Sunt obsedata de el !

calipso_zeus spune:

Chiar ca saraca de tine......daca ti-ai dat seama ca ai o problema,cere totusi ajutorul cuiva specializat.Noi putem fi aici cu o vorba buna(stii in esenta toate sunt bine intentionate,desi forma difera.Fondul e acelasi).Bun mama ta te-a folosit ca scut viu....era ditrusa si nu mai gandea probabil.Mintea mea refuza sa creada ca o mama poate sa tina copilul in calea loviturilor si un tata sa loveasca copilul.Nu pot gandi si nu pot gandi nici ca cineva ar putea sa-mi loveasca copilul, ca vad negru numai la idee.Nu ma pricep la vorbe dulci sau poate ce consider eu dulce e amar,dar,acum ca esti femeie maritata si la casa ta,incearca sa te rupi de maica-ta.Stai cu ea cumva?Poate nu am citit bine,scuze.Daca nu stai cu ea atunci nu mai are nici un drept.Da,are obligatia de a t ajuta si de a te intelege.Dar drepturi...nu.Este mama si singurul ei drept este sa te ajute neconditionat sau sa te lase in pace.Cel putin eu genul asta de parinti l-am avut si pentru mine alaturi de sot si copil sunt centrul universului.Cateodata ma gandesc ca mama e prea buna si nu o merit.

Dincolo de toate astea trebuie s-o infrunti.Nu vei putea s-o faci acum.Te putem ajuta noi dar trebuie si un specialist.E prea adanca si prea spinoasa problema, e viitorul puilor tai in joc si nu poti umbla cu jumatati de masura.
Mai revin.Iti urez putere.Si roaga-te.Asa cum stii tu.Vad ca esti din Iasi.,Mergi la biserica Zlataust undeva in tg cucu spre tudor,pe stradutele alea mici.Ti-o spune o persoana care a fost la biserica de vreo 10 ori in viata ei,dar pe care,in nevoie, Dumnezeu a ajutat-o doar pentru ca i-a vazut sufletul.

oana_lex82 spune:

Si eu cred ca ceea ce traiesti tu e un cosmar si ca ar trebui sa consulti un psiholog...E prea mare chinul pt tine...esti agatata in trecut si asta de prea multi ani..poate te-ai invatat sa traiesti asa...imi imaginez ca e groaznic...am iubit si eu in adolescenta un tip cu care fusesem impreuna cam 6 luni (relatie de copii, fara sex), dar atata suflet pusesem incat cand a venit sfarsitul am zis ca am sa mor...plangeam cu orice ocazie ramaneam singura, nu mancam si eram parca pe alta lume..imi doream sa am un accident sa-mi pierd memoria si sa-l uit...acum imi vine sa rad cand ma gandesc..atunci imi venea sa mor...Am avut noroc ca mi-am cunoscut jumatatea, cam la 1 an dupa cele intamplate si stand impreuna l-am uitat complet..nu zic ca daca l-as vedea pe drum nu as mai simti nimik-nimik..dar nu iubire,...cand imi amintesc privesc detasat totul...De acum sunt 11 ani de atunci... nu-mi vine sa cred..nu l-am mai vazut, dar vreau sa cred ca acolo unde e este fff fericit si implinit.

lucialu spune:

Ionik, iti doresc sa gasesti calea sa rupi lanturile, sa devii un om liber! pe mine m-a ajutat mult maternitatea acolo unde nu cutezam inaite.
si dc vrei, te ateptam la scutece

ionik76 spune:

Din nou trebuie sa va multumesc ca imi sunteti alaturi ! da, aceasta este de fapt adevarata problema, o stiam, am stiut-o intotdeauna, doar ca acum am avut pentru prima data curajul si forta sa o expun in mod public, sa o strig tare si raspicat. Da, poate pentru ca simt ca am ajuns la limita puterilor. Pentru ca ma simt impartita intre maica-mea, de la care, in naivitatea mea, inca mai astept un semn de dragoste neconditionata, si sotul meu care fie nu a stiut niciodata sa ma inteleaga cu adevarat, fie a obosit.
Nu stau impreuna cu mama, dar e ca si cum as sta, e mereu prezenta intre noi, uneori am impresia ca e pana si in pat cu noi. Si nu ma pot rupe de ea, nu pot s-o fac pentru ca nu stiu cum, pentru ca ea m-a facut dependenta de ea, pentru a ma putea controla mai bine, desi acum imi reproseaza ca nu sunt matura si nu sunt in stare sa iau decizi. Cand de fapt nu sunt altceva decat opera ei ! Pentru ca nu am putut niciodata sa decid singura, pentru ca nimic nu era bun si tremuram la gandul ca ea nu va fi de acord. Si trebuie sa recunosc, cu toata rusinea, ca si acum deciziile mari in casa noastra se iau tot in functie de ea ! Ma mir cum de al meu barbat nu a luat-o inca la bataie ! Uneori ii dau si lui dreptate. In fond, nu s-a insurat cu soacra-sa !
Si pentru ca nu pot s-o infrunt, ajung sa ma razbun tot pe mine, si sa-i dau dreptate ei, ajung sa cred ca intr-adevar nu sunt buna de nimic si sa nu mai am incredere in mine ! De fapt, nici nu mai stiu in cine sa cred ! Ma simt tradata de toata lumea.
Cand am spus ca maica-mea m-a folosit pe post de scut viu n-am spus ca tatal meu ma lovea pe mine. Dimpotriva, tata n-a dat in mine niciodata, poate de aia l-am si preferat ca parinte si m-am simtit tradata cand a plecat.
Mereu mi-am spus ca sunt suficient de puternica ca sa ies singura din problema asta, de multe ori am si reusit, evident, pe termen scurt, dupa cum se si vede. Mereu a trebuit sa fiu eu cea puternica, mai intai pentru maica-mea, care avea nevoie sa se sprijine pe mine dupa esecul ei, apoi pentru propria mea casnicie, in care am fost nevoita sa fac totul de una singura. Dar acum nu mai pot. Si numai gandul ca nu-mi pot lasa copiii fara mama ma mai face sa rezist.
Simt ca ma sufoc, e ca sicum as sta intr-o camera plina de lume si as tipa din toate puterile si nimeni nu ma aude.
Incerc s-o inteleg pe maica-mea si nu pot. Probabil ca in felul ei ma iubeste, dar n-a stiut niciodata cum sa mi-o arate sau n-a stiut unde sa se opreasca. Pentru ea simplul fapt ca m-am casatorit a insemnat ca ma pierde, a insemnat o tradare. Si in loc sa-mi capat independenta, conflictul a devenit si mai puternic, pentru ca nu poate accepta nici in ruptul capului ca nu mai sunt copilul pe care il putea manevra asa cum dorea, ca nu ma mai poate supune, ci ca sunt femeie in toata firea, si sotie si mama, la randul meu.
Mai grav e nici nu isi recunoaste problemele, ba mai mult, face in asa fel incat sa ma simt eu in final vinovata si nebuna. "Te-am batut eu?!", ca si cum s-ar putea fabula cu asa ceva !, dupa care imi face pe victima si spune ca eu o provocam ! "Lasa, ca ai si tu copii, vezi tu acum ce inseamna", si simt cum se bucura rautacios cand unul dintre copii nu ma asculta sau incearca sa-si proclame independenta, pe care de altfel nici nu incerc sa le-o infranez mai mult decat trebuie. De cateva ori s-a rastit la baiat, a avut chiar tendinta de a-l si lovi, oferindu-se sa-l "disciplineze" si sa-i faca ea educatie, si atunci mi-a venit sa sar la gatul ei ca o leoaica si sa-i strig "Cum ? Cum ai facut cu mine?". Dar n-am putut, mi-am inghitit cuvintele. Am fost lasa. Si slaba. Sau pur si simplu am vrut sa evit un alt scandal, pentru ca oricum nu intelege nimic.
Si ma urasc pentru slabiciunea mea. Si ma urasc pentru ca uneori pur si simplu nu ma pot controla si ma comport exact ca ea. Si nu vreau. As fi vrut sa am in ea un model demn de urmat, as fi vrut sa fie mama cu care sa pot discuta orice sau macar sa ma inteleaga si sa ma sustina, dar din pacate nu e asa. Si Dumnezeu stie cat am vrut si vreau inca sa o multumesc ! Dar se pare ca nimeni si nimic vreodata n-ar putea-o multumi. E atata frustrare in ea incat aproape ca a devenit inumana. Totul se invarte in jurul ei-ea e victima, nimeni nu o iubeste si daca ea nu e fericita, nimeni altcineva nu are dreptul sa fie ! Uneori am impresia ca chiar nu isi doreste ca eu sa fiu fericita.
Cand l-am cunoscut pe sotul meu am crezut ca am gasit ceea ce cautam, omul care sa ma iubeasca si alaturi de care sa ma bucur de ceea ce mi-am dorit mereu si n-am avut parte - o familie. A fost singurul, pana acum, caruia i-am povestit toate aceste lucruri si am crezut ca a inteles, dar mai tarziu, cand m-a dezamagit in repetate randuri, mi-a dat impresia ca mai degraba foloseste tot ce i-am spus impotriva mea. Dar sa revin, am crezut ca am gasit fericirea. Si a trebuit sa intervina maica-mea si sa strice tot, incet, incet, a sapat ca apa in munte. Sigur, a avut si sotul meu partea lui de "contributie", am mai spus-o, in mod sigur si eu, dar fara "ajutorul" maica-mii nu cred ca ajungeam chiar pana aici.
casnicia mea se destrama, totul in jurul meu se prabuseste, sunt "varza". Mai grav e ca chair nu mai reusesc sa comunic cu sotul meu, el imi reproseaza ca o las pe maica-mea sa ma conduca, si nu pot sa nu-i dau dreptate, nici macar nu stiu daca nu vrea sau nu poate sa ma asculte sau daca macar mai vede in mine fata de care s-a indragostit odata. Si m-ar mira sa o vada, pentru ca eu insami nu o mai gasesc. Nu ma mai recunosc.
Uneori as vrea sa-mi fie mila de maica-mea, si imi spun ca e pacat sa o urasc, si ca nu trebuie sa o judec, pentru ca totusi e mama mea si parintii nu ni-i alegem, dar pur si simplu nu pot !
Cat de curand promit ca voi cere ajutorul unui specialist.
Imi cer scuze, Marius, am uitat sa-ti raspund la intrebare. Sunt jurist de profesie si lucrez in domeniu.

Marina spune:

ionik du-te la doctor...nu o sa treci singura peste asta, nu o sa iesi strangand din dinti sau citind pe aici. Depresia este o boala, nu inseamna ca esti slaba pentru ca nu poti iesi din ea....dar o duci dupa tine de mai mult de 16 ani, cum crezi ca o sa poti iesi acum din asta singurica?

Nu te amagi si nu mai pierde timpul. Ai ajuns sa constientizezi problema si asta e primul pas, de fapt e al doilea pentru ca ai gasit si curajul sa o articulezi public, esti o tipa desteapta si esti pe calea cea buna.

ladyJ spune:

Ionik, ai facut deja pasi importanti, ai descoperit ca problema ta nu e acel baiat din adolescenta ci MAMA TA.

Intelegi acum ca povestea tesuta in jurul acelui baiat este defapt povestea mamei tale si a tatalui tau? Inconstient faci ce a facut ea, copiezi,iti insusesti.
Si astfel, alegi sa fii nefericita, iti fabrici nefericirea printr-o poveste de dragoste pe care o ridici in slavi, ii dai proportii uriase, ai tesut ani la rand la poveastea asta, amanunt cu amanunt, ai cautat nefericirea,teatralismul, drama.

Nu exista nimic din ceea ce povestesti tu, Ionik. Privirile alea dintre voi, atingerile electrizante sunt rodul imaginatiei tale in forma in care le expui.Sunt exagerate si dramatizate. Ai cautat cu indarjire amanunte din astea pentru a te face si mai nefericita.

Nu esti fericita in casnicia ta deoarece nu stii cum, pentru tine e nepotrivit ce ti se intampla(un sot normal, relatie ok, copii). Tu habar n-ai ce e aia o familie functionala si fericita, tu n-ai avut modelul asta niciodata.Il recunosti, dar nu ti-l poti insusi.

Ai ajuns intr-un punct extrem de important. Nu ii da cu piciorul. Vorbeste cu sotul tau, spune-i ca iti doresti sa capeti ajutor specializat, faceti cumva si du-te la terapie.
Sotul tau te va sustine.


Mama ta...mama ta trebuie oprita. O vei opri tu cand vei fi pregatita. Cand ti se va ridica panza de pe ochi nu vei mai avea remuscari si sentimente de vinovatie.Peste vinovatie trebuie sa treci pentru a -ti trai viata TA si nu mamei tale.

ladyJ spune:

Gresesti, Ionik.
Ai tot dreptul sa judeci, sa urasti, sa fii furioasa!
Nimeni nu iti poate lua dreptul asta, lasa-ti sentimentele sa iasa. Daca nu faci asta, se vor intoarce impotriva ta si te vor manca pe dinauntru.
E foarte foarte important sa intelegi asta!

lucialu spune:

Asa este. LadyJ
Ionik, e mai bine ca nu ti-a raspuns colegul. Esti ft vulnerabila acum. Ar fi fost un pai de care te-ai fi agatat. Si era tot o minciuna, pt ca problema e fara legatura cu el.
Nu vreau sa bat campii, dar una dintre problemele mari pe care a lasat-o sa rasufle pana la urma, la Catalin Crisan(e un ex, nu inseamna ca tot ce e la voi se pliaza pe ce a fost la ei) a fost soacra lui, pana si in clipa cand i-a comunicat sotiei ca dc nu se schimba ceva in casnicia lor vor divorta a fost soacra de fata, ca element principal in hotararile lor. Sotul tau e inca langa tine, nefericit, tu nefericita. Mama ta traieste prin tine, dc nu mai ai frati, e grav. Ea e singura? Constat ca multe ne trezim cand avem copii, cand devenim mame. Hm...Sa nu uiti ca ai o viata de trait. Numai una. Si sotul tau la fel. Nu poti sa spui ca in viata asta traiesc asa, ii fac pe plac lui x, y si in cealalata voi face si pt mine ceva. Si da, singurii care depind cu adevarat de tine, au nevoie de tine, sunt copiii tai, ei sunt cei mai vulnerabili pt ca singuri nu pot avea grija de ei insisi, sunt mici. Dar probabil si sotul tau pt ca e inca langa tine. Lupta!

nelia spune:

Of, Ionik, mi-ai rupt sufletul in doua cu ultimul mesaj.

Nu, nu trebuie nici sa o ierti, nici sa o intelegi, nici sa o iubesti pe mama ta. Imi suna atit de cunoscute cuvintele pe care le spui, le-am auzit din gura atitor mame... care si-au batut copiii. Trebuie cumva sa rupi ceva acolo, dar stiu ca nu poti singura, e prea mult. Te rog eu frumos, fa un efort si du-te la un psiholog. Cauta unul bun, cu care sa simti ca rezonezi de la prima intilnire, in care simti ca ai incredere si incepti munca titanica impreuna.

Munca de a te elibera de tot si de a-ti trai viata asa cum trebuia traita de la inceput. Banuiesc ca ai copiii inca mici si spui ca semeni cu mama ta, ca nu te poti controla... daca nu faci acum ceva, lucrurile se vor agrava si ai toate sansele (nesansele mai bine spus) ca relatia voastra sa ajunga una ca cea dintre tine si mama ta... chiar daca tu constientizezi si vezi cum stau lucrurile si iti spui probabil de fiecare data cind simti ca pierzi controlul ca tu stii ce inseamna asta si nu vei face la fel, cu cit te adincesti mai mult in depresia asta, cu cit copiii vor creste si vor aparea probleme in educatia lor, cu atit iti vei pierde controlul mai mult...

Mamele care procedeaza ca a ta traiesc intr-o continua depresie, nu dai in copilul tau, nu-l distrugi daca esti sanatos, daca ai un psihic echilibrat, daca nu ai probleme afectivem daca stii sa iubesti curat, nu cu nevoia asta de control si teama de a-l pierde. E o neputinta in ele si asta le adinceste in depresie si in stari nevrotice pe masura ce trec anii.

Numai ca este problema lor, copilul nu are absolut nici o vina si nici nu poate ajuta pe mama sa iasa din aceasta stare. Am vazut ca, dimpotriva, aparitia copiilor in viata lor, de cele mai multe ori, le adinceste starea si se afunda si mai mult in negura. Nu se pot bucura de darul asta minunat care sint copiii! Tu nu-i datorezi nimic mamei tale, ea iti datoreaza viata si modul sanatos de a iubi si de a privi lucrurile!

Am mai observat din mesajul tau doua lucruri, poate ca ma insel, dar simt nevoia sa ti le spun. Desi, intuiesc ca le stii si pe astea... Primul lucru se refera la tata. Din cauza ca nu a dat in tine, l-ai vazut mai bun decit pe mama, dar, de fapt, tu stii ca nu a fost. Un barbat bun nu da intr-o femeie... si nu-si lasa copilul prada nervilor ei. Si, mai ales, nu-si paraseste niciodata copilul, indiferent de relatia pe care a avut-o cu mama lui. Da-l jos de pe piedestal, stiu ca ai spus ca nu l-ai iertat, dar nu l-ai iertat doar pentru ca a plecat si te-a parasit, el de fapt nu a fost niciodata alaturi de tine. Numai faptul ca o lovea pe mama ta in fata ta spune acest lucru.

Apoi, ai spus ca sotul tau te-a dezamagit foarte tare chiar in primii ani de casatorie... acum spui ca poate a obosit de nu mai este alaturi de tine. Poate mi s-a parut, dar am avut senzatia ca incerci sa-i gasesti si lui scuze, luind tot asupra ta, ca doar din vina ta nu aveti voi o casnicie buna. Da, se poate ca starea ta sa inrautateasca situatia, dar sa nu incerci sa-l vezi din nou pe el salvator si pe tine sa te urasti ca nu te lasi salvata. A vrea doar sa vezi adevarul in ceea ce-l priveste pentru ca, macar de data asta, spre deosebire de parinti, poti... e partenerul tau de viata si pozitiile va sint egale.



CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

TurbinaRoz spune:

Buna,
Nu stiu in ce masura o sa te ajute, dar zilele astea am gasit un articol pe wikipedia despre limerence(nici dragoste nici obsesie,cel putin din cate am inteles eu).Poate o sa gasesti niste explicatii care te vor ajuta.Din cate am citit pari imi mai degraba prinsa in inceritudini.
Am gasit deasemenea : http://tribes.tribe.net/limerence/thread/883f055b-b79f-4dab-9ef7-d3d55783c277
Sper sa iti foloseasca:)