Voi ce ati face?
Raspunsuri - Pagina 3
Lahemia spune:
Eu sunt de acord cu Rufus. Relatia parinte-copil e un lucru foarte gingas si consecintele se vad in timp. Pentru echilibrul psihic al copilului este foarte important sa aiba legatura cu ambii parinti (chiar si cu unul plin de defecte - in limita bunului simt). Ei sunt sistemul lui de axe, la ei se raporteaza la inceput. Un divort ii afecteaza oricum, dar absenta totala a unuia dintre parinti adanceste acesta trauma, pentru a izbucni in perioada adolescentei in forme la care noi nu ne asteptam si pe care ne este greu sa le intelegem si sa le gestionam. Si sa nu uitam ca, in asemenea cazuri, noi, cei care incercam din rasputeri sa-i "ferim", vom fi cei judecati. Bunele intentii nu stiu cat vor mai conta atunci.
Cazul meu este unul fericit, sa zicem... atat copilul cat si tatal vor sa se vada. Desi nu pot sa spun ca ma dau in vant dupa influenta celuilalt parinte, incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca asta e, face parte din procesul de crestere si educare. Oricare ar fi decizia parintelui singur in aceasta privinta, cu siguranta nu e una usoara.
oana_pdv spune:
Nu m-am putut abtine sa nu spun cateva cuvinte! Of e trist ce povestesti tu acolo, mai ales ca el a pus acea " conditie" lipsita de bun simnt si de etica,respect sau dragoste pt copil etc!
Totusi, cum mai zicea cineva ca desi el nu prea are nici un drept la copil totusi copilul are tot dreptul la el, bunici etc.
nu stiu cat de debusolata ar fi daca ar afla mai tarziu sau daca va creste infruntand realitatea care din fericire micutii nu o prea constientizaza la varsta asta.
Sa nu te trezesti tot tu cu reprosuri chiar de la fetitza! ce sa zic, bafta si sper sa se schimbe lucrurile pe viitor.Nimeni nu stie mai bine ca voi, cei direct implicati, cum stau lucrurile si poate tot acolo iti vei gasi si raspunsurile la framantarile tale, eu sunt de principiul ca adevarul spus de la inceput nu poate aduce socuri mari. Decat sa se trezeasca intr-o zi dintr-o minciuna frumoasa si roz si sa se bulverseze exact la varsta cand nimic nu este limpede in gandurile lor mai bine stie din timp. Tu fii sincera mereu cu ea si cu el. Spune-i ce gandesti, explica-i de ce nu mai accepti comporatmentul si atitudinea lui spune mereu lucrurilor pe nume, nu cauta razbunari sau sa dansezi dupa cum canta altii. Parintii tai e normal sa il dispretuiasca, pana la urma el e cel care le-a ranit copilul, l-a jignit si nu mai pot accepta nimic dar tu ia in calcul subiectvismul acestora si nu-i judeca.
Uite si sotul meu mai are un copil cu o fosta iubita, poate arunci un ochi la subiectele postate de mine dar sunt la alta rubrica " in unul sau in 2 mergem mai departe", mi-ar prinde bine parerea ta. Insa sotul meu niciodata nu i-a adresat un cuvant urat mamei copilului sau altcineva din familie si crede-ma ca nicicand nu as accepta eu asta, iar despre bani din contra am hotarat sa ii dea o pensie mai mare decat stabilise legea, iar el a primit mult timp numai franturi .
Oricum s-a creat mult haos in vietile tuturor implicati inca de cand a luat decizia de una singura de a pastra copilul si a ascunde aceasta sarcina de toata lumea si nici in prezent nu-s limpezi apele in care ne scadam cu toti.