Cine s-a intors in Ro?
Raspunsuri - Pagina 3
rodicaosoian spune:
Foarte frumoasa povestea unchiului si matusii,saraca,niciodata nu a putut sa se acomodeze aici..trist.
| Citat: |
| citat din mesajul lui danutz Rodica, cu riscul de a parea pe langa subiect, eu nefiind niciodata emigranta, vreau sa-ti scriu povestea matusii, unchiului si varului meu. La 45 si 50 ani ani, matusa si unchiul meu locuiau in Bucurestiul anului 1999, intr-un apartament imens pe blvd Magheru (daca nu stii zona, zic ca e zona 0 a Bucurestiului), ambii avand slujbe foarte bine platite, motivante si care le placeau, avand si o mica avere adunata(bani, tablouri, bijuterii, etc), importanta si asta si avand si un copil care atunci era in clasa a 9-a la liceul Sava (foarte bine cotat). Si au hotarat sa emigreze in N.Y. fiindca s-au gandit ca copilul lor va avea un altfel de viitor in USA. Au vandut tot si au plecat. Matusa mea nu s-a acomodat niciodata acolo, nu i-au fost recunoscute studiile, s-a inscris la cursuri, a invatat limba, s-a straduit sa-si gaseasca job-uri multumitoare pentru ea, nu s-a putut acomoda si pace. Corespondam foarte des noi, fiindca ei ii facea bine, isi mai alina asa senzatia de singuratate si izolare. Povestea cat de greu a fost pana s-a obisnuit cu mancarea, cu faptul ca oamenii erau foarte reci, politicosi dar extrem de reci, ca pentru vecini ei erau ca si inexistenti (ea obisnuita aici sa stea la tigara si cafea cu vecinele de palier), cu stitul de viata centrat pe cultura banului si pe ideea de a face profit din orice. Mai zicea cat de greu a fost pana a gasit o biserica ortodoxa, greceasca doar, unde i-au zis sa cotizeze gras, ca toti ceilalti enoriasi, daca vrea sa intre in colectivitate. In fine, nu ma intind, nefericirea permanenta si dorul de casa au imbolnavit-o, s-a tratat in mai multe clinici si spitale, imi spunea ca s-a saturat sa ia medicamente, ca nu-i fac bine si ca nu a gasit nici un doctor care sa o inteleaga...in anul 2003 matusa mea a murit, simtindu-se la fel de singura, chiar daca a avut tot timpul sotul si copilul langa ea. Unchiul meu e un work-ocholic convins. Asa a fost toata viata lui, asa e si acum. Dupa ce matusa mea a murit, s-a refugiat si mai mult in munca, iar cel care a avut de suferit a fost varul meu, care imi povestea ca el, dupa moartea mamei a ramas de fapt singur, fara sa-si simta tatal aproape nici o secunda. Varul meu, in toti anii acestia, a fost continuu macinat de dorul de casa. Si-a terminat studiile in N.Y., si-a facut prieteni acolo, tot romani, a vorbit romaneste cu ei tot timpul, si-a gatit mancare romaneasca si a frecventat biserica ortodoxa. dar imediat ce si-a terminat studiile s-a intors in tara, singur. Si-a deschis o firma, a dezvoltat-o, a extins-o, si de 2 ani o tot extinde si in Europa. Business-ul lui acum l-a mutat temporar in Slovacia, unde locuieste acum. Imi spune ca a renascut de cand s-a intors. Vrea sa plece pentru o perioada de 1-2 ani in Asia, cu afaceri, apoi sa se linisteasca (a se citi casatoreasca) cu o romanca. A pastrat cetatenia americana, dar foloseste pasaportul american numai daca poate obtine mai usor o viza intr-o tara unde e mai greu sa obtina viza cu cel romanesc. In rest foloseste pasaportul romanesc. Chiar glumea ca are bafta cu cel romanesc ca poate calatori usor in Orientul mijlociu (a fost recent in Siria si Liban si nu ar fi putut intra cu cel american cu viza de Israel pe el). Unchiul meu a ramas in USA dar trage sfori sa se mute cu serviciul mai aproape de tara, in Viena sau Praga. Concluzia ...nu e nici o concluzie, voiam sa zic ca de acord ca in Romania sistemul sanitar si invatamantul sunt la pamant. Dar exista si alternativa privata. Si birocratia e mare si e adevarat ca trebuie sa te agiti ceva pana rezolvi o problema, dar pana la urma toata lume-si rezolva problemele. Spunea cineva mai devreme ca bancile din Rom cer tot felul de acte aiurea. Eu lucrez intr-o banca, privata, si zic ca toate actele cerute sunt conform reglemtarilor UE, plus ca sunt multe banci in Rom unde functioneaza principiul "clientul nostru, stapanul nostru...in limita legii". E adevarat ca sunt si altele care functioneaza dupa alte principii, dar pana la urma e o chestie de alegere, cum de fapt chestie de alegere este totul in viata, nu? Danutz, mami de Maria-sa Rares (14.12.2006) www.geocities.com/mami_nov_dec_06/" target="_blank"> fulguleti |
carmen77 spune:
Rodica, si eu zic ca si Vauva, vino aici 2-3 luni ca si concediu si vezi ce impresii ai, nu e neaparat ca experienta lui Michelle (pe care btw. am cunoscut-o personal la mare) sa fie si experienta ta.
rodicaosoian spune:
Carmen,tu si sotul tau
a-ti gasit usor servici?
| Citat: |
| citat din mesajul lui carmen77 Rodica, si eu zic ca si Vauva, vino aici 2-3 luni ca si concediu si vezi ce impresii ai, nu e neaparat ca experienta lui Michelle (pe care btw. am cunoscut-o personal la mare) sa fie si experienta ta.  Strumfii mei Carmen  si  Matei Gabriel + Marc David  |
carmen77 spune:
Da, dar avem meserii destul de "marketabile" - eu in logistica si transporturi, el in IT.
Foxy-le spune:
Subscriu la ce a spus <Michelle!! F de acord. Mie mi-e groaza sa merg si-n vizita in Ro. si va trebui la anul.
Emigrarea, revenirea sunt ff personale. De ce, de cand si unde ai plecat.Ce-ti doresti pt copilul tau. Acum este din ce in ce mai greu acolo. Au distrus tara aia comunistii si securistii!! (2 exemple functioneaza pt mine:sora-mea si cumnatul (2 facultati+mastere+etc)si care nu-s genul aventuros, au la 40 ani dar acum ar pleca incotro vad cu ochii! Si o fam care sta aici, nu le place, el mereu bombane si injura, n-a invatat limba, sta pe somaj dar totusi, NU vrea sa se intoarca in tara!!!(a fost sa duca o masina de curand si a revenit ingrozit!)
Scuze pt ca-s 
26 
usorlili spune:
Rodica, buna.
Noi suntem dintre cei intorsi acasa dupa 3 ani de Canada. Avem deja 2 ani si ceva de la revenirea in tara.
Asa este. Totul este relativ. Depinde de personalitatea fiecaruia. Depinde de ceea ce este important pentru fiecare familie in parte.
La noi nu a fost greu dpdv al copilului care avea doar 1 an cand ne-am intors in Ro. El este fericit aici, acasa, cum sigur nu ar fi fost in Canada. Pentru noi familia extinsa este foarte importanta iar casa plina in permanenta, bunicii, verisorii, ocupa un loc fosrte important in viata lui. Deocamdata. Deci, pentru copil a fi aici este intr-adevar raiul pe pamant. Bunicii sunt foarte implicati in viata lui. Ceea ce face bine si bunicilor si copilului. Asta-i clar.
Despre noi, cei mari, pot spune asa: decizia de a ne intoarce in Romania a fost luata de comun acord, si fara a sta mult pe ganduri. Dupa ce decizia a fost luata, au inceput framantarile. Framantari care au fost muuult, muuult mai mari decat cele de dinainte de a pleca in Ca. Dar, odata ajunsi aici, deja Ca este undeva in spate. Nu avem mustrari, nu comparam, nu bombanim. Ne-am readaptat fara probleme in Ro. Societatea nu stiu ce sa-ti spun. Parca nu este asa "naspa" cum se tot zice. Sau om fi noi dintre cei care vad parte plina a paharului (ma rog, sotul un pic mai putin). Sau poate suntem dintre cei care incepem o discutie intodeauna cu zambetul pe buze si cu speranta ca totul are o rezolvare (ma rog, sotul un pic mai putin) 
.
Nu, nu avem resentimente pentru intoarcere, acum la 2 ani de revenirea in tara. Sau daca sunt, sunt mici-mici si trec repede. Dar cred ca mi-ar fi greu sa-i spun cuiva din Canada: hai acasa ca nu-i greu, nu-i rau. Este atat de personala reintoarcerea incat nu as putea sa zic HAI.
Dar uite, noi suntem dintre cei care nu regreta reintoarcerea, nu deocamdata. Ca si Carmen, daca ar fi sa fie ceva neintregula aici ne-am intoarce in Ca. Desi cu cat trece timpul mai mult imi dau seama ca nu o sa se mai intample.
Despre job aici... Este greu dpdv economic, este adevarat. Dar daca esti "omul potrivit la locul potrivit" se poate. Eu m-am reintors la vechiul loc de munca (de unde am plecat in relatii foarte bune si unde mi s-a oferit postul inapoi la intoarcere). Iar sotul are o afacere care mergea binisor pana in criza dar greu de cand cu criza. Dar ne descurcam. Si ce este cel mai important iubeste ceea ce face.
Am intalnit oameni care s-au intors in tara dupa ceva ani de Ca. Si nu au rezistat aici. Si au plecat iar in Ca. Adica...na... poti veni, pleca, desi copiilor cred este greu sa le faci asa ceva.
Si totusi exista iubire!
rodicaosoian spune:
usorlili,multumesc ca ai scris !ai dreptate in privinta framantariilor,asa ma framant ca nu pot lua o decizie ca nici noaptea nu pot sa dorm.Nici eu nu inteleg dece nu ne-am framantat asa cand am venit pt prima data aici.
Deocamndata ne mai gandim si ma bucur ca au venit fetele aici si a spus fiecare parerea multumesc Foxy-li)
eu clar stiu ca sant nefericita aici,dar nu stiu cum voi si in tara,mai ales ca am plecat la nici 20 de ani.
va pup!!
Elena spune:
Buna, si eu m-am intors dupa 10 ani de stat in strainatate. Sunt deja de 4 ani in tara, m-am re-acomodat foarte bine, fetitei mele ii place foarte mult, ne-am gasit amandoi joburi repede (eu mi-am schimbat domeniul de activitate).
Nu m-as mai intoarce de unde am plecat decat ca turist.
_
spune-mi ceva bun
perlute
michelle-usa spune:
mai vreau sa precizez ceva, ce consider ca e important.
Daca cei care sunt intr-o tara straina si dupa cel putin 5 ani nu s-au acomodat, probabil nu se vor acomoda niciodata....si e mai bine sa se intoarca in Romania.
Nu poti traii o viata cu gindul ca poate te intorci...si sa fii mereu intre 2 luntrii...sau cum se spune. Ori te intorci ori renunti la acest gind altfel nici nu te integrezi bine, nici nu pleci...
Strainatatea nu e pentru toata lumea. Pentru unii le e mai bine acasa.
carmen77 salutari din partea mea.
michelle
escu spune:
De acord cu Michelle. Cand suntem plecati ne gandim la ro ca la ceva ideal, ne revin numai amintirile frumoase, le ignoram pe cele care ne-au facut sa plecam. Intorcandu-ne, ne loveste acel dus rece, realitatea romaneasca asa cum este ea, cu mentalitatea "caprei vecinului" cu tot ceea ce este pitoresc din toate punctele de vedere. Numai din pozitia asta, de reintors, putem alege mai bine ce vrem. Si asa este, cand copiii nostri sunt undeva sub 10-14 ani, fericirea lor si a bunicilor, ne mai ajusteaza pretentiile, dar dupa varsta asta, cand cele doua generatii nu se mai inteleg reciproc, ne cam hotaram sa facem ceva pentru viitorul lor (al copiilor), si al nostru - pentru ca, de ce sa nu recunoastem, viata de pensionar arata altfel in tarile mai evoluate economic.