Copiii, motiv de despartire...

mara26 spune:

Ingridnen subscriu la cele scrise de tine. Si eu cred ca voi fi o baba super.
In legatura cu subiectul cred ca adevarul este undeva la mijloc. Adica da, sunt de acord ca secretul este comunicarea, dar depinde in cat timp inveti sa comunici.
Exemplul meu. Ne-am vazut, ne-am placut, ne-am mutat impreuna dupa o luna. Eu 22 el 27. Am ramas gravida, intentionat, peste 6 luni. Parintii mei nu au fost foarte incantati. Eu sunt mai independenta de felul meu si obisnuita sa ma descurc cu toate ca la ai mei acasa eu faceam menaj, platit facturi, etc. Sotul meu, singur la parinti, rasfatat, incapatanat, independent, rebel, lenes.
Locuiam singuri si am simtit ca nu vreau sa apelez la nici un ajutor ca sa ma ocup de casa si copil. Mai ales ca ambele bunici lucrau. Sotul meu s-a adaptat foarte greu la responsabilitati de orice fel. Eu sunt o piatra foarte tare, credeti-ma. Am reusit ca dintr-un sot care nu a schimbat un pampers pana la doi ani, juca jocuri pe calculator in draci in timp ce eu cadeam din picioare de atata treaba, considera ca toate plimbarile copilului sunt obligatorii a fi facute de catre mama, considera ca daca eu vreau sa fac ceea ce fac e treaba mea ca el nu are chef si nu am dreptul sa-l oblig, etc, spuneam ca am reusit sa il fac sa inteleaga cam ce inseamna sa fi parinte si care iti sunt atributiile. Asta s-a intamplat, si continua acest proces de 9 ani.
Vreau sa spun ca eu eram o pustoaica indragostita la inceput. Responsabila, dar totusi o pustoaica. Am suferit foarte mult, am fost foarte dezamagita, am cautat in permanenta resurse si strategii ca sa inteleg mintea si sufletul barbatului meu. Nu aveam experienta de viata prea multa si sotul meu nu a fost nici intelegator, nici rabdator, nici matur. Ce m-a ghidat in permanenta a fost ideea ca il iubesc si vreau sa fim impreuna pana la adanci batraneti. Asta mi-a dat puterea sa gasesc o cale.

Deci chestia cu comunicarea este foarte complexa si cineva din cuplul respectiv trebuie sa fie mai puternic si mai generos.

Acum cred ca daca as mai face un copil as apela la toate ajutoarele din lume care sa imi usureze viata de mamica. A fost o perioada groaznic de grea, care m-a marcat sufleteste si din pct de vedere al sanatatii, pe viata. Parerea mea este ca sunt foarte putini barbati cu instincte "materne" daca ma intelegeti ce vreau sa spun.

De obicei cauza principala care strica armonia intr-un cuplu dupa nastere este problema sexului, adica lipsa lui. Nu copilul saracul e de vina. Si in general femeia este cea care nu mai este disponibila din motive foarte obiective. Barbatul, doar daca este foarte matur si foarte generos din fire v-a intelege cum poate ajuta la remedierea situatiei.

Deci, ferice de voi cele ce aveti astfel de soti.

mara26 spune:

Scuzati greselile de ortografie si lungimea mesajului, dar m-a inflacarat subiectul.

mirela0521 spune:

da, lipsa sexului pt barbati este autodistrugatoare. parca sunt setati pe o anumita "cantitate de sex", un anumit nr de partide, si se blokeaza sistemul daca cifra este alta decat era odata. din ce au fost o data, baieti buni si intelegatori, pot deveni de nerecunoscut daca nu au parte de cat sex isi doresc. dar cum vorba buna mult aduce, cu rabdarea si staruinta tipic feminina reusim sa ii dam pe brazda.
imi adic aminte ca si noi am avut probleme legate de sex, de lipsa lui, cand am nascut primul copil. poate ca la inceput si eu eram mai delasatoare, il puneam uneori si fara rost pe linia de asteptare, ma axam numai si numai pe copil. dar asa simteam ca trebuie sa fac si nu tineam seama si de nevoile lui.
(cum am mai zis, noi comunicam f mult. cand avem sentimentul ca ceva nu merge, discutam si vedem daca este asa sau doar e o impresie gresita.)
asa ca am discutat si am incercat sa ma schimb, mai mult eu, dar si el a facut schimbari in ce priveste grija si atentia acordata copilului. el, din obisnuinta de a reprosa, nici nu observase frecventa inbunatatita cu care prestam. scuzati exprimarea plastica. asa ca am mai avut o alta serie de discutii si i-am demonstrat numarand pe degete, ca la copil mic, partidele din ultimele 2 saptamani, si motivele temeinice cand s-a intamplat sa nu facem sex. apoi l-am intrebat "in ce zi am fi putut face si nu am facut-o?" si-a dat seama ca am dreptate, ca noi chiar faceam sex destul de des, sau cat de des se putea tinand cont de toate ipotezele, conditiile si variabilele problemei. de atunci nu mai am reprosuri in acest domeniu pt ca stim amandoi ca se intampla oricat de des este posibil omeneste pt 2 oameni cu slujbe si 2 copii.

Eu + Rares (19 aug 2006) + Rebeca (4 iun 2008)

maru spune:

nu, sunt pe principiul ca jurnalismul nu se face copiind pareri din forumuri, ci muncind pe branzi, cautand resurse veridice, verificabile...
da, deh, tre sa treci prin facultate sa inveti despre deontologia meseriei...

analessya13 spune:

De acord cu tine Maru. Dar de unde ai dedus tu ca acest subiect il voi folosi ca material informativ? Te-ai uitat la profilul meu personal si ce ai crezut ca sunt in pana de idei sau ce?

Stiu cam tot ce tine de codul etic in jurnalism, stiu foarte bine ce inseamna sa faci munca de teren, sa stai o zi intreaga dupa sursele tale, stiu ce inseamna sa stai pe la diverse usi din spitale, case de pensii, ecc asteptandu-ti randul asa cum fac si ceilalti, stiu ce inseamna alergatura de dimineata de vreme si pana seara tarziu cand, in sfarsit, o data adunate informatiile necesare, te apuci sa redactezi si sa trimiti materialul pentru a doua zi. Mai stiu si ca cine face aceasta meserie o face din pasiune pentru ca e o meserie grea, implica fel de fel de sacrificii, la final iti ramane doar satisfactia personala si profesionala dat fiind ca salariile sunt foarte mici.


P.S.1 Nu fac nici un fel de jurnalism de investigatii, asta in nici un caz de pe fotoliul din fata PC-ului navigand pe forumul DC.

P.S.2 Am trecut prin bancile unei facultati cu profil jurnalistic. Vreau doar sa mentionez ca pentru a deveni jurnalist nu e obligatoriu sa faci aceasta facultate. De fapt, majoritatea oamenilor de tv, din presa scrisa sau din radio au cu totul alta pregatire. Important e un bagaj de studii bine pus la punct, cultura generala si dorinta de a se documenta. Alte aspecte ale acestei meserii se desprind pe parcurs, din propria experienta sau din experienta celorlati colegi.

analessya13 spune:

Mirela.

cristoiu spune:

Vai mirela, ce frumos povestesti. Sunt invidioasa. La mine e pe dos, trebuie sa ma rog eu de el si sa imi demonstreze el pe degete ce si cum

Ai dreptate in ce povestesti tu acolo cu comunicarea. Dar zau ca asta ar trebui sa fie o materie de invatat si practicat de la scoala primara la studiile universitare. Fiindca marea majoritate a oamenilor nu au habar cum sa comunice ceea ce simt fara a da in cearta, reprosuri, tipete, plinsete, epitete, onomatopee etc. - toate astea nu inseamna comunicare. Si de aici incep marile probleme. Iar aparitia copilului nu face decit sa exacerbeze probleme pre-existente.

maru spune:

ana, am citit mai demult intr-o postare a ta ca tu cochetezi cu jurnalismul. Apoi a fost o frecventa marita de subiecte deschise de tine, subiecte un pic cam seci, mai mult sa afli de altii decat de problemele tale. Daca am gresit, imi cer scuze.
cat despre jurnalism dupa ureche, as compara cu muzica si notistii. Cei ce fac muzica fara sa stie note, nu sunt muzicieni, parerea mea. Sunt niste intamplari... Muzicienii adevarati, cu substanta, au studiat ani in sir, buchisit pe note pana in zarile albe...

mirela0521 spune:

suntem 2 norocosi si cred ca ne-am cautat reciproc in vietile anterioare...
poate ca, cheia comunicarii dintre noi este faptul ca ne-am cunoscut de tineri (colegi de clasa in liceu, iubirea noastra incepand in clasa a 12-a, adik de 13-14 ani) si ne-am maturizat impreuna, modelandu-ne unul dupa celalalt.

Eu + Rares (19 aug 2006) + Rebeca (4 iun 2008)

cristoiu spune:

Nu stiu daca asta o fi cauza. Eu daca ma intilneam cu sotul mai de tineri precis nu rezista relatia noastra pina la maturitate. Tocmai, cred ca noi comunicam foarte bine fiindca ne-am intilnit fiind amindoi maturi emotional si psihic. Si eu inainte de el am avut probleme cu comunicarea in cuplu, si el la fel. Dar amindoi comunicam bine intre noi. De cind suntem impreuna nu a existat nici macar o cearta. N-a ridicat niciunul din noi tonul la celalalt, fiindca n-a fost nevoie. Daca ma supara ceva ii pot comunica mai eficient fara zbierete.

Noapte buna.