Mamici cu copii mai mari-va rog un sfat!(2)

isabela spune:

Ieri, am intrebat-o cand lucreaza suplimentar la geometrie. A zis ca dupa-amiaza, dupa ce se intoarce de la film. Credeti ca a lucrat ceva? Evident ca nu. Dimineata, inainte de a merge la dentist, am intrebat-o iar de mate. Tot ea era suparata. Daca as fi stat langa ea, probabil le-ar fi rezolvat. Dar n-am avut chef si ce rau i-a parut ei.
Si la noi teza la mate e pe 14 decembrie, ca sa faca probabil cazurile de congruenta ale triunghiurilor.
Pe 10 decembrie e teza la romana.

rrox3 spune:

Viviana pai daca-ti place atat de mult, e posibil sa dureze toata viata. Tu decizi.
Partea cu parada e de toata lauda, dar restul sunt doar alegerile tale.
Copila ta e perfect capabila se se ocupe singura de teme si invatat si, probabil, chiar sa fiarba niste torttelini.

Nu vorbesc din carti, fiica-mea e mai mica, are deficit de atentie (d-ala adevarat, nu din cel promovat abuziv de companiile farmaceutice) si totusi face toate astea singura. Lucreaza si in plus chiar, din proprie initiativa. Azi are teza la matematica si a lucrat in plus pentru ea cam jumatate de caiet. Habar n-am avut, mi-a aratat alaltaieri.


Giulia Dar ce-i place? Ce anume i-ar placea sa faca? Ce materie il atrage mai mult?
In locul tau, nu as pune presiune pe lucrat in plus la matematica. M-as asigura doar ca isi face temele. Nu ii place, nu este motivat sa o faca si insistentele tale nu vor face decat sa-l indeparteze si mai mult de matematica. Plus ca nu e deloc momentul sa presezi.

giulia71 spune:

rrox3 ii place desenul, geografia, istoria, si romana, celelalte materii ii plac si ca tot ne raportam la note ca la altceva nu am, are note bune la toate celelalte materii in afara de matematica.

De lucrat suplimentar nici nu se pune problema, i-am zis pe 1 Decembrie sa lucreze ceva ca tot stam acasa, insa cand ne-am uitat la teme, erau destul de multe. De lucrat in plus, nici pomeneala.

Se stie, mate are chichite, ca sa devii bun la mate, sa simti asa exercitiu, e musai de lucrat din greu. Nu-l vad, n-o sa-l vad niciodata lucrand asa. Asta e fii-mio, nu ca m-ar face mai fericita lucrul asta.

Alt bai al lui, n-are rabdare, n-are , vrea rapid , la foc automat sa termine.
Mergem de obicei pe principiu asta.

Vreau o vacanta. Eu

uneori gandesc prea mult....

rrox3 spune:

Giulia nu e chiar asa cu matematica. Eu am fost foarte buna la mate si nu am lucrat excesiv niciodata. Lucratul in plus mult duce la automatisme. Lucrezi ca un robotel, identifici tipul de exercitiu, aplici instant schema de rezolvare selectata din memorie, calculezi repede si e gata. Practic functionezi ca un soi de computer ... mai slab dotat Sigur ca sunt si avantaje, cum ar fi viteza de rezolvare crescuta si increderea in capacitatea de rezolvare, dar sunt si dezavantaje, in special pierderea creativitatii. Si pentru a face matematica serios ai nevoie sa o faci creativ.

Incurajeaza-l in domeniile lui preferate. Probabil in sfera lor va face cariera, nu in stiintele exacte.
Propune-ti ca scop sa-si faca temele si ia note de trecere la matematica si atat.

In schimb, ce mi se pare mie foarte important, e sa muti punctul de interes pe ce ii place. Sa se valorizeze sprijinindu-se pe ce face bine. Nu mai dati atata importanta matematicii. Nu e chiar un panaceu universal si nici cheia universului.

giulia71 spune:

Asta ma si chinui sa aplic, desigur cu ajutorul vostru si al terapeutului.
Ne lovim destul de mult insa de matematica

uneori gandesc prea mult....

viviana spune:

Rrox, bineinteles ca de noi depinde pana unde mergem, cat vrem sa parcurgem sau cu ce viteza o facem. Si eu sunt dispusa, chiar daca uneori imi bat singura cuie in talpa, sa merg pana unde pot fara sa interferez prea mult cu responsabilitatile ei. De aceea o voi ajuta intotdeauna cand mi-o va cere. Voi prefera sa-i spun eu prescurtarile judetelor - dupa minutele ei de cautari zadarnice. Ii voi explica radicalii daca nu i-a inteles - pentru ca la scoala nu-i explica nimeni. Voi invata cu ea la istorie pentru ca stiu ca nu ii place si nu vreau sa ingroase randurile celor care habar nu au ce a fost la 1848.
Si seara, chiar daca ea poate si stie ii voi face eu torttelini chiar daca am alte planuri in cap. Pentru ca ea e mai importanta. Pentru ca in cativa ani isi va lua zborul si vreau sa ramana cu amintiri placute. Pentru ca imi place s-o vad zambind si razand.


De multe ori am impresia ca vorbim in clisee: asa e bine sa faci, asa nu e bine. Dar dincolo de vorbele astea stau parinti cu sentimente, cu asteptari cu temeri si copii cu sperante, cu nevoia de incredere si imbolduri.

Pana sa am copil ma gandeam ca educatia este totul. Acuma gandesc ca educatia este o componenta foarte importanta, dar o importanta mare o are si genetica - felul de a fi al copilului pe care este greu sa-l schimbi. Si uneori chiar nu e bine sa o faci.

Unii cred ca genetica si biologia sunt irelevante cand vine vorba de definirea personalitatii, fiind gata pentru slefuit de catre parinti si societate. Eu incep sa ma indoiesc ca ar fi chiar asa.

Aici am vorbit foarte mult de matematica. Si mai ales de atitudinea fata de scoala. Unii sunt dotati pentru matematica, altii nu. Altora le place sa faca lectii altii se gandesc numai la joaca. Atitudini diferite care nu depind de educatie.

Ma gandeam la ce i s-a scris Giuliei, apropo de adevaratele competente ale copilului si de pus accentul pe ce-i place. Foarte frumos spus. Numai ca realitatea nu iti da voie sa pui accent pe astea ACUM. Pentru ca ei vor da un examen la matematica. Acel examen le va influenta viitorul.

Copila mea este indragostita de engleza si biologie. Astea sunt ACUM competentele ei.
Si am hotarat asta vara ca trebuie stimulate - la cererea ei. OK. Merge de 2 ori /saptamana la British Council. E fericita si multumita.
Daca stiam ca anul asta va avea atat de multe ore si atat de mult de invatat nu marsam la treaba asta. A crescut la engleza si la biologie a scazut la romana si la matematica - mult mai importante.

Iar ceea ce este mai trist e ca a inceput sa se faca simtita lipsa timpului de joaca. Si toate astea nu dintr-o gestionare proasta a timpului. Ne-am trezit cu niste cerinte scolare foarte ridicate carora pur si simplu nu mai vrea/poate sa le faca fata.

Deci trebuie luate in calcul: apetitul copilului pentru invatat, cerintele individuale ale profesorului si abia undeva la urma ceea ce ii place copilului sa faca. Din pacate astea sunt realitatile scolii romanesti de astazi.
Pentru ca la admitere la liceu nu o sa o intrebe nimeni cata engleza stie sau ce note a obtinut la olimpiada de la biologie.

De aia ne facem atat sange rau pentru notele de la matematica si pentru note in general. Nu pentru ca am vrea ci pentru ca asa ni se impune.

Copila mea este tare istetica, insa foarte incapatanata. Si daca ea a hotarat ca azi nu vrea sa invete la ceva nu va invata. Indiferent de atitudinea mea. Si ca un facut isi alege deseori matematica si aproape intodeauna istoria. La istorie am invatat-o sa-si invete foarte bine 2 lectii si sa ridice mana sa fie ascultata si apoi nu are decat sa uite de materia asta...

Dar la matematica nu-i pot permite asta.

Exista si astfel de copii. Asa a venit ea la pachet.
Nu isi va face niciodata lectiile la matematica din proprie initiativa. De lucrat in plus nici vorba... si atunci ca-i bine ca nu-i bine voi sta langa ea si pe capul ei pana cand va intelege ca trebuie. Si daca nu va intelege niciodata se cheama ca am avut ghinion.
Dar nu voi proceda altfel.



Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

alintaroma spune:

Te citesc cu mare drag Viviana si tot timpul am admirat ce relatie frumoasa ai cu fetita ta! Si incerc sa invat si eu de la tine de multe ori M-am regasit atit de bine in pasajul asta, si mi-am pus si eu de un milion de ori aceleasi intrebari daca procedez sau nu corect sau cum e corect si cit, si pina unde .... dar merg in continuare pe linia inimii ca asa am si crescut-o desi cred uneori ca e prea atasata de mine Dar ma gindesc si eu cu groaza ca isi va lua zborul in curind, caci cum au trecut 10 ani pe nesimtite vor mai trece inca 8 si ramin doar cu amintirile cladite. Asa ca continui sa build memories cu mare drag si sa ne bucuram de fiecare zi petrecuta impreuna si sa o primim ca pe un dar.
Iata ca numai cu o asa postare m-ai determinat sa imi declar admiratia

giulia71 spune:

Viviana ai toata admiratia mea
Imi place cum gandesti si cum incerci sa construiesti acel ceva minunat cu fetita ta. Frumos, pe cuvant.

Sa revenim la al meu prunc
Vineri pe la 4 dupa amiaza, ploua la noi de mama focului si amintindu-mi ca n-are umbrela, ma pun in masina (eram in papuci) sa-mi astept odorul.

Apare si el, vezi Doamne de la scoala, ud leoarca. Am vazut albastru.
L-am luat la sigur "unde ai fost?"
Pai ca sa vezi, ca am fost in oras.

Mai fetelor, in timpul orelor plouase tare de tot, era ud pina la chiloti si al meu fecior fusese in oras cu baietii.

M-am suparat tare, si i-am spus ca nu sunt suparata ca a fost in oras, ci ca nu m-a sunat, sa-mi spuna unde e.

A doua zi trebuia sa mearga in excursie, si i-am spus ca drept pedeapsa ca nu-l mai las. A inceput sa se crizeze, instant ca "el vrea sa moara ca asta nu e viata!"
L-am rugat sa se potoleasca ca asa ceva nu se face si ca am impresia ca ma joaca pe degete.

M-am linistit, s-a linistit si el, apoi l-am intrebat daca este constient ca a gresit. Mi-a aprobat ca da si ca nu m-a sunat ca stia ca nu-l las pentru ca ploua.

A doua zi a plecat in excursie, a venit si Mos Nicolae .

Azi a avut meditatie, l-am intrebat, esti okey, ai intreles?
Raspuns nu, las ca-mi explici tu
Nah, ziceti si voi.

viviana spune:

Multumesc, fetelor
Incerc si eu una alta, ca sa fie bine.
Regulile astea... e asa bine sa le incalci uneori.

Giulia,
I-am spus fi-mii, de cand era mica, ca mereu trebuie sa-mi spuna ce vrea sa faca, unde vrea sa mearga pentru ca intotdeauna o voi lasa sa faca acele lucruri. Intotdeauna va primi permisiunea mea daca sunt pusa la curent din timp.
Tocmai pentru a anticipa astfel de intamplari.

Pare ciudat la prima vedere. Dar eu (ca si voi de altfel) imi cunosc copilul si in 90% din cazuri pot anticipa cerintele lui.
Am inceput asta de pe cand avea vreo 8 ani. Am facut-o fara rezerve: cat de speciale pot fi cerintele unui copil de 8 ani incat sa nu poti spune DA?

Am invatat-o sa nu paraseasca perimetul blocului si al scolii fara sa ceara voie, si multe altele de genul asta.
Cerintele ei de-alungul vremii au fost copilaroase: sa se duca pana la colt sa-si cumpere chips-uri, sa mearga sa se joace la nu stiu cine acasa, sa se urce in copaci, sa chiuleasca cu nu stiu ce colega de la ora de sport pentru a se plimba...
La toate astea am spus DA.

Ei bine, acuma crescand, dorintele ei au devenit mai mature si mai aiuristice insa am un ascendent: "Nu, te las eu pe tine intotdeauna sa faci cutare si cutare lucru? Dar, acuma chiar nu se poate sa faci asta pentru ca... si mai bine faci asta..."

O data a venit si mi-a spus ca rad copiii de ea: "Ceri voie de la mamica, fraiero!"
I-am explicat ca este vorba de respect pentru mine, ca daca eu plec de acasa si ii spun unde si cat lipsesc asa trebuie si ea sa procedeze. Ca nu este vorba de a cere voie ci de a ma "informa" pentru a lua o decizie impreuna."

Nu stiu daca se potriveste tuturor parintilor si tuturor copiilor. Dar la noi a mers. Si merge in continuare...

In cazul intamplarii tale, Giulia, fi-mea ar fi sunat sa ma intrebe daca o las si as fi procedat asa:
"Poti sa te duci dar, nu mai mult de 30 minute, Si as fi asteptat-o acasa cu ceai fierbinte, paracetamol si o baie buna"
sau
"Nu crezi ca e mai bine sa veniti toti aici si sa va comand o pizza?"

Ei bine la alternativa cu pizza sunt convinsa ca parte din familie si dintre prieteni ar spune ca sunt zdruli, ca imi dau prea multa silinta, ca sunt slaba ca nu interzic pur si simplu.

Dar eu, procedand asa, nu vreau decat sa-i arat ca intotdeauna alternativa si solutia cea mai buna le poate gasi in familie, la mine. Si nu neaparat la colegi, prieteni si in strada.


Acum 2 saptamani a fost in excursie 2 zile. I-am dat bani de buzunar, 200 de lei- spre disperarea, dezaprobarea si uimirea celor ce au aflat.
I-am spus ca trebuie sa cheltuiasca numai vreo 60 lei din ei.
Am facut asta pentru a o invata sa fie responsabila cu banii si pentru a sti ca indiferent de banii de care dispui trebuie intotdeauna sa cheltui cu masura. Ca au prioritate nevoile si apoi dorintele.
S-a intors cu 150 lei.







Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

pisi-pis spune:

Viviana, observi ca in multe aspecte atitudinea pe care o ai fata de fetiitza ta este asemanatoare cu cea pe care a avut-o mama fata de mine. Intotdeauna a existat regula ca atata timp cat mama stie unde sunt si la ce ora ma intorc este totul in ordine. Si la fel ca si voi, in excursii si tabere primeam mult mai multi bani decat aveam nevoie, pentru eventuale urgente. Si ca incurajare, sa stii ca a dat foarte bune rezultate.

Si inca o mai folosim aceleasi reguli cand stam in vizita la ai mei (ma duc sa ma intalnesc cu cutarica, nu ma astepta, ma intorc tarziu), pana la urma e vorba de respect reciproc, chiar si la varsta mea, cand sunt la ei sunt tot copil, ei se ingrijoreaza daca se face 2 noaptea si nu ma intorc. Acelasi lucru daca imi schimb planurile, sun si spun ca voi ajunge mai tarziu, sa nu se ingrijoreze.

Mami de Laura (14.06.2010) si Mitza Fetitza