Exista copii dificili?

nelia spune:

Viviana, sigur ca pare o situatie problematica, nu e tocmai roz ce povestesti tu despre fetita respectiva. Se prea poate ca in copilaria mica undeva sa fi fost facute niste greseli, poate si pentru ca este un copil care nu reactioneaza conform majoritatii si parintii sa fi fost influentati de un model care pur si simplu nu a mers cu felul de a fi al copilului...

Dar eu nu as pune vina in circa parintilor pentru ca nu stim care este adevarul. S-ar putea ca problema sa fie in relatia ei cu mama... si indiferenta pozitiva a tatalui (nu stiu daca exista acest termen, dar eu nu cred nici in lauda nejustificata, din punctul meu de vedere denota ori ipocrizie, ori vorbit in necunostinta de cauza... este imposibil ca tatal sa nu vada ca fata lui are citeva probleme de comportament si pentru ca nu stie cum sa le ia ca sa nu raneasca fata, prefera sa le puna pe seama inteligentei... si atit. Orice nici acest lucru nu e benefic.).

Dar... sper sa fiu bine inteleasca, i s-a facut pina acum o evaluare psihologica? Copilului, dar si parintilor in raport cu copilul... Un examen neurologic? Adica vreau sa spun ca au fost eliminate toate-toate cauzele care ar putea avea ca efect aceasta incapatinare si lipsa de cooperare cu toata lumea?

Una este sa fii inteligent si sa tii mortis sa faci asa cum simti/vrei/stii si alta sa fii inchis la orice propunere care nu este la fel ca ceea ce gindesti tu. Adica sa nu fii deschis nici macar discutiilor... de dragul discutiilor.

Cit despre pozitia la masa... da, faptul ca i se vad chilotii la 10 ani poate fi o problema in public, daca asa maninca peste tot. Dar pozitia in sine, daca ar fi in pantaloni de exemplu, nu mi se pare chiar asa un capat de tara... si nici nu mi se pare ca insistind sa stea la masa cum sta toata lumea se va rezolva ceva. Trebuie sa vina de la ea, daca nu vine si ea este atit de incapatinata, orice insistenta in acest sens face si mai rau.

Cind am ajuns aici si m-am dus la facultate si am vazut cum stau colegii mei in banca in timp ce scriu, vorbesc cu profesorii... am luat-o ca pe un semne de proasta crestere, ca sa nu spun mai mult. In genunchi, cu picioarele sub ei, chiar cu genunchii la gura... cum ai sta acasa, intre patru pereti. Mi se parea ca o fac intr-un mod ofensiv si ma deranjau pe mine pusa in locul profesorului.

Dar apoi am inteles ca ei fac asta in mod natural, sint extrem de relaxati, iau cursurile ca pe un loc de dialog. Sint deschisi, sint relaxati, sint ei insisi... cei mai multi. Cei care stau drept in banca (ca mine) ori nu se simt la locul lor, ori pur si simplu asa au fost invatati ca e frumos. Acum, daca te scarpini in nas in timp ce vorbesti cu profesorul sau cu un coleg, sigur ca e neplacut si nepoliticos, dar ca ai o alta pozitie in banca, mi se pare - acum - ceva cit se poate de normal.

Sint sigura ca atit fetita, daca nu exista o problema de alta natura in afara de incapatinare - va sti sa stea cit se poate de corect si la masa si la discutii atunci cind va avea ea nevoie sa faca asta. Dar atunci nu va fi nevoit nimeni sa i-o ceara insistent asa cum se intimpla acum.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

rrox3 spune:

Cine a zis ca frica-i o problema? Devine o problema doar cand o ia razna. Altfel e adaptativa, necesara supravietuirii. Si extrem de motivanta.

Defectu' ar fi ca ma roade care de unde apare, da' nu vreau sa scap de el, ca-mi place

bird70 spune:

E asa trist cum sunt vazuti 'copiii dificili' . Mult timp am crezut ca fiica-mea cea mica este dificila. De ce trebuia sa zica nu la orice spuneam eu? de ce trebuia sa tipe oriunde mergeam? de ce totul trebuia facut intr-un anumit fel ca altfel iesea cu tipete? de ce cand a crescut se certa cu toata lumea? de ce era asa nepoliticoasa? de ce argumenta pana in panzele albe orice? Pana cand am aflat raspunsul pe la 7 ani: e pe spectrul autist. Am inteles ca ii este greu sa faca schimbari sa tolereze multa lume, zgomote, lucruri noi, ca nu stie sa porneasca o conversatie si atunci vine si tranteste o critica si porneste o cearta (desi nu vrea sa se certe), ca nu intelege regulile sociale si pare nepoliticoasa desi nu doreste sa fie, ca e un copil care sufera de anxietate, anxietate pe care eu am ignorat-o de multe ori pentru ca in opinia mea nu era justificata (dar era foarte reala pentru ea). Odata ce am inceput sa facem schimbari, initial fara sa stim despre ce e vorba, doar asa din instinct, au aparut si rezultatele. Fiica-mea nu este un copil dificil, e un copil care doreste sa socializeze corect, vrea si ea sa poata sa decida de pe un minut pe altul ca e ok sa-si schimbe programul ... dar nu poate. Eu gasesc fascinante ciudateniile ei si felul in care creierul ei functioneaza, o iubesc exact asa cum e ea si nu doresc sa o schimb. Pot foarte usor sa-mi imaginez cum alti parinti ar vedea-o ca pe un copil extrem de dificil si pot sa vad cum relatia noastra ar fi putut foarte usor sa ia alta turnura, ar fi putut fi extrem de tensionata, o lupta continua si stres cumplit de ambele parti. Din pacate vad cateodata la maica-mea ca nu intelege, nu 'simte' copilul, cand intra intr-un argument cu ea si fiica-mea la un moment dat se intoarce si se duce la ea in camera si inchide usa. Maica-mea gaseste asta nepoliticos si eu nu inteleg cum nu poate sa vada ca fiica-mea face o decizie foarte matura si paraseste scena inainte sa 'explodeze', ca se extrage din situatia in care simte ca isi va pierde controlul si se retrage in camera ei sa se calmeze. Parintii mei sunt niste oameni foarte rezonabili si au fost niste parinti minunati dar au dificultati de a intelege pe fiica-mea desi se straduiesc.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

viviana spune:

Ei nu mai traiesc de 15 in Romania.
Fetita face consiliere la scoala. Au fost si la terapie. Per total e Ok. Li s-a spus sa o lase sa fie asa cum e. Tatal nu se prea implica. Are un soi de indiferenta pozitiva cam asa cum spune Nelia. Petrece timp cu ea, se joaca etc. dar, rareori ii face observatie. Ii spune mamei si lasa in sarcina ei.
Mama incearca sa corecteze abaterile, uneori fara succes. Mama are oaresce pregatire in psihologie si este doritoare in aflarea cauzelor. Ceea ce a gasit nu justifica decat cateva dintre abateri.

Organizeaza petreceri cu alti copii, zile de impartit jucarii, petreceri in pijama si tot felul de activitati care se soldeaza cu acelasi rezultat: ramane cum a fost.

Povestea cu genunchii la gura s-a repetat si in public.

Noi am fost plecati cu ea intr-o excursie. Si tare ne-a pus rabdarea la incercare. Pe toate planurile.
A iesit bine pana la urma pentru ca am recurs la imaginatie. Si am prezentat totul cat mai atractiv cu putinta. Dar, sincer este foarte greu sa faci asta zilnic.


Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

pitzinuca spune:

raspunsul asta mi-a facut ziua

pana la urma asta e esenta acceptarii, n'est pas? ce e aia dreptate, cine o instituie? atata timp cat nu atentam la libertatea si viata celuilalt, putem trai frumos unii cu altii.

bagai neshte blala-uri poate, pana aici am citit, nu stiu unde s-a ajuns cu discutia, si nici nu cred ca o sa stiu, din pacate mai am si trebi....

fain subiect!


mami de andi si ilinca
_

traduceri si asistenta

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."

pitzinuca spune:

of, ce-mi faceti voi moe, voi si forumul asta cu cine l-a facut!

un singur lucru vreau sa mai zic:

Sabina- tatal meu e ca tine. un dispret TOTAL pentru cei care asculta manele, sau ceea ce considera ca e muzica proasta.

asa m-a crescut si pe mine, iar la mine a fost si mai nasol pt ca am rude care asta ascultau, verisoare, etc, iar mie nu trebuia sa imi placa, nu eram pedepsita sau ceva, dar dispretul era mare, afisat, cum sa il dezamagesc pe tata pe care il iubeam?

so, si din punctul asta de vedere am crescut cu o vina continua. da, m-am facut rockeritza, da, eram hipioata, numai muzica asta ma face sa ma simt cu adevarat bine si acum, dar, urechile mele parca fugeau si catre Depeche Mode (care dupa cum stiti erau dusmani ai rockerilor), sau spre un MC Hammer, sau o Maria de la Carei.
Si Doamne ce vinovata ma mai simteam! si uite asa, era un element neconstientizat care ma facea sa imi duc zilele in nelibertate si relaxare totala, asa cum ii sta bine unui copil.

asa ca, am procedat altfel la Andi: cand era mic, ii placeau Blink 182 (roackeri), noi ascultam floyduri, parghelisme, etc, dar de exemplu mai luna trecuta am invatat impreuna versurile lui Puya, "I can't change the world" pt ca ii placea melodia... vreau sa asculte de propriile urechi si dorinte.

Sabina, esti sigura ca fetita ta ii priveste cu superioritate pe colegii care asculta muzica usoara? copiii vor de fapt sa apartina, sa se identifice cu ceilalti. poate ar vrea si ea sa ii placa si altfel de muzici.

mami de andi si ilinca
_

traduceri si asistenta

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."

filofteia spune:

Eu cred ca totusi unii copii sunt mai greu de crescut decat altii.
Al meu este mai dificil de crescut decat multi alti copii cu care vin in contact. Asa cum spunea si Simali, te adaptezi pe parcurs. In cazul asta si parintii si copilul sunt norocosi, ca s-au putut adapta. Problemele apara cand nu reusesti sa te adaptezi si incerci sa schimbi copilul in loc sa schimbi atitudinea si asteptarile tale de la el.

Asa ca atunci cand m-a sunat sectoristul de pe telefonul lui fiimiu sa ma intrebe daca stiu unde este nu am fost socata. Copilul filmase masina de patrulare cu telefonul mobil, politistii l-au luat la intrebari, el a spus ca este din Constanta si iata cum aveau polistii un caz, un copil la sute de km distanta, probabil fugit de acasa. Am vorbit cu sectoristul, apoi am cerut copilul la telefon (eu eram la serviciu) si i-am spus ca in 10 minute il sun in casa. Ajunsa seara acasa i-am explicat cum ar fi trebuit sa reactioneze, unde a gresit... si cam asta a fost.

Cu scoala ce sa spun... o adevarata aventura. De la I pentru copiat in clasa I, rupt usa clasei in clasa I, apoi o banca in clasa a II-a (aici are scris cu rosu in carnet ), alta prostie in clasa a III-a ... prea mare ca s-o pot scrie aici......
Merge la concursuri daca este impins de la spate, dar fara sa-si doreasca sa castige, mai mult, anul trecut cand s-a calificat la cangur, n-a lucrat nimic pentru ca "doar nu este pedepsit ca s-a calificat... si a continuat sa-si vada de viata lui"... anul asta la faza pe clasa la olimpiada de romana n-a facut nimic, "pentru ca olimpiada nu-i obligatorie" ... asa ca nu l-am impins prea tare spre concursuri.

In schimb ar face orice munca in casa... si nu din dragoste pentru mine ci pentru ca-i place.

Are pasiuni cel putin ciudate... ultima dintre ele: si-a luat o carte despre melci si creste melci.

Astept sa-mi spuneti unde am gresit .

Exista si un avantaj insa ... nu te plictisesti. Desi de cate ori ma suna invatatoarea am o strangere de inima

buli spune:

filofteia
cred ca nu va plictisiti deloc. e simpatic rau ala micu', auzi din Constanta, da?

scuze, am uitat, cumva voi sunteti cu soacra profa de mate?

rrox3 spune:

Viviana "Au fost si la terapie" nu inseamna prea mare lucru. Poate doar deschidere spre a gasi o solutie. Sau poate doar o tentativa de a bifa toate solutiile posibile pe lista, a trage linie si a conchide ca s-a facut totul... Nu stiu.
Stiu ca au nevoie de terapie. Copilul acela nu primeste ce are nevoie. Asta conteaza. Mai e inca putin timp in care familia poate recupera carenta asta.
Consilierea de la scoala nu inlocuieste o terapie de familie. Si cunostiintele mamei intr-ale psihologiei se dovedesc a fi ineficiente. Probabil fiindca are si mama propriile blocaje si aparari, care nu-i permit sa vada problema. Explica-i.
Atat timp cat fetita manifesta opozitie, in gradul in care isi face ei insasi rau, familia nu e OK.

filofteia spune:

Ba da noi... iti dai seama la un astfel de copil problemele avute cu soacra. Norocul in relatia cu ea este ca are inclinatii spre mate si face relativ usor fata sarcinilor , ca daca i-ar fi fost greu nu stiu cum ar fi iesit. Si asa s-a prins el, ca ,daca nu face singur, soacra mea nu are ce sa-i faca asa ca "freaca menta" si face numai cat sta soacra-mea langa el.. care n-are atat de multa rabdare ca fiimiu din punctul asta de vedere. In final am lasat relatia dintre ei sa evolueze fara sa ma mai agit prea tare... am inteles ca fiimiu este capabil sa se adapteze si sa supravietuiasca .