O nastere cu peripetii amuzante

Totul a inceput cu o alarma falsa intr-o joi noaptea cand, spre dimineata, m-am trezit uda. Am crezut ca s-a rupt apa, asa ca dupa ce sotul a dus fata la gradi, am insfacat bagajul si am pornit spre spital. Nu inainte de a o suna pe dr. careia i-am spus ca sunt in 28 de saptamani. Cum nici ea nu ma recunoscuse in telefon, a fost destul de evaziva si a zis sa ma duc la spital, dar ca e cam nasol, ca asta e ca un avort.

Eu, care stiam ca sunt la termen cu sarcina, nu intelegeam cum ar putea fi avort la 38 de saptamani si atunci m-am pocnit peste frunte dandu-mi seama ce prostie am spus. Am sunat inapoi si i-am repetat cine sunt si am rectificat si varsta sarcinii.

Dupa ce am ras bine amandoua, mi-a spus ca ma asteapta la spital. Acolo s-a dovedit a fi alarma falsa, de fapt incepuse sa se elimine dopul, colul era inchis, nimic de raportat. Drept urmare, m-am dus la birou cateva ore sa mai termin ce aveam si apoi acasa.

Vineri noaptea m-au luat niste contractii dureroase, dar s-a dovedit a fi un fals travaliu (diagnostic propriu, pus dupa ce am citit pe net). Drept pentru care sambata am plecat linistiti la tara (nu departe de Bucuresti), unde din cand in cand ma mai incerca cate o contractie.

Sambata noaptea insa, dupa atata agitatie, a inceput treaba serioasa, pe la 1 au inceput contractii dureroase cam la 10 minute si nu mai era fals travaliu ca deja ma durea si spatele, nu numai abdomenul. Vreo ora asa am reusit sa le pacalesc pentru ca am pus mai multe perne la spate astfel incat dormeam aproape in fund. Oricum, era deja a doua noapte de nesomn, asa ca intre contractii atipeam ca eram obosita. Pe la 5 dimineata i-am dat trezirea si barbatului caci veneau contractiile cam la 5 minute. Am sunat la bona sa vina sa stea cu fata, am facut un dus, am insfacat iar bagajul si pe-aici ti-e drumul la camera de garda.

Am ajuns cu dilatatie 3 deja, asa ca m-au internat cu verdict ca nasc in acea zi si m-au dus intr-o camera de pre-travaliu.
Durerile erau destul de mari, dar nu sa mor, si gasisem o pozitie care mai atenua din durere, un fel de capra: ma sprijineam cu mainile de ceva fix (pat, scaun) si departand picioarele, lasam cumva burta in jos, paralel cu solul.

La ora 7 m-au mutat in sala de natere, iar moasele au sunat la dr ca aveam dilatatie 5 si deja era timpul pentru epidurala (pe care dr mea stia ca o vreau cu disperare), insa, surpriza, a zis sa nu o puna inca pana nu vine ea.

Mi-am dat seama ca sunt pierduta pentru ca la ritmul in care mergeam era clar ca trec de pragul maxim pana ajunge ea si m-am cam descurajat. Drept pentru care m-am hotarat sa fentez contractiile si m-am asezat in fund pe patul de nastere si m-am apucat sa citesc: nu mai simteam nimic. In stadiul asta m-a gasit dr, iar dilatatia ajunsese deja la 7 (desi a ajuns in mai putin de 1 ora la spital). Dr s-a inchinat cu 2 perechi de maini cand m-a vazut ca citesc in acele momente, iar apoi a decretat ca nu mai e timp de epidurala. Si-a facut insa mila si a comandat niste calciu in perfuzie si ceva oxitocina sau ceva asemanator care ajuta la grabirea procesului.
Erau insa 2 probleme: nu prea aveam contractii (v-am zis ca le-am fentat), iar copilul nu angajase capul cum trebuia. A doua parte nu stiam sa o rezolv, dar la prima m-am oferit sa ma ridic in picioare, caci stiam ca atunci vor reveni contractile si asa am si facut.
In vreun sfert de ora asa de stat in picioare au venit contractiile alea naspa, asa ca am chemat poporul sa constate in ce stadiu mai sunt, regretand amarnic ca nu am epidurala.

Ori noua pozitie ori cocktail-ul din perfuzie si-au facut datoria, de-acuma se pare ca eram pregatita sa nasc; intre timp s-a rupt si apa, desi dr tot era pe ganduri de ce nu e pozitia capului cum trebuie.

Insa dr nu era de gasit, ea pesemne se gandea ca mai dureaza ceva, asa ca le-am zorit pe moase sa o gaseasca ca simteam ca vine bb. A fost cam mare iuresul spre sfarsit, dr nu mai nimerea sa bage manusile pe mana, anestezia (pentru epiziotomie) nu era de gasit, iar moasele strigau la mine sa imping. Eu nu si nu pana nu s-a pozitionat dr in mod strategic, in pozitia de prindere; atuncea din 2-3 rasuflari, pe 31 octombrie, la ora 9.06, a iesit bebe cu… mana sub cap. Ca sa intelegeti, bebelusii ies cu capul, iar apoi cu un umar si apoi cu celalalt, ei bine, fii-miu a iesit cu mana sub cap. In 25 de ani de experienta dr mea nu a vazut asa ceva si atunci a inteles si misterul de ce capul nu era angajat asa cum e classic, pentru ca bebe avea mana sub cap. S-a felicitat ca nu mi-a rupt apa prematur pentru ca exista posibilitatea sa iasa mana si atunci sa te tii: cezariana de urgenta scria pe mine si nici acum nu stiu cum mai bagau ei mana aia inapoi.

A, sa nu uit, dupa ce i-a taiat cordonul si l-a prins cu pensa (care seamana asa cu o foarfeca uriasa) bebe a prins pensa intr-o mana si a ridicat-o victorios in sus de nu se mai putea opri dr din ras (de atunci i-a ramas porecla “chirurgul”).

Iar restul e deja istorie: pe bebe l-au pus pe masa sa-l spele, masoare etc. (a avut 3,400 kg si 51 cm), iar eu am ramas la insailat pe masa. Dr s-a milostivit si mi-a facut mai multe anestezii locale “ca sa nu-mi para rau ca n-a timp de epidurala”. Rau nu-mi (mai) pare pentru ca exista riscul sa incetineasca procesul dupa ce ajunsesem in asa stadiu avansat si atunci cine stie cat as mai fi asteptat, dar nici nu imi doresc sa o mai iau vreodata de la capat (desi remarcati, cu totul a durat vreo 3 ore, iar partea cea mai grea, mai putin de 15 minute).

Am stat in spital 2 nopti (sa nu uit sa mentionez ca tot personalul a fost super, incepand cu dr. (care ma adora desi numai boacane i-am facut, incepand cu primul telefon cu cele 28 de saptamani si terminand cu cititul pe masa de nasteri - asta a dat-o gata -), continuand cu moasele (care nu ma scoteau din puiutu' si iubita) si termand cu asistentele/infirmierele, imi pare tare rau ca exista spitale in tara unde se intampla lucruri rele, recomand Filantropia cu multa caldura) si apoi am plecat acasa, si atunci am mai avut o patanie amuzanta: la Filantropia mama coboara cu bagajul, iar pe copil il aduce o asistenta intr-o camera unde trebuie imbracat. Am coborat eu cu hainutele de iesit intr-o punguta, restul de bagaj l-am dat sotului sa-l duca la masina, a coborat si bebe, cand sa-l imbracam, nu am gasit in punga decat salopeta. Dar unde erau body-ul, sosetele, caciulita? Sun dupa barbat, vino inapoi cu bagajul, ca or fi in alta punga, rascolesc bagajul, hainutele erau de negasit. Urc inapoi in rezerva, hainutele era pe jos dupa usa: in emotia momentului apucasem de punga cu gura-n jos si singurul lucru care ramasese in punga a fost salopeta, care era mai voluminoasa.

Acum suntem acasa, bebe mananca la 3 ore pe ceas, in rest e cuminte si mai mult doarme. Nu are colici, dar nu-i timpul pierdut. Profitam de timpul frumos si ne plimbam cat de mult se poate. Si uite asa, crestem mari.

Ioana cu Ana (22.06.2005) si bebe Andrei (31.10.2010)
Ana - de la nastere pana la Revelion
Ana - dupa Revelion, in 2006
Ana - dupa 1 an
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=61984" target="_blank">Povestea nasterii
Andrei

Ai grija ce iti doresti! S-ar putea sa se indeplineasca...

Pico spune:

Sa va traiasca ingerasii!
Sunteti o familie foarte frumoasa!

Raluca , Ioana Carrina(09.04.2003), Maria Carolina( 26.11.2005),Ana Iasmine(06.10.2007)si (DPN 8.05.2011)

nelia spune:

Ioana, mai stii ce mare ginecolog ai nascut??? Intii mina, apoi pensa... Sa va traiasca si sa fie sanatos. Refacere usoara si pup familie frumoasa!

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

maru spune:

Ioana, felicitari pentru bebe, sa va traiasca sa fie sanatos, norocos, iubit si fericit!

iar tu, da-mi voie sa spun, ca esti o mamica de invidiat: ai avut spiritul potrivit pentru o nastere, ai luat totul cu inima usoara, fara sa panichezi, fara sa faci o tragedie din fiecare mic obstacol
felicitari! daca ai aceeasi atitudine si in viata cotidiana, esti de invidiat!

ioanailincam spune:

Multumesc, fetelor, de aprecieri sunteti tare dragute.

paulush spune:

Felicitari, super povestea, mi-a placut enorm cum iti cunosti si controlezi corpul!
Umorul si buna-dispozitia arata ca ai trait o experienta pozitiva, ce reconfortant!


asa a fost

mes p’tits riens

Florentina G spune:

Ioana, felicitari - ai fost si esti o curajoasa!
Sa va traiasca micutul "chirurg", sa fie sanatos si la fel de hotarat ca atunci cand s-a nascut, toata viata!