Buna ziua. Am urmatoarea problema: de la 1 octombrie sint in concediu de ingrijire a copilului (nascut pe 14 aprilie 2003), iar de la 1 ianuarie 2004 vreau sa ma intorc la servici. As vrea sa optez pentru un program redus de 6 ore, si ma intereseaza sa aflu daca voi fi platita cu un procent corespunzator celor 6 ore lucrate pe zi,(adica mai putin de 100%) sau voi fi platita si pentru cele doua ore care lipsesc pentru o zi completa de 8 ore (de firma sau acoperite din asigurarile sociale, tinind cont ca eu ma aflu inca in perioada de ingrijire a copilului pina la 2 ani).
Va multumesc.
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=16065
Potrivit art.17 din Legea pv contractul colectiv de munca la nivel national pe anul 2003:
ART. 17 (1) Salariatii care renunta la concediul legal pentru ingrijirea copilului in varsta de pana la doi ani beneficiaza de reducerea duratei normale a timpului de lucru cu 2 ore pe zi, fara sa le fie afectate salariul de baza si vechimea in munca. La cererea lor se poate acorda program decalat, cu alte ore de incepere a programului de lucru, daca activitatea unitatii permite.
(2) Femeile care au in ingrijire copii de pana la 6 ani pot lucra cu 1/2 norma, daca nu beneficiaza de cresa sau camin, fara a le fi afectate drepturile ce decurg din calitatea de salariat. Timpul in care au fost incadrate in aceste conditii se considera, la calculul vechimii in munca, timp lucrat cu o norma intreaga.
(3) La cererea intemeiata a salariatelor gravide, angajatorul va permite efectuarea de controale medicale in timpul programului de lucru, conform recomandarilor medicului care urmareste evolutia sarcinii, fara a le fi afectate drepturile salariale.
(4) Salariata in cauza este obligata sa prezinte adeverinta medicala privind efectuarea controalelor pentru care s-a invoit.
(5) Procedura de aplicare a prevederilor alineatelor precedente se stabileste prin contractele colective de munca la nivel de unitate.