ne intoarcem in Romania sau nu?(4)

nelia spune:

Da, doar ca pentru mine 'open mind' nu inseamna 'spalat pe creier', dimpotriva. Da' am inteles ce vrei sa spui. Nu inseamna ca sint de acord, vad un pic altfel lucrurile in sensul ca nu ar trebui sa speli nimic, poate doar un pic de curatenie si debarasare, dar in procesul emigrarii, ca sa fie reusit, trebuie tocmai sa pleci de la ceea ce esti, ce ai primit, din ce esti cu adevarat format... discutie lunga si trebuie sa du fetele la balet.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

iulianm spune:

'nteles, sa traiti, Grace . N-am vazut ghilimelele, la mine-i prea dimineata. Insa trag si eu dupa Nelia, nu consider ca trebuie sa-ti uiti istoria, nici sa-ti innabusi personalitatea, poti sa cladesti pe ele.

Pe de alta parte, citeodata "strainul" asta de care amintesti tu, nu mi s-a parut prea strain. Dimpotriva.

escu spune:

Eu citesc mesajele voastre si printre randuri si inteleg ca in familia Neliei lucreaza numai sotul ei, si nici acesta nu se simte inca foarte "realizat profesional" cu jobul lui, pentru ca inteleg ca mai studiaza, Nelia studiaza si ea, si-si duce copiii la balet, patinaj si multe alte activitati care in romania nu sunt de loc ieftine, numai ce s-au intors dintr-un concediu in romania unde numai costurile de deplasare sunt destul de mari, mai adaugam aici cadouri si alte chetulieli in timpul concediului.
Mai citesc si despre stresul si oboseala de care vorbeste Denizel, intr-o romanie in care nu iti prea permiti toate lucrurile astea dintr-un singur salariu si ma intreb.....oare limba straina si prietenii chinezi sa atarne atat de greu in balanta?
... (doar ganduri - imi cer scuze Nelia ca mi-am permis sa folosesc exemplul tau, dar era cel mai proaspat pe care il aveam la indemana)

Edit: editat "copiii", greseala gramaticala care ma calca pe nervi....

gmmm spune:

Escu, inteleg ca pentru cineva care se lupta sa puna ceva pe masa si un acoperis deasupra capului, nevoia de « altceva » resimtita de unii dintre noi, emigrantii, pare un capriciu.

Problema e ca o data ce nevoile de baza, materiale, au fost satisfacute, simti nevoia si de altceva.

Si mai e si altceva: stii cum este aerul, iti dai seama de cit iti este de necesar de-abia atunci cind iti lipseste. La fel si pentru cei care traiesc aproape de ai lor, de prietenii facuti la 20 de ani (care nu sint aceiasi cu cei pe care ti-i faci la 40 de ani) etc.

Depinde si de temperament, pentru unii « Ubi bene, ibi patria ».

Si din cite am putut eu sa citesc, am avut intotdeauna impresia ca Nelia este perfect constienta de sansa pe care i-a ofert-o Canada. Si in ceea ce ma priveste, pot afirma ca din punct de vedere material, probabil n-as fi putut sa realizez in Romania tot ce fac aici.
Nu-i vorba aici de a « scuipa in supa », cum zic francezii. Insa, cum am mai spus-o, nu numai cu piine traieste omul.

alina023 spune:

gmmm, este foarte corect ce spui tu...dar nu uita de piramida aceea a nevoilor. Daca nu ai "paine" nu prea ai cum sa ajungi sa vrei si sa speri la ce-i la un nivel superior acesteia. Decat poate daca esti singur, boem si nici nu vrei sa schimbi asta.

Alina, mami de Ana Antonia (06 Dec 2007) si Luca nazdravanul (14 Feb 2003)

Ana, minunea mea iubita Luca, iubitul mamei drag!
Povestea nasterii Anei
**************************

Siluan, randunel de pe DC, are nevoie de ajutorul nostru pentru a trai! Nu-l refuzati!!

iulianm spune:

Gmmm, tu vorbesti pt o anumita parte a emigrantilor, din care faci parte. Eu, si se vede ca si altii ca mine, apartinem unei alte categorii, eu nu ma recunosc in ceea ce scrii tu. Poate fi unul din atribututele continentului nord american, nu elimin posibilitatea asta.

Nu stiu de ce insisti si subliniezi ideea ca oameni ca in Romania nu sunt si prin alte parti. Ori traditii. Romania nu are monopol pus pe omenie, nici pe prietenie, nici pe traditii, nici pe ajutor in caz de nevoie, nici pe socializare. Toate acestea se gasesc in foarte multe in tari, in orice caz in toate tarile apartinind lumii/organizarii vestice.

Tu spui ca prietenii facuti la 20 nu sunt asemeni celor facuti la 40. Eu te contrazic, am prieteni facuti si la 5 ani, si la 10, si la 15, si la 20, 30+ de ani. I-am pastrat in viata mea, tinem legatura cum se poate, prin telefon, prin email, prin FB, ne intilnim in vacante (pe continentul asta ori pe altele), ori saptaminal, ori la Sarbatori si zile libere. Am prieteni facuti aici macar tot atit de buni cit cei facuti in Romania. Indiferent de virsta. Am prieteni facuti aici care m-au surprins prin ajutorul si sustinerea lor in momentele mele de cumpana.

Cind vine vorba de "altceva", nu e musai sa cauti in Romania. Tarile de adoptie, pe care noi ni le-am ales, pot fi foarte generoase cind vine vorba de a oferi acel "altceva", care ne preocupa dupa ce am rezolvat problemele materiale. Si tocmai pt ca aici nevoile materiale de baza sunt foarte usor de satisfacut (in majoritatea cazurilor satisfacerea lor nu ridica vreo problema sau efort), iti ramin mai multe resurse si timp pt "altceva".

Pentru multi dintre noi, Romania de care ne-ar fi dor nu mai exista decit in amintirile noastre.

zizi7209 spune:

iulianm, sigur nu te platesc americanii sa le faci asa o reclama?

Am inteles cu totii, chiar si cei care nu aveam nevoie de o lamurire:
1. e mai bine in occident decit in Romania din toate punctele de vedere, financiar, social, sanatate, invatamint, infrastructura...etc...etc
2. emigrarea nu e la fel pentru toti, unii trec mai usor procesul altii mai greu. ar fi de folos aici un "emigramometru" sa stabilim o scara valorica si sa masuram in unitati dificultatea procesului de emigrare....Putem face grafice pe ani, luni....analiza trenduri...asta daca nu s-au gindit altii sa o faca inaintea noastra.
3. unii se adapteaza altii nu. punct.

Cert este, ca asa cum zicea John Lennon, acu ceva vreme, cam multa: "Life is something that happens to you while you're busy making other plans."

Concluziile le trageti voi.

gmmm spune:

Iulianam, n-am spus niciodata ca Romania sau romanii ar avea monopolul traditiilor, al prieteniei sau al omeniei.
Eu spun doar ca in cazul meu Romania are un loc special in inima mea, exact in acelasi fel in care si familia mea are un loc special. Romania este doar unul din cercurile concentrice in care ma inscriu sufleteste si de care imi pasa.
Si de care iti pasa si tie; parca Guestus tot siciia lumea pe aici ca daca totul e asa de minunat pe unde sint unii si altii, de ce stau atita pe un forum romanesc?

Aici lucrez cu persoane in virsta si am remarcat un lucru. In clipele astea grele, cind devin neputinciosi, oricit de bine ar fi acompaniati de personalul spitalului, nimic nu se poate compara cu prezenta familiei. Citesc pe la alte subiecte despre batrinii din Statele Unite, fericiti sa mearga in atit de frumoasele case de batrini. Aici nu; pentru imensa majoritate, plecatul in casa de batrini este o rupere dureroasa, care in plus are si un cost financiar important (pretul fiind in general mult peste pensiile lor).
Pentru 99% dintre ei, batrinetea ideala este in sinul familiei.

Si cred ca ai fost luata de elan cind spui ca « aici nevoile materiale de baza sunt foarte usor de satisfacut (in majoritatea cazurilor satisfacerea lor nu ridica vreo problema sau efort) ». E cert mai usor ca in Romania, insa un efort tot trebuie sa depui (poate doar sa traiesti din ajutor social). Sa nu-si faca cei ce nu cunosc situatia cine stie ce iluzii...

capcaunul spune:

Dilema emigrantului roman:
Children se scrie cu doi de i sau cu trei?

nelia spune:

Escu, nu mi-am propus niciodata sa fiu un model de realizare profesionala, insa, de nevoie, da, imi schimb meseria aici. Am avut doua in Romania, prima a fost de nevoie, a doua mi-a placut mult, dar nu mai merge, asa ca acum ma pregatesc pentru ceea ce am vrut sa fac toata viata sau pe aproape: sa lucrez cu oameni, si daca reusesc sa lucrez cu si pentru copii, sa fac ceva concret pentru ei, iar din banii cistigati sa traiesc modest, dar decent... as fi mai mult decit fericita. De aceea sint la scoala si sotul lucreaza acum din nou, dar si el este la scoala, nici unul dintre noi nu am avut noroc de meserii cautate aici si la ora actuala, asa ca iata-ne studenti la 42 de ani si cu trei copii! Material nu am mai nimic, stam cu chirie, copiii fac tot ce le place insa, iar noi nu ne plingem pentru ca nu ne dorim mare lucru... Iar Romania este esentiala pentru noi, dar mai ales pentru ei, viitorii adulti in formare, de aceea am fost si nu e prima data... pentru a nu-si pierde partea aceea din identitate care e comuna cu parintii si bunicii lor.

Ceea ce-i datorez Canadei este ca mi-a dat visele inapoi!!! Si nu sint vorbe mari... De exemplu, unul dintre ele este ca m-am intors la studii, mi-am dorit mult si din totdeauna sa studiez, sa fac ce-mi place, dar n-a fost sa fie.... acum este. Sotul se perfectioneaza, el a facut studiile dorite in Romania, desi nu s-a realizat profesional pentru ca nu a avut, sa le zicem, sanse, ca sa nu divagam. Toata intirzierea in realizarea materiala si profesionala vine de la faptul ca, tot Canada, si de ce nu, chiar Quebecul, ne-a ajutat sa ne indeplinim cea mai mare si mai fierbinte dintre dorinte: sa avem trei copii! Si nu numai atit, dar cu greutatile de rigoare si nu sint putine, sa-i crestem singuri, sa stau cu ei acasa atit cit am considerat eu ca au nevoie, sa-i alaptez cit am si au dorit, sa inceapa socializarea de mici, dar nu fortat, ci in ritmul lor, sa faca sport, sa manince sanatos si facut de mina mea si lista-i lunga legata de ei. Si nu exista indemnizatie ca cea pentru care se lupta fetele din Romania, am stat pe banii sotului, pe ceea ce am mai scos eu (la alb!) din meseria veche, apoi am intrat pe imprumut si bursa la stat, iar acum am o bursa de merit si un imprumut... pe care va trebui sa-l dau inapoi ani buni de acum incolo. Ar fi fost minunat sa si pot lucra macar la timp partial, mi-ar fi prins bine acum la CV-ul meu oprit acum 10 ani, dar nu avem pe cine ne sprijini, asa ca, mergem inainte. Numai si pentru atit si parca nu-mi vine sa spun nimic rau despre Canada, chiar daca, asa cum e peste tot, se gasesc si aici lucruri negative, nu e rozul chiar atit de roz.

Pentru noi, personal, daca punem in balanta ce am primit si ce vom primi mai departe, ca nu am cules inca roadele de la tara de adoptie si ceea ce simtim pentru ca, fara voia noastra, atirnam cumva intre doua lumi (astia sintem, nu ne ascundem dupa degete, nu am nostalgii false dupa Romania, dar ma doare faptul ca nu am putut si nici acum nu as putea daca m-as intoarce sa ne ducem visele pina la capat in tara in care ne-am nascut si unde avem parintii si atitia prieteni atit de dragi, incit ni se umezesc ochii numai cind pronuntam cuvintul prieten). Socializam, eu sint o persoana foarte-foarte deschisa, sociabila si extrem de dornica de a cunoaste oameni noi, culturi noi, sotul nu e el chiar asa, dar prieteni avem. Si totusi, sint momente in care ne simtim tare singuri si ne felicitam ca ne-am luat unul pe altul si nu ne-am luat fiecare cu cineva cu care nu am fi avut relatia minunata pe care o avem... nu stiu, sincer, nu stiu cum se adapteaza si cum rezista persoanele care nu au un partener de viata cu care impart la propriu tot, si bine si rau. Cred ca se simt nu singuri, ci al dracului de singuri... cred!

Acum depinde si de fiecare, eu ma dau cu ala de pamint cind am o problema, ma pling, mi se pare nedrept, dar fondul meu este unul extrem de pozitiv. Sincer, atit timp cit sintem sanatosi si impreuna, oricite probleme si dificultati ar fi, si la noi sint chiar in aceasta perioada, nimic nu poate sa fie atit de greu incit sa ti se para totul negru. In Romania, in ultimii trei ani sa zicem de stat acolo, simteam cum mi se duce din pozitivismul asta si cum ma cuprinde treptat, incet, dar sigur un soi de pesimist care nu era al meu si care nu-mi placea pentru ca imi schimba atitudinea in fata vietii! Si atunci am zis pina aici, e dreptul meu si al copiilor mei (nu aveam decit unul atunci) sa incercam si altceva...

In concluzie, eu spun ca emigrarea, sau repatrierea in cazul subiectului de fata, este un proces extrem de personal. De aceea, nu vad posibil cum ai putea sa tragi linie si sa spui asta este concluzia finala. Dar ceea ce stiu eu este ca, indiferent in ce situatie te afli, daca esti sanatos, poti face intotdeauna mai mult decit faci si daca nu mai mult, atunci sigur mai bine decit este in prezent. Totul este sa vrei cu adevarat sa schimbi ceva, sa incepi procesul de schimbare si apoi te ajustezi pe parcurs. Cu faptul ca daca ai ajuns aici, nu te mai poti intoarce, nu stiu ce sa spun... poate ca asa este, dar eu una acum, nu prea vad ce m-ar putea tine aici daca nu as avea motive si as fi nefericita. Nici macar datoria la stat pentru scoala, de bine de rau, daca lichidam tot ce avem in momentul de fata, am putea-o acoperi in intregime si eventual ne-am imprumuta pentru banii de avion. Inainte era mai greu, acum s-a deschis lumea, practic, cu un apartament inchiriat si cu ceva de lucru, poti trai oriunde in lumea asta, cu riscurile dar si cu satisfactiile de rigoare. Stiu ca vor fi multe persoane care ma vor contrazice, dar eu chiar asa simt. Nu vad ce ar putea sa te tina intr-un loc in care esti total nefericit, in care nu te trezesti cu zimbetul pe buze... asta a fost unul din elementele decisive in orice hotarire mare pe care am avut-o de luat: felul in care ma trezesc dimineata! Poate vi se pare putin lucru, dar daca te trezesti deja obosit, ingrijorat peste masura, trist chiar, fara sa astepti cu bucurie ceea ce-ti poate aduce ziua care tocmai incepe, atunci eu cred ca este nevoie de o schimbare, oricare ar fi aceea!

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU