Fluturasi de martie-aprilie 2011 (83)

antguess spune:

strumphitzo mersi din suflet daca imi trimiti dar eu nu mai vin in uk vreodata asa ca...o sa trag de ei:))
vorbesti serios ca imi trimiti?
si eu cum iti dau banutii pe ei? imi dai si un cont ceva?

Mamica mandra a lui Dani 7 ani si cu o Antonia Nicole - luna a 6 a

strumphitza spune:

Alina , bine ai venit si nu mai sta pe mergine, hai sa vorbesti cu noi O sarcina usoara iti doresc si fara nici un fel de probleme.

O sa te trec in listuta acusica, mi-am facut un ceai acum si il savurez, cred ca bubulina mea se intreaba ce face mami, lapte cu biscuiti si acum ceai ?

_
Mind the Bump!23+Sophia Nicole

antguess spune:

Bine ai venit Alina
sarcina usoara si la termen, deja sarcina e avansata asa ca eu zic sa stai linistita si sa vrb cu noi . asteptam sa te cunoastem mai bine



Mamica mandra a lui Dani 7 ani si cu o Antonia Nicole - luna a 6 a

alina m spune:

PRIMA EXPERIENTA...DE NECATEGORISIT...

E greu sa iti aduci aminte cand ai incercat atata timp sa uiti. Am inceput sa scriu, sa imi aduc aminte, si imi bate inima cu putere.
In viata mea toate s-au intamplat la timpul lor. Venise timpul sa avem copii. Am inceput, ca intr-o sarcina programata, cu: analize, stomatolog, documentare, "munca" si ...sperante. Au iesit 2 liniute...

La 6 sapt. am mers la dr. pentru ca ma durea in dreptul unui ovar si imi era teama de sarcina extrauterina. Dr. nu a vazut nimic nici in uter, nici in afara. Am inceput deci cu emotii.

La 10 sapt. a zis ca este o sarcina dar ca este si un fibrom. Am ajuns acasa plangand. Toata lumea m-a incurajat si am pornit hotarata sa lupt.

La 12 saptamani am mers la un alt ecograf. Dupa ce dr. s-a uitat de cateva ori ba la mine, ba la monitor, a zis zambind: "nu stiu cum sa va spun...se vad doua..." Mie imi tremura inima decand am vazut ca se uita ba la mine ba la monitor dar acum mi s-a pus un nod in gat, plangeam dar totusi radeam. Sotul meu, Florin, se uita la mine si nu intelegea. I-am spus eu: sunt gemeni! El era in spatele doctorului si imi facea semne sa nu cred, ca dr. este batran si nu vede bine. El credea ca este tot o sarcina si un fibrom. Dar dr. a zis ca fibromul se vede in continuare, ca va fi complicat cu gemeni si fibrom. Deci aveam gemeni. Am iesit de acolo si lui Florin nu-i venea inca sa creada. Era bucuros dar speriat, ingrijorat dar fericit chiar mandru si mi-a spus: "ai sa mai mergi la un ecograf. Ba nu, la doua chiar." Am ajuns acasa si am dat bomba. Am inceput sa scormonim sa vedem de unde ni se trage. Am aflat ca bunicul meu a avut o matusa si o sora care au nascut gemeni.

Nu mai stiu cu date exacte cum a decurs sarcina. Dar s-a dovedit ca e gemelara dar nu e fibrom. Mi-a fost f. rau si din cauza greturilor nu puteam sa mananc. Mancam pentru ca stiam ca trebuie dar o colega mi-a spus odata ca daca te uiti la mine cum mananc iti taie pofta de mancare. Este greu sa mananci in timp ce iti vine sa dai totul afara.

La 26 sapt. colul s-a micsorat. Internata, am stat 2 sapt. cuminte la pat si pentru ca puneam f. multe intrebari dr. mi-a dat sa citesc 2 carti de ginecologie de cate 600 pag. fiecare. Dupa ce am aflat ce se poate intampla, am zis ca daca trec cu bine de sarcina, nu se intampla nimic rau la nastere si fetele vor fi sanatoase, pot sa ma consider cel mai norocos om din lume.

La 28 sapt., dupa un control f. dureros facut de dr. sef de sectie (atunci nu stiam ca pot sa refuz, ea vroia sa vada toate pacientele de pe sectie) s-a dovedit ca s-a intredeschis colul. Dr. meu m-a linistit si mi-a spus ca daca sunt cuminte se poate inchide la loc. Eu am fost f.f. cuminte dar a doua zi aveam dilatatie 2. La dilatatie 4 m-au trimis in sala de travaliu si mi-au spus ca daca eram la Bucuresti fetitele aveau sanse dar asa...daca se nasc acum, aici in Galati, nu au nici o sansa pentru ca ei nu au aparatura si medicatia necesara pentru plamanii prematurilor. Eu abia intram in 7 luni, era 1 noiembrie 2005. Vazand cat de mult imi doresc fetitele si cat de mult am luptat, cat de cuminte si ascultatoare am fost s-au hotarat sa incerce sa amane nasterea. A doua zi colegele de la servici s-au interesat, au vorbit sa plec cu smurdul la Bucuresti dar am aflat ca numai cu acordul dr. ma puteau transporta. Le multumesc si acum colegelor, este bine cand in momente de acest fel ii simti aproape pe cei pe care ii cunosti.
Nu vreau sa plictisesc prin prea multe amanunte dar as vrea sa vedeti cat de mult m-am luptat pentru aceste 2 fetite. Imi pare rau ca nu am darul povestirii sa descriu tot ce am simtit in suflet dar oricat as incerca parca nu sunt cuvintele potrivite.
Dr. meu imi dadea voie sa plec la Bucuresti dar mai trebuia si aprobarea sefului de sectie. Se facuse seara si acesta plecase acasa. Printr-o cunostinta am sunat la directorul spitalului care era bun prieten cu seful de sectie (asa merge treba in Romania). Au venit in jurul meu mai multi dr. si mi-au explicat ca daca era altcineva ar fi lasat-o sa nasca dar pentru ca au vazut cat de mult imi doresc fetitele mi-au dat o sansa dar este periculos sa plec cu elicopterul pentru ca de la trepidatii pot sa nasc si in elicopter nu au aparatura necesara si pot muri si fetele si eu daca fac vreo hemoragie. Au spus ca ar fi mai multe sanse daca raman acolo. Desigur am facut cum era mai bine pentru fete.

Eu am citit f. mult despre sarcina, avand una gemelara, vroiam sa stiu cat mai multe. Dar nicaieri nu scria ca nu exista aparatura in spital pentru plamanii prematurilor sau nimeni nu mi-a spus ca la Bucuresti se face cerclaj si la 26 sapt. (cat aveam cand au inceput problemele) decat prea tarziu. De ce nu recunosc unii dr. cand sunt depasiti de situatie, si poate nu din vina lor (ex: aparatura). Ei fac experimente pe noi? Poate merge...poate nu. La ei o fi un caz in multitudinea de cazuri dar noi avem doar o viata...

Am hotarat sa lupt acolo. Am stat singura in sala de travaliu, nemiscata in pat, mancam pe o parte, faceam la plosca. Nimeni nu avea voie sa intre la mine dar fratele meu care facuse practica in spital cunostea niste dr. si intra seara. Pregatita sufleteste sa stau si cateva saptamani acolo m-a spalat el pe cap. Eu intinsa in pat, cu capul la margine si el ma spala intr-un lighean.
Acestea sunt descrieri ale faptelor, sau mai bie zis ale chinurilor. Ce simteam eu...vroiam sa le simt miscand ca sa stiu ca sunt bine dar nu vroiam sa miste prea tare sa nu provoace contractii. Ca pe tot parcursul sarcinii vroiam doar sa fie bine.

In ciuda a tot ce am facut, pe 8 noiembrie 2005, la 17:20 si 17:25 am nascut natural doua fetite. Toata noapte nu am putut dormi de durere si agitatie. Am avut noroc ca i-au dat voie fratelui meu sa stea cu mine in sala de travaliu si m-a ajutat f. mult. Eu eram f. slabita si dupa 8 zile in care am stat nemiscata la orizontala ameteam cand incercam sa ma ridic. Toata noaptea asta am facut...cu fiecare incercare reuseam sa ma ridic mai mult. Spre dimineata mi-au facut un intaritor si bucuroasa pentru ca reusisem sa stau in picioare am adormit. Imi spusesera ca daca nu ma tin pe picioarele mele nu imi dau drumul de acolo. Eu vroiam sa merg la fetite cat mai repede. Dimineata m-au dus la salon si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma duc sa vad fetitele. In fata usii lor am aflat ca in dimineata aceea murise Gabriela. Dr. le-a botezat Mihaela si Gabriela pentru ca se nascuse in aceea zi mare si urma sa le mai punem noi ce nume mai vrem cand se termina totul cu bine. Am intrat si am ramas un moment pe loc, nu stiam la care sa ma duc, sa imi iai ramas bun de la Gabriela pe care nu o vazusem pana atunci... sau sa merg la Mihaela sa ma simta, sa-i dau putere sa lupte...Si-au cerut scuze ca nu au avut timp sa ia fetita moarta de acolo dar acum imi dau seama ca a fost mai bine asa pentru ca nu as fi avut alta ocazie sa o vad. Am intrebat daca am voie sa bag mana la Mihaela dar mi s-a zis ca nu. E prea firava si orice microb poate inrautati lucrurile. Imi era frica si sa ma apropii prea mult de incubator. Cand am reusit sa vorbesc cu dr. neonatolog mi-a explicat ca a avut multe stopuri respiratorii si ca aproximativ 60% din creier a ramas neoxigenat. Mi-am dat seama ce inseamna aceasta dar nu m-am lasat sa plang prea mult. Mi-am spus ca nu trebuie sa ma pierd si sa fiu tare pentru fetita mea. In noaptea aceea cand m-am culcat nu ma puteam ruga la D-zeu nici sa moara (asa cum era, era fetita mea), nici sa traiasca (era 60%...). Nu stiam cum sa ma rog. Am zis ca stie El cum este mai bine. Imi doream sa se intample o minune. Eu vroiam viata frumoasa la care visasem in lunile anterioare, vroiam sa se sfarseasca cosmarul. Noaptea pe la 3 m-am trezit cu o stangere de inima. Imi era frica sa ma gandesc la ceva rau. Dimineata m-a sculat cineva si...murise Mihaela. Durere...un gol imens in sufletul meu, o mare dorinta neimplinita.

Nu sunt cuvinte care sa descrie sentimentele pe care le-am avut cand de la geamul salonului am urmarit cu privirea masina care pleca cu un sicriu cu cele doua fetite ale mele, doi ingerasi. Singurul lucru care ma ajuta era faptul ca eu nu aveam nici o vina. Facusem totul ca la carte, de la planificare pana la sfarsit, tot ce am stiut si tot ce am putut sa fie bine. Dar D-zeu a vrut doi ingerasi frumosi langa el. Mi-au spus ca la inmormantare erau ca doua papusi, spuneai ca dorm, aveau buzele mele si erau...frumoase.

A urmat durere...MULTA DURERE...Incepusem sa cunosc semnele premergatoare depresiilor. Incepusem sa stiu cum sa ma ajut sa trec peste ele. Dar nu reuseam mereu. Cu timpul, depresiile erau mai rare dar mai adanci, mai dureroase. Nu pot descrie ce era in sufletul meu, nu exista cuvinte...


Alina, mami lui Rares Fabian (05.09.2010 si 21+ cu

antguess spune:

off Alina...e ingrozitor prin ce ai trecut...nu am trait asa ceva dar am plans citind povestea ta si a micutelor tale.
Nu poate fi nimic mai dureros pt o mama decat sa....isi piarda copiii.

Sunt sigura ca totul va fi bine de data asta si ....iti urez sarcina usoara. bebe sanatos si multa multa fericire....
Imi dau seama ca peste o pierdere se trece greu, dar stii vrb aia...cea ce nu ne ucide, ne face mai puternici.
D-zeu te-a facut puternica, ti-a dat un baietel si acum iti mai face cadou inca un ingeras si o sa-ti dea forta sa ii cresti cu multa iubire.

Mamica mandra a lui Dani 7 ani si cu o Antonia Nicole - luna a 6 a

djlaura01 spune:

alina m

_
22 saptamani minunea data de dumnezeu

Fiecare copil vine pe lume cu mesajul ca Dumnezeu nu este inca dezamagit de oameni."

Omul se roaga de Dumnezeu sa il scape de necazuri si Dumnezeu se roaga de om sa mai lase pacatul. Acum, judecatii voi, cine de cine sa asculte mai întâi, Dumnezeu de om sau Omul de Dumnezeu?

alina m spune:

A DOUA EXPERIENTA URATA DAR CU FINAL FERICIT

Am avut noroc pentru ca toti cei din jur au fost alaturi de mine. Dupa un an am ramas iar insarcinata.
De aceasta data m-am dus direct la Bucuresti si am dorit sa mi se faca cerclaj. Nu se stia de ce am nascut prematur, pentru ca era sarcina gemelara sau pentru ca nu aveam eu colul destul de puternic. Am zis ca nu mai vreau sa risc si sa trec prin ce am trecut.

Luna de luna am mers la Bucuresti si am ajuns cu bine la termen. Cu 2 sapt. inainte mi-au scos atele de la cerclaj. Insa nu a mai durat 2 sapt si m-am prezentat inapoi la Bucuresti. Am vrut sa nasc natural cu epidurala.

Cand dr. de garda m-a urcat pe masa a spus ca mai vede un fir de la cerclaj si ca trebuie sa-l scoata. Cu toti rezidentii in jurul meu, cu 3 dilatatoare (sau cum le-or mai spune la chestiile acelea, stiti cu toate la ce ma refer), o pensa, foarfeca... simteam cum umbla dr. ca in carne moarta. Si intr-un animal umbli mai cu mila, dar intr-un om care trebuie sa aduca pe lume alt om...Nu am tipat. De fel ma stapanesc bine dar la un moment dat i-am spus sa se opreasca ca nu mai pot si mi-au dat lacrimile. Le era mila si la asistentele din jurul meu. Baiatul meu fugise tocmai in cosul pieptului. Am ramas traumatizata pe vecie de ce am indurat in acele momente.
In final nu au reusit sa faca nimic, s-au exprimat ceva de genul: "o fi vreo cicatrice de la atele de la cerclaj" si au hotarat sa faca epidurala pentru ca dilatatia ajunsese cat trebuia.

M-au asezat pe un pat si pentru ca nu mai era in sala nici o gravida ca sa nasca, toata lumea a mers la culcare. Chiar si moasa mea (desi fusesem "atenta" deja cu ea), s-a culcat si ea...doar la 2-3 noaptea lumea doarme...nu...La un moment dat eu simteam ca nu am aer si m-am ridicat si am vazut patul in jurul meu plin de sange. Anesteziata fiind nu simteam cum curge sangele. Am trezit-o pe moasa si ea incerca sa ma linisteasca zicand ca e normal pentru ca mi s-a umblat la col. Stiam ca nu este asa dar nu aveam putere sa o contrazic. A chemat un rezident...acela nu venea...a chemat dr. de garda si acesta a luat-o la rost de ce nu a fost chemat mai inainte. Era clar ca nu e bine. S-a uitat si a vazut ca nu de la col este hemoragia ci din interior, din uter.
S-a hotarat cezariana de urgenta, dupa ce ajunsesem la dilatatie 7 deja. A venit si dr. meu de acasa, era clar ca este grav daca la 5 dimineata vine directorul spitalului de acasa.

Ce trebuie sa fi simtit Florin (care statea de cu seara in fata usii de la sala de nasteri) cand in loc sa apara un cadru medical sa-i spuna ca are un baietel frumos, vede o mare agitatie, asistentele alergand intre sala de nasteri si sala de operatii si... apare sotia lui pe un pat cu rotile...nici macar alba ca varul, fara culoare...tremurand toata...cu lacrimi pe obraz...mai mult moarta decat vie??? Ce mare trebuie sa fi fost frica lui mai ales ca nimeni nu-i spunea ce se intampla doar ca trebuie sa ma duca la sala de operatii. A vazut si cum se pregatea perfuzia cu singe.

Cat m-au pregatit pentru operatie eu eram constienta de pericol. Ei ma linisteau ca totul e bine, stiam ca nu e asa daca am ajuns aici dar nu aveam putere sa-i contrazic. Ma luptam, IARASI, sa fie totul bine. Corpul tremura tot, pierdusem mult sange. Nu puteam sa mai vorbesc ca imi clantaneau dintii in gura. Lacrimile au inceput sa-mi curga si dr. anestezist a incercat sa ma linisteasca. I-am spus ca stiu ca trebuie sa fiu calma, sa fiu tare dar trebuie sa vars doua lacrimi sa mi se duca nodul din gat.

Cand m-am trezit am aflat ca am nascut la 5:25 un baietel de 3750 gr si 55 cm care a luat nota 10. Era 5 sept 2007.

In reanimare se aduc copii sa-i vezi pentru ca operata fiind nu poti ajunge la ei. Dupa ce au fost adusi o parte din copii, asistenta a spus ca nu mai are timp sa ii aduca si pe ceilalti pentru ca trebuie sa se ocupe de bebelusi. Nu am zis nimic fiind constienta ca e important sa se ocupe de bebelusi dar mi-au dat lacrimile pentru ca iar nu puteam sa-mi stang la piept copilul la fel ca celelalte mame. O alta asistenta a fost pe faza si...cand l-am luat in brate si i-am vorbit...a deschis ochii pentru o secunda, a schitat un fel de zambet apoi a cascat...cred ca e relaxant in brate la mama. Ce bucurie...nu pot sa descriu...

Povestile mele au un final fericit. Suntem o familie fericita si ocrotita de doi ingerasi de acolo de sus. Cand merg la mormantul fetitelor le rog sa aiba grija una de alta si sa vegheze asupra fratelui lor. Mama le iubeste la fel de mult si pe ele.

Rares este un baiat minunat. Creste ca la carte dar nici o carte nu poate descrie ce fericire aduce in sufletul parintilor acest BOTZ DE AUR.



Alina, mami lui Rares Fabian (05.09.2007) si 21+ tot cu

scrish spune:

alina m bine ai venit printre noi ti-am citit amandoua povestile si cu mana pe inima iti spun ca te admir din tot sufletul. m-am cutremurat vazand ce ai patit, imi pare nespus de rau si cred ca si cuvintele sunt de prisos. ma bucur in schimb ca povestea lui rares e una fericita, si mai ales, ca asteapta un fratior :) aici e clar mana fetitelor :) au grija de voi

da-ne detalii despre cum decurge sarcina! e totul ok? te simti bine?

s 21, in asteptarea baietelului nostru minunat

bb_yasmi spune:

hellloo

offf alina.m am citit fiecare cuvintel mi-au dat lacrimle ....a plans si sufletul in mine..... iti doresc din suflet sa ai parte de o sarcina si de o nastere usoara si de un bebe sanatos si manacacios!! bine ai vent printre noi!

cris, tu ce mai zici??


am vazut ca vb de creme, eu am ramas la garmastan pe care am inceput sa il folosesc inca de pe acum. sincera sa fiu, cred ca buna este si crema de galbenele.

mada sa folosesti sanatoasa laptopul.

de abia astept pana maine sa merg sa vb cu cei de la celalalt spital partic. abia apoi voi lua si eu o decizie cu ce dr voi naste.

vaiii ce bine ca la sarcina asta nu am probleme cu hainele, cu geaca de iarna, blugi. nu mai trebui sa investesc bani in asta. toate imi sunt bune si sper sa trec iarna cu ele.


mami de fetita cu codite 3+ si luna a 7-a

bb_yasmi spune:

daca tot am ramas singurica pe aci....ia sa fac eu o "strigare"....ca multe fete iarasi chiulesc....:((

happy cum sunteti?? s a facut bine andrei??
dorinta ce specialitati ai gatit???
bulina, ama voi ce ma ziceti?? cand ne intalnim si noi??
dinora, iony, felicia, cristina-sb,cristina_ph,msBB, salo,copiloi,bebe nati, ruxandrada, roxanda, dya, iulika, ina.click, spridusha,danaMI, koko ,magnolia, lauriciu, danielle,shihana, picky,svetlana, anamira, cris, pers, maduta, monas, kmy, leeloo, ce mai facet???

ally e superba burticuta!!!!!

simo mai ai 2 zile de mers la job!!!! superrrrrr

andreea ce ai mai vazut la expo???

miki, mada, laura, antguess

stefy esti bine?? lipsest de cateva zile bune...

deea ai facut placinta??? arunca si la mine....

roxy am zis ca azi am interzis la dulciuri,.....dar am halit pe nerasuflate un pachet de napo cu cioco si cherry

anaxena cum esti azi??? sper ca mai bine. maria e la buni???? ce bine de tine.....si la noi ajunge buni n tara joi...

strumf multumim pt noul capitol!

ailed miercuri merg la spital??? sa ne spui si noua ce t-a spus dr!

catank pe unde mai umbli???

medeea ce fac fetitele???

cami ma bucur ca a fost totul ok la dr.

pisucmic sa folosesti sanatoasa hainutele achizitionate

millie ai ma vazut ceva oferte/modele de carucioare??

lalely, alina 06

roxy stai la caldurica???

donna te asteptam mai des pe aici.

moamaaaa da' pupacioasa mi's azi....


mami de fetita cu codite 3+ si luna a 7-a