Tratament pentru "rasfat" ?

miereamara spune:

Da, eu scrisesem un post mai lung, dar mi-am dat seama ca nu mai vreau sa intervin la genul acesta de subiecte.
Pur si simplu ma enerveaza cumplit modul in care pui problema rasfatului si nu am vrut sa fiu prea acida.

Sper ca nu te deranjeaza prea tare faptul ca mi-am sters postarea!

www.flickr.com/photos/14984866@N07/" target="_blank">Baby Gator

adelamaria spune:

Don, uite, mie chiar imi place cum ai scris...Imi pare rau daca am fost putin ironica in mesajul anterior, dar zau ca uneori nu mai stiu cum sa-i abordez pe cei din jur ca sa inteleaga ca si copii sunt oameni. Oameni mici, e adevarat, dar tot oameni! Indivizi care merita respect, asa cum meritam fiecare dintre noi.
OK, fetita baga pantofiorii de "afara" in gura...hmmm...Personal nu i-as mai lasa la indemana (asta insemnand nici macar la vedere). Dar sunt mamici care iti pot confirma ca si copiii lor au facut asta si nu se imbolnavesc din atata lucru. Nu zic s-o lasi sa-i morfoleasca non-stop, dar daca se intampla, nu e o tragedie
Sa vezi mai incolo, cand vrea sa mearga de-a busilea inclusiv in parc si apoi duce mana la gura, inainte sa apuci tu s-o stergi cu servetele umede Sau cand o sa apuce canita cu apa a altui copil si-o baga in gura in secunda doi. Sau cand imparte frateste acelasi biscuite cu alt copil, oricat vei incerca s-o convingi ca nu se face!...Se intampla...O sa vrea la un moment dat sa mearga doar desculta, sau sa poarte rochia de vara in toiul iernii...sau o sa vrea sa pape doar mancare verde...sau doar dintr-o anume farfurie...o sa vrea sa se distreze sarind in pat, o sa vrea sa invete sa se urce pe scaune in picioare si sa dea "spectacol", o sa vrea sa inchida/deschida doar ea usa (desi nici nu ajunge la clanta), o sa vrea sa sa uite la desene exact cand tu vrei sa vezi ultimul episod dintr-un serial super fain...O, doamne, cate o sa fie!
Ce faci in cazurile astea?...Simplu, o tratezi pe ea, copilul tau drag, lumina ochilor tai, asa cum ai vrea tu sa fii tratat - cu respect! In unele cazuri se poate negocia, in altele cedezi tu, iar alte ori (cand chiar nu-ti convine ceva) ai mare grija sa preintampini situatiile de acelasi gen.
In niciun caz nu te impui cu forta (si asta nu insemna doar forta fizica) pe principiul io's adult si stiu mai bine! A, ba ar fi un caz - cand e vorba de siguranta ei (dar bagatul in gura al unor papuci nu cred ca se incadreaza chiar aici, nu? )

A, si faptul ca are atata lume in jur care se ocupa de ea nu-i va dauna O va face sa se simta iubita si in siguranta!

Luna1 spune:

Don si mie mi-a placut cum ai scris, in ideea ca ai o mentalitate doua putin...prafuite insa in general cauti raspunsuri intrebarilor tale.

Da e foarte bine ca are mereu atentia cuiva. La 10 luni nici nu are cum sa fie altfel. In primul rand pentru siguranta ei (Doamne Fereste isi baga degetele in priza sau cade pe scari, sau se catara pe un scaun si cade in cap) si in al doilea rand pentru nevoia ei emotionala. Normal ca plange daca plecati, ea a venit pe lumea asta de doar 10 luni, nu stie daca va mai si intoarceti cand iesiti pe usa.

Fata mea are trei ani si abia acum a inceput sa se desprinda. Adica (desi pentru siguranta ei fizica nu o las timp indelungat intr-o camera singura) acum are incredere ca mereu revenim la ea, ca mereu suntem parintii ei, ca mereu ne intoarcem si a inceput ea sa plece, merge in bucatarie si se joaca singura cu plastelina (acolo am lino pe jos si acolo ne jucam cu plastelina) ori merge la ea in camera si se joaca singurica cu lego. Am observat zilele trecute ca isi doreste, are nevoie la 3 ani de timp individual cand se joaca singura fara asistenta.

Insa ca sa obtii rezultatul asta copilului ii trebuie multa dragoste si asigurare ca tu esti acolo mereu si revii. Adica cand plange ca ai iesit din camera sa nu ii ignori plansul ci sa te intorci si eventual sa o iei cu tine. Sa o tii in brate, sa o iubesti mult, sa nu fie nesigura pe dragostea ta.

Eu cred ca esti un tatic f bun care cauta sa se adapteze pe parcurs si sa devina si mai bun asa ca sigur frumoasa voastra va avea o copilarie extraordinara.

In viata mereu invatam, e bine sa fim maleabili si sa reactionam si dupa suflet nu dupa ce scrie in carte.

Luna1 spune:

Si apropos de ce zicea adelamaria cu ce urmeaza, bucura-te acum, ce intampini acum e mizilic pe langa ce urmeaza.

Hehei frate, cata lume nu s-a uitat la noi vara asta cand fetita mea mergea in parc imbracata in rochite care mai de care mai frumoasa si cu cizmele de cauciuc in picioare. Sau cum ii spuneam prin primavara sa nu mai bage degetele in gura dupa ce s-a jucat in praf/nisip/pamant iar ea se uita in ochiimei zambind, apoi se lasa pe vine, dadea mana prin praf si zbang cu degetele in gura.

Sau cum se urca pe tobogan si declara victorioasa "my slide" si nu mai lasa niciun copil sa se dea.

Sau cum ies cu ea afara imbracata in nshpe mii de culori albastru cu roz cu rosu cu verde...

Sau....

Pot continua pana maine pe putin.

Ideal e mereu sa te gandesti cum poti preintampina situatia aia, cum poti evita, sau cand se produce sa te intrebi: "oare e chiar asa important?" Eu cand ieseam cu ea in miezul verii cu cizme de cauciuc chiar nu imi pasa ce zice lumea, sau cand era imbracata pestrit. Iar cand manca pamant deturnam atentia. Fara tipat si restrictii prea mari cand se poate fara.

delsim spune:

Invatati-ma pe mine cum procedati voi si Don va folosi si el raspunsurile voastre! A mea mai are pana la 10 luni,dar ma gandesc cu groaza ca poate nu o sa reusesc sa am atata rabdare si stapanire de sine cum aveti voi. O iubim, dar nu vreau sa ajunga o razgaiata .Cum sa-i aratam, cum sa o invatam ca exista limite si nu poate face doar ce vrea ea.
In mod sigur nu am cum sa ascund totul din calea ei, nu am atatea sertare si dulapuri.
Nu vreau sa creada ca are voie orice ii trece prin cap, nu vreau sa se invete sa tipe sau sa planga de nervi, frustrare etc.

Jasmin012 spune:

Donn, la vasta asta copilul nu intelege oricat i-ai vorbi cu blandete sau cu fermitate. Nici macar unul mai mare (uite, al meu are 2 ani si 9 luni) si desi intelege ce-i spun nu are intotdeauna chef sa faca asa cum ii spun eu. Asa sunt copiii, curiosi, mai ales cand sunt mici vor sa exploreze si chiar sa te "contrazica" (incerca limitele). Dar e ceva normal si chiar frumos.
Nu mai vorbi nici de rasfat, la varsta asta nu ai cum sa rasfeti copilul in sensul rau. Nu stiu de ce, dar am o banuiala ca ideea ca e raftata nu va partine voua, parintilor, ci altor persoane "binevoitoare". Nu plecati urechea la tot ce vi se zice. Iubiti-va copilul si rasfatati-l, daca asa simtit nevoia.
Sa stii ca la multi de aici de pe forum ni se intampla sa ne spuna lumea ca avem copii rasfatati. Multi confunda rasfatul cu blandetea si cu lejeritatea in a educa. Si cu dragalirea.
Fiti voi insiva si exprimati-va fata de copil asa cum simtiti, ca nu o sa gresiti.


Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

missdarcey spune:

DELSIM ,ce-ar fi sa ne gandim cum putem sa facem fiecare zi mai interesanta si mai fericita si sa nu ne facem mereu griji ca nu cumva copilul sa fie prea rasfatat ,neascultator ,fara limite.Celor care sunt adeptii curentului Supernany le-as spune ca inaintea emisiunii ar trebui pus avertismentul NU FACETI ASTA ACASA CU PROPRIUL COPIL!Totul e doar marketing.Parentingul se face cu sufletul.

Sabina spune:

delsim:

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=154658]
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=15516
daca ai randare sa citesti, o sa gasesti raspunsurile mele in care vei vedea cum procedez eu in N situatii.

Deviza mea e simpla, asculta-ti copilul si va invata si el ce e ascultarea.


si repeta-ti in fiecare seara, ca o mantra:)
Nu exista rasfat.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

delsim spune:

Ba imi fac griji pentru ca un copil se creste si mai ales se educa greu.
Poate nu sunt eu un parinte suficient de bun si nu ma straduiesc suficient. Poate am mentalitati gresite. Poate nu-mi iubesc copilul destul.Si nu sunt ironica aici.
Insa am experienta unui frate mult mai mic , copil facut la batranete de ai mei, care a fost crescut cu dragoste, fara limite, constrangeri , lasat sa faca cam ce vrea.Ce-a rezultat ca adult? Un tip incapatanat, egoist pana in panzele albe, convins ca toate ii se cuvin,un tip care nu tine cont de cei din jur, care nu stie decat sa tipe si acum etc Un "rasfatat"
Unde au gresit ai mei si cand? La 10 luni? Pe parcurs?In copilarie ? In adolescenta? sau asa e el si gata si ai mei nu au gresit...

De asta va intreb: ce si cum?
Dar mai bine decat raspunsuri taioase si ironice, mai bine nu-mi raspundeti.
Nu voiam decat sa povestiti voi cum procedati
Unde e limita ? Cand si cum ii invatam ce e bine si ce e rau?

mcoca spune:

Un copil "fara limite" este un copil nefericit. Limitele impuse de parintzi (si nu vorbesc aici de cazuri extreme, de cine stie ce aberatii, ci de limitele bunului simt) ajuta copilul de azi si adultul de maine. Ai pune niste limite, inseamna pentru copil : mama este aici, nu mi se poate intampla nimic.

Ce au insemnat la noi aceste limite : nu avea voie la dulapurile din bucatarie, la un dulap din salon, si se joace la butoanele masinilor de spalat (asta mai tarziu). Respectivele dulapuri le-a deschis, s-a uitat sa vada ce este acolo, ca sa-si satisfaca curiozitatea, dar nu a avut voie sa scoate toate cele. Da, a pus mana pe cate un borcan de mirodenii, dar l-am pus amandoua la loc. In schimb a putut scotoci cat a vrut in locurile "permise". Cu blandetze si calm, a intzeles ce inseamna "nu e voie", mai ales ca nu s-a abuzat de acest "nu".


Vicky si Printzesone