Sezatoarea canadiana (190)

Raspunsuri - Pagina 14

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns iselin spune:

Cristina,
Am citit ieri noapte topicul despre cumnata ta. Imi pare foarte rau, sper sa existe o sansa de bine, chiar daca procesul e lung, si asta in primul rand pentru fetitele ei mici care au nevoie de MAMA.
Iti trimit si eu ceva, vreau doar sa confirmi cand primesti. Si mai departe apoi te ocupi tu, te rog.

Nu putem decat sa ne rugam pentru ea sa-si reintalneasca fetitele

Pentru mine subiectul are importanta si pentru faptul ca de cativa ani si eu acuz acelasi gen de dureri spate stanga, mana stanga, etc.
Ceea ce am facut eu pana acum e departe de durerea resimtita de Maria in momentul acesta, dar fara sa aprofundez f mult: drumul si simtomele sunt aceleasi.
Am facut acupunctura, chiro si masaj specializat, am 36 de ani, de doi ani fac aici toate testele neuro posibile.
Sunt ca o broscuta la test, si va asigur ca aceste teste nu sunt deloc confortabile, tocmai pentru ca ei incearca sa vada daca nervii sunt inca viabili atunci de unde vine durerea si deci in afara substantei de contrast RMN se fac teste de stimulare/ verificare a terminatiilor nervoase.
Dar si neplacerile testelor ar trece in momentul in care as avea un diagnostic fixat. Eu inca nu-l am pe acel diagnostic, mi s-a propus sa mai repetanm din teste peste cateva luni, poate se acutizeaza problemele si ies testele mai clare
In definitiv ciuperca aceea monstru, Cryptococcus neoformans, m-a facut sa nu prea dorm, am citit despre ea si m-am ingrozit si am citit si postari mai vechi de ale Mariei. Bine ca nu citeste sotul meu Forumul, ar panica putin.
Nu sunt genul care ma plang, dar acum am zis tot din casa si face bine!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ankalaura spune:

CRIS - atat de dureros ce traieste Maria Sa va ajute Doamne Doamne sa treceti peste greu si copiii sa se bucure de mamica lor pana la 100 de ani!

DELIA - pentru tine am o vorba Nu stiu cum era relatia ta cu mama inainte. Eu am avut doua probe de genul asta: soacra-mea si maica-mea. am renuntat la ambele si am ramas cu gradinita si cu gestionarea problemelor si basta. Fara gura de aer si gata.
Soacra-mea, de la tara, se simtea ca intr-o cusca. Doua luni a stat la noi, 7-9 luni ale fetei. Mereu credea ca deranjeaza. Nu manca nimic! Noi eram 12 ore la birou, ea cu fata acasa. Nu se gandea decat la prasitul ei (era primavara). Credea ca daca e la mine acasa trebuie sa faca la fel ca mine - de ex sa curete morcovii cu instrumentul ala de epluchat, si nu cu cutitul cum facea ea - si evident ca facea prost. Incurca mesele fetei desi ii aliniam ce trebuia sa ii dea. O intelegeam dar totusi eram asa de stresata cu jobul si tot restul, copilul mic si fuga de colo colo, incat tensiunea razbatea prin toti porii, asa ca a sfarsit prost pentru noi toti.
Mama e altfel, nimic nu inlocuieste pentru ea faptul ca poate sta cu copiii mei, chiar si pentru 5 minute. Pentru 5 minute cu copiii mei trece muntii pe jos. Intelegi ce vreau sa spun. Totusi, acelasi sentiment de instrainare. Ne-a ajutat enorm, mereu. Ea se ocupa de gatit, de copil. Si totusi, nu era acasa la ea. Poate era putin mai complicat ca noi ii puseseram la dispozitie un dormitor, insa aveam o singura baie in apartament, si un singur televizor. Si nu a durat mult pana cand asta sa genereze stres. De regula era ok cateva zile, mai mult nu.
Cand fata a mai crescut si a mers la gradinita (adica la 1 an), mama s-a dus la ea acasa si gata. Mai venea in weekenduri uneori, mai mergeam noi, mai venea cand era fata bolnava (dar asta s-a intamplat rar).
Reversul a fost ca fata a 'servit' minimum 10 ore de gradinita pe zi, iar noi am mers pe sarma ani de zile. Cred ca nu era chiar asa daca as fi avut si eu un job de bun simt de 8-9 ore pe zi. Hm, la 10-12 deja esti debordat (motiv pentru care nu mi-e dor sa repet experienta).
Ce vreau sa spun e ca nu poti face pe cineva fericit cu forta. Daca fericirea soacra-mii era in straturile ei cu legume, si prioritatea ei era sa praseasca nu stiu ce buruieni, degeaba prioritatea mea era copilul (si nu de alta, dar la 7 luni nu aveam ce sa fac cu copilul, nu mi-o primea nimeni nicaieri - teoria spunea altfel, dar practica asa era).
Daca relaxarea maica-mii era sa se uite seara la nu stiu ce emisiune a lu' Eugenia Voda iar noi, cu toata cultura Eugeniei Voda preferam sa vedem o comedie de doi bani, hm, era greu de conciliat. Uneori faceam ca noi, alteori ca ea, dar nici ea si nici noi nu eram fericiti.
Mai vreau sa spun ca aici, din fericire, exista sistemul asta, totusi gradinitele au deschis pana la 6, si copilul e hranit acolo, se odihneste, etc.
Pentru mama ta e cu atat mai greu sa se ragaseasca intr-o tara cu alta limba, alt peisaj si alta 'geografie'. Soacra-mea era disperata cand trebuia sa traverseze, ca la ei acolo n-au semafoare iar acolo unde au, nu era nebunia din Bucuresti. La noi ii era pur si simplu frica sa se duca in parc!
Deci las-o sa isi schimbe biletul, nu mai fi suparata, are dreptul sa aleaga.
Timpul le rezolva pe toate, si cel mai bine e sa va bazati pe voi doi si pe nimeni altcineva, desi asta cere adesea sacrificii (tocmai de-asta deschisesem si eu dezbaterea de acum cateva pagini... pentru ca e greu, si nu vreau sa il sacrific pe sotul meu, el terbuie sa stea acolo unde e acum, iar eu trebuie sa stau unde sunt acum, si daca asta inseamna sarcificiu pe alt plan, so be it si mai vedem noi ulterior - si n-as fi avut problema asta daca aveam doar un copil, dar cu doi lucrurile se complica, iar diferenta mare de varsta dintre ele o complica si mai mult....)
Si asa m-am lungit eu cat o placinta in loc sa ma duc sa citesc, ca maine ma iau aia la intrebari si eu n-am facut nimic.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns iselin spune:

Citat:
citat din mesajul lui Ana Stroe



Nelia, ce ma distrezi (stiu ca nu-i de ris , dar deja vizualizam cum scrii:)); adevarul e ca si eu ma gindeam ca bine ne-ar fi prins si mama aici, noua, sa vina plodul cu autobuzul ziua, sa-l gasesc deja mincat/schimbat si fresh pentru teme cind ajung eu acasa, in loc sa alerg pe la serviciu de garda, sa gatesc la viteza luminii si mai ales sa avem vreme de teme (care-s multe frate, invatatoarea asta nu glumeste, dar copiii saracii vin dupa un an-groapa, de facut nimic la scoala)
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759


Ana, de multe ori ma racurg si pe mine ganduri de ale tale: sa vina Anne cu autobuzul acasa, sa nu stea acolo uitata pana la ora 18.00, sa fi mancat deja cand ajungem noi acasa, sa avem timp sa facem temele pana se face noapte, iarna sa intru pe usa si sa simt o adiere de ciorba macar prea incalzita...dar suna deja a maison intergeneration...

Pe de alta parte si ce a scris Doloress mi se aplica ff bine, am trait asta cu parintii sotului, pe care ii iubim ff mult, doar ca exigentele lor sunt prea sus in ceea ce educatia stricta a unui copil.
Dar fiind copii-captivi, au devenit parinti-captivitori si isi incearca tentaculele pentru viitori bunici capabili de captivitate, dar nu e acceptabil pentru noi chiar daca le intelegem limitele.

Si la noi parintii au stat doua luni, fiind veniti pentru doua luni, in vizita, dar nu au facut nimic in casa. Ajungeam la 18.30 acasa si noi doi, sotul meu si cu mine, puneam masa pentru 5 persoane.
A fost frumos o perioada, dorul, revederea, dar a devenit obositor finalmente.
Ii iubim mult mai mult la distanta si vazandu-i din cand in cand cate 1-2 luni.

Iar noi nu suntem singurul exemplu, prietenii nostri, mama profesoara in Ro, venita aici sa cunosca nepotica si sa-si ajute copiii, s-a terminat cu scandal mare, plecare in tromba la 3 saptamani dupa, si asta doar ca prietenii nostri sa-si salveze cuplul, caci ii destabiliza pe ei, ii intorcea unul impotriva altuia.

In schimb avem si prieteni ai caror parinti chiar daca se simt usor inutili au inteles necesitatile si orarul copiilor si stau aici de la inceputul anului scolar pana la sfarsitul lui.

Delia, inteleg decizia ta foarte bine si sunt convinsa ca o sa va descurcati, mai ales ca i-ai gasit Soimitei garderie. Eu sunt pentru socializare, decat sa stea acasa copilul cu bunicii, sigur depinde de copil, de probleme, de bunici, dar macar la garderie e in mediul lui si gandeste liber.
Si bine ai revenit la munca

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Doloress spune:

Si eu am avut si experiente OK, cu socrela, ea a stat 6 luni cu piticul (nu l-am duse deloc la graderie in timpul asta) si a fost super. Si pentru ea, si pentru noi. Copilul meu e tare atasat de mine, cum ma vedea se cuibarea la mine in brate si nu se mai dadea jos de-acolo, degeaba il chema soacra-mea de o mie de ori.
Soacra-mea intelegea, cand veneam eu de la servici, isi cauta alte ocupatii, invata germana, se uita la tv, la filme, etc. NU se stressa.
Mama, in schimb, o apuca depresia, fuma cate un pachet de tigari de frustrare si ajungea la concluzia ca din cauza ca eu n-o suport, ii transmit asta copilului si copilul o respinge. Degeaba incercam sa o fac sa inteleaga ca e mic si e normal sa fie atasat de mama. Subconstientul ei de copil captiv, abuzat si neiubit, o face sa fie super-sensibila orice forma de respingere.

Mami de pitic Patrick(29.04.2008) si -18+ cu posibil
Victoria, fetita frumoasa si curoajoasa, te iubim!


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns CriPOD spune:

Am uitat sa spun: zenit, nice to see you again. Sunt impresionata. Mai scrie-ne!

Mey, cu parintii cam asa e. Pe partea pozitiva, cam dupa a 5-a vizita devine o rutina la care toata lumea e indiferenta: nu mai e nevoie sa le modifici data de plecare inspre romania, rezista toata perioada, sparg check-in-ul la aeroport de teama sa nu plece avionul fara ei inapoi, iti promit ca este ultima data si apoi vin iar. Daca stai acasa e jale. Daca mergi la treaba e mai bine. Daca mai sunt alti bunici in zona e si mai bine. Acu' dpdv al copilului de 1 an, care inca nu stie sa se joace cu altii (deci nevoie minima de socializare) si nu e verbal (nu poate sa-mi spuna daca unde-l duc si cu cine-l las e corect) eu ma consider norocoasa ca vine pe 6 luni. Alimentatia, educatia, principiile mele pot sa mai astepte 6 luni, ca stiu ca-l iubeste. Desigur ca nu ar fi la fel daca ar comenta ca eu nu fac bine sau daca ar trebui sa-i pun masa cand ajung acasa. Cum sa nu iasa scantei, cand daca merge la frate-miu sa-i stea cu fetele, cand ajung ei acasa ea e deja lipita de usa: incaltata si cu poseta pe umar, ciao si eject. Oricum eu am o idee fixa: sa-l mai tin pe langa casa pana la 2 ani. Dar am fost si in partea ailalta, asta e primul nepot pe care il ingrijeste aici.

Delia, poate dupa ce mergi la job va fi mai bine. Nu-i place sa croseteze, ceva? Eu am 3 paturici in figuri de iarna trecuta si nu imi trebuiau. Sa faca rebus? Mama vine cu ele, e jale daca ramane fara. Sa se uite la tv pe computer? Citit ziare online? E un soc asta si pt ei, cu cat mai repede isi fac o noua rutina, cu atat mai bine. Dar daca nu merge, by all means, schimba-i data. Si eu am facut-o prima data.




pepit
Common sense is not so common...[Voltaire]

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns nelia spune:

Citesc despre parintii vostri si am lacrimi in ochi, mi se rupe sufletul de ei, sincer. Mai ales ca stiu ca pentru ei nu se mai poate face nimic, astia sint si asa vor ramine, dar au pierdut si pierd atit de multe lucruri! Dar in ceea ce va priveste pe voi, parintii tineri si pe copiii vostri, sint pentru eliberare totala, daca altfel nu se poate. Oricit de greu ar fi, fiecare la casa lui este de departe cea mai buna solutie pentru toti. Asta nu inseamna ca nu o inteleg si pe Dana. Dupa ce nu vor mai fi, toti vom simti la fel, ne va fi dor si de certuri, numai sa ai cu cine sa le mai faci.

Eu am fost acasa si am stat zece zile si a fost prima data cind m-am dus cu sufletul total deschis spre mama mea (m-au ajutat si discutiile de la topicul despre copilul captiv, am inceput sa o vad cu alti ochi, dar si faptul ca sint mama si trec prin greutati cum a trecut si ea si am inteles ca atunci cind greutatile sint mari - si la ea au fost foarte mari - uiti sa te mai bucuri de copii). A fost cea mai lunga perioada de timp de stat impreuna in care nu ne-am certat absolut deloc, a fost minunat sa o am linga mine, sa o vad bucurindu-se de si cu copiii mei, sa-i aud pe copii spundindu-i mamaie... Ea nu s-a schimbat, eu sint cea care m-am schimbat, eu sint cea care o privesc altfel si o accept altfel, e un proces inceput de mult timp, dar acum s-a vazut clar rezultatul, s-a definitivat. In familiile in care relatiile au mers de la sine, probabil ca nu e nevoie de astfel de concilieri si re-acceptari, dar acolo unde relatiile au fost dificile, in care s-a pus mult accent pe intelegere din partea copiilor pentru ca adultul a avut prea mult de dus si nu a facut fata, acolo este nevoie ca de aer de asa ceva ca sa putem avea relatii bune cu parintii nostri... acum, cit mai sint.

Cele zece zile petrecute cu mama mea au fost incarcate sentimental, de fapt ca toata vacanta, m-am dus deschisa si chitita sa reconciliez toate relatiile, cu toata familia, nimic nu merita sa le strice, mai ales acolo unde ele pot fi bune si copiii mei se pot bucura de ele, sa se simta cu adevarat in sinul familiei. Am luat legatura cu verisori mai mari, pe care nu-i vazusem de 20 de ani! Am vizitat absolut toate rudele apropiate... sint superincintata ca am reusit sa fac asta, iar copiii mei s-au simtit iubiti si bine primiti de toata lumea. Acum rudele Tudorei vor avea chip! (v-am spus ca a desenat la gradinita familia ei si in afara de ea, mama, tata, Agata si Lisandru, a fost singurul copil care a lasat restul rudelor fara chip, le-a desenat doar corpul. Atit de tare ne-a induiosat incit l-am trezit in mijlocul noptii si i-am spus lui Octav sa ia bilete, ca plec in Romania cu toti!)

Si cu toate acestea, chiar daca s-ar putea, nu as aduce-o pe mama mea aici, si nici pe soacra mea (cu care lucrurile s-au aranjat dupa o furtuna de acum citiva ani, singura data cind a fost aici), iar socrul este chiar prea batrin pentru un asemenea drum. Relatia cu copiii a fost stabilita, sint bunicii lor, sint nepotii lor. Dar pentru ca le cunosc limitele (si cele fizice, dar mai ales celelalte) nu fac greseala sa-i aduc aici altfel decit in vizita, oricit de greu mi-ar fi! E pacat de ce exista acum, e frumos si bine asa! Sint in stare sa-i vad si sa-i iubesc asa cum sint pe terenul lor sau neutru, nu stiu daca pot face asta acasa la mine... si daca eu nu sint sigura pe mine ca pot, lor nu le pot cere.

Mqqm, m-ai distrat cu paturelele! Si sint sigura ca sint foarte frumoase si s-a pus ceva suflet acolo.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

Life is just what happens to you, while you're busy making other plans. (John Lennon)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mikiion spune:

Vroiam la inceput sa va pun un post , ca o solutie de intrare la guvern sau ca post de supravietuire:
http://www.carrieres.gouv.qc.ca/obtenir-un-emploi/recherche-demploi/appel-de-candidatures/candidature/detail/376/category/all/index.html
E o rezerva de candidaturi....


Apoi, ma lamuriti si pe mine ce e aia copil-captiv si unde ati citit voi? Se pare ca sunt singura care nu a citit pe aici.

Si in al treilea rand, tatal meu a fost are de putin timp diabet, cu insulina.... A deja adus in vizita ( vreau sa vina cam o luna maximum) cineva vreun parinte in astfel de conditii???...Imi pun o gramada de intrebari, cum face cu insulina, cum o aduce aici, am unde sa-i cumpar la nevoie..... Ce face in avion daca ii trebuie o doza... Are voie sa ia cu el in avion insulina? ( Diana help?) Deocamandata are inca 3 luni de luat insulina, el spera ca apoi sa-l treaca pe medicamente. Eu ma cam indoiesc ca ajunge la asta, mai ales ca nu a adoptat un mod de viata sanatos, asa cum se face aici in asfel de cazuri( exercitii fizice mai ales, el se muta de pe un pat pe altul) si nici nu a pierdut suficient din greutate. Oricum sunt furioasa si pe doctorii lui care i-au spus ca nu e nimic daca are aproape dublu glicemie, ca asa e la varsta lui.... si l-au lasat sa plece fara nici un medicament. Ca dupa 6 luni , sa se duca el din proprie initiativa la doctor sa-i descopere de 4 ori limita glicemiei... Nu stiu ce asteptau, sa intre in coma diabetica?

By

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns _carmen spune:

Alt subiect delicat... si eu as da orice s-o mai am pe mama aproape, sa ma impac cu tata, cu care ma certam foarte des cand eram tanara si nestiutoare... sa ii alung sotului tristetea din priviri cand se gandeste la mama lui, care ne-a parasit de curand, prea curand (la 56 de ani). A mai ramas tatal lui, si nu stiu cum o sa procedam (el a fost si motivul pentru care am amnat o vreme decizia de a depune actele). Sotul meu mai are doar un frate, cel din Vancouver, despre care v-am spus. Daca plecam si noi, tatal lui va ramane singur (mai are doar un frate). O sa-i fie foarte greu...
Deocamdata evit sa ma gandesc la asta, ca nu mi se pare corect sa renunt la plecare doar de dragul lui... Sanatosi sa fim, ca le aranjam cumva.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns iselin spune:

Nelia, foarte frumos ai scris, despre sentimente si familie, acceptare si transformare.
Sa ai o zi buna si nopti linistite.
Bafta multa ...que sera sera...
Mai vroiam sa-ti spun despre o fata curajoasa de-a noastra, psiho-pedagog in Ro, care si-a depus dosarul pentru benevolat pe langa un CLSC, a avut apoi un interviu de vreo ...2 ore, stiu, lung, dar au acceptat-o.
Ea e f multumita caci a reusit sa intre in sistem.
Mentionez ca e vorba despre benevolat.

Ce-ti fac puisorii?


Dana P. , si mie imi lipseste mama si asa de la distanta, nu ea ca ajutor despre care vorbeam mai sus, ci ca si caldura, blandete, curaj de viata, vorba, si faptul ca ne iubeste neconditionat.

Pana cand am terminat liceul mama si cu mine nu ne-am inteles decat ca si pozitii ierarhice, ea sus, eu jos incercad sa schimb balanta, dar cum spune Nelia am iertat tot pentru ca am inteles-o,am inteles mult, mult: prestanta ei, tata, scoala ei, pozitia ei de unde exigentele, etc... Am aflat si inteles multe dupa ce a inaintat in varsta, a iesit apoi la pensie si a last garda jos, a ramas cumva descoperita, ceea ce noi nu vazusem niciodata, niciodata.
N-am uitat in schimb si sper sa nu fac aceleasi greseli cu copiii mei.
Si nu vreau sa va povestesc despre mama, caci ma ia plansul. O simt mereu ca un nor cald, pufos, moale unde ma pot apleca cat vreau si sunt convinsa ca trairea asta vis-a vis de ea o sa se intareasca dupa plecarea ei dincolo.
Saracuta e bolnava si nu ma mira la cate a tras

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mikiion spune:

Revin, am uitat sa va spun de recrutarea universitara care a inceput. E valabila insa doar pt. cei care sunt studenti la timp plin in ultimul an de facultate( certificat daca e cazul). Eu pe baza acestui tip de recrutare am postul actual.

http://www.carrieres.gouv.qc.ca/place-aux-etudiants/etudiants-finissants/index.html

Mergi la inceput