Revoltele din lumea araba
Dupa revoltele din Tunisia presedintele lor de 30-40 de ani a fost nevoit sa fuga din tara. Acum s-au revoltat cei din Egipt, au fost proteste mai putin violente in Iordania, daca am retinut bine au fost proteste si in Albania si Algeria. In afara de Iordania care e regat, celelalte sunt democratii autocrate cu presedinti care sunt la putere de zeci de ani.
Se intampla lucruri importante. Parca similare cu revolutiile din tarile comuniste din anii '89. Ma intreb ce urmeaza pentru ei, sisteme care sa imite democratiile occidentale?
Raspunsuri
capcaunul spune:
Judecand dupa cea mai vie experienta, a noastra, nu vom prinde democratii occidentale in lumea araba. Poate nepotii nostri. Aici au trecut 20 de ani si mai avem inca ani de invatat democratie. Acolo ... uita-te in Afganistan, talibanii sunt iar pe val.
Mie imi este mai degraba putin teama ca in locul autocratiilor politico-militare vom vedea ceva resurectie islamica fundamentalista. Si nu numai mie. Dovada ca in Franta, prietena revolutiilor si democratiilor, caderea lui Ben Ali este mestecata in sila prin palatele puterii, iar SUA, desi declarativ sprijina democratizarea Egiptului, din Biroul Oval si din birourile din Langley il cam proptesc pe Mubarak.
In fond, nu democratia a fost imboldul miscarilor din Africa de Nord si Orientul Apropiat, ci ... saracia si foamea. Fereasca Dumnezeu sa ne trezim cu cateva clone ale lui Ahmadinejad! 
sirimie spune:
Vremuri interesante, in orice caz.
Eu nu cred ca cei care ies in strada acum se gandesc sa inlocuiasca ce aveau pana acum cu autocratie fundamentalista. Dar in acelasi timp si eu am rezerve despre ce fel de democratie ar putea ei avea.
Am gasit o lista unde au fost proteste www.hotnews.ro/stiri-international-8248511-fotogalerie-tunisia-algeria-egipt-yemen-careul-foc-revoltelor.htm" target="_blank">pe hotnews.
Faptul ca in Irak si Afganistan dupa atata timp nu e nici pe departe stabilitate e din cauza ca "democratia" pe care au vrut-o americanii nu s-a adaptat deloc cu situatia de acolo. In Afganistan majoritatea oamenilor traiesc la tara si speranta lor de viata e de 40 de ani. Ei au nevoie de ajutoare neconditionat nu de mediu de afaceri, in primul rand, pe urma vor fi in stare sa inceapa educatia si sa aleaga democratia asa cum o intelege America.
Depinde mult cat de mult vor sa investeasca occidentalii in tarile care se revolta acum. Un plan Marshal le-ar asigura probabil liniste pe termen lung.
ari spune:
Eu sunt de acord cu capcaunul. Se pare ca in Egipt, principala forta de opozitie e constituita de Fratii musulmani (fundamentalisti).
Andries spune:
O sa vedem un fundamentalism islamic de toata frumusetea, din pacate este si vina SUA si a Europei ca a permis impingerea tarilor intr-o saracie si foamete crunta, desi la nivel macro lucrurile erau cosmetizate bine. Parca in Tunisia se lauda FMI acum vreo 3 ani ca a vut rezultate minunate??? Si acum se vaita de soarta magistralelor de petrol, nicidecum ca mor amaratii aia, sa fim seriosi.
Eu sper sa nu continuam noi pe modelul FMI, ca tot in strada o sa ajungem.
Andries
Andries spune:
Ca sa nu mai mentionam ca barilul iar e pe crestere si o sa ne afecteze cat se poate de direct in preturile de consum.
Andries
iarina spune:
Urmarind evolutia Irakului, se pare ca e dovedit ca de la dictatura crunta nu poti sa aterizezi direct in democratie.
Sper ca pe fonndul acestor tulburari, sa nu se ridice vreun luminat religios si sa se instaureze ditamai fundamentalismul. Ca nu le-ar fi decat mai rau. Nici vorba de dezvoltare, deschidere, oportunitati, etc etc.
Andries spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui iarina Urmarind evolutia Irakului, se pare ca e dovedit ca de la dictatura crunta nu poti sa aterizezi direct in democratie. |
Mai ales atunci cand isi mai baga coada si altii.
Andries
lorelaim spune:
Ati vazut voi vreo "revolutie" in care sa nu-si bage
coada?
http://www.ziare.com/economie/fmi/ce-legatura-este-intre-revolutia-din-tunisia-si-reteta-de-austeritate-a-fmi-ului-1071799
sau
http://www.globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=22867
Cel mai mare pericol acum e ca extremistii sa preia puterea... Poate ca unii exact asta si vor... sa se mai deschida un "front"... ca daca tot si-au "retras" armata dintr-o tara sa si-o "plaseze" in alta... Noi suntem niste pioni (furnicute) care habar n-avem ce ni se "coace"...
sirimie spune:
Eu cred asa: ce i-a scos pe oameni in strada este saracia si foametea. Orice regim urmeaza va trebui in primul rand sa creasca nivelul de trai altfel vor iesi din nou in strada. Nu se poate fara ajutorul tarilor bogate - care vor vrea in schimb aliati
Extremistii nu cred ca vor putea obtine suport de la tarile bogate. Cel mult unii lideri religiosi moderati.
Am citit un articol foarte interesant despre Egipt pe blog-ul Sorinei Matei. Poate are dreptate si lideri intorsi din occident vor castiga suport popular.
danutz spune:
Am asa o senzatie ca e doar inceputul unor mari schimbari si nu numai politice.
Miza economica e foarte mare, ochii analistilor stau acum atintiti pe Arabia Saudita, iar ce se intampla acum in Egipt provoaca miscari masive pe bursele de marfuri.
