Ati citit asta?

denizel spune:

Sorana, eu nu sunt impotriva... performantei .
Numai ca as fugi mancand pamantul de o scoala ca cea despre care zice corinadana, de exemplu :).

~Lumea ar fi mai frumoasa fara macelari~

rrox3 spune:

Eu am o mare nedumerire... daca parintii isi doresc atat de mult realizarea profesionala, in mai stiu eu ce tara li se pare lor mai minunata (ca-s destule), de ce nu fac ei insisi pasul? De ce isi deleaga copilul?!



Edit: ca eram putin analfabeta... sa fi fost un act ratat?

accept92 spune:

Unii parinti simt ca nu au avut aceleasi oportunitati si ca daca ar fi trait in locul copiilor ar fi facut si ar fi dres. Unii chiar isi invidiaza copiii pentru asta.

corinadana spune:

Ha ha Denizel iti spun eu, ti ai dori o!!! altfel cu latino si black este naspaaaaaaaaaaaaa. Nu prea stiu nici tabla inmultirii :); vorbim de clase mari.

Combinatia excelenta: asiatici, albi si mici indieni!!!

Corina mama domnisoarei RALUCA si a bebelasei FRANCESCA

http://family.webshots.com/photo/2925218030098531596UGNuSg?vhost=family

sorana spune:

Rrox probabil ca fiecare spera ca va face copilul mai mult decat a facut el insusi. Plus ca la 40 de ani si 3 copii e totusi mai greu (nu imposibil) sa te apuci de doctorat. Si mai e problema ca il termini la 45 si ...nu stiu cine te mai "vaneaza" sa te duci in Sillicon Valley .
Era doar o incercare a mea de a explica ce e in capul lor de-si forteaza asa copiii. Nu sustin ca "bine fac". E chiar posibil sa faca rau, e posibil sa clacheze copilul inainte de a deveni adult. Si sa-i plateasca si sedintele la psiholog, chiar acolo, in tara lui de bastina . Dar o parte dintre ei, copiii fortati de parinti, vor avea performante. Vor reusi sa ajunga acolo unde au vrut parintii lor. Cu ce costuri "umane"? Asta numai ei stiu.

Denizel si eu as fugi de scoala aia de care zice Corina .
Pentru ca imi cunosc bine copilul si stiu ca ei nu i-ar fi bine acolo. Dar asta e cazul meu, particular.

ruxij spune:

Accept, adolescemta din subiectul cu plecatul in sua avea doar 14 ani si parintii o trimiteau la licu in sua, ceea ce nu are neaparat f mult sens.

Trebuie sa cititi cartea ca sa va lamuriti. Metodele lui chua sunt exagerate si recunoaste si ea in final. Majoritatea emigrantilor la prima generatie isi imping copiii de la spate, nu e fenoment exclusiv asiatic. Dar depinde si cum o faci. Nu doaqr asiaticii reusesc, in plus sunt recunoscuti ca fiind lipsiti de creativitate. Asta poate fi rezultatul unei culturi in care obedienta e pe primul loc. Ca angajati, mie imi plac insa. Respecta autoritatea si nu fac figuri.

accept92 spune:

Nu stiu exact unde vreau sa bat cu asta dar e on-topic...Ati urmarit, banuiesc, campionatele mari de gimnastica. Mai tineti minte zambetul chinezoaicelor la finalul exercitiului, indiferent de prestatie? Si daca excelau si daca ratau...acelasi zambet jovial. O fi fost educat? De fapt nu credeam ca o sa ma prinda discutiile de la subiectul asta intrucat in prima faza mi s-a parut o tampenie generalizarea (toti chinezii gandesc asemenea dnei X).

ruxij spune:

Povestea la care facem referire este exact despre stilul de crestere a copiilor a emigrantilor in US care au facut acest lucru:au muncit pe branci si au plecat din tara lor sa faca performanta in us. Si vor ca cc copiii lor sa faca acelas lucru. Chua vorbeste despre teama de fenomenul de scadere a performantelor generatiei 3 de wmigranti (fetele ei) fata de prima si a doua.

Fi-miu merge la o scoala de aia de care zice corinadana, nivelul e f sus marea majoritate sunt copii de emigranti, toti cu doctorate si care isi cresc copiii impingandu-I f tare din spate.

Lala_D spune:

Eu le-am remarcat.
Si ai dreptate, mereu acelasi zambet chiar cand pierdeau la sutime sau se lovisera.
Eu cred ca erau/sunt educate sa zambeasca asa.

Particular, in gimnastica feminina, pana acum vreo 5-6 ani cel putin, eu am ramas cu impresia ca lor le lipsea o consiliere.
Clacau fix la ultima serie de exercitii, de parca se speriau de un eventual castig.

accept92 spune:

Din cate stiu scoala chineza de gimnastica este un extrem de dura, una care pune performanta inaintea omului. Iar creierul este programat sa se adaptaze si isi creeaza sisteme de aparare. Zambetul ala era unul tare incarcat si totusi nu parea mecanic.