Parinteala nepavloviana(2)

nelia spune:

Lali, mi-a placut mesajul tau! In mare, asa gindesc si eu si asa se intimpla si la mine lucrurile, cind bine, cine mai putin bine, cind groaznic de rau, adica sint depasita de tot (ca acum!).

Eu nu cred ca un parinte care isi iubeste copilul si are interesul sa-i fie bine in viata, vrea sa faca altfel lucrurile, adica sa nu-l creasca asa cum i se potriveste copilului. Cred ca toti parinti din aceasta categorie vor acest lucru. Subiecte de acest gen exista pentru ca, uite, desi vrem, e greu de facut.

Pentru ca noi consideram anumite lucruri valabile si cind eram noi mici si acum, cind noi sintem mari si avem micuti, ca sa nu le mai pomenesc pe cele universal valabile de cind lumea si pamintul... si nu stim intotdeauna cum sa le facem la fel de importante si pentru ei, cum sa le transmitem mesajul ca sint lucruri, care bine facute, nu le aduc decit beneficii in viata. Si aici intra multe, de la igiena pina la comportament social, de la modul in care iti petreci timpul liber pina la studiu si dezvoltare personala.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

nelia spune:

Laura, un mesaj mai lung, dar din care nu garantez ca vei intelege multe, ca la noi e dupa cum bate vintul... fiecaruia!

Referitor la ceea ce s-a intimplat in acea zi la voi, eu iti spun ca lucrurile se intimpla sau nu se intimpla. Adica puteai foarte bine sa-ti vina ideea, cea mai buna pina la urma, sa-i propui constructia altui cort pentru fata si tot sa nu iasa bine. Ca poate baiatul voia sa vina si el in cortul ei, pentru ca i s-ar fi parut mai frumos sau poate ca ar fi fost pur si simplu frustrat ca el a zis ca vrea sa fie singur, dar chiar a ramas singur... si ar fi fost suparat in continuare ca de ce e singur si voi sinteti doua...

Poate ca ar fi fost intr-adevar o idee buna si lucrurile s-ar fi linistit imediat. Dar nu are rost sa-ti te invinovatesti ca nu ai gerat o situatie de criza bine, se mai intimpla. Una din trei daca iese bine si tot e un pas inainte. Cu alte cuvinte, eu nu cred ca ati gresit prea tare, cred ca pur si simplu conjunctura a fost de asa natura si starea personala in care se gasea fiecare, au fost de asa natura incit lucrurile au luat aceasta intorsatura. Dar te inteleg, stiu cum e sa simti ca-ti fuge pamintul de sub picioare si nu stii ce sa mai faci ca sa fie bine...

Nu-ti spun ce as fi facut eu, probabil ca as fi facut un cort pentru fata, apoi daca tot nu era bine, as fi facut unul mare pentru toti... si i-as fi chemat si pe baieti sa ma ajute, adica pe tati si pe copilul care voia sa fie singur. Sau poate i-as fi lasat pur si simplu in voia lor sa se descurce si m-as fi dus sa pregatesc masa pentru ca la toti ne era si foame, nu?

Eu nu am o metoda cind se ivesc situatii din astea conflictuale si se ivesc, ca la mine sint trei, plus o pisica. Adica, e cam asa: Lisandru o bate pe pisi, pisi o zgirie pe Tudora, de ciuda... Tudora se duce si, in treacat, ii strica Agatei puzzle-ul... Ai imaginea? La mine se imping, se bat pe jucarii, pe mitza, pe orice misca sau respira in casa sau cu care se poate juca... Pe atentia noastra, pe televizor, pe calculatoare... ca unul e negru si unul e gri... la al lui tati nu au voie!

In general, ii las sa se descurce, daca nu curge singe. Nu intervin intre ei, dar stau de paza si arunc din cind in cind, de parca m-ar auzi vreunul: folositi cuvinte, nu forta! Aveti grija la limbaj! Puteti discuta si frumos, nu e musai sa tipati! Si alte dulcegarii de genul acesta. Cind nu se mai poate, atunci ii pun pe toti in fund in jurul meu si ii iau la intrebari. Vorbesc toti odata, dau vina unul pe altul, pina la urma aflu ca pisi e vinovata... Dar ce a fost a fost, acum sintem prieteni, nu e frumos ce s-a intimplat, cel care a suferit spune ca nu i-a placut ce i s-a facut, agresorul cere scuze... si ne pupam toti... si peste 30 de minute o luam de la capat!

Dar un singur lucru e clar: nu au voie sa dea! Deloc, sub nici o forma. Ei dau in continuare, dar nu au voie. Si le spun asta calm, dar cu toata fermitatea posibila: nu dam! Nimeni in nimeni! Daca regula este incalcata, iau victima de linga agresor. Si apoi discutam... Nu pedepsesc, nu iau jucarii, nu iau masuri din astea drastice, dar le spun pina ma doare gura ca nu au voie sa dea unul in altul... si nici in pisi! Si pe pisi o cert, ca nu are voie sa zgirie si sa muste!

In timp, se prind si ei ca nu e voie. Dar de batut tot se vor bate. Asa sint unii copii, eu cunosc frati si surori care nu au dat niciodata unul in altul. Nu stiu de ce... nu as pune vina asta pe parinti si nici meritul. Verisorii mei nu s-au batut niciodata si erau baieti... si situatia din casa nu era chiar una anti-violenta. Nici la noi nu era, dar noi patru capre ne-am batut pina pe la liceu asa... Nu ma intrebati de ce. Dar ne iubeam si aveam si avem inca relatii foarte bune una cu alta.

Cit despre jucatul singur... da, si eu fac tot ce e posibil ca fiecare dintre copii sa aiba locul si timpul lui de a fi singur. Si nu numai ei, si noi parintii, noi doi sau fiecare dintre noi... E un drept si trebuie respectat ca acela de a dormi in liniste (aporximativa, dar apreciem efortul!)

Numai ca daca un copil cere in mod insistent acest lucru, spre frustrarea altuia, atunci isi asuma acest lucru. Vrei sa fii singur si respingi nu tocmai placut pe ceilalti, atunci fii... pe propria raspundere. Daca imediat dupa ce ai spus-o, iti dai seama ca nu e chiar asa placut sa fii singur, sa te joci de unul singur, atunci trebuie sa stii, sa gasesti solutii cum sa-l atragi in joc din nou pe cel pe care tocmai l-ai respins... si daca cel respins nu mai vrea, atunci trebuie sa inveti sa-i respecti si lui dreptul de a nu vrea...

Daca felul in care se face cererea nu deranjeaza, pina la urma se gasesc solutii, se creeaza un echilibru... Si copiii invata, eu i-am obser;la gradinita, dar si acasa... totul este sa li se spuna mereu si mereu, calm, cu blindete, dar ferm ca asa stau lucrurile. Nu numai la ei, copiii, dar asa stau si la oamenii mari... si venim cu exemplul. E musai sa vada si modelu'! Degeaba ceri unui copil ceva, daca tu faci pe dos! Greu, stiu! Ca dupa ce le explic lor, parca imi dispare cheful sa mai explic si aluia mare.

Iar cu focul... regula e simpla: sub nici o forma, nu avem voie cu foc in casa! Si daca trebuie, adultul e responsabilul principal. Nu stiu cum ar fi trebuit sa procedezi, dar eu sint pentru respectarea regulii, poate sa nu-i spun direct nu ai voie, ci mai degraba, dar nu crezi ca e pericolos sa... Poate ar fi mai bine sa pretindem ca avem foc, uite asta e chibritul si asta e lemnul, ne jucam de-a facutul focului. Nu cred ca la gradinita le-ar da voie sa aprinda focul in cort si apoi regula aceasta exista oriunde e cort... Pe munte regula aceasta e sfinta, nu faci nici cortul linga foc, nici focul linga cort! In el nici nu se pune vorba!Daca o rafala de vint duce o scinteie... si ia foc imediat... si pe munte nu ai apa? Da, dar nu sintem la munte, sintem la mare... Pai, si la mare bate vintul si inca cum... etc. Nu e voie, hai sa pretindem ca avem foc, iar cind vom merge de-adevaratelea, vom face unul, dar departe de cort. Ca asta-i regula! Punct!

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

Monnvas spune:

"vreau o mama, nu o prietena"

Poate fi si o forma de "integrare sociala". Adica daca mamele sunt cicalitoare si interzic lucruri si a mea nu e asa, inseamna ca si eu is diferita de prietenii mei. Deci, ca sa ma integrez in grup, ar trebui sa am si eu o mama "conforma". Conform cliseului.

Si la Narcisa, si la Viviana observ un lucru: cand copilul a cerut o mama, nu o prietena, a cerut de fapt spatiu sa se manifeste ca individ. Adica a cerut mai putina atentie indreptata asupra ei ("pot sa-mi fac singura temele", "pot sa-mi spal singura farfuria"). A cerut iesirea mamei din scena in intalnirile cu copiii.

Dar asta nu inseamna sa nu-i ramai prietena...

CRISTIAN (7.03.2009)
--------------------------------------
Where there's a will there's a way
cioburi de viata in 3

lisssa_ana spune:

Lali

Mama de Ana si 22+

Laura25 spune:

Nelia, multumesc!

---

Am marfa la bazar umanitar DC

Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi

'Cos what I feel is the only truth for me

viviana spune:

Nelia
Lali

Monnvas cam asa ceva.
Suntem in continuare prietene bineinteles. Imi spune totul la fel ca inainte, avem discutii lungi seara - eh, discutiile astea imi scot peri albi pentru ca s-au complicat si ora lor e tarzie, in jur de 22. Acum cateva zile imi venea sa pun afis pe usa: problemele existentialiste se discuta intre 20-22.

Partea buna in relatia noastra este ca domnisorica mea imi transmite fara teama nemultumirile legate de "comportamentul" meu care nu s-a schimbat cu absolut nimic fata de acum 3 luni.
Mi-am luat notite si m-am dat 2 pasi inapoi.

Partea proasta este ca se mai intampla sa ma mai recheme la bara suparata fiind ca de ce nu am venit singura.

Momentan pana isi va stabili locsorul si isi va gasi spatiul care sa o satisfaca e ceva gen "du-te - vino".

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

lulu77 spune:

Alina, mamica lui LUCA GABRIEL (20.08.2007)

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...”
Pablo Neruda.


sa il ajutam pe Bibi


Faceti shopping- ajutati copii speciali


Poze Mos Craciun DC

alex_andra spune:

nelia si viviana, intotdeauna este o incantare sa va citesc si intotdeauna am avut ceva de invatat de la voi

Jasmin012 spune:

Lali, super sunt toate mesajele tale, dar in ultimul paragraf e mult adevar

Lali spune:

Multumesc de aprecieri.

Insa trebuie sa recunosc ca nu m-am nascut desteapta !
Multe am invatat de cand s-a nascut baiatul meu si multe am invatat aici pe DC.

Nu am fost mama AP la inceputuri, nu cred ca sunt nici acum. Incerc doar sa-l cresc cu multa dragoste, sa scap de sabloane si sa ma adaptez la propriul meu copil. Care nu seamana cu mine la ce as fi vrut eu, ci la altceva , dar e minunat asa cum e.

Cel mai important lucru e ca accepta noile experiente, ca e deschis, vesel si ca nu are nici el sabloane. Si declara fara sa il intrebe nimeni : "mami, sunt atat de fericit ca-mi simt inima in gat ".