Parinteala nepavloviana(2)
Raspunsuri - Pagina 20
anca_a spune:
Si noi bem cafea si alcool (asta mai rar) de fata cu copilul. El stie ca aceste licori sunt pentru oameni mari si gata, e ok cu asta.
Doar ca n-are nicio relevanta in discutia de fata, pentru ca, daca am inteles eu bine, recomandarea cu evitarea consumului de alcool si cafea de fata cu ala micu' n-a fost una generala, ci una pentru situatia particulara a alex_andrei, care ne povestise cum se tavalea fetita pe jos in timp ce tatal savura tacticos si de fata cu ea, lichidul lui Bachus aka marul discordiei.
A fost, asadar, propusa ca solutie pentru a se evita un tantrum, nicidecum ca o recomandare universala.
buli spune:
pai era un exemplu de la care se puteau trage niste invataminte generale.
adica tratarea copilului cu seriozitate, plus discutii si explicatii. si fara precedente.
eu si la scoala imi amintesc ca faceam 3 exemple la fel, din care descopeream o regula si apoi cautam sa observam daca regula e universal valabila sau aplicabila in anumite conditii. banui ca rolul asta il au exemplele pe care le tot dam pe aici.
rrox3 spune:
Viviana inteleg de ce crezi tu ca i-au disparut abilitatile, numai ca eu vad altfel evolutia fiicei tale.
Nu stiu daca ai citit ceva despre stadiile dezvoltarii inteligentei asa cum le-a identificat Jean Piaget. Daca nu, iti recomnd sa citesti.
Conform lor fiica ta a intrat in jurul varstei de 2 ani in stadiul preoperational in care domneste functia semiotica (sau simbolica) alaturi de asa numita "gandire magica". Manifestarile despre care relatezi tu dupa 3 ani se inscriu perfect in stadiul asta.
Undeva in jur de 6-7 ani copiii intra in stadiul operatiilor concrete si odata cu asta gandirea magica face loc gandirii logice. Simbolismul magic trebuie acum sa se supuna concretului si automat dispar prietenii imaginari (nu-s prea concreti, nu?).
In jur de 11-12 ani incepe stadiul operatiilor formale si preadolescentul reuseste sa se degajeze de concret si devine capabil sa rationeze logic si abstract, intr-o maniera sistematica. Imaginatia se manifesta altfel acum, dar nici gand sa dispara.
Exclusiv din ce povestesti tu, mie mi se pare ca fiica ta a intarziat putin in fiecare stadiu - relativ la medie, evoluand insa absolut firesc.
Ce spui despre compuneri par sa fie constrangeri ale stadiului operatiilor concrete inca in functiune.
Cat despre limbaj si vocabular, cred ca e vorba despre o adaptare, nu despre o regresie. Adaptare la mediul colegial.
E posibil sa vorbeasca asa repede si pentru ca gandeste mai rapid decat poate pune in cuvinte - probabil functionand mai bine vizual, decat auditiv.
Nu m-as ingrijora, insa as incerca sa-i cultiv interesul catre citit si altceva decat enciclopedii.
In concluzie, eu personal, nu vad nici urma de pierdere de abilitati.
rrox3 spune:
Buli preferabil nu pana la 18, ci pana la 21. Cam atunci se sfarseste mielinizarea neuronilor din zona prefrontala. Pana atunci alcoolul poate face mult rau.
In ceea ce o priveste pe cola, eu am avut si o alta explicatie. Si anume ca impiedica asimilarea calciului. Asa ca atunci cand a observat fata ca e singura din clasa care inca nu si-a rupt nimic, in ciuda unor accidentari suficient de serioase, am intrebat doar daca mai e cineva in clasa care nu bea cola. Raspunsul a fost edificator.
AgnesLuca spune:
Roxana,referitor la Piaget, ai putea te rog sa recomanzi un titlu anume, ceva ce poate fi citit si de cineva mai putin familiarizat cu limbajul de specialitate (adica io, sa nu se inteleaga gresit. Am intrat pe Amazon si lumea se cam plinge ca e greu de citit de catre profani...
rrox3 spune:
Agnes iti recomand "Psihologia copilului" scrisa de Jean Piaget impreuna cu colaboratoarea lui, Barbel Inhelder. E o cartulie mica in care e explicata pe scurt si foarte abordabil teoria lui Piaget.
Teoria lui a ramas valabila, singurele retusuri facute au tinut de capacitatile copiilor in stadiul preoperational. Piaget le-a subestimat putin. Anumite exprerimente au fost realuate, modificat, si au aratat ca lucrurile erau putin diferite. I s-a mai reprosat si putina atentie data partii emotionale, in favoarea celei rationale. Insa ca teorie a dezvoltarii inteligentei, cu stadiile respective, in ordinea respectiva, e cat se poate de valabila.
Asezonata si cu teoria atasamentului, zic eu, da o imagine destul de clara asupra dezvoltarii copiilor.
>>>continuare