In cerc vicios : (2)

Jasmin012 spune:

Ce as mai adauga eu, daca tot a atins Anca subiectul, ca linie generala, fara sa ma refer la nici o persoana in particular, este urmatorul lucru: mai ales in cazul fetelor obisnuite sa se supuna orbeste parintilor, prin pedepse si asprime, mai tarziu, cu partenerul lor vor avea o relatie asemanatoare cu cea a parintilor, adica tot de supunere. Aceste fete, daca vor avea nenorocul sa intalneasca un partener mai neintelegator, vor deveni victime si "sclave" ale acestuia, exact ca ale parintilor. Si e tare trist cand te gandesti ca parintii le invata asa si le predispun unui astfel de destin.

Androix, n-ai mai intrat sa ne spui daca ti-a mai placut vreo idee de pe-aici.



Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

Androix spune:

Buna seara Imi pare rau ca nu reusesc sa intru sa scriu mai des cu greu reusesc sa citesc.

Jasmin, Filip o sa mearga la aikido de saptamana viitoare. Ne gandeam si noi la asta de cateva luni bune deja, am vorbit cu un antrenor care face cursuri la lia manoliu si ne-a sfatuit sa venim cu el acum in septembrie pentru ca pe parcursul verii grupele de avansati si incepatori au fost la comun si ar fi fost mai greu si pentru copil. Deci era in plan

Cu cataratul prin copaci cred ca i-ar placea, am gasit chiar un parc aventura pe langa bucuresti si vrem sa mergem. DIn pacate are niste preturi mai mult decat piperate. Altfel prin parc se catara prin jucarii, se da pe bara si e foarte mandru de asta caci i-a luat ceva sa-si faca curaj. De exemplu Georgia ar vrea sa se dea dar are mainile prea scurte si nu ajunge sa se prinda de bara, pe cand Filip abia anul asta si-a facut curaj sa se dea. Pe tobogane la fel: ea s-a dat in tobogane mari fara nici o teama pe cand la el intotdeauna a avut nevoie de timp, de tatonari, su suia se dadea jos tot pe scara. Uite gandindu-ma la jocuri d-astea de baieti mi-am dat seama ca noi nu i-am cumparat niciodata un pistol. Jucariile pe care le-am preferat noi pentru el au fost de puzzle, de constructie, genul care sa-l stimuleze sa gandeasca sa faca ceva, si masinute, roboti, dar nu doar poate o fi vreo exagerare si pe-aici.

LadyJ, cred ca gresesc de multe ori cu el prin lucrurile pe care i le spun. Bun ok, stiu ca nu e in regula sa-i spun ca e rau pentru ca vorbeste urit, dar mi s-a parut in regula sa-i atrag atentia ca daca vorbeste urit copiii de la gradinita il vor ocoli pana la urma si va ajunga sa se joace doar cu cei care vorbesc ca el. Nu i-am mai spus ca de fapt toti vorbesc ca el. Dar ai dreptate, e inutil, devreme ce se va convinge singur ca n-o sa ramana singur ca zice kk. O sa ignor o vreme sa vad daca le trece faza asta. Probabil i-au amuzat teribil si stradaniile mele de a-i convinge sa nu mai spuna prostii.
Iti multumesc de sfaturi, le-am citit si le-am aplicat azi mai cu sarg. De vreo 4 zile isi face singur dusul de seara si sunt in extaz. L-am laudat, i-am zis ca sunt mandra de el, ca a crescut si invata sa se descurce singur. Iar spatele meu probabil ca nu se va mai indrepta niciodata dar oricum se cunoaste ca nu mai spal in fiecare zi cate doi copii.
Cu mana in pantaloni l-am prins jucandu-se, adica chiar se juca, nu se masturba, am scapat de asta cel putin acum. Chiar m-am gandit de cand am citit mesajul tau si nici nu mai tin minte cum am reactionat. In nici un caz nu am exagerat, nu i-am spus cine stie ce grozavie, cel mai probabil i-am zis ca daca se mai trage mult de putzi o sa-l usture. Si mai nou incerc sa-i cam separ la baie. Pana acum le mai faceam baie impreuna, s-au vazut dezbracati, dar am inceput sa le spun ca au cam crescut si de-acum fiecare are nevoie de intimitate cand se spala sau se imbraca. Nu stiu ce sa le explic mai mult, pentru ca am crezut ca inca nu e cazul.

Cam asta ar fi, vad ca si azi ne-am descurcat bine cu vorba buna. Incepe sa se crizeze si zice "dar eu VREAU ACUM" si da sa planga dar o iau din pripa si rezolv situatia. Si Georgia ii imita comportamentul si in general rezolv si cu ea la fel. Sper sa fie bine in continuare mai ales ca saptamana viitoare inepem gradinita si Filip m-a anuntat deja ca nu vrea sa mearga. A avut mereu o adaptare grea: in grupa mica ca era grupa mica, a plans cred vreo luna, in grupa mijlocie pentru ca l-am mutat la alta gradinita, alti copii - si aia nedusi pana atunci la gradinita deci printre ei erau mai multi plangaciosi nu numai fi-miu - alte educatoare, sper sa nu planga si anul asta ca nu stiu cum m-as mai descurca.

www.obiectiverealiste.blogspot.com" target="_blank">Blogul grasei
www.bijuteriiandroix.page.tl" target="_blank">Androix Bijoux

Niste copii si toti copiii!

ladyJ spune:

Androix, ma bucur pentru voi.

Pregateste-l pentru gradinita. Spune-i ca se va descurca foarte bine in noua grupa si ca te bucuri ca a crescut asa frumos si e pregatit pentru grupa mare.Ii poti spune ca noii lui colegi sigur se simt si ei putin nehotarati, dar cand vor ajunge acolo si se vor imprieteni se vor bucura si se vor distra de minune impreuna.

Dragul de el,are nevoie de incurajari care sa-i creasca increderea in sine. Cand vine de la gradi gaseste-ti timp ca el sa-ti povesteasca cum a fost, intreba-l pe un ton vesel, strange-l in brate, arata-i afectiune. Functioneaza, copiii au nevoie sa li se confirme ca sunt cu adevarat iubiti si acceptati, iar un gest si o vorba buna fac minuni.
Sper sa fiti ok:)


PS- daca il mai prinzi jucandu-se cu mana in pantaloni, ignora-l(daca o face in intimitatea camerei sale, singur.) Ii va trece de la sine.
Daca o face cu..spectatori(surioara sau oricare din voi) spune-i (doar lui, fara alte persoane in jur) ca astfel de lucruri nu se fac in public, toata lumea le face dar in intimitate. Atat, pe un ton calm si bland.Nu vorbi de iritatie, durere, bube,rusine, probleme.
Este o faza care trece de la sine, nu trebuie sa-l sperii tu cu nimic.

Zic si eu asa preventiv, ca stiu ca nu l-ai speria:-)
Acelsi sfat si pentru cea mica, va ajunge si ea la faza asta.

Adriana mica spune:

Androix, ma bucur ca sunteti mai bine.

Si Dudu se simte extrem de mandru cand este laudat ca s-a descurcat singur intr-o anumita imprejurare. Pe de alta parte, pare ca si-ar dori mai multa independenta, putere de persuasiune etc atunci cand relationeaza cu cei din jur, in raport de noul statut de "baiat mare". Noi suntem inca in faza de tatonari: incercam sa ii lasam libertate absoluta sa gestioneze situatiile diverse cu care se confrunta in parc, il incurajam sa mearga singur sa isi cumpere covrigul de la brutarie (noi il asteptam la intrare), il provocam sa gaseasca argumente pt negociere si il lasam din ce in ce mai des sa simta pe pielea lui consecintele alegerilor pe care le face. Problema este ca atitudinea noastra a dus in prima faza la o reactie exagerata a copilului, care invoca din ce in ce mai mult ideea ca face doar ce vrea el; si asta este partea pe care noi nu prea stim cum sa o abordam, respectiv gasirea unui echilibru intre independenta si respectarea unor reguli si a persoanelor cu care interactioneaza.

Adriana, mami de Tudor alias 'Dudu'(26sept2006)

Uite ce mare am crescut...
www.totsites.com/tot/duduburlacu" target="_blank">Povestea merge mai departe...

Luna1 spune:

Multumesc frumos si eu pt sfat. Si noi suntem la faza asta cu cea mica si am momente cand imi vine sa ma las de teorii si sa-i zic vreo doua. Insa ma abtin pe cat pot, o ignor, din cand in cand ii mai iau mana de acolo si ii zic ca de aceea o doare ca pune mana murdara (ea chiar sufera de eczema pe fund si se intinde pana la labii uneori si daca nu hidratam locul cum trebuie cu creme o ustura/mananca). Uneori nu stiu ce sa fac, efectiv ma enerveaza sa o vad cum sta cu cracii in sus si mana in chiloti. Am sa incerc ce ai scris tu.

gabitza2005 spune:

La noi cu baietel a dat rezultate ce ti-a spus ladYJ nu mi-a dat prin cap mie am mai citit prin diferite carti despre etapa asta de autocunoastere prin care trec toti copii dar in cazul tau Luna ar trebui sa elimini orice discomfort pe care il simte fetita pentru ca in acest caz copilul se autocontroleaza foarte greu. Si noua ne este greu sa nu ne scarpinam unde avem muscaturi de tantari daramite unui copil.

gmmm spune:

Marius, à propos de discutia de acum multe pagini despre parinti.
Va amintiti de porunca a cincea "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta"? Daca a fost nevoie de o porunca, inseamna ca respectul acesta nu vine de la sine. Si, atentie, e inainte de « sa nu ucizi », dovada de cit de important este.

Pe mine m-a lasat ginditoire cind am aflat varianta completa: « Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, pentru ca sa ti se lungeasca zilele în tara, pe care ti-o da Domnul, Dumnezeul tau. ». Intelegeti ce vreau sa spun? « Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta » ca sa-ti fie bine tie. Tie, nu lor.

Eu simt multe fata de parintii mei, printre care si repect. Nu-mi vine deloc sa le spun ca eu nu le sint datoare cu nimic pentru tot ce au facut pentru mine, caci la urma urmei nimeni nu i-a obligat sa ma faca. Si nu e vreo forma deghizata a vrenui sindrom de Stockholm, ci pur si simplu traduce sentimentul meu ca cei care au picioarele bien infipte in pamint sint mai fericiti.

ioanadara spune:

Androix, eu am citit pe sarite acum dar daca a-ti ajuns la 5 ani cu crize zilnice si tu rezisti inca, eu cred ca esti o mama foarte rabdatoare .Indiferent de ce se scrie aici putine mame au performanta asta.
De fapt, de multe ori aici pe forum am vazut ca teoria este ceea ce ne-am dori de fapt sa facem daca am ajunge intr-o anumita situatie nu neaparat ceva rezultat din propria experienta.

Eu de exemplu recunosc, nu am avut cu niciunul dintre copii asemenea probleme. Eu sunt o mama foarte lejera, in sensul ca de mici ii las sa faca foarte multe lucruri singuri.Prost, bine , ei le fac ei le trag.In consecinta, nervi nu prea au pentru ca s-ar enerva pe ei insisi.Insa, tot de mici ei stiu ca noi parintii ii iubim enorm dar suntem si datori sa avem grija lor. Eu am acum primul copil de 14 ani si nu-mi pare rau ca a crescut libera dar respectand anumite valori clare.

a_alinta spune:

filofteia, i-am cerut iertare , explicandu-i si de ce am ajuns sa fac gestul asta. eu cred ca a inteles iar discutiile noastre sunt la un nivel destul de "inalt", ca sa zic asa. sunt in primul rand prietena lui si apoi mama.
tatal meu nu si-a cerut iertare si a fost singura palma pe care a ridicat-o asupra mea, dar l-am iertat eu mai tarziu intelegand de ce a facut gestul asta.
de multe ori parintii gresesc din prea multa dragoste. eu am curajul si am recunoscut asta , dar ce se discuta pe forumul asta cateodata e prea mult.
eu invat din exemplul negativ pe care il vad la altii, alte persoane invata din exemplele pozitive vazute la altii, dar indiferent cum o iei, cei care invata o fac pentru ca vor asta. nu pentru ca spune sabina , denizel sau eu stiu cine altcineva cu " renume", cum am citit pe alt topic, de pe acest forum. chiar asa ce inseamna persoane cu renume pe acest forum?

klavier spune:

Nu am apucat sa citesc toate raspunsurile - e cam tarziu... - si nu stiu daca ma repet, dar:

- am incercat din rasputeri (in limita timpului si nervilor) sa imi dau seama care era problema copilului in momentul in care o "comitea" - repetitiv sau nu. Am constatat ca, de cele mai multe ori, problema se putea sintetiza daca observam cu atentie amanuntele.

Cauze majore ale "greselilor" mai mici, mai mari, repetate sau nu:
1. copilul e obosit: nu a dormit (suficient), s-a sculat prea devreme, nu a dormit la pranz, a trecut ora culcarii de seara. Pai nu ma mai inteleg cu ei nici in romana, nici in germana, nici in soapta si nici urland. Singura solutie e sa ii despart, sa ii iau de mana si sa ii insotesc cat mai concis prin ritualul culcarii (in reusim cateodata in timp record si dupa aia e o linisteeeee...)

2. parintii s-au certat / stresat. Copilul reactioneaza urgent si incredibil de exact: face ce poate ca sa te superi si pe el, probabil retraieste starea oribila de tensiune (se iubesc? nu se iubesc? ma iubeste? nu ma iubeste? pleaca? nu pleaca?). Solutia: ne impacam, sau explicam copilului ca se mai intampla si asa ceva, dar rezolvam problema si ne luam in brate, totul e bine, oamenii se mai aprind dar isi cer scuze si le trece. Antisolutia: continuarea certurilor - continua si copilul cu ale lui.

3. lipsa de consecventa, lipsa de consens intre persoanele care au grija de copil. Unul zice ceva, altul zice altceva, copilul e derutat si nu mai are siguranta. Deci: incearca, probeaza barierele, exploreaza cat de departe poate sa mearga si - surpriza - are un drum numai bun printre parerile impartite, tot inainte. Solutia: da, putin mai multa consecventa, ne comentam deciziile altcandva si nu in fata copilului. Stabilim un plan de actiune si (incercam sa) il respectam.

4. o grija exagerata din partea parintelui ca s-ar putea intampla lucruri infioratoare precum (copilul moare de foame, trebuie hranit; copilul x, copilul y e mai z etc etc). Antisolutia: hai sa ii facem ceva copilului ca sa manance / x, z. Copilul simte ca ai un punct slab in acel domeniu si incearca sa santajeze; daca nu se ajunge pana acolo simte, in orice caz, lipsa de siguranta a parintelui. Si reactioneaza. Solutia: cool down, n-o sa moara de foame, e sanatos tun, creste, e destept, e al nostru. O sa fie bine daca ne mai relaxam un pic.

5. lipsa de ocupatie. Copilul se plictiseste sau n-are treaba. Solutia: ii dam treaba, cat poate el sa faca (sa stearga praful, sa deseneze, sa spele o chestie, sa duca / aduca o chestie etc etc etc). Si il laudam ca ce harnic e. Cheful de viata ii revine urgent si uita ca vroia sa mai faca prostii.

6. copilul chiar si-a format un obicei prost si nu mai poate scapa de automatism - aici e mai greu, avem rabdare, incercam sa inlocuim parti negative din acel puzzle comportamental cu altele un pic mai roz si pana la urma tot scapam.

Dar ia spuneti-mi si mie: ce ii faceti unei mame care, in loc sa doarma, sta pe forum la 2 noaptea ca sa isi poata neglija mai bine copiii maine dimineata, in lipsa de melatonina si rabdare? hmmmm... time out!