Despre suferinta

N-am habar unde sa deschid subiectul.
Am citit azi un blog si am ramas cu un ecou in suflet.

Voi da citat aici, fara sa scriu de unde e copiat:
"Eu nu sunt genul care sa vrea sa se lase impresionata de cazurile umanitare. Īn sensul ca nu ma hranesc cu suferinta oamenilor."

Mi-a picat extrem de rau la suflet.
Eu nu cred ca daca citesti despre suferinta unor oameni, "te hranesti" din asta. Adica nu pot crede ca se poate asa ceva.
Eu recunosc, citesc tot, imi doresc enorm de mult sa ajut, sa fac ceva, sa spun o vorba buna macar.
Ce e scris in paragraf mi s-a parut ingrozitor. Nu poti gandi asa despre alti oameni.
Gresesc ?!
Stiu oameni care prefera sa nu stie. Probabil fiecare are un sistem propriu de autoconservare.
Al meu e invers. Imi doresc sa ajut oricum, oriunde, pe cine pot. Asta imi ofera liniste, asta m-a ajutat de multe ori sa merg mai departe.

Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela
_____________________"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

abramburika spune:

Da, am citit si eu postarea respectiva. Exprimarea, da, e una tare urata, dar nu cred ca persoana respectiva a vrut sa spuna ceva rau (nu o cunosc personal pe autoare, dar prefer sa cred ca e o persoana umana).

Asa e, unii prefera sa nu stie cata suferinta e in jurul lor ... nici eu nu ma implicam cine stie ce inainte in cazuri umanitare, insa o vorba buna, o imbratisare gaseam sa spun in astfel de situatii. Insa e drept ca nu intelegi pe deplin suferinta pana nu treci prin ea (si stii la ce ma refer).

Ca sa inchei, cred ca e doar o exprimare nefericita ...



Lacrimile sunt limbajul tacut al durerii.

szivarvany spune:

Stiu ca e cat se poate de umana de asta si socul ca ar putea gandi cineva/oricine asa ceva despre cei care se implica.



Poate are dreptate, poate trebuie detasare si vorbe mai putine. Ca uite, in ochii altora se nasc monstri.


Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

ADRIANKA spune:

Poate sa fie instinctul de autoprotectie, daca nu stii, nu suferi.

Pe mine ma impresioneaza tare mult cazurile de copii bolnaviori si de cum aflu, si fara sa stiu ce boala este sau cat de grav...mi se umplu ochii de lacrimi. Asta mi se intampla cu precadere de cand am devenit mama.

Si mi s-a intamplat sa povestesc despre cate un caz din acesta prietenilor sau familiei, si mare mi-a fost mirarea sa-i vad sfatuindu-ma sa nu ma mai implic sufleteste, ca nu pot ajuta pe toata lumea, ca imi fac rau, ca sunt masochista. Si sigur aceste persoane sfatuitoare au suflet bun, doar ca le e teama sa afle de suferinta altora, pentru a se proteja ei.

Si eu le pun mereu cu intrebarea: "Dar daca vi s-ar intampla voua asa ceva, cum v-ati simti sa vi se inchida usile pe motiv de autoprotectie?"

Ma framant pentru fiecare caz citit, pe cat pot, ajut, desi nu fac public ajutorul...si da, recunosc si eu, ca dupa Emma, cam pentru o jumatte de an nu am intrat la Umanitare, si nici acum nu deschid toate cazurile...tot de teama.

nikkei spune:

Eu una ma feresc sa judec sentimentele cuiva. Insa, fara iubire si compasiune (vorba vostra, macar un gand de bine si de incurajare)....