Mui.eţi-s posmagii? - varianta internationala
Raspunsuri - Pagina 4
viviana spune:
Mianna, gaselnita post-rvolutionara e berea la PET de 2 kile.
Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi
maya_m spune:
pot sa zic ca ma inscriu si io in categoria celor care ajuta cat pot de fiecare data cand se iveste ocazia ...ultima si cea mai ..ciudata intamplare a avut loc de vreo luna...bate la usa, deschid..o femeie amarata cu o fetita ..povestea clasica- raspunsul, ajut cu ce pot...imi cere ulei si zahar -ii zic ca n-am asa ceva pe stoc
,dar ii ofer in schimb cateva borcane de zacusca..le ia ,nu prea multumita...ma intreaba daca n-am ceva haine ..ma duc la dulapuri le scot pe toate ca nebuna,in mijlocul camerei,aleg cateva nepurtate de ceva vreme,i le duc la usa si se apuca..de examinat ,masurat,sortat..o avertizez sa nu le arunce cand coboara de la mine,sa ma trezesc cu reclamatii de la vecini sa mi le dea inapoi daca crede ca nu ii sunt trebuincioase....''da ceva incaltaminte?''..''da am si asa ceva''..scot vreo 2 perechi,,le examineaza si pe alea cu atentie...dau sa inchid usa cand zice daca n-am ceva sampon...raman blocata cateva secunde si inca 
ma duc la baie si iau o sticla goala de jumate si io dau..si acum urmeaza ''..cireasa de pe tort''..dupa ce baga si samponul in plasa de rafie plina de toate cele zice''stiti,un parfum nu aveti?''
NIMENI NU MOARE VIRGIN...VIATA I-O TRAGE FIECARUIA CEL PUTIN O DATA
sorry nush ce-am facut de-am postat de doua ori,dac poate un moderator sa stearga unul ar fi tare bine
..gata m-am descurcat 
felicic76 spune:
cunostinta a sotului: un baiat foarte , foarte bun ca om: nu bea, nu fumeaza, munceste cat sapte, a lasat la divort garsoniera cf 2 unde locuia sotiei si baiatulul lor de 10 ani... a ales sa doarma prin subsolurile blocurilor unde trebaluia, urmand in particular cursurile unei facultati in speranta ca dupa absolvire sa obtina un post bine platit...., jos palaria. O inntalneste pe EA mai tanara, certata cu munca, igiena, cam cu tot, cea care a cedat/pierdut in instanta o fetita de 5 ani in favoarea sotului.... Nu mai discut....
Ei. de mai sus, acum impreuna si insarcinati: bun, hai sa ajutam ca stau cu chirie la 35 km de Buc.(acolo au gasit o camera) nu au decat un singur salariu.
Vorbim intre noi, eu cu sotul, si convenim ca cedam caruciorul, patutul si caruselul copilului (eu mai aveam o sora insarcinata, dar pe considerentul ca este la al doilea copil si are multe de la primul, nici nu necesita ajutorul meu)......Fixam ora de intalnire si jonctiunea : ei anunta dupa jumatate de ora de asteptat ca mai intartzie O ORA, timp in care fi-miu isi pierde rabdarea...asteptam in continuare....apar si incep mofturile din partea mamei: vai, dar voi aveti patut de lemn, noi nu vrem asa, ok, zic... uita de el, asta-i caruselul, asa merge.... pai nu sunt trei berze aici sus?...zic ba da, una-i pierduta prin casa, cum o gasesc o dau lui R. (sotului) in completare, dar uite ce face caruselul asta: canta, lumineaza, etc.... La final predam caruciorul: cum se pliaza, cum se desfac husele pentru spalat etc.... Foarte obosita si nemultumita ma intreaba: DA" N-ARE UMBRELA SI HUSA DE PLOAIE??? CA NU-L LUAM ALTFEL....
Faza la care mi-am luat copilul obosit si tracasat, am urcat in casa, ferm convinsa ca al meu a incercat sa le vanda (dupa ce el imi spusese ca o face din prietenie si ajutor ptr. R., stiind ca sora mea asteapta un bebe si ca au o sit. materiala buna). A venit si al meu in casa ,nauc complet, mai ales ca ii spusese lui R. ca BOTEZAM!!!!!!!!!!
Va jur ca am incercat din rasputeri, eu chiar am vrut sa botezam chiar si in conditiile astea, al meu sot nu a mai vrut sa auda!!! Mie imi pare rau, eu chiar vroiam sa crestinam fetita, NU m-am putut intelege cu al meu sot, chiar daca am purtat scandaluri non-sotp vreo doua luni. Mi- a spus ca el nu poate sa uite cum eu am muncit pana in ajunul nasterii, ca ne-am descurcat cum am putut (parintii lui au murit, ai mei sunt departe) si EA ca o tampita da cu piciorul la ajutor. PUNCT.
cristoiu spune:
DING DONG!
Cine sa fie? Mui.eti-s posmagii, bineinteles.
Asta e ca porumbeii. Il hranesti o data si se permanentizeaza la usa. Si n-a zis nici macar "multumesc". Mi se face dor de cersetorii romani care sunt mai bine crescuti.
viviana spune:
Dar voua vi s-a intamplat vreodata sa fiti nevoite sa cereti ceva, asa, pe strada? De la un necunoscut?
Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi
cristoiu spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui viviana Dar voua vi s-a intamplat vreodata sa fiti nevoite sa cereti ceva, asa, pe strada? De la un necunoscut? Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit vivi |
Eu nu-mi amintesc. Imi aduc aminte ca mi s-a intimplat sa n-am bani de autobuz si sa merg pe jos vreo 20 km, dar n-am cerut nimanui pe strada bani. Dar ma mai gindesc, poate ma lasa memoria.
Daca te referi la situatia lui "mui.eti-s posmagii" al meu, nu, si sper sa nu ajung vreodata in situatia asta.
viviana spune:
Nu m-am referit la situatia cu "mui.eti-s posmagii" al tau.
Mi-am amintit ca o data am fost la cumparaturi cu fi-mea, acum multi ani, si am facut atatea cumparaturi ca nu mi-am mai pastrat bani de metrou.
M-am dus la casierita si i-am spus: "sunt o tampita, uite ce de cumparaturi am facut si am ramas fara bani, lasa-ma te rog sa intru fara sa platesc bilet si vin maine cu banii"
Nici pana in ziua de azi nu am gasit raspunsul la intrebarea: De ce nu am luat un taxi pe care sa-l platesc cu banii de acasa?
Chestii de genul asta...
Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi
Happy_in_TO spune:
Mie mi s-a intimplat sa cer si mi s-a dat.
Imi aduc aminte mereu cu multumire cum intr-un an, cind aveam cam 14-15 ani am ramas fara lemne la inceputul lui februarie. De fapt in anul acela nu au avut lemne la depozit si nu am putut face aprovizionarea ca in fiecare an. Mai aveam lemne si carbni din anul trecut asa ca am zis ca, daca facem focul cu economiseala, o sa ne ajunga cumva. Nu a ajuns. M-am uitat cu inima strinsa cum Alai (sora bunicului) a pus ultimile lemne in soba. Afara era zapada pina la genunchi si inca mai ningea cu fulgi mari. Am luat-o pe verisoara mea, Levis care atunci avea cam 8 ani, ne-am imbracat gros si am plecat pe jos pina la ferma IAS de linga orasul nostru in drum spre Castelu, o comuna. Am mers pe jos si nu am acceptat sa ma sui in nici o masina care oprea sa ne ofere sa ne duca. Nici acum nu stiu citi kilometri am mers, dar stiu ca drumul a fost frumos. Am povestit cu verisoara mea, am cintat si pina sa ne dam seama, am ajuns la biroul de la intrarea IAS'ului. Am intrat inauntru si am cerut sa vorbesc cu Dl. Busu care era directorul atunci. Nu era acolo dar mi-a spus secretara sa astept, ca o sa vina. Eram inbujorate de mersul pe jos cind a venit Dl. Busu. A fost mirat cind i-a spus secretara ca il aspteptam sa vorbim cu el si m-a invitat in biroul lui. I-am spus ca am venit sa il rog sa imi dea niste butuci de vie care se scot in toamna, ca nu ma avem lemne si nu stiu ce o sa facem. I-am spus ca am stat la depozit la coada toata vara, s-au facut liste peste liste, eram printre primii pe lista, dar ca nu au adus lemne si carbuni si asa am ramas fara lemne. Intr-un plic aveam cam 600 de lei pe care mi-i daduse Alai cind i-am spus ca ma duc sa gasesc sa cumpar lemne. I-am intins plicul cu bani si cred ca aveam lacrimi in ochi.
Mi-a spus sa ma duc sa astept in sala de asteptare. Apoi a vorbit la telefon cu cineva. Dupa un timp a iesit din birou si mi-a spus ca a pregatit dubita lui cu soferul lui sa ne duca acasa. In dubita a pus un sac de faina, o roata de cascaval (n-am avut niciodata o roata intreaga de cascaval!) si oua. Mi-a dat plicul cu bani inapoi si mi-a spus sa ii tin pentru alte nevoi. I-am multumit plingind si am plecat acasa cu dubita lui.
Am ajuns acasa si in scurt timp a oprit in fata portii un camion mare plin virf cu butuci de vie, uscati si taiati cit pentru soba. I-a lasat pe strada si i-am carat in curte si i-am facut stiva in magazie. Au venit si citiva vecini sa vada si le-am dat si lor din butuci.
Ii multumesc Domnului Busu de la IAS Medgidia pentru ca, in timpul acela negru al anilor 1985 mi-a demonstrat ca mai exista omenie. Imi aduc aminte in fiecare an de fapta asta si ii multumesc in gind de fiecare data.
nelia spune:
Eu am cerut un pampers...
Eram pe strada, Tudora mica urla in carut ca facuse pe ea, cea mare urla linga carut... M-am dus la prima mamica intilnita, cu carut si cu plod cam de aceeasi virsta si am rugat-o sa-mi dea un pampers daca are, am uitat sa iau si nici bani nu am la mine. Mi l-a dat pe ultimul, a tinut-o pe Agata de mina pina cind am primenit odorul din carut si apoi i-am multumit si am plecat... Nu am mai vazut-o niciodata de atunci, asa ca nu am putut sa i-l dau inapoi.
Cind eram mai tineri si mergeam pe munte, ni se intimpla sa raminem fara bani, fara mincare... mai ceream, dar in grup asa, singura nu cred ca as fi avut curaj sa cer.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
micalutza spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Happy_in_TO Mie mi s-a intimplat sa cer si mi s-a dat. Imi aduc aminte mereu cu multumire cum intr-un an, cind aveam cam 14-15 ani am ramas fara lemne la inceputul lui februarie. De fapt in anul acela nu au avut lemne la depozit si nu am putut face aprovizionarea ca in fiecare an. Mai aveam lemne si carbni din anul trecut asa ca am zis ca, daca facem focul cu economiseala, o sa ne ajunga cumva. Nu a ajuns. M-am uitat cu inima strinsa cum Alai (sora bunicului) a pus ultimile lemne in soba. Afara era zapada pina la genunchi si inca mai ningea cu fulgi mari. Am luat-o pe verisoara mea, Levis care atunci avea cam 8 ani, ne-am imbracat gros si am plecat pe jos pina la ferma IAS de linga orasul nostru in drum spre Castelu, o comuna. Am mers pe jos si nu am acceptat sa ma sui in nici o masina care oprea sa ne ofere sa ne duca. Nici acum nu stiu citi kilometri am mers, dar stiu ca drumul a fost frumos. Am povestit cu verisoara mea, am cintat si pina sa ne dam seama, am ajuns la biroul de la intrarea IAS'ului. Am intrat inauntru si am cerut sa vorbesc cu Dl. Busu care era directorul atunci. Nu era acolo dar mi-a spus secretara sa astept, ca o sa vina. Eram inbujorate de mersul pe jos cind a venit Dl. Busu. A fost mirat cind i-a spus secretara ca il aspteptam sa vorbim cu el si m-a invitat in biroul lui. I-am spus ca am venit sa il rog sa imi dea niste butuci de vie care se scot in toamna, ca nu ma avem lemne si nu stiu ce o sa facem. I-am spus ca am stat la depozit la coada toata vara, s-au facut liste peste liste, eram printre primii pe lista, dar ca nu au adus lemne si carbuni si asa am ramas fara lemne. Intr-un plic aveam cam 600 de lei pe care mi-i daduse Alai cind i-am spus ca ma duc sa gasesc sa cumpar lemne. I-am intins plicul cu bani si cred ca aveam lacrimi in ochi. Mi-a spus sa ma duc sa astept in sala de asteptare. Apoi a vorbit la telefon cu cineva. Dupa un timp a iesit din birou si mi-a spus ca a pregatit dubita lui cu soferul lui sa ne duca acasa. In dubita a pus un sac de faina, o roata de cascaval (n-am avut niciodata o roata intreaga de cascaval!) si oua. Mi-a dat plicul cu bani inapoi si mi-a spus sa ii tin pentru alte nevoi. I-am multumit plingind si am plecat acasa cu dubita lui. Am ajuns acasa si in scurt timp a oprit in fata portii un camion mare plin virf cu butuci de vie, uscati si taiati cit pentru soba. I-a lasat pe strada si i-am carat in curte si i-am facut stiva in magazie. Au venit si citiva vecini sa vada si le-am dat si lor din butuci. Ii multumesc Domnului Busu de la IAS Medgidia pentru ca, in timpul acela negru al anilor 1985 mi-a demonstrat ca mai exista omenie. Imi aduc aminte in fiecare an de fapta asta si ii multumesc in gind de fiecare data. live and let live |
povestea ta m-a impresionat!
ma bucur tare mult ca domnul Busu a fost OM!