Tratament pentru "rasfat" ?

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 4

Bebe Beca spune:

DARIA, daca nu ma insel, in cartea Irinei Petre am gasit aceasta idee, cu placutul copilului.

Ioana, Rebeca (16.05.2004), Sara (17.04.2009) si 12+
Creste fata mica... Creste si minunea Rebeca
http://community.webshots.com/user/Berecutza
http://community.webshots.com/user/bebeca2004
http://community.webshots.com/user/bebebeca

DarkBendis spune:

Ehhh... supermarketul/magazinul si datul cu fundul de pamant... Ma gandesc ca la anul o sa aflu si eu cum e cu "chestiunea" asta, ca se apropie varsta "critica" de 2-3 anisori Desi... daca stau sa ma gandesc mici tantrumuri am avut deja si noi. Dar am descoperit ca ele se intamplau cand copilul era obosit, flamand...cand de fapt copilul nu ar fi trebuit sa se afle in supermarket. Ca nici mie nu-mi convine sa ma care barbatu-meu prin magazine cand mie mi-e foame tare sau vreau sa ma odihnesc. Numai ca eu pot sa-i spun omului bre barbate, uite asa si asa (iar daca nu intelege cu vorba buna sa ma uit urat la el, sa bat din picior, in cel mai rau caz chiar sa-i zic vreo doua sau sa-l las in mijlocul pravaliei si sa ma duc acasa)... asta micu' ce poate face decat sa planga, sa vrea sa se dea jos din carut, sa incerce sa traga de pe rafturi tot ce prinde...isi manifesta si el frustrarea cum poate - e si el om si are dreptul sa si-o exprime.

Dark Bendis
& Hogmanay Baby (31.12.2008)

"Ye harm none, do what thou wilt shall be the whole of the Law"

Jasmin012 spune:

Citat:

citat din mesajul lui DarkBendis

Jasmin, mie fratele tau nu mi se pare atat rasfatat, cat neglijat, din pacate. Vorba ta, a fost lasat "in voia lui", parintii nu s-au ocupat de el, nu l-a crescut mama ci tu, o fetita de 11-12-13 ani...
Imi cer scuze anticipat daca ma insel, dar din ceea ce ai scris mie asa mi se pare...

Dark Bendis
& Hogmanay Baby (31.12.2008)

"Ye harm none, do what thou wilt shall be the whole of the Law"

Nu-ti face griji,

, nu gresesti, in cea mare masura ai dreptate. Dar a si fost cocolosit cand a fost mai mare, el avea voie sa faca tot ceea ce noi, cei mari, nu am putut face niciodata. Acum este intretinut de parinti, pe cand ceilalti nu. El isi poate permite sa mearga la mare, la munte, oriunde vrea. Celorlalti li se cer multi bani in casa. Noi, ceilalti trebuia sa facem sacrificii, pe cand el nu.
Iar in rest, asa cum ai zis, a fost neglijat. Astfel incat ma intreb acum: oare a fost norocos sau nu? Eu zic ca nu. Pe termen lung s-a dovedit ca nu.

Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

Jasmin012 spune:

Citat:

citat din mesajul lui delsim

Exact asa este cum ai spus si tu, Jasmin!Parca suntem frati cu totii!

Si tot 11 ani diferenta sunt intre noi!
Exact de asta intreb care e limita, sau mai exact cum ii invatam si curajosi, exploratori, increzatori in forte proprii etc si in acelasi timp responsabili, sensibili, buni , calzi, cu respect fata de aproape, intelegatori, rabdatori etc
Si eu inteleg cam acelasi lucru prin rasfat.
Deci cand si cum in copilarie invata un copil ce i se cuvine si ce nu,cand trebuie sa "punem limite" si cum?
Ca sincer nu cred ca imi doresc ca fiica mea sa se tavaleasca pe jos prin hipermarket (era si o reclama la prezervative pe faza asta; sloganul era "use condoms!") , sa bata din picior si sa racneasca ca nu stiu ce vrea indiferent ca vrea atentie sau nu stiu ce jucarie.

Delia

"Ceea ce suntem contribuie mai mult la fericirea noastra decat ceea ce avem." Schopenhauer

Delia, ii invatam sa fie curajosi lasandu-i sa exploreze, sa "incerce" si sa "guste". Sa aibe propriile experiente, de mici. Indepartand pericolele si in rest lasandu-i liberi. Lasandu-i sa se urce pe mobile, sa deseneze peretii, sa se dea pe tobogane etc fara sa suspinam de teama la fiecare pas sau la fiecare cazatura.
Buni si calzi vorbindu-le cu dragalasenie si compasiune despre fiinte mici; invatandu-i sa imparta jucarii cu alti copii. Asa ii invatam generozitatea.
Fiu-meu sa tavaleste pe jos, dar e o faza, asta am tot timpul in gand. E faza prin care trec majoritatea copiilor intre 2 si 4 ani. Am asta in gand si nu ma deranjeaza, chiar daca uneori e greu. Eu am radbare, am invatat sa am rabdare pentru ca nu vreau sa-l umilesc si sa-i calc personalitatea si sufletul in picioare. Il las sa se exprime. Asa invata multe din proprie experienta, cunoaste lumea.
In rest, "lumea" rea zice ca e rasfatat, dar in realitate e inteligent, dragut, sensibil, plin de dragalasenie si de afectiune.
Binenteles ca nu am nici o reteta magica, am dubii uneori, ma intreb daca acest mod de a-l educa va functiona pana la capat, dar eu cred ca da, vazandu-l si anticipand un pic lucrurile in mintea mea.

Si il tratez cu respect; astfel va invata sa-i respecte si el pe cei din jur.

Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

Luna1 spune:

Dark Imi place de tine, hai ca acum iti fac si declaratii de dragoste.

Delia problema e ca nu toata lumea crede in rasfat, nu in modul descris de tine adica rasfat=razgaiala adica ceva negativ. Insa eu inteleg ce vrei sa spui, e normal sa iti faci astfel de griji.

Ca sa afli cum privim noi lucrurile si sa iti gasesti tu stilul personal de parenting e bine sa intrebi concret "cum reactionati la...?" si tot concret vei gasi o mie de raspunsuri diferite. Unele iti vor placea, altele nu, de obicei solutia e la tine.

Sa iti spun exact...cam rar am auzit de copiii care nu au tantrumuri, nu plang si nu se tavalesc pe jos dupa un an in colo cu precadere dupa 2 ani. Nu degeaba au numit psihologii aceasta varsta "terrible twos", ca doar nu au scris carti doar dupa ce au vazut-o pe fie-mea tavalindu-se.

Ca unii au aceste crize mai persistente altii mai putin persistente e partea a doua. Insa sunt convinsa ca 8 din 10 mamici cu copii in jur de 2-3 ani iti vor povesti de aceste crize.

Important nu e sa nu le faca, pentru ca am stabilit ca le va face. Important e cum reactionezi la ele.

Uite eu initial am reactionat in "n" feluri. Am incercat sa ii vorbesc pe o voce joasa (secret aflat tot aici pe forum), foarte incet astfel incat, fiica mea se oprea din tipat din curiozitate sa afle ce zic. Cand se oprea saream si eu cu distrasul atentiei.

Asta a functionat o perioada. Apoi cand n-a mai mers am incercat sa-i zic ca ii inteleg supararea etc insa in crizele alea nu-i pasa. De fapt nici nu isi mai amintea de la ce a pornit. Asa ca vazand ca nu merge cu semnele de afectiune am inceput sa ma retrag. Am considerat ca un tantrum fara spectatori nu va fi satisfacator. Si asa a fost. Se oprea din urlat aproape imediat dupa ce ieseam din camera. Apoi venea dupa mine, ne pupam si de multe ori tot ea imi zicea sorry.

Acum a invatat sa se retraga singura. Suna ciudat insa cand e suparata pe noi (ca nu-i dam ceva sau ca am mustrat-o cu ceva) pleaca singura, se aseaza pe scara care urca spre dormitoare si plange. Acum o las putin si merg sa o impac. De obicei faptul ca eu merg la ea si o impac o linisteste, o face sa se simta iubita si suntem iar prietene.

Cam asa e la noi cu tantrumurile. Nu zic ca e bine, sau ideal, e solutia gasita de noi sa refulam.

Am o cunostinta care nu ii permite copilului sa aiba tantrumuri. Cum? Uite asa bine, ridica tonul, ii repeta ca e rusine, ca sa nu auda asa ceva, ca e mare, etc. Mie copilul respectiv mi se pare frustrat, niciodata nu isi poate arata sentimentele. Insa asta e doar parerea mea, pana la urma toti suportam consecintele mai tarziu.

Scuze pt mesajul lung.

Luna1 spune:

Si ca un exemplu din seara asta (deci cald) Adelise a inceput sa ma ciupeasca/zgarie. Asa din senin a venit la mine si m-a zgariat. I-am explicat usor ca ma doare. Nu i-a pasat, a venit iar si m-a zgariat. Atunci i-am zis ca sunt suprata pe ea. Cand a auzit s-a pus pe plans si a plecat pe scara. Sotul meu s-a dus ulterior sa o impace pentru ca eu eram inca suparata. A rugat-o sa imi zica "sorry" ca m-a zgariat. Mi-a aruncat asa un "sorry" de mai bine lipsa. L-am acceptat pentru ca nu mai doream sa lungesc povestea.

La culcare in pat langa ea dupa ce citim povestea(voi scrie in engleza cu traducerea langa)

Ea- sorry mommy (scuze mami)
EU- what for? (pentru ce?)
Ea- because of...because of hitting you (pentru ca te-am lovit)

Mi-au dat lacrimile, trecusera doua ore si ea n-a uitat sa isi ceara scuze din suflet. M-a impresionat, mi-a aratat ca sunt pe drumul bun, ca lasand-o sa-si manifeste sentimentele (bune dar si rele, supararea prin tantrumuri) poate sa isi ceara scuze sincer si chiar sa-i para rau. E lucru mare la 3 ani, sa spui Sorry din suflet.

Si copilul meu e rasfatat, chiar in ochii altora cu copii. Mie nu-mi pasa, atat timp cat nu ii afecteaza pe ei cum se poarta copilul meu.

dia_filipas spune:

Util subiect! Pe mine subiectele de genul asta de pe forum m-au ajutat sa invat cum sa reactionez, si sa testez diverse metode pt. a preintampina/aplana crizele, m-au invatat cum sa o inteleg si cam cum as putea sa interpretez semnalele pe care vrea Mirunica mea sa mi le transmita. Sunt cateva fete aici cu niste sfaturi/idei/atitudine super faine! Chiar am avut de unde alege informatii.

Apropo de metode de stabilit limite, ea stie, si i-o spun mereu sa-i amintesc, ca are voie cu orice, ca poate merge oriunde si incerca orice, de fapt eu o incurajez si ii dau idei pe unde sa mai scotoceasca si pe unde sa se mai catere (toate studiate inainte, si eliminate eventualele pericole). Dar stie de asemenea (tot repetat de sute de ori) ca atunci cand zic ca nu are voie ceva/undeva, inseamna ca e periculos, ca se poate lovi, sau ca e un lucru important pt. unul dintre adulti (gen telefon, aparat foto, diverse acte pe care nu am apucat sa le dosim). Nu se supara cand ii zic "e periculos" sau "e important pt. mami", il lasa si pleaca. Dar eu intotdeauna i-am explicat tot. Nu e voie pt. ca arde, taie, loveste, gadgeturile sau actele le luam eu in mana, ii ziceam ce sunt si la ce folosesc, de ce sunt importante. Deci nu ramanea cu curiozitatea nesatisfacuta.

Si noi intram in categoria copiilor "rasfatati" conform binevoitorilor, si familia o considera asa, pana si-au dat seama ca metoda mea da roade, si fetita e chiar intelegatoare si ascultatoare (in lucrurile care conteaza pt. sanatate si siguranta). Mie imi place sa fie asa, o car in brate daca cere, dar si ea accepta si intelege ca daca am bagaj, sau sunt obosita nu pot, si se da singura jos din brate cand o rog. De fapt eu asta ii tot zic: tu asculti de mami si mami asculta de tine. Si chiar fac asta.

Cat despre gestionat crizele de urlat, am avut si mai avem parte de crize de nervi, la primele chiar m-am speriat tare, ai mei si acum se sperie de ea cum urla (nu se intampla des, pana acum doar de vreo cateva ori). In timpul crizelor Miruna nu vrea consolare, nu vrea nimic, numa sa urle. Nu o pot ridica in brate, nimic. Asa ca m-am invatat sa o las unde e si sa-i zic sa vina la mine cand se calmeaza. De obicei intr-un minut ma cauta, desi inca plange, dar ma lasa s-o iau in brate, sa-i zic ca o iubesc si sa incerc s-o impac. Se calmeaza repede dupa aia. Spilul e sa nu-i mai amintesti de incident, ca iar urla, asa ca la mine nu merge chestia cu discutiile si explicatiile de dupa...tre sa astept cateva zile...
In rest, am eu limita mea de toleranta (scazuta ce-i drept): nu-mi place deloc cand vrea ceva si incepe direct sa maraie si sa caraie, in loc sa zica mai intai frumos ce doreste. No, la asta trag linie si refuz sa o servesc pana nu cere frumos, si ii repet din nou si din nou ca ii dau orice vrea (daca se poate) numai daca cere frumos. Inca nu ne iese...
Recunosc ca eu am o problema cu stapanitul nervilor, si din pacate ma mai scap si tip la ea cand sunt si eu obosita sau fara chef de explicatii si distras atentia, tot ce vreau e sa inceteze ce face si uit de "metoda" si explicatii si tot...pt. asta imi pare enorm de rau, da' vad ca nu reusesc sa ma controlez in momentele alea (noroc ca nu-s dese)...

Dia, mami de soferita in devenire Miruna (15.07.2008)