mamici cu copii mai mari- va rog un sfat(4)

ladyJ spune:

Viviana, eu i-am spus Giuliei ca e rea prin atitudinea ei la un moment dat fata de copil. In limbajul nepretentios, gasesc acea actiune ca fiind rautacioasa. Copilul vorbeste despre ce-l deranjeaza si-i spune mamei sale ca nu-i place CAND EA SE POARTA ASA, iar mama sa se incapataneaza si tace. ´´fa ce vrei, la revedere´´
Nu am spus ca e o mama rea.
Giulia a inteles.
Tu n-ai inteles si vii sa ne certi, vai, cum am putut sa spunem si sa credem, unde ne-am uitat empatia, etc. Era mai bine daca ne afundam in termeni din dictionar,nu? Asa, sa nu mai inteleaga nimeni nimic si sa nu se supere, doamne fereste, careva.
Citesc despre un copil care are evidente probleme afective si o mama care isi pierde rabdarea cu el, se enerveaza si chiar considera ca cel mic ii omoara neuronii(voit)!
Mamica acestui copil, Giulia, zice ca accepta criticile constructive.

Dar vii tu, avocat al apararii, si zici ca voi scrieti aici asa.., ca pentru o gura de oxigen, ca mai apoi sa o luati de la capat in viata.
Inseamna ca fetele care se implica aici, Roxana, Buli, Accept,Olimpia, etc, isi pierd vremea si scriu degeaba. Se cauta pareri asemanatoare, ca doar asa se linisteste constiinta´´oh, ia uite ca nu-s singura!´´, nu se cauta ALTE pareri. Nu stiam, merci ca mi-ai spus.


In fine, interesant ca din toata povestea asta a Giulia iese ´´victima´´.

buli spune:

pfiii

Mercedes spune:

giulia71- ai PM, mai mult nu pot scrie acum.

viviana spune:

Nu se cauta pareri asemanatoare.
Se cauta a se invata cate putin din experienta fiecaruia.
Se schimba idei si moduri de a privi lucrurile.

Dar, uneori interpretarile sunt paralele cu ceea ce ar vrea cineva sa transmita. Si asta deranjeaza mai mult sau mai putin.

Edit: imi place foarte mult subiectul asta, si cred ca suntem aici pentru a ne ajuta reciproc nu pentru a indeparta pe cei care au intr-adevar nevoie de ajutor.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

giulia71 spune:

Ooo, vad ca s-au incins spiritele si va rog sa nu incingem subiectul.

LadyJ, poate esti terapeut in viata de zi cu zi, insa neavand datele totale ale problemei poti trage concluzii eronate, cel putin in cazul meu. Sincer si fara rautate m-as abtine in a concluziona asa rapid; unele concluzii pot fi dureroase si nu sunt constructive. Nu pentru mine si nu acum!

Voi spuneti asa, sa te joci cu copilul cand vrea el si de cate ori vrea el, sa fi la discretia copilului ca si cum ar fi in copilaria mica.

Ok, insa la scoala se cer teme, lectii invatate, profesori cu n exigente, educatie (buna, rea asta care e), noi parintii ce facem, ne jucam sau facem teme?

Cum gasim calea de mijloc, cand scoala e pusa la mijlocul zilei, lectii sunt garla, copilul n-are chef sa invete, profesorii au n cerinte, teste lucrari samd, inca o data intreb ne jucam sau ...?

Ne alintam seara la culcare, dimineata cand il trezesc la micul dejun, in rest nah ziceti si voi e timp?

Stiu ca teoria suna bine, dar practica ne omoara.

olympia spune:

Giulia, copilul tau respinge scoala si invatatul dintr-un motiv anume... nu stiu care-i ala, pot fi multe, unele care nici nu-ti trec prin cap. Cand ceva se intampla unui copil, tendinta lui naturala este sa se invinovateasca de toate, el e cel rau, el greseste, nu parintii, chiar cand e ceva din lumea adultilor, ceva care-l depaseste total.
Deci oricat suport oferi si oricate tehnici sau programe de invatare aplici cu el, peste toate important e sa te simta alaturi pur si simplu si nu alaturi pentru un scop(scoala) ci alaturi pentru el.


Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

viviana spune:

Olympia,

Giulia, spiritele s-au linistit.

Cateodata e nevoie si de asa ceva. Ne face sa ne cunoastem mai bine. Sa ne intelegem unii pe altii. Lamuririle suplimentare sunt benefice intr-o discutie.
Si ca tot am spus asta si acuma am timp am sa-i spun Olympiei ce am gandit.
Ma-am gandit ca exista o probabilitate mica, mica ca baietelului tau sa nu-i placa sa mearga la terapie. Si inconstient vrea sa va supere alegand calea cu scoala.
Habar nu am daca am dreptate sau nu.

Eu am observat asa ceva la fi-mea. Ea e ca o bomba cu efect intarziat. Rabda, rabda si cand defuleaza o face pe ceva aleatoriu care nu are nicio legatura cu cauza in sine.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

olympia spune:

Viviana, din cate mi amintesc, baietelul Giuliei avea problemele respective dinainte de a merge la terapie, tocmai din cauza acelor probleme au ajuns la terapie. Cand am scris mesajul eu m-am gandit la alte cauze, poate s-au petrecut niste schimbari in viata lor, care au coincis cu acutizarea problemelor, poate-i o greseala de abordare undeva. Eu scriu prin prisma experientei personale evident, atunci nici prin cap nu-mi trecea ca-mi neglijez baiatul, de fapt chiar dadeam alt inteles cuvantului.

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

ladyJ spune:

oricand se pot trage concluzii eronate, cu atat mai mult atunci cand comunicarea se face explusiv in scris, pe un forum.
Insa eu nu trag concluzii, eu discut cu tine si imi spun parera cu privire la unele aspecte pe care tu le descrii. Ca ceea ce scriu eu nu e ceea ce vrei sa auzi tu, asta e alta poveste.

Te-ai aratat deschisa dialogului cu mine, interesant cum ti-ai schimbat brusc parerea dupa mesajul Vivianei.

Sper, la modul cel mai sincer, ca vei avea intelepciunea de a nu abandona varianta cu terapeutul. Pentru ca aceste probleme se pot remedia.

Ti-as da un link cu si despre psihologia educatiei, cu factorii care sunt implicati in insuccesul scolar, dar iti spun sincer ca nu cred ca ar face vreo diferenta pentru tine. Teoria e teorie, voi aveti nevoie de ajutor specializat, pentru ca altfel va tocati marunt unul altuia nervii, fara intentie.

sorana spune:

Hmmm ... nu stiu ce sa zic.
Eu asta cu iubirea nici n-am pus-o in discutie. Adica mi separe "implicita" cumva si nu cred ca am nevoie de o imbunatatire la capitolul asta
Mie mi se pare ca o iubesc foarte mult pe fi-mea cand ma tin de capul ei sa invete. Mi se pare ca o iubesc incercand sa o ajut sa-si controleze emotiile (emotivitatea, timiditatea).
Si nu mi se pare ca rolul meu, ca parinte, se limiteaza la a-mi iubi copilul, lasand-o in voia sortii si fara sa incerc sa o ajut cat si cum pot.