Lucas, bebe de Prettysunshine a plecat la cer
Raspunsuri - Pagina 10
Antoanela23 spune:
Ingrid, ti-am trimis pe PM detaliile despre psiholog. Ma bucur ca te-a ajutat mesajul, te imbratisez.
ardeiash spune:
pretty, sfatul Antonelei este foarte bun, ma bucur ca il vei urma 
. nu uita insa si de preotul de care ti-am zis .. as putea sa spun ca se pricepe foarte bine la oameni, la fel ca si un psiholog si ca daca iei decizia sa mergi si la el, este una buna, si incepe prin a-i spune ce ti s-a-ntamplat si ca nu crezi in Dumnezeu 
eu am incredere in dansul foarte mult, mi-a explicat cu multa rabdare lucruri pe care nu le intelegeam , la vreme de cumpana in viata mea. si am apreciat foarte mult faptul ca e aproape de sufletul meu mereu, nu ca un preot , ci ca un iubitor de oameni, cu dragoste si respect pt ei. e special, crede-ma
insa daca simti ca nu poti merge, desigur.. e decizia ta, insa ar fi pacat sa nu-l cunosti... e ca o oaza de libertate, viata, dragoste ...
pana una alta .. incearca sa iti ocupi timpul cu altceva decat stat in casa si facut mancare, spalat si alte variatiuni pe aceasta tema.. asta duce cartre deprimare si in conditii normale ; cauta-ti puterile, energia interioara... scoate-le la iveala ca ai nevoie de ele ... vei reusi, vei vedea... tu esti singura care te poti ajuta, de altfel... prioritatile tale .. Cosmin...
iti trimit unde pozitive
Doina84 spune:
draga mamica de ingeras....citesc tot mereu ce scriu celalalte mamici si uneori vreau sa-ti scriu alteori nu am ce...sti? am judecat atat de mult pe cei din jur ca nu-mi vorbesc si uite eu....imi e greu si mie pentru ca (ma repet) cuvintele sunt fara sens cand e vorba de moartea cipilasilor nostri
ma gandesc la tine, te imbratisez
emanouela spune:
Doina, Ingrid si restul de mamici de ingerasi....e cumplit ce vi s-a intamplat...ca mama si ca om, uneori chiar simti ca orice ai spune acelei mamici e prea putin si intri asa intr-o stare de 'neputinta'...cum am intrat si eu la inceput. dar macar ipotetic am incercat sa vad cum as simti eu daca nu mi-ar vb nimeni, tocmai pt ca ar simti ca e prea putin ce-ar zice....nu mi-a placut deloc, m-as simti abandonata, vinovata, gata sa ma ascund in fundul pamantului. nu stiu daca as urma sfaturile care mi s-ar da....de aceea ma abtin si eu in a da sfaturi dar sigur as avea nev de umar pe care sa plang, de urechi care sa-mi asculte durerea, de ochi care sa-mi citeasca durerea si de voci care sa ma aline, asa cum stiu.
Ingrid nu te mai invinovati pt ceea ce s-a intamplat, nu esti cu nimic vimovata...uneori chiar nu exista un vinovat. multe se intampla fara nici o logica, fara nici un vinovat si fara sa intelegem...asta e viata, uneori ne joaca feste. eu iti doresc sa-ti gasesti forta sa treci peste asta, sa pastrezi in mintea ta amintii frumoase cu el si sa-i gasesti in sufletelul tau un locusor in care sa doarma linistit acolo unde este, printre ingeri.
mamy....frumoasa, desteapta si modesta...de 
nazdravana Darius Mihail
Doina84 spune:
Ingrid ma gandesc la tine
stiu prin ce treci si inca simt neputinta si durerea ....sunt 4 luni de cand Ana nu mai este si imi este atat de greu si nu ma pot obisnui cu ideea ca toata viata mea voi simtit ce simt acum, da cred ca durerea se va transforma, nu va mai fi aceeasi ca acum, dar oricum va exista...
Imi pare rau ca treci prin asa mare durere si daca as putea as lua totul de pe sufletul tau....
te imbratisez si sper ca ingerasul tau sa-ti trimita putina putere...
dia_tm spune:
Ingrid, imi pare foarte rau ca trebuie sa treci prin asa ceva;
Imi pare tare tare rau ca suferi asa de mult, si imi pare rau ca nu pot face nimic sa te ajut; sunt convinsa ca la fel simt multe alte persoane, care te cunosc mult mai bine decat mine si care te iubesc mult si-ar vrea sa te ajute...
Nu stiu sigur, dar cred ca Anto se referea la Oana; parca ea e psiholog...
Din pacate in astfel de situatii e atat de greu sa gasesti cuvinte de consolare...fiindca nu exista consolare; cu timpul...nu va trece; durerea ramane; dar cu timpul devine mai suportabile; chiar daca ramane o parte din tine, cu timpul vei putea permite celeilate parti sa traiasca, sa se bucure de viata.
Sper din tot sufletul ca vei gasi puterea sa mergi mai departe (si apeleaza la orice simti tu ca te-ar putea ajuta in acest sens). Oricat de greu ar fi, nu lasa durerea sa devina distructiva!
Nu-ti pierde timpul cautand vinovati - chiar daca ai gasi vreunul oricum nu ajuta la nimic fiindca nu poti da timpul inapoi si nu poti schimba nimic.
E o reactie fireasca sa te gandesti a cui a putut fi vina (instintiv incercam sa intelegem ce s-a intamplat si mai ales de ce)...dar nu lasa astfel de ganduri sa te acapereze; uneori lucrurile se intampla intr-un fel care depaseste capacitatea noastra de a intelege si trebuie sa acceptam ca nu vom gasi o explicatie logica si sa incetam sa o mai cautam.
...si mai ales, nu ii indeparta pe cei care te iubesc si te pot ajuta sa depasesti aceasta faza; inceraca sa nu-i acuzi (chiar daca nu reactioneaza cum ti-ai dori, chiar daca ar gresi, oricat de mult ar gresi, gandeste-te ca nu e cu intentie rea.
Nimeni si nimic nu va putea sa-l inlocuiasca pe Lucas in sufletul tau...dar ai un suflet mare si atata iubire de daruit! Pastreaza-i lui Lucas mereu o parte din sufletul tau, un loc doar al lui, in care aminitirea lui sa ramana mereu vie si unde sa te poti refugia uneori doar tu cu gandurile tale... dar cu timpul, dupa ce vei reusi sa accepti realitatea si ceea ce s-a intamplat, permite si celorlate parti din sufletul tau sa se manifeste, permite-ti tie sa te bucuri in continuare de viata si de tot ceea ce iti ofera, de razele de soare, de flori si fluturi si adieri de vant; da voie celor din jur sa te antreneze in diverse activitati si sa te molipseasca cu buna lor dispozitie...
Cu Cosmin prespun ca e foarte greu...atat pentru tine cat si pentru el; e si o varsta mai dificila, si mai ales o varsta la care nu are cum sa inteleaga; dar sunt convinsa ca are nevoie de tine, ca te iubeste si ca ar vrea sa te ajute; de multe ori frustrarea, suparareaa, nu este (asa cum pare), indreptata impotriva celor din jur; de multe ori e indreptata impotriva propriei persoane si e provocata de incapacitatea de a-i ajuta pe cei pe care ii iubim. Posibil sa fie si in cazul lui la fel...sa te respinga fiindca nu reuseste sa te consoleze si crede ca atunci poate ti-ar fi mai usor sa iti revii fara supararile pe care are senzatia ca ti le provoaca.
Aici chiar nu stiu ce sa spun, fiindca in cazul meu Adriana a fost mereu ingerul care m-a salvat de la cele mai negre si triste ganduri. Am spus mereu ca ea e altfel...toti ceilalti (familie, prieteni) imi pot oferi in momente grele doar un umar pe care sa plang (bun si ala), dar ea e singura care ma poate face sa nu plang.
...ma uitam zilele trecute la poza ta pe facebook... stii ce vad acolo? o minune! un miracol! tu si Lucas.
Cred ca orice copil este un ingeras dulce si scump, pe care D-zeu ni-l daruieste pentru o vreme sa ne faca viata mai frumoasa; si odata ce un astfel de ingeras intra in viata ta, e greu sa ti-o mai imaginezi fara el.
Din pacate unii ingerasi ne sunt dati doar pentru putina vreme, mult prea putina, si e ingrozitor de greu sa ne despartim de ei.
Dar oricat de grea ar fi despartirea... faptul ramane ca intalnirea cu ei a fost un miracol care a semanat in viata noastra atatea vise frumoase si sperante...
Diana - mami de 
Adriana(n.14.02.2006)
prettysunshine spune:
emanouela,nu ti-am multumit pentru sustinere,o fac acum,inseamna mult pentru mine ca va ganditi la mine si imi scrieti aici,nu cred ca reusesc sa exprim in cuvinte cat de mult inseamna.
Doina,stiu ca tu intelegi cel mai bine ce simt eu,iti multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru ca in durererea ta te gandesti si la mine.Nici eu nu ma pot obisnui cu gandul ca voi simti mereu ce simt acum,sunt momente cand devine atat de insuportabil ca as face orice sa se termine.
Diana,sa stii ca ma ajuta si faptul ca mi-ai scris aici,mai ales astazi cand se implineste o luna de cand Lucas nu mai este.Ieri si astazi mi-a fost parca si mai greu ca pana acum,pare sa devina din ce in ce mai greu sa traiesc cu gandul ca am avut o mica minune,ca am fost atat de aproape de a-l avea cu noi si apoi ne-a fost luat.
Stiu ca probabil Cosmin nu poate intelege prin ce trec eu la varsta pe care o are el si eu am atata nevoie de el...El e singurul motiv pentru care mai sunt in viata,daca nu ar fi fost el nu cred ca as fi fost capabila sa traiesc cu durerea.Si ma simt straina aici,ma gandesc uneori ce caut eu aici fara familie,fara prieteni...
Diana,multumesc ca mi-ai scris,ma simt mai putin singura cand vad ca va ganditi la mine.
Mami de Cosmin (03.07.1997) si de ingeras Lucas (15.02.2011-17.04.2011)
mychydutza spune:
prettysunshine, nici nu stiu ce sa spun , asa ca ma limitez in a-ti oferi o imbratisare virtuala . ....
decat sa bei si sa conduci, mai bine sa fumezi si sa zbori!!!!"
dia_tm spune:
Ingrid, un copil va fi mereu cea mai apropiata si mai draga persoana...si e normal sa te simti straina fara el; exact din acest motiv conteaza enorm ca mai ai un copil, care sa-ti aduca aminte ca locul tau e aici, ca are nevoie de tine...
Pima data cand am pierdut o sarcina m-am gandit si eu de multe ori ca daca n-o aveam pe Adri nu stiu cum as fi depasit momentul; la momentul respectiv ma gandeam ca daca bebe nu mai e, as vrea sa nu ma mai trezesc nici eu din anestezie...poate asa am ramane impreuna, chiar daca in alta lume...si-apoi mi-am amintit de Adri si a fost in mod clar SINGURUL motiv care a contat si a alungat astfel de ganduri (desi imi iubesc enorm sotul am legaturi foarte stranse cu parintii, am prieteni extrem de apropiati ... dar pentru o mama un copil e un copil si n-are grad de comparatie).
Din pacate Cosmin e exact la varsta la care vrea sa isi manifeste independenta, sa demonstreze ca se poate descurca si singur, ca nu depinde de parinti. Si presupun ca pentru un copil e tare greu sa integeaga ca uneori situatia sta exact invers si sunt momente in viata in care parintele are nevoie de copil, are nevoie de sprijinul lui, de un gest dragastos, de un cuvant care alina...
Anumite momente ("aniversari"...sau in cazul vostru Pastele) vor fi intotdeauna dificile. Dar nu vei simti mereu ce simti acum ... e inca mult prea devreme si esti inca in stare de soc; ranile se vindeca (chiar si atunci cand raman cicatrici adanci, care inca dor...durerea isi pierde din intensitate si cu siguranta nu va fi la fel, ci mult mai suportabil).
In plus pentru aceasta perioada ti-ai facut in mod firesc atatea planuri, totate in functie de Lucas...si nimic nu mai e la fel.
Anul trecut am mai pierdut o sarcina; daca lucrurile ar fi stat altfel la sfarsitul lunii noiembrie ar fi trebuit sa mai avem un bebe; vreau sa spun ca dupa pierderea sarcinii o vreme a fost mai bine...dar la sfarsitul lunii noiembrie si inceput de decembrie m-am panicat ingrozitor de tare; se apropiau srbatorile cu atatea evenimente, vizite intalniri cu cei dragi, mers acasa, etc ...mi-era teama ca in mijlocul bucuriei generale o sa cedez nervos si-o sa cad intr-o depresie insuportabila si toti vor spune ca sunt nebuna...
La servici plangeam zilnic si mi-era teama sa nu aiba repercursiuni si-n plan profesional (mai ales fiind la sfarsitul unei perioade de proba) dar nu maputeam abtine. Si ma simteam vinovata pentru fiecare activitate pe care o faceam (inclusiv mers la servici)
Un mesaj de atunci care descrie destul de bine ce simteam:
"Sunt atatea activitati zilele astea, atatea planuri pentru iarna asta ... pe care daca un suflet drag n-ar fi plecat prea curand inapoi la cer n-as fi putut sa le fac acum.
Si cu toate ca ar treui sa fie placute...fiecare dintre ele imi aminteste doar ca AS FI VRUT SA FIE ALTFEL."
Ce vreau sa spun este ca atunci cand luni de zile ti-ai facut planuri si ti-ai imaginat viata altfel, e foarte greu sa te adaptezi la o noua realitate, mai ales una care doare atat de rau. Dar in timp asta se schimba si inveti sa te raportezi mai bine la realitate ...
si la iarna va fi greu... si in mod clar ma voi gandi cum ar fi fost si cum am fi putut aniversa 1 an ... dar nu ma voi mai simti vinovata ca merg cu avionul, ca plecam in excursii, ca am alte planuri care nu se rapoteaza la un copil care nu mai e pe aceasta lume.
Sunt convinsa ca si in cazul tau, Ingrid, cu timpul, va fi mai usor. Si iti doresc din tot sufletul sa apara in viata ta cat mai multe motive de bucurie, cat mai multe evenimente frumoase, care sa iti readuca zambetul pe buze, si care sa te faca sa te simti iubita, apreciata si impacata cu tine insati.
Diana - mami de Adriana(n.14.02.2006)
Doina84 spune:
........din pacate mamicile de ingeras inteleg....cu adevarat...
e bine ca puiutul tau Cosmin te tine pe linia de plutire....ma gandeam si eu chiar atunci cand m-am intors din spital cu bratele goale cum ar fi fost totusi daca Ana nu era primul copilas daca acasa m-ar mai fi asteptat cineva....ganduri si ganduri, nici nu cred ca mi-ar fi fost mai usor, nu are cum....pierderea unui copil este o intamplare care aduce atatea sentimente cu sine care mie personal imi este greu sa le explic, desi sa sti ca de nenumarate ori incerc, adica celor din jur incerc sa le vorbesc.....acum nu ma mai simt chiar asa, dar dupa scurt timp dupa ce m-am intors din spital stateam si ma uitam la telefon si nu-mi venea sa cred ca nu ma suna nimeni....eu mi-as fi dorit si apoi mi-am luat eu inima in dinti si am vorbit cu oamenii, unii mi-au spus ca s-au bucurat ca am facut eu primul pas ca nu ar fi indraznit, altii m-au evitat...
acum dupa 4 luni de cand nu mai este cu noi simt uneori nevoie puternica s-o amintesc, sa vorbesc despre ea din frica ca va fi uitata sau ca imi este dor de ea.....acum ma doare ca mi se mai spune ca ar cam trebui sa-mi revin.....ma tot intreb: din ce? cum sa-mi revin? dintr-un vis urat? e ciudat, cu totii vorbesc despre minunea de a avea un copilas, despre sarcina, despre nastere, despre instinctul matern si despre dragostea de mama si acum....acum imi zic sa "trec peste"...dapoi ce fac cu dragostea de mama, cu tot?
da, intr-adevar imi dau silinta sa rad, sa ies la plimbare, sa merg la servici, sa fac tot ce faceam si sa fiu fericita cu sotul meu si zic eu ca reusesc sa fiu puternica, dar Ana este in sufletul meu si va ramane mereu.
Lucas a fost copilasul tau, minunea ta....atat de luptator scumpul de el...iar acum este ingerasul vorstru a intregii familii si vei vedea ca indiferent cum, ii vei simti prezenta. multa liniste si putere