Lipsa de ambitie II

AgnesLuca spune:

Luna, cred ca ii tinem pe calea cea buna nu cu frica ci cu increderea.
Cricor, stai ca inca nu m-ai vazut pe mine bocind

N-am ce face, deocamdata nu va pot ajuta decit cu teoria si cu ce am mai citit, pe ici , pe colo. Va rog sa nu va suparati pe mine

Luna1 spune:

Agnes binentels ca in fata lui ii ofer incredere, altfel nu se poate. Insa in particular imi tataie fundul.

Stai linistita ca inteleg faptul ca din teorie e mai usor de discutat, nu ma supar altfel nu-ti raspundeam, si eu zic ca vreau sa le fiu asa si pe dincolo copiilor, o mama libertina, prietena, in practica imi vine deja sa-i incui in pod.

buflea spune:

Sigur ca eu imi doresc sa aleaga bine de la inceput - pentru ca este mult mai usor pentru ei sa isi gaseasca drumul din prima. Sunt de acord cu tine ca fiecare om are dreptul al experiente de viata, ideea mea ca parinte este ca aceste experiente sa fie cat mai frumoase si mai lipsite de efort. Nu pot insa controla asta, dar ii pot sfatui, le pot impartasi din greselile mele, din eforturile mele ...

Ideal pentru mine ar fi sa se specializeze de la inceput intr-o profesie care sa le asigure o independenta si o baza materiala cat mai decenta, o profesie care nu trebuie neaparat sa le placa, dar sa nu le displaca ... si mai departe, alte preferinte, alte cautari, alte experiente, alte lucruri noi sa le trateze si sa le incerce ca pe hobby-uri.

Si cred ca am mai spus asta mai demult - cea mai mare dezamagire a mea ar fi ca fata mea, la maturitate, sa renunte la profesie si sa ramana acasa sub diverse motive. Chair daca ar avea o situatie materiala foarte buna, tot as fi dezamagita ...
Stiu ca asta este o cutie cu viermi si sincer, nu vreau sa jignesc pe nimeni. Spun doar ca eu ca mama as fi dezamagita de aceasta alegere a ei, pentru ca eu pun foarte mare pret pe pregatirea profesionala care in viata iti aduce confidenta, independenta, statut social si echilibru ...si ma gandesc ca o asemenea alegere ar face inutil tot efortul ei si al meu din copilarie si pana la maturitate.
Retineti - am spus ca EU as fi dezamagita - o sa stau deoparte, pentru ca realizez ca nu am nici un drept sa ma bag - dar am dreptul sa imi exprim dezamagirea.

Cricor spune:

Eu, ca multi n-am stiut ce sa fac ... asa ca instinctiv mi-am ales o facultate grea, ca sa dea bine mai tarziu (mda, suna oribil). Eu n-am profesat niciodata exact in ce m-am pregatit, dar tot timpul am fost cam in domeniu, si stoarcerea creierului in facultate m-a facut sa fac orice cu usurinta mai tarziu, desi uneori am inceput de la 0 - asa simt eu.

In fine, eu as vrea sa-l cresc pe copil ca adult fiind sa-si poata schimba meseria daca situatia se schimba, tara se schimba, el se schimba. Personal nu vad nimic rau in a-ti schimba directia profesionala daca ai puterea si dorinta sa faci asta. Nu cred sa fie asa in final...copilul uraste schimbarile si este adeptul ideii rezultat maxim la efort minim.

AgnesLuca spune:

Si crezi ca el nu simte dualismul asta ???

Mie-mi place mult J. Juul, am mai scris aici ca am vazut un film tare interesant cu el, despre educatie si scoala. La sfirsit au fost discutii, s-a ridicat un tata (parea un tip destul de simplu) care ne-a spus ca este divortat, are un copil de 16 ani problema, atit de problema incit mama l-a dat afara din casa si astfel copilul a ajuns la el. Si el a citit cartea lui juul despre adolescenta si a facut exact asa cum scrie acolo si dupa putina vreme poate spune cu mina pe inima ca traiul cu copilul a devenit unul ok. Cu o singura problema inca nu se poate impaca si anume ca vrea sa se lase de scoala. Si ca el ce sa faca ? S-a lasat linistea, nimeni nu zicea nimic. Eu in gindul meu mi-am zis " N-ai ce face, tb sa mergi pina la capat si sa-l accepti asa, cum zice si Juul"- eu nu am citit decit Copilul competent da acolo atinge problema asta destul de clar. Insa nu am indraznit sa vorbesc. Apoi s-a ridicat o mama (ulterior am aflat ca e profesoara) si i-a recomandat, din proprie experienta, acelasi lucru...

No, is poveste lunga. Ce vroiam sa zic e ca poate te-ar ajuta cartea respectiva, poate ti-ar mai diminua temerile legate de pericolele adolescentei si ti-ar oferi un alt punct de vedere.

buflea spune:

Nu, nu cred ca se prespune automat - dar sansele sa NU pice sunt mai mari daca exerseaza. Este ca in orice competitie - cei antrenati sunt mai pregatiti, cei care se bazeaza numai pe calitatile native, pot face fata sau nu.

ocebine spune:

Sint de partea Mihaelei, si mie mi-a trebuit mult sa gasesc profesia care mi s-a potrivit. Avind experienta unor servicii unde am fost profund nefericita si gasindu-mi in final un loc unde ma simt implinita si satisfacuta, pot sa zic cu mina pe inima ca nu imi pot permite aroganta de STII ce drum sa aleg pentru copilul meu.
Si cine a stat la un servici care necesita un "auto pep-talk" la intrarea in cladire (am stat 3 ani intr-un asa loc) este nebun de legat sa isi asume responsabilitatea de a "da mai departe" o asa alegere.
Pentru mine este de importanta MAXIMA sa le placa si sa se simta satifacuti profesional mai tirziu in viata. Nu este suficient un salariu...stai la servici mai mult decit acasa. Garantez ca un om care isi uraste serviciul NU vine acasa fericit si sarind intr-un picior.

Eu nu sint de parere ca trebuie lasati copii ca niste balarii dar nici IMPINSI. Eu as zice sa-i inconjuram cu posibilitati cit ma variate.

Anamaria

"With sufficient thrust, pigs fly."

Luna1 spune:

Dualism? Nu nu este, cand esti parinte de viitor adolescent, iti tataie fundul oricata incredere ai avea in copil. Pentru ca ai fost si tu candva adolescent si sti pericolele la care poate fi copilul tau expus. Fa un exercitiu simplu, imagineaza-ti ca fiica ta are 13 ani. Nici eu nu am nici o problema relativ la cea mica, are doar 4 ani, mi-e simplu sa zic ca o voi trata cu incredere majora. Si o voi face, cu speranta in suflet (si frica) ca nu imi va insela increderea (si aici nu ma refer la exercitii matematice).

Cosmin este tratat la fel, cu incredere, insa cred ca prin a ii arata copilului ca ma tem pentru el e o dovada de iubire nu de dualism. Daca eu i-as zice "du-te copilul meu afara pana la 10 seara ca am incredere ca stii tu ce faci" (un exemplu idiot) mi se pare lipsa se iubire, nu incredere. Daca ii zic "du-te afara si vino te rog la 7 pentru ca dupa ora 7 se intuneca si ma tem pt tine!" nu mi se pare neincredere ci ii arati propriului copil ca-ti pasa de el.

De curand Cosmin mi-a cerut voie sa mearga intr-un parc mai departat cu un prieten care creste cu foarte mare "incredere!" ( a se intelege ca la 10 ani il gasesti si la 9 noaptea pe strazi, ce sa zic, o avea ma-sa incredere mare in el). Faptul ca nu i-am dat voie singur insa ulterior sotul meu a mers cu el in acel parc nu cred ca i-a aratat ca n-am incredere in el, ci ca il iubesc si nu consider eu ca e pregatit sa mearga singur pe bicicleta asa departe.

Si la fel si cu invatatul, am mare incredre in capacitatile lui, ii laud rezultatele seara de seara, il incurajez, asta inseamna incredere, incredere ca poate, ca va reusi, ca nu i-am zis "lasa mama, du-te la scoala cutare mai bine ca ne e mai simplu la toti!", am incredere in el, insa am mai zis dupa scuza "increderii" in copil se poate ascunde multa neglijenta.

Si da, la 16 ani nu mai ai ce face cand iti renunta copilul la scoala, decat sa impui noi reguli de convietuire cum ar fi "ok renunti la scoala dar nu trandavesti toata ziua in casa sculandu-te la 12 si venind acasa la 2 noaptea, ci te apuci de munca!"

buflea spune:

Excluzi varianta mea de mijloc, varianta persoanelor mediocre - adica "sa nu le displaca ceea ce fac". Eeste o nuanta importanta intre "a-ti place" si "a nu-ti displace" si ambele variante sunt opusul termenului de "a ura".

In copilarie mama m-a inconjurat cu posibilitatea invatarii limbii germane si engleze - am invatat-o strict cat m-a impins de la spate, apoi m-am luat cu altele ca oricum niciodata nu mi s-a parut util sa stiu o alta limba, in Romania anilor in care se interactiona atat de rar cu strainii.

Soarta m-a adus in pozitia de a avea nevoie de engleza - si am luat-o de la capat si a fost un efort suplimentar intr-o perioada in care trebuia sa ma adaptez in mai multe directii - am regretat abandonul din copilarie desi, invatand-o din nou, am simtit ca pe un avantaj mica introducere de atunci. Tot soarta m-a adus in postura de a lucra intr-o firma germana - si desi toata lumea vorbea engleza, am regretat ca nu s-a ales nimic din germana copilariei ...
Ce vreau sa spun este, ca copiii nu au maturitatea sa aleaga din posibilitatile oferite si instinctiv aleg ceea ce e mai usor si mai placut la momentul respectiv. Ei traiesc in prezent, pentru ca prezentul este fascinant pentru ei, noi parintii cunoastem oarecum viitorul, macar din propriile experiente ...

AgnesLuca spune:

Luna, incredere nu inseamna in nici un caz neglijare si este foarte corect ca-i arati limitele tale.

Eu am scris strict referitor la exprimarea ta "in fata ii arat increderea, da in particular imi titiie fundul" (era cu hohot de ris la sfirsit da eu am simtit cumva ca e ceva in spatele risului astuia).

Eu as reformula asa:
"Si o voi face, cu speranta in suflet ca nu imi va insela increderea"

(Frica o las deoparte; cind o sa apara problemele o sa le rezolv dupa cum e cazul. )



Edit: Si imi voi da seama la timp cind apar problemele pentru ca am o relatie apropiata cu copilul meu.