Nu mai stiu ce sa fac...

nemora spune:

nemo, nu am citit tot, dar: parerea mea e ca problema mortii/bolii trebuie discutata si lamurita cu copilul. si cea mai buna chestie am citit-o la Dolto: omul moare cand termina de trait. spune=i ca tu nu ai terminat inca de trait si esti alaturi de al, si ca in fiecare zi tu vei veni sa-l iei de la gradi; ca trebuie sa mearga acolo fiindca tu ai serviciu (si ca trebuie sa mergi la serviciu ca sa castigi bani, ca asa este regula in societatea).

cu adaptarea la gradi, eu nu-s de acord sa se plece imediat. ma rog, al tau e mai mare, dar cand am dus-o pe fimea mare la gradi (la 2 ani jumate) acomodarea a durat cam o luna, cam o saptamana am stat cu ea, azi 5 min, apoi o ora, etc, vreo saptamana am tot stat cu ea in gradi, apoi ne sunau sa mergem dupa ea cand plange, la masa a ramas dupa 4 luni, la somn dupa 5 luni.

si acum este super senina legat de gradinita.

eu cred ca vorba (multa) si cuvintele intelept spuse rezolva orice sproblema.



Perlutele mele: Karolina Maria (10.06.2007) si Eszter Maia(14.05.09)

Niciodata nu mai poti fi atat de aproape de un copil ca atunci cand l-ai alaptat.

kariguld spune:

m-am mai gandit la un aspect, e foarte posibil ca mama, din varii motive, sa-l fi tinut pe copil mai rezervat, mai departe de socializarea cu diverse persoane.

si cand ma gandesc cate poshete si sacosi mi-am luat in cap, cand erau copii micuti, ca-i duc peste tot sa le sufle unul si altul in gura, sa vada tot felul de oameni, sa-i chinui ore prin aeroport si zboruri lungi. sa nu pot sa ma bucur de vacanta ca-s cu ei, uf sa le stric programul de somn-mancare etcetera. astazi scrie independenta pe ei.

---

Bazar general pe DC

*********************


VREAU SA NU MAI FIU DIFERIT! MIHAITA
Speranta si incredere pentru David


_M-am nascut pentru succes!

gabriela42 spune:

iti scriu ca experienta personala.la 3 a am stat la gradi cu micu 2 luni.bandit sa prins ca sunt singura mami care sta cu puiu si a inceput sa tipeeeeeeee sa stau in clasa...dna educatoare justificat mi a spus ori il iei ori acasa mami!si am inteles ca tre sa zboare !am plecat am plins linga gradi...si el in clasa ridea si se juca...surse sigure.acum merge si este ok .cazul meu.daca nu vrea puiul tau poate educatoarea are ceva ce lui nu ii place.nu lasa copilul oricum chiar nici de nevoie!poate nu ii place educatoarea pur si simplu.o fi prea dura cu el sau poate antipatica.nu lasa copilul cind chiar ani la rind este dejamagit.bafta

ladyJ spune:

Rufus si Marius, copilul intai si-ntai plange ca are o nevoie. Vorbesc deci de bebelusi. Ce nevoi pot avea? Nevoi primare.
Plansul este ´´soneria´´

Copilul creste, incepe sa imite. Daca mama zambeste, zambeste si el.
Daca mama are o lingura in mana, vrea si el. Mama se piaptana, vrea si el sa se pieptene. Si asa mai departe.

Copilul continua sa creasca. El in tot procesul de crestere inregistreza informatii, stocheaza si mai ales imita.

Uneori, din neputinta de a face cutare lucru, incepe sa planga. este obosit devine irascibil, incepe sa planga. Vrea ceva si nu ii dai, incepe sa planga...
Ne piutem gandi la toate aceste reactii ca si cum ne-am gandi la adulti dar pe o scara mai mica.
Eu din neputinta pot incepe sa plang sau, datorita experientei de viata si cognitiei dezvoltate pot cere ajutor sau pot amana treaba pana fac rost de tot ce-mi trebuie pentru a reusi. Cand sunt obosita,irascibila, si cineva se pune de-a curmezisul starii mele , pot incepe sa ridic tonul, sa trantesc o usa si sa fug la mine-n pat sub plapuma. Copilul, cum spunem, incepe sa planga ca el nu poate face ce fac eu adultul.
Daca vreau ceva de la tine Marius sau de la tine Rufus si voi ma refuzati, o sa incerc sau sa va conving atunci pe moment, sau sa astept alta ocazie cand sunteti mai bine dispusi, sa ma iau la harta cu voi si sa va refuz si eu la randul meu ceva, asa de-a dracu sau pur si simplu sa ´´va cumpar´´ oferindu-va bani sau contra-serviciu.Ma rog, ideea e ca am o multime de variante.
Dar copilul nu stie sa faca asta. Si face ce stie, adica plange.

ACUM, foarte important, daca adultul cedeaza IN URMA plansului, copilul va invata ca asa se obtine ce vrei, prin plans. Nu mai merge plansul cu putini decibeli? nu-i bai, urlam mai tare, ba ne mai si trantim pe jos sa incarcam cum se cuvine evenimentul , adica sa punem mai pregnant punctul pe ´´i´´.

De multe ori copilul nu plange ca a fost refuzat ci ca am refuzat agresiv. Si se sperie de reactia brusc schimbata a adultului iubit.

Solutia? Alternative.Ca nu putem indeplini orice dorinta fantastica a copilului,nu?

Un copil mic nu renunta la o placere decat in favoarea alteia
Cumva , nevoia se cere satisfacuta. Daca esti atent ca parinte la aceste nevoi, problemele se imputineaza considerabil. Deci practic depinde de tine CUM invata copilul sa negocieze, sa renunte, sa insiste sau pur si simplu sa actioneze.

Manipularea(vezi postul Vivianei) este tot o chestiune invatata.Invatam sa punem problema, adica:)
Uneori, daca e sa facem apel la psihanaliza, ´´manipularea´´ cu ghilimelele de rigoare este inconstienta, IN anumte situatii(de exemplu traversarea perioadei oedipiene cand taanrul ´´oedip´´ se razboieste cu tatal si interpreteaza exagerat orice miscare a lui, ca sa se poata plange mamei de nedreptatatea ce i se face)




Copilul plange si ca sa capete atentie,deci simte lipsa atentiei si a inteles ca plangand va fi bagat in seama.(mama e langa el de cate ori il aude plangand-zgomotul atrage atentia)
Tu ca adult, cand esti ignorat nu te apuci de plans, dar gasesti alta metoda de a te face auzit-vazut. Copilul nu cunoaste alta metoda asa ca da-i si plange.Sau da-i si arunca cu lucruri.
Evident ca renunta daca nu e vazut de nimeni si se prinde ca defapt n-are cui cere atentie in acel moment.Renunta si daca are alternativa: Nu e nevoie sa tipi sau sa urli, te aud foarte bine.

In cazurile mai grave, lipsa atentiei se traduce prin lipsa iubirii, asa ca copilul plange sau are dureri, parintele vine langa el si-l compleseste cu atentie.Este evident atunci ca asta va fi metoda adoptata tot timpul,nu?

mai, mie mi se pare urat sa spunem ca copiii se nasc niste mici manipulatori. E ca si cum am sustine ca , copilul se naste setat impotriva parintelui, si e gresit, pentru ca asa mic cum e el il vede pe parinte un super zeu atotputernic, vrea sa fie ca el, sa-i semene, sa-l faca mandru de el.
Acum, daca parintele face greseli mari si repetate, dam vina pe copil? Pai e corect asa?

ladyJ spune:

Exact.

viviana spune:

Denizel,deja s-a tras linie si toti am fost de acord ca bebelusii nu manipuleaza.

Ai mai mari da.

Fi-mea, daca nu ii dadeam ceva se dadea cu capul de covor. Prima oara m-a impresionat, a doua ora am observat ca la apropierea de planseu isi incetinea miscarea. Am gasit metoda si pentru asta. De cate ori anticipam gestul vedeam pe fereastra o maimuta roz.

Dupa aia imi spunea ca arunca telecomanda in perete. Si i-am zis s-o arunce. Am dat-o la gunoi si "nu am mai putut folosi televizorul".

Pe la 4 ani i-am zis asa:
- daca nu vrei sa mai mananci nu-ti mai dau, Nu vreau sa aud ca te doare burta.
- daca nu vrei sa mergi intr-o zi la scoala imi spui si nu te duci, dar nu vreau sa-mi spui ca te doare capul.
De fapt are si acum dreptul sa chiuleasca 1 data pe luna cand vrea ea.


PS: Denizel, eu sunt pacifista si impaciuitoare ca asa mi-e firea si imi place asa si nu vreau sa ma schimb. Iubesc si imi sunt dragi toti oamenii cu care intru in contact si le acord tuturor prezumtia de nevinovatie. Si ma gandesc ca multi cand gresec fata de noi au motive nu neaparat legate de noi: oboseala, tracasare si mai stiu eu ce. Si daca as putea (dar precis voi gasi eu o solutie - ca asa imi place mie pana sa ajung la escaladarea situatiilor sa gasesc solutii)as incerca sa va fac pe voi 2 sa o luati de la zero. Este pacat ca spiritul a 2 persoane superinteligente sa se piarda.



Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

nelia spune:

Rufus si Marius si cine a mai scris in sensul asta, eu nu cred ca un copil, mai ales un bebelus, plinge ca sa manipuleze. Chiar daca el plinge si se opreste sa vada ce face parintele, poate ca ii da o sansa acestuia sa faca ceea ce trebuie si cind vede ca parintele nu face, se pune mai departe pe plins.

Indiferent care e metoda prin care un copil atrage atentia, nu cred ca discutind forma de manifestare, vom rezolva cu adevarat ceva, poate in afara de faptul ca obtinem noi, parintii, educatorii, profesorii, linistea dorita ca avem un copil docil.

Din punctul meu de vedere, un bebelus sau un copil, daca are un comportament 'neadecvat' din punctul de vedere al adultilor (crize de plins sau de nervi, apatii, lipsa bucuriei de a merge intr-un loc unde se poate juca si petrece timp cu copii de virsta lui, anxietati, mai ales daca ii priveste pe parintii lui, frica de abandon etc.), il are pentru ca exista o cauza sau mai multe.

Degeaba se gasesc solutii, metode de a 'educa' bebelusul si copilul daca nu se afla care sint cauzele si cum pot fi inlaturate. Cind ai pus degetul pe rana si ai facut ceva cu ea, ai curatat-o, ai pansat-o, ai luat durerea care zace acolo, abia atunci putem vorbi de educatie, de reguli, de metode de a gestiona frustrari, nervi pe care toti le avem, nu numai copiii.

Deci spun cu asta, ca pentru mine copilul este in primul rind barometrul meu ca parinte, daca ceva nu-mi place la el sau altora nu le place si aceasta pe buna dreptate, nu ma arunc imediat sa dau vina pe copil, ca-i rasfatat, ca-i nanipulator, ca-i asa si pe dincolo... cel putin nu la virste atit de mici.

Iar daca ajunge mare asa, cu cauze nedepistate si cu un comportament care lasa de dorit, cu lipsa de atitudine in fata vietii si a problemelor ei, atunci inseamna ca impartim vina jumi-juma. Lucrurile lasate nerezolvate in copilarie, vor isca probleme mari, unele de netrecut la virsta adulta, exemplul cel mai bun sintem noi parintii.

Asa ca, eu nu ignor copilul care are plinge sau urla, de fapt nu-l ignor deloc... Si tot pentru mine nu e mai important sa taca, sa nu mai plinga, ci sa stiu ca nu mai plinge pentru ca se simte cu adevarat bine, ca a depasit in mod real momentul tinind cont de felul lui de a fi si de limitele lui, si, foarte important, ca nu a facut-o singur, ci am facut-o impreuna, ca l-am inteles si ca mesajul care i-a fost transmis este ca, oricind va avea un moment dificil, voi fi acolo sa-l inteleg si sa-l sprijin.

Ca nu-l judec, ca nu ma dezamageste, dar ca imi place pentru el, copilul meu, in primul rind, sa aiba putere, incredere si curaj sa incerce sa escaladeze aceste momente, nu sa le ocoleasca prin tertipuri sau sa ramina dincolo de ele, neavind curaj sa le treaca sau sa le treaca doar pentru ca i se cere si ii este teama ca nu va mai fi iubit si va dezamagi daca nu o face asa cum se cere de la el.

Eu cred ca a-l considera manipulator, chiar daca nu i se spune in fata, copilul simte, chiar daca nu constientizeaza ca un adult ce i se intimpla... poate fi distrugator pentru un copil. Si cum nu prea stie ce e aia, va crede parintele si se va simti vinovat cind nevoia de atentie, de intelegere si de acceptare va lua iar forma unor crize, unor plinsete, unor frici...

Ca ma iau pe mine, adulta care, sint. Daca eu, ca femeie, am 'crize' de femeie, reale sau inventate, hormonale sau din lipsa de atentie sau ceea ce cred eu ca e lipsa de atentie... trebuie sa fii rationala tare sa ai nevoie de tandrete si sotul sa-ti vina obosit de la servici, sa-ti arunce un buna si apoi sa-l vezi cum petrece o ora in fata calculatorului, nu?

Deci, sa zicem ca in aceasta situatie, cel care spune ca ma iubeste si pe care ma bazez, si la bune si la rele, ma ignora pe motiv ca-s femeie si ca am fitze, rasfaturi, mofturi, figuri sau ca-s manipulatoare... cum m-as simti, cum ar functiona increderea mea in el si in dragostea lui pe are mi-o tot declara sus si tare? Pun bot, ma uit la el sa vad ce face si daca imi aduce flori sau ma ia in brate sau pur si simplu ma asculta ce am pe suflet, satisfacindu-mi astfel nevoia initiala, reala vazuta inauntru, poate ireala vazuta dinafara, continui sau ma opresc? Daca nu face nimic, nu pun bot si mai tare? Asa si copilu' asta...

Acu' ma duc sa citesc mai pe indelete, ca doar am rasfoit subiectul, nu-l observasem...

Asa??? De multe ori, eu incep un mesaj la prinz si il termin la prinzul... celalalt... asa ca scriu in word si dau copy-paste aici... Nu e cazul acestuia, am raspuns repede, chiar inainte de a citi tot subiectul. Dar solicitanta si obositoare mi s-a mai spus si cind sint mai scurta si mai larga...

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

denizel spune:

Nelia, am o rugaminte foarte mare la tine si te rog sa nu te superi, da? :)

Tu scrii de obicei chestii foarte faine si interesante si intens migalite, dar ai un micut cusur : esti zgarcita cu spatiile :).

DE obicei scrii mult si lipsa spatiilor face ca citirea postarilor tale sa fie solicitanta si dificila.
Uite, eu de ex., in mai mult de 80 la suta din cazuri trec peste postarile tale.
Pe aceasta am citit-o fiindca era mai scurta si fiindca ma interesa in mod deosebit :).

Ti-am zis asta pentru ca ceea ce scrii tu ar putea ajuta multe mamici si e pacat sa nu fie citit din cauza modului in care faci prezentarea.

O postare pe un forum e o chestie care trebuie citita rapid, deci asezarea in "pagina" nu se face dupa regulile obisnuite.






Edit


Asa mai da, domle!




Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel.

nelia spune:

Dar am si eu nedumerire... daca treci peste 80 la suta dintre ele,cum te-ai prins ca scriu 'chestii foarte faine si interesante si intens migalite', hai!?!

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

denizel spune:

:)))))
Pai, mi-am dat seama din alea vreo 20 la suta :). Cand ma interesaza in mod deosebit un subiect, te citesc :).
Bine, mai treceam asa, in lejera diagonala si pe restul de 80 la suta, dar mi-ar fi luat prea mult timp lecturarea textului nespatiat si... renuntam :).
De acuma o sa te citesc (mai) mereu .


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel.