema cu dorinta fiului ei de a iesi in evidenta cu ajutorul unor obiecte scumpe, la moda. In cazul de fata copilului i s-a pus pata pe iphone. Giulia l-a refuzat pe motiv ca un iphone nu e pt un copil de 11 ani si ca ea considera ca nu e normal sa-i ia un astfel de obiect.

Oponentii spun ca in cazul Giuliei problema nu e neaparat iphone ci faptul ca ea ii da copilului un motiv care nu sta in picioare (iphone-ul nu e pt 11 ani), si de aceea copilul continua sa insiste fara sa para sa inteleaga de ce nu i se poate cumpara.

Aici Giulia iar vine si zice ca in trecut copilul a avut tendinta sa incerce sa se impuna utilizand diverse lucruri, si ea crede ca acest lucru se datoreaza rasfatului si obiceiulului de a i se cumpara orice in copilarie. Giulia a apelat si la un psiholog in incercarea de a intelege motivatia copilului si de a indrepta lucrurile.

Din nou oponentii spun ca poate ceea ce intelege Giulia prin normalitate nu e neaparat si normalitatea copilului si ca rasfatul nu e neaparat cauza problemelor, si ca poate ceva din atitudinea trecuta si prezenta a Giuliei il fac pe copil sa se simta nesigur pe el si incearca sa forteze limitele Giuliei , nu neaparat limitele pe care el le considera normale.

Ca o concluzie as spune ca discutia e in fond despre parintele care stie mai bine ce e in capul copilului si cum trebuie sa se comporte, cu drept de decizie finala " asa faci pentru ca-ti spun eu, eu sunt mama/tatal tau" vs parintele care considera ca al lui copil trebuie tratat ca un partener, explicatiie trebuie sa fie reale, logice si consistente.


Daca am priceput gresit corectati-ma

narcisam102 spune:

Offfff Doamne.

asta este raspunsul tau?
in aceasta discutie? hai sa ne luam de militian?
pacat.... ma asteptam la un alt raspuns mai la subiect...

app de asteptari Marina....

denizel spune:

Pai, cred ca asta-i de inteles, Marina :).

In plus, eu am senzatia ca Giulia a inaltat tot acest esafodaj (impanat cu intamplari de acum cativa ani si cu putin unt President ), de fapt, numai si numai pentru ca ea considera ca la 11 ani nu se are iphone si pentru ca e in admiratia copiilor care muncesc pt. a-si cumpara ceva ce-si doresc (ma rog, a ideii de copil care castiga bani).


Si mai consider ca din teama (teama ca baietelul va cere prea mult la un moment dat) incearca sa il pacaleasca in legatura cu veniturile lor, venituri despre care tot azi am cam inteles eu ca ar fi potrivite totusi cu achizitionarea unui iphone, macar la mana a doua.

Pe buna dreptate copiulul insista.

Numai ca, din cauza ca parintii nu considera ca pot fi onesti cu copilul (uite, asta e venitul nostru, atat e programat pt..., atat e programat pt....) si pentru ca nici nu considera ca ar trebui sa cedeze - dat fiind ca ambele motivatii oferite copilului sunt false- , problema iphone-ului va ramane una nerezolvata si generatoare de frustrari.

A, iar copilului i-a scazut nitel increderea in parinti.
Nu pentru ca nu ii iau iphone, ci fiindca vor sa-l pacaleasca.

beren spune:

S-ar putea sa fie mult mai mult de-atat.

Se pare ca toata clasa unde e copilul e preocupata de "clasamente" dupa venituri, nu?
Se compara intre ei dupa note, haine si telefoane...

"Cu asta se ocupa boboceii de-a V-a". Deci parintii stiu ca asta e mediul in care se dezvolta copilul."Clasa speciala".

Iar copilul a ajuns deja la psiholog din cauza "presiunii de la scoala". Presiune academica, s-ar intelege. Asta a fost luata in serios de parinti, pe cand competitia sociala nu. Dar de ce-ar fi presiunea asta diferita de presiunea cealalta, pentru copil?

Copilul ar trebui sa "devina modest" chiar daca e intr-un grup in care nimeni nu e "modest" dupa definitia asta. Sa fie "sarac si cinstit" chiar daca asta il va face sa fie ignorat de colegi.

Sunt curios sa aflu pentru ce anume este pregatit copilul asta asa in viata? La scoala, acum, nu se potriveste cu mediul sa fie "modest". Mai tarziu, in viata? Zau?

Propun parintilor ca de fapt se tem sa dea curs comparatiilor pentru ca s-ar simti sifonati de veniturile altor parinti. Asa ca se protejeaza pe ei insisi in povestea, sa lasam confortul copilului.

Si mai propun ca este crud sa trimiti copilul la o asemenea scoala, intr-o asemenea clasa (cu asemenea "bobocei" pe care tare i-ar pune mama "la punct" dac-ar avea cum), si sa-i ceri sa fie "modest" si "la locul lui".

Fara indoiala, parintii cred ca investitia in scoala asta merita pentru mai tarziu, deci "mofturile" de moment nu conteaza. Dar astea sunt planurile parintilor, nu ale copilului. Pentru el, asta e societatea, asta e viata lui. Iar suferinta lui e reala, indiferent cat de frivole ne-ar parea noua motivele.

filofteia spune:

Copilul a venit dintr-un sistem de invatamant in alt sistem de invatamant, putred dupa parerea mea, la care a trebuit sa se adapteze pe parcurs. Din pacate la sistemul nostru de invatamant trebuie sa se adapteze si parintii nu numai copii.
Atunci cand nici nu esti la acelasi nivel al venitului cu ceilalti copii din clasa, este foarte greu sa te integrezi.

Sincer eu nu m-as mira sa fi vorbit chiar la scoala de Presindent si Albalact odata ce la fiimiu s-au facut in clasa clasamente pe plombele pe care le are fiecare in gura. Ce sa mai vorbesc de Mall si Zara ... oare voi nu luati copii cu voi la cumparaturi? La 11 ani stiu foarte multe copiii.

Giulia mie mi se pare ca faci tot ce poti pentru copilul tau... poate ar trebui sa te relaxezi si tu putin. Denizel incearca sa ajute, foarte des are dreptate, dar uneori este prea rigida in concluziile sale.

Imi pare rau ca subiectul s-a transformat asa , incepuse interesant. Si eu am un baiat de aproape 11 ani, dar fata de care am temere ca-l las prea liber.

Rufus spune:

Marina, ai compus un rezumat perfect.
Are o singura hiba (ma rog, nu-i chiar o hiba...): e doar un rezumat, ca un comunicat oficial. Intr-adevar, despre asta s-a discutat aici.
Ca sa inteleaga discutia, insa, cineva trebuie sa citeasca toate paginile (ma rog, mai putin mistourile cu militieni si doctori trimisi pe luna), pentru ca aici chiar nu e vorba despre copii neintelesi, nesiguri sau abuzati in vreun fel: e vorba de doi parinti care nu vor sa-i cumpere o scula odraslei.
E adevarat ca trecura multe pagini, dar in prima postare giulia ne intreba cum sa "scape" de presiunea copilului, fara a-i lua, totusi, obiectul dorit de acesta. Are si un argument: a fost sfatuita (profesionist) sa nu mai cedeze atat de usor la simplul scancet al flacaului. Culmea este ca mai exista un terapeut care, intr-un caz aproximativ similar, m-a sfatuit si pe mine sa fiu mai restrictiv cu "datul" si, evident, si el a fost catalogat tot un "lunatic" (ma rog, nu cu aceleasi vorbe).
Despre explicarea refuzului de catre parinti, putem vorbi oricat. Intotdeauna am considerat (desi am mai calcat stramb-si mi-am primit lectia) ca adevarul este cel care trebuie sa guverneze o discutie parinti-copii, chiar daca acestia din urma au pampersi in nadragi. Iar adevarul este unul singur, nu mai multe sau mai stufoase. Giulia spune ca i-a insirat copilului tot ceea ce crede ea despre aceasta problema, justificandu-si refuzul. Asta-i adevarul, pe care copilul nu-l accepta, din motivele lui. Motive care nu-l impiedica sa minta (toti copiii au, desi n-are niciunul), dar nici nu-l motiveaza (sa stranga o parte din bani pana la Craciun, cand vor completa parintii restul). El vrea aparatelul acum, ca asa si-a ordonat el prioritatile.

"Oponentii" (vorba Marinei) au scris pagini intregi din care eu n-am inteles nimic altceva decat ca au ales sa fie contra. Plecand de la "cine stabileste ce este pentru 11 ani", de parca eu, ca parinte, nu pot sa-mi dau seama daca copilului meu i se potriveste sau nu ceva, trecand pe la "hai sa vedem de unde i se trage ca nu se mai opreste din cerut" si culminand cu copilul frustrat si terapeuti incapabili. Un amalgam presarat cu "contre subtile" din care, cu siguranta, giulia nu culege nimic (de altfel, interventiile ei dovedesc clar ca nu si-a schimbat optiunea si cred ca in urma discutiei de aici nici n-avea cum sa o faca).

Adica, Marina, orice rezumat ar trebui sa aiba o concluzie. Care lipseste aici si nici nu sunt sanse sa existe vreodata.

Rufus, Tora si iadele www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010

denizel spune:

foarte interesanta abordarea asta.
Numai ca totul e sub control, are grija psiholoaga de asta. I-a invatat pe parinti sa nu-i mai tolereze nici o etalare, nici un rol nepotrivit in tiparul faurit pt. copil. Nici macar cand e acasa...