Amelie,te inteleg perfect.Am avut parte de asa ceva,combinat in ultima faza cu napasare,vorbe dure si grele,cu plansul copilului care acompania situatia trista.Si eu am sperat ca va fi mai bine,ca se va schimba ,dar caracterul unui adult sau comportamentul nu se schimba,(ce greu e sa educi,sa schimbi un copil care e in formare,d-apoi un adult)...Eu am incercat pana n-am mai avut surse de inspiratie,rabdare.Desi si la noi a fost altfel la inceput,pana sa-l avem pe Andrei.Ei,cand a aparut cel mic,a devenit si mai dificil.Egoismul s-a transformat in gelozie fata de copil,indiferenta si mai grea...toate s-au amplificat in rau.Am incercat multe variante,am stat de vorba...voiam sa facem iesiri,n-aveam cu cine...in fine,s-a terminat acum,dar au mai fost cateva motive pentru care eu n-am mai continuat relatia,insa principalul motiv afost LIPSA COMUNICARII,ma simteam SINGURA IN DOI!Greseala mea a fost sa nu ma uit mai departe de "gardul meu"(fostul meu sot a crescut intr-o familie cu multe probleme de comunicare,unde tatal lui "capcaunul"cum ii zicea biata maica-sa,facea regulile,si cand se supara nu vorbea luni in sir cu ei in casa.Cu cine sa semene oare el,fiul?)Am gasit raspunsul,dar prea tarziu pentru mine.Acum durerea mea e ca am tarat un copilas nevinovat in asta,si trebuie sa refac viata mea pentru mica mea minune.Iti doresc multa putere si intelepciune.
Andreea,mami de Andrei nazdravan