Povestea nasterii mele

Povestea nasterii

Am niste emotii cand incep sa scriu povestea nasterii fiului meu, cum nu va pot descrie, intrucat ma napadesc amintirile primului test de sarcina. In primavera anului 2010, mai précis pe 15 mai am avut nunta si ne gandeam la un copil ca sa ne implinim ca familie, dar totul a venit mai repede decat de ne asteptam amandoi, insa minunea am primit-o cu zambetul pe buze. Era o zi de vara 25 iunie, o zi nu foarte calduroasa in care ma simteam foarte rau, aveam simptomele unei raceli si am intrat ca de obicei pe forum. Cineva mi-a spus sa fac un test ca aceleasi simptome le-a avut si ea la prima sarcina( daca nu ma insala memoria e vorba de Cami Antonia) si evident ca desi ma simteam foarte rau, m-am imbracat si m-am dus la farmacie repejor, mi-am luat 4 teste de sarcina( ca sa imi ajunga). Am ajuns acasa si la ora 15:25 mi-am facut un test si a iesit pozitiv imediat. Nu imi venea sa cred, imi tremura tot corpul, nu stiam ce sa fac, cu cine sa vorbesc si am intrat pe forum sa dau marea veste. Seara, cand a venit sotul meu am impachetat testul cu o funda si i l-am daruit. El s-a uitat ciudat la mine, l-a desfacut si m-a intrebat;” e facut testul asta?”. M-a pufnit rasul si i-am zis ca da si chiar este pozitiv. M-a luat in brate si mi-a zis “o sa fim parinti”. In seara aceea am mers la restaurant si am mancat pastrama de oaie( mie nu imi place oaia deloc, dar atunci am avut pofta) . Au urmat incertitudinile, daca este fetita sau baietel,insa cand eram insarcinata in 6 saptamani a venit si raspunsul printr-un vis in care imi aparea un baietel imbracat complet in alb, blond, cu bucle care alerga.Din acel moment am stiut ca voi avea un baietel, desi toata lumea spunea ca va fi fetita. Raspunsul concret a venit pe 30 august, la 13 saptamani si 4 zile cand i-am vazut puta lui bebe.Intotdeauna am crezut ca voi fi mama a 2 fete, insa acum sincer va spun ca daca ne ajuta Dumnezeu si vom avea si un al 2 lea copil, efectiv nu mai imi pasa daca e baietel sau fetita, cel mai important este sa fie sanatos.
A fost o sarcina cu dureri, cu insomnii, cu greturi, cu temeri daca e totul bine, cu bucurii inexplicabile cand il simteam pe bebe miscand, cand il vedeam la ecografii, o sarcina al carei final a avut loc in data de 27 februarie 2011 ora 14:36 cand i-am auzit pentru prima oara glasciorul fiului meu si drept sa va spun are plamanii bine dezvoltati.
Sa continuam povestea si sa va spun ca pe 25 februarie implineam 39 de saptamani si tot asteptam sa imi spuna dl dr cand programam cezariana( aveam recomandare de la cardiolog), asa ca l-am sunat la ora 11 si asteptam sa imi dea o veste, dar mi-a zis ca va reveni el cu un telefon. Toata ziua am stat ca pe ace, nu imi venea sa mai fac nimic si telefonul a sunat la ora 22:00, dar nici atunci nu stiam nimic sigur, intrucat a ramas ca vom vorbi sambata. Nu am dormit toata noaptea, ma tot gandeam cand voi naste si asteptam un nou telefon si acesta a venit sambata la ora 13:00 cand dl dr mi-a spus ca duminica pe 27 februarie va avea loc marele eveniment. Ca o paranteza, intrucat eram intr-o stare de mare incertitudine, tot il intrebam pe sotul meu cand crede ca o sa nasc si mi-a zis pe 27 februarie. Eu m-am uitat in calendar si i-am zis “ imposibil, intrucat e duminica” si uite ca asa a fost , duminica a venit bebe pe lume.
Si a venit ziua cea mare, stiam ca voi naste pe la pranz , asa ca m-am trezit la 5 dimineata si am mancat un iaurt, nu de alta , dar am fost rea de foame pe perioada sarcinii si apoi am asteptat sa treaca timpul. Aveam emotii mari mai ales ca nu stiam ce ma asteapta. Afara ningea atat de frumos si cu ochii in lacrimi cu catel si purcel am plecat catre spital. Spun cu catel si purcel intrucat au venit la spital sa ma sustina vreo 15 de persoane, nu de alta dar ocupasem holul maternitatii. M-am dus, m-au pus la monitorizare, s-au uitat pe analizele mele si atunci a inceput forfota mare, ne pregateam de nastere. La ora 14, a trecut anestezistul pe hol si mi-a spus “incepem sa ne pregatim”. Nici in al 12 lea ceas nu imi venea sa cred ca o sa nasc. Sotul meu avea emotii teribile, avea ochii in lacrimi, parca nu voia sa ma lase sa intru singura( era alb la fata, de parca el ar fi intrat la operatie, nu eu), ar fi vrut sa imi fie alaturi, iar eu voiam sa plec fara sa il pup, fiind sigura ca ma voi intoarce, ca mai este pana incepe operatia. Au venit el,sora mea si parintii mei, m-au pupat toti si eu le-am spus senina ca ma voi intoarce. Am intrat in sala de operatii si mi-au zis gata incepem. Aveam telefonul cu mine, tremuram toata, nu mai stiam de mine si i-am rugat sa ma lase sa trimit un mesaj. Ei mi-au spus ca ii pot anunta ei ca o sa nasc, dar eu nu si nu am insistat sa ii trimit sotului meu un mesaj in care cred ca i-am zis “ gata incepem” sau “ gata o sa nasc”. Era frig in sala de operatii , mi-au montat rahi epidurala si apoi mi-au amortit picioarele. In tot acest timp a intrat si dr meu, m-a intrebat daca sunt pregatita pentru marea intalnire, i-am raspuns ca da, dar ma simteam pe alta planeta, nu constientizam momentul. A inceput operatia, la scurt timp , mai précis 14:36 am auzit vocea pruncului meu de 3240 grame si 49 cm care plangea atat de tare. Evident ca am inceput sa plang, toti imi spuneau sa imi traiasca, ca sunt mamica si a venit o asistenta cu el , nu i-am vazut ei fata, eram cu ochii numai la bebe si am rugat sa il apropie si mai mult de mine ca sa il pot pupa.Tot atunci a fost si un moment amuzant in care mi s-a spus ca are “ o puta foarte frumoasa”. Cand l-am sarutat mi s-a parut ca are fata atat de mica, exact cat buzele mele. Doamne era ca un inger coborat pe pamant, atat de frumos, de gingas, nici nu pot sa il descriu, iar in momentul in care l-am pupat s-a linistit, nu mai plangea. Ma coplesisera atatea emotii si atunci am constientizat ca sunt mama, ca acela este fiul meu cel mult dorit. Dupa operatie a venit dl dr la terapie intensiva si mi-a zis ca imi face o surpriza, evident ca mi l-a adus pe sotul meu, care era atat de bulversat de fericire, ca il vazuse pe bebe si ne povesteam amandoi prima impresie la vederea lui bebe. A doua zi , dupa o noapte petrecuta la terapie intensiva, cu greu m-am ridicat din pat,cu multe calmante, dar m-am ridicat sa imi vad odorul. Daca nu era el nu m-as fi ridicat, intrucat durerile erau cumplite, tensiunea imi scazuse foarte rau. In momentul in care mi l-au dat in brate, ma uitam la el si l-am intrebat daca o sa ne descurcam amandoi si apoi mi-am zis in sinea mea ca in sfarsit am puiul meu pe care il voi putea iubi in voie. Si cat am stat acolo o jumatate de ora l-am pupat in continuu si m-am minunat de miracolul vietii mele, Rares Andrei.S-a nascut cu o piele atat de curata, nu a avut niciun semn, cu ceva perisor, pielea fina si ochii mari si atat de frumosi. Am ajuns acasa pe 1 martie , zi in care evident ca ningea. Am primit si adus acasa cel mai frumos si minunat martisor. Ne-am acomodat repede unul cu altul, cel mai greu fiindu-mi in prima saptamana cand am avut dureri mari si de cap si de coloana si de toate, ca nu mai stiam ce ma doare si ce nu. De cand l-am nascut zilnic ma minunez de el, de cat evolueaza, cat gangureste (drept sa va spun daca va vorbi atat de mult pe cat gangureste, imi va impuia capul, dar eu voi fi cea mai fericita mamica), cum da din manute, picioruse, cum bea cu lingurita, cum ma tine de mana, cum paseste si toate cele. Cand se uita la mine cu ochii lui mari si imi zambeste efectiv simt ca ma topesc.
Numele a fost pregatit dinainte sa raman insarcinata cu mult timp, intotdeauna mi-a placut numele de Rares pentru baietel si pentru fetita Rebeca.
Sunt cea mai fericita, implinita mama din lume, ma mandresc enorm cu puisorul meu, el este centrul universului meu. Acum imi dau seama de cata dragoste sunt capabila.


Mami de miracol Rares Andrei 27.02.2011