Cum este sa traiesti fara mama/ tata?

Mama! Ce cuvant distins! Poate primul nostru cuvant! De ce emotii puternice ne este cuprins sufletul atunci cand il auzim!
Anul acesta s-au implinit 30 ani de cand mama mea a murit intr-un tragic accident. Aveam 4 ani atunci, asa ca nu prea stiu ce inseamna dragostea de mama.
Mai e cineva in aceeasi situatie?

ina.click spune:

Da, oarecum. Eu aveam 18 dar mama nu fusese mental printre noi practic vreo 10 ani. Deci singurele amintiri legate de o mama constienta si prezenta in viata mea se opresc pe la 7-8 ani.

N-am de gand sa intru in detalii prea personale; ca particularitate, am observat doar ca tind sa ma lipesc mereu de femei mai in varsta, cum ar fi soacra. Si ca spre deosebire de cei care au avut mama sau inca au ma zbarlesc toata cand aud pe cineva vorbind-o pe a sa de rau.



26 +

XIO spune:

Si eu fac la fel, e vorba de mediul in care ai crescut si de ... maturitate, empatie, intelegere.

***Fur is for petting**


www.adoptiicaini.ro si www.adoptiipisici.ro
www.accesoriisihaine.blogspot.com si http://re-shop.blogspot.com/

oana_lex82 spune:

Nu stiu cum e sa nu mai ai mama..fereasca Dumnezeu..dar stiu cum sa nu ai tata (ai mei divortati de cand aveam 2 ani)...tata departe..la Constanta..orasul meu natal...locul in care m-am regasit mereu...marea...nisipul..sunetele valurilor care se sparg de tarm..toate imi amintesc de tata...traieste...dar nu mai stie de noi...nu ca nu ar avea nr de telefon sau adresa..pur si simplu ii e mai comod asa..cu noua lui viata...eu plang mereu/..mi-a lipsit si imi lipseste..dar am decis sa nu-l mai deranjez...daca vreodata va vrea sa reapara il voi primi cu bratele deschise...daca nu..voi plange pana nu voi mai fi...Sper ca nici un copil ,niciodata sa nu traiasca fara unul din parinti..e cumplit...
Am un baiat..are 6 luni...tata nu stie ca are un nepot...primul lui nepot...care seamana leit cu mine, iar eu perfect cu Tata...Ma emotioneaza pana la lacrimi cand vad copii cu tatii lor...cand vad cat de atasat e sotul meu de baiat ma simt atat de fericita...e tare greu sa nu te simti iubit de unul din parinti..e ca si cum ar lipsi mereu o particica din tine..ceva care te lasa incomplet pe viata..mai ales ca tata are inca 2 copii din a 2 casatorie..o fata care e a lui si un baiat care e doar al sotiei lui...un baiat pe care il trateaza ca pe copilul lui..iar de mine nu ii mai pasa..poaate asa a fost sa fie..dar nu pot sa nu consider asta ceva ff nedrept..si totusi nu-l pot acuza..nu-l pot ura..as vrea doar sa imi dea sansa viata asta sa-l cunosc mai bine pe cel caruia atat de mult mi-am dorit sa-i zic TATA!

iulix spune:

E foarte greu sa stai fara fiinta care te-a nascut. Eu mi-am pierdut mama acum 6 ani si jumatate (acum am 23 de ani) in urma unui accident cerebral si parca nici acum nu reusesc sa constientizez pe deplin ca ea nu mai e.

ina.click spune:

Cel mai dificil culmea nu e in momentele grele.
Ci in momentele fericite.

As fi vrut sa fie langa mine cand am intrat la facultate. Si cand am iesit din ea. La primul job. In ziua nuntii.
Acum, cand sunt insarcinata.

As fi vrut in general sa-i pot impartasi fiecare bucurie.


Eh, as fi vrut multe


26 +

raly spune:

Nu stiu cum este dar mi-e frica de acel moment si sper sa fie cat mai tarziu in viata mea. Desi adulti, pierderea mamei cred ca este cel mai mare soc pe care cineva il poate suferi (nu vreau sa pomenesc despre pierderea unui copil), ramai mutilat, mama si copilul sunt un TOT, eu asa il simt.

Imi pare rau pentru cele ce v-ati pierdut mamicile, sincera compasiune din partea mea.

kokorinusha spune:

eu sunt o norocoasa....mama mea biologica a decis acum 21 de ani ca mi-ar fi mai bine fara ea...sau invers...si m-a parasit in spital,avand inca 6 copii acasa...eu nu mai aveam loc.tatal meu biologic a murit in revolutie...dumnezeu insa m-a iubit din prima si a avut grija sa ajung in caminul unor oameni calzi,iubitori,parintii mei!!adevaratii mei parinti...niciodata nu am simtit ca nu le apartin in totalitate,nimic nu mi-ar fi dat de banuit daca nu ar fi existat "prietenii"...nu stiu insa daca ar fi fost mai bine pt ca asa poate am ajuns sa ii apreciez inca si mai mult pe acesti oameni care de multe ori au renuntat la ei pentru mine...poate nu intotdeauna sau poate de prea putine ori le-am demostrat cat ii iubesc,cat ii apreciez cat ii respect,insa sper ca pana la sfarsit sa le pot demonstra...in orice gest marunt sau maret...
acum...maine imi voi cunoaste puiutul,sufletelul meu,comoara mea...stiu ca nu as putea renunta la el pt nimic in lume,stiu ca niciodata nu voi fi ca ea...multi poate m-au condamnat pentru ca am ales la varsta mea sa fac un copil...dar credeti-ma ca ma simt atat de pregatita...si am atatea de oferit....incat nu cred ca varsta este primordiala,ci sufletul...

40+ cu Luca Stefan

AMR 1 ZZZZZZZZZZZZIIIIIIIIII!!!!!

blue_flower spune:

Impresionant ce scrii tu, viata ta....sa dea Dumnezeu sa ai o nastere usoara si sa te bucuri de copilul tau si sa ii oferi dragostea de care are nevoie.
Si sa stii ca niciodata, dar niciodata Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce.

iulix spune:

Nastere usoara Kokorinusha si un bebe sanatos si frumos!!! E impresionant cat de mult seamana vietile noastre. Si eu am fost abandonata la nastere, iar mama mea adoptiva (de fapt pe ei ii consider adevaratii mei parinti) a murit acum 6 ani.