Fiica vs. Mama

kariguld spune:

mie nu mi se pare normal sa te supui parintilor pana la adanci batrneti. nu mi se pare normal sa asculti intru totul totului tot de sfaturile lor, chiar si dupa ce esti adult. ca stiu ei mai bine....ca tu/eu n-am fost ca ei. nu mi se pare normal sa incerci sa-i multumesti tot timpul, sa cauti propria lor fericire si implinire. cu a ta/mea cum ramane?

*********

ce faceti? iara va luati de noideea ca vorbeste? are voie, poate ca si-a mai schimbat optica.



*********************


VREAU SA NU MAI FIU DIFERIT! MIHAITA
Speranta si incredere pentru David

Alizee spune:

Oamenii sunt diferiti : ce unuia i se pare nimic, altuia ii pare o catastrofa.
La capitolul abuzuri ale parintilor impotriva copiiilor, intra si abuzul psihologic si cel emotional. Ex : eu te-am facut, eu te omor - te-am adus pe lume ca sa ma omori.
Adicatelea, daca parintii isi ajuta copiii cu diverse, au drept de viata si moarte asupra copiiilor lor ?!
Iar aici, este vorba de o fiica ajunsa la maturitate, care stie clar ca asemenea comportament sau vorbe din partea mamei sale, nu sunt in regula.
Daca altcuiva i se pare normal, ea nu considera la fel.




allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

pisigri spune:

Daca asta mi se adresa (daca nu, scuze), poate nu m-am exprimat eu destul de clar. Nici eu nu sint de acord ca trebuie sa te supui parintilor pina la adinci batrinete, spun doar ca poate fi surprinzator, socant si dureros sa te trezesti intr-o zi, dupa 20-30 de ani, ca fiica-ta care nu ti-a iesit din cuvint pina acum, iti scoate deodata pe nas ca nu ai facut decit sa o obligi, sa te impui, sa o fortezi sa faca ce nu-i place etc. Si cind sintem socati, reactionam nepotrivit, nu mai stam sa studiem care sint noile trenduri in psihologie, si cum mai nou trebuie sa "critici constructiv" ca altfel SIGUR SIGUR maltratezi/sochezi/tarezi copilul. Mai ales ca trendurile astea chiar sint noi, parintii nostri nu ne-au crescut dupa cartile astea, ci dupa cum au simtit si/sau s-au priceput ei mai bine.
De asta recomand eu oleaca de moderatie...adica eu nu as rupe relatiile cu mama numai pentru ca 30 de ani am ales sa ma conformez si brusc mi-a sarit tandara si am decis sa ma razvratesc...




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

pisigri spune:

De acord ca ce mie imi intra pe-o ureche si-mi iese pe cealalta, pentru altcineva poate fi grav si important.
Eu am perceput subiectul cam asa: am fost mereu un copil model si ascultator pina peste poate (cum am fost si eu o perioada, cam pina la capitolul facultate, cind cu 6 luni inainte de examenul de admitere am zis stop, eu nu fac asta, fac cealalta ca asa vreau eu), dar azi mi-a ajuns cutitul la os, eram si eu nervoasa, si am rabufnit. Stim cu totii cum facem cind rabufnim, ca ne amintim si toaca-n cer. Na, si la asemenea demonstratie de forta neasteptata, s-o enervat si maica-sa si o rabufnit. Si s-au ciondanit....si-o sa le treaca.

Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar traiesc cu senzatia, citind pe ici pe colo, ca asta cu " copilul captiv" este un fel de trend.. si ca prea usor se sare cu sfaturi de genul " desprinde-te" , " nu ii esti cu nimic datoare mamei tale", "intrerupe orice relatie cu ea" etc. Din nou precizez, nu ma refer la cazuri de abuz, ma refer la relatii normale in care si parintele mai greseste, ca doar om este.
Ma gindesc doar ca poate peste 30 de ani, noile studii in domeniul psihologiei vor demonstra ce erori am facut eu in educatia copilului sau, si fiica-mea ma va pune la zid pentru ele, asa cum unii useri isi pun la colt parintii pentru ca s-a intimplat o data sa primeasca o nuia la fund sau o palma. Nuia/palma care la vremea aia erau normale, dar care acum sint nepermise si condamnate. Adica ma sperie gindul ca fiica-mea m-ar putea pedepsi retroactiv, desi eu am constiinta curata ca am facut totul corect, conform standardelor anului 2011...




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

pisigri spune:

Si ca sa nu las impresia ca minimizez suferinta unora dintre cei care s-au destainuit la "copilul captiv" - PENTRU CA NU O FAC! : eu am luat bataie o singura data cu batul, dar am luat-o zdravan, cu vinatai si tot tacimul, pentru ca timp de vreo 2 ore mama a trait cu spaima ca am fost rapita (nu mai spun toata povestea). Am mai luat cite o palma cind eram sfidatoare; unele incidente mi le amintesc si cam recunosc ca si eu greu as fi rezistat tentatiei de a ma plesni. Imi propun sa nu fac la fel cu fiica-mea, ma rog sa nu am niciodata lipsa de control incit sa ii scap vreo doua..., dar eu consider experienta mea normala pentru vremea aia, mi-a displacut dar nu m-a marcat, asa ca desi ma rog sa nu repet greselile maica-mii, nici nu ma pot considera copil captiv sau victima a unor abuzuri. Si cred cu tarie ca mai sint multi in aceeasi ipostaza, sa fi primit si cite o corectie fizica atunci cind intreceau masura, dar asta nu ii face rai pe parintii lor (atentie!! privind lucrurile din perspectiva modelelor aplicate atunci in educatie si al accesului de atunci la informatie !!) si nici pe ei nu ii face copii captivi.
Asa ca eu pledez pentru moderatie si pacifism si toleranta, atunci cind se poate.




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

ana_radu spune:

Am scris acest mesaj pentru a avea opinia unor oameni care nu sunt atasati sentimental(cum ar fi fratele, tatal sau sotul). Eu una nu i-as zice niciodata fiicei mele asa ceva.
NU ma consider o victima din punct de vedere a faptului ca a mai luat o batataie sau o palma, ci d.p.d.v. psihic. Nu zic ca si eu poate m-am complacut in unele situatii si am facut cum a zis dansa, dar ce vream sa aflu de la voi daca este posibil ca o mama adevarata sa sustina faptul ca isi iubeste copilul iar la prima chestie care nu-i place sa spuna niste vorbe asa de dureroase.
Eu una nici macar nu puteam sa le gandesc dar sa le spun.
Ideea este ca ma macina mult fiindca consider ca trebuie sa iti iubesti parintele nu de mila, nu de sila ci pur si simplu ca iti este parinte si cum eu gandesc asa de ce dansa nu s-a gandit o clipa macar ca nu este corect sa mi se adreseze asa.
Mi s-a rupt ceva in mine, psihic sunt distrusa,.... sunt familista si o persoana iubitoare, vreau sa o iert, dar.....nu stiu ...

andruskandu spune:

Pisigri, eu nu bataile mi le amintesc ca fiind cele care m-au ranit! Ci cuvintele! Am mai mancat si eu cate o bataie, de aveam vanatai pe picioare si a doua-treia zi le numaram... dar crede-ma, n-am ramas cu gust amar de la ele. E adevarat, n-au fost prea multe, si mai mult pana la 9-10 ani. Dupa aia mama a aplicat alte metode de pedeapsa. Imi spunea cuvinte aspre prin care-si exprima totala nemultumire pe care o avea din partea mea, apoi nu-mi vorbea 2-3 saptamani deloc. Iar eu, incet-incet incercam s-o fac sa-m vorbeasca, practic ma guduram, cersind o atentie, un cuvant, un raspuns la ce o intrebam. Caci in perioadele alea ma privea cu atata scarba si... nu stiu cum sa exprim... nepasare, de parca eram un gandac, paduche...

rrox3 spune:

Pisigri impresionanta energia campaniei tale intru protectia parintilor
Vreau sa te intreb un singur lucru: crezi ca cineva, oricine, are dreptul sa ii spuna altcuiva, oricui, ce simte el si ce ar fi mai bine sa simta?

madaiulia spune:

Pisigri ce inversunata esti in apararea parintilor.
Spui ca biata mama o fi fost socata ca dintr-o data i s-a impotrivit fiica, ce nu a iesit mai bine de 30 de ani din cuvantul ei niciodata. Dar fiica nu o avea dreptul sa fie socata sa vada ca si la 30 de ani mama o cearta pentru ca nu s-a pieptanat?! Si pornind de la asta ii mai si reproseaza ca "s-a nascut ca s-o omoare"?
Ana_radu nimeni nu-ti poate spune ce sa simti in legatura cu discutia cu mama ta. Cred ca trebuie sa ai incredere in ce simti tu si pornind de la incidentul asta sa-ti analizezi viata si relatia cu mama ta.

Mamica de David Andrei 10 iunie 2007

lorelaim spune:

Pisigri
Si eu sunt o aparatoare "inversunata" a parintilor - si aici ma refer la parintii care NU au fost abuzatori... dar carora li s-a mai intamplat sa... greseasca...

Ana-radu - imi pare rau ca treci prin asemenea momente... Cred ca te framanta tare mult ceea ce a spus mama ta deoarece in adancul sufletului tu o iubesti mult si iesirea ei te-a bulversat complet... Acum - ma gandesc ca paote inainte de orice n-ar fii rau sa analizezi un picut daca mama ta nu cumva sufera de vreo depresie... Uneori la suparare se spun vorbe urate care lasa un gust amar... dar aceste vorbe (desi NU mai pot fii sterse) poate ca nu sunt tocmai ceea ce gandeste cu-adevarat persoana... Poate ca mama ta a vazut in "declaratia" ta sincera cu totul altceva... ca de ex... ca nu o mai iubesti... ca nu o apreciezi... Poate ca mama ta "traieste" prin tine... "respira" prin tine... Poate ca tu esti "sensul" vietii ei... Tu esti "lumea" ei... Poate ca vorbele ei "furioase" au exprimat TEAMA ca "te-a pierdut"... ca "soarele" ei o abandoneaza...
Esti fiica unica? Mama ta te-a crescut singura?

Eu am o amica care trece de cativa ani prin ceea ce spui tu... dar un pic diferit... In noiembrie, cand relatia amicei mele cu mama ei s-a deteriorat f mult, am schimbat niste e-mail-uri si i-am propus sa-i faca mamaei o "declaratie" de dragoste... dar in acelasi timp si de "independenta"...

Acesta este e-mail-ul pe care i l-am scris:
"Draga MAMA,

TE IUBESC! Da - te iubesc mai mult decat iti pot spune, te respect si te apreciez! Pretuiesc tot ceea ce ai facut tu pentru mine si realizez sprijinul si ajutorul tau nepretuit. Ma doare insa sa stiu ca tu nu poti sa ai incredere in mine si sa-mi dai libertatea necesara de a fii un ADULT RESPONSABIL pentru propriile-i succese dar si greseli. Din fiecare greseala invat sa fiu mai atenta si mai precauta la oamenii din jur, invat sa fiu o mai buna mama si sotie cat si o fiica mai buna pentru tine draga mama.

Te rog frumos sa incerci sa ma intelegi - FARA SA MA JUDECI - dar am NEVOIE de LIBERTATE! Libertatea de a DECIDE, de a avea propriile mele pareri si, de ce nu, de a avea dreptul la a gresi si de a ma intari dupa ce am "cazut". Am nevoie de propriile mele experiente de viata ca sa pot invata sa fiu adult pe picioarele mele. Daca tu MA IUBESTI cu-adevarat atunci da-mi aceasta ibertate. Doresc sa fiu o mama apropiata de copiii mei - asa cum tu ai fost apropiata de mine (si chiar daca acum lucrurile nu mai sunt intre noi asa cum erau odata - eu inca mai sper din tot sufletul ca vom redeveni bune prietene!)

TE IUBESC MAMA DRAGA si te respect pentru devotamentul, daruirea si dragostea cu care ai avut intotdeauna grija de mine! Stiu ca si tu ma iubesti... ca pe un copil... Intotdeauna voi fii copilul tau... dar te rog frumos constientizeaza ca AM CRESCUT! Sunt ADULT! Te rog frumos trateaza-ma cu respect ca pe un ADULT... Daca tu doresti ca prietenia noastra sa fie cea de-odinioara atunci vorbeste-mi ca unei prietene... Daca MA IUBESTI atunci nu ma ranaesti si NU ma umilesti... Intre prietenii adevarati NU exista cuvinte urate si rautati... NIMENI NU are dreptul sa ma raneasca sau sa ma jigneasca... si mai ales aceia care-mi spun ca ma iubesc!

NU vreau sa ne mai certam. Cand simti ca esti furioasa sau frustrata de ceva - te rog frumos retrage-te si linisteste-te. Doar cand ai mintea limpede si calma revin-o sa vorbim. Nici eu si nici tu nu avem nevoie de certuri. Avem nevoie de o relatie calda, calma, plina de intelegere - o relatie de dragoste si respect intre mama si fiica.

Cu drag te imbratisez si te sarut,
...

P.S. draga mama - cand esti gata sa-mi vorbesti - eu am sa te ascult... asa cum mai ascultata si tu de-atatea ori... dar din clipa aceasta nici una dintre noi nu va spune vorbe dure sau nepoliticoase fata de cealalta... "

Cred ca trebuie sa afli ce a simtit realmente mama ta... ce a declansat reactia ei...

LadyJ: Eu nu sunt de-acord sa lasam furia sa ne stapaneasca si sa ne dezlantuim... Pe mine furia ma transforma intr-un monstru (un monstru pe care-l DESTEST) si imi "intuneca" intr-adevar mintea... Pe mine furia ma epuizeaza si ma face sa ma simt "de nimic"... De aceea am facut toate eforturile (si le fac in continuare) sa invat sa gasesc alte metode de a comunica... chiar la suparare... Cuvintele pe care le spunem la furie nu le putem lua inapoi si ranesc-ranesc-ranesc! Mai bine musc limba si "inghit" cuvintele decat sa le rostesc... Eu spun un NU hotarat furiei! Cand apele se linistesc si mintea e limpede oamenii pot sa comunice mult maii eficient.

Si sa nu uitam ca "vorba dulce mult aduce" si "tonul face muzica"...