ajutor pentru o mamica vitrega

Ony2k2 spune:

Exact Jasmine, trebuie verificat.
Dar daca nu e ceva frapant pentru a pune un diagnostic ai nevoie de mai multe sedinte la psiholog pentru o evaluare, trebuie sa fie mai multi doctori, o comisie care stabileste ce si cum. La cat de rar vine la noi acest lucru nu poate fi confirmat si aici cred ca ma poate ajuta mamica copilasului cu spectru autist.

Cred ca ar fi mai simplu sa te hotarasti. Cand ma certi ca ma bag in viata copilului cand imi spui ca de ce nu a fost dus pentru o evaluare ca sa fie inscris la o gradinita speciala. Pai asta incerc sa spun, nu se poate. Mama nu coopereaza.

Da, din ultimul post nu se observa ca ar avea probleme. A fost un week-end bun si a reactionat bine. M-a bucurat si pe mine nespus. S-a pastrat insa inchisul si deschisul usilor, tinutul manutelor in pozitii cam nefiresti si mancarica care trebuie sa fie pana la un anumit nivel, mai multe. dar cel putin a fost un week-end linistit.

Sabina spune:

si eu cred ca gradinita l-ar face sa regreseze acum, cand abia incepe sa fie mai deschis sufleteste...nu se poate gasi alta solutie? Nu poate sta cu bunica?



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Jasmin012 spune:

Bine, imi propusesem sa termin aici, deja lucrurile incep sa devina clare, cel putin pt mine. o sa numerotez frazele, ca sa fie mai usor sa intelegi la ce punct ma refer.

1. Poti sa razi, dar nu cred ca situatia ta e tocmai de ras. Daca razi nu razi de mine.
2. Daca sotul sotul tau doarme fericit langa tine doar tu stii. Nu e problema mea si nici nu ma intereseaza. Dar daca sotul meu ar dormi fericit langa mine si eu langa el nu m-as mai complica si nici n-as mai complica vietile altora. As incerca sa fim in continuare fericiti doar noi doi. Si apoi, cand as avea copilul meu, noi trei.
3. Nu stii tu ce-as face eu daca mi s-ar bate copilul. Asa ca te rog sa nu hazardezi sa spui cum m-as comporta eu si cat m-as lamenta pe forum. Nu ma cunosti. Poti sa crezi ca parerea mea e gresita si ipocrita. E doar opinia ta, nu insa si cea reala. Tu ai cerut pareri si ele ti s-au dat . Nu stiu de unde ai tras concluzia ca aceste pareri sunt ipocrite. dar din moment ce le-ai cerut nu te-ai gandit ca ele pot fi diferite, poate chiar ipocrite. Cum nu-ti sunt pe plac le consideri ipocrite. Daca preferi sa le consideri asa ca sa te justifici si fiindca nu-ti convin atunci zi-le ipocrite. Eu am fost sincera si din cate stiu sinceritatea e cam antonima cu ipocrizia.
4. da, este vorba de un copil care NU e al tau. Asta e lucrul pe care nu-l intelegi. Ti s-a si spus, mai finut, mai pe ocolite acest lucru. Eu ti l-am spus in fata si ma numesti ipocrita. (Cred ca aici e o contradictie. De fapt te contrazici foarte mult in mesajele tale, dar nu m-am legat de acest amanunt, punand acest fapt pe seama starii confuze in care te afli si fiindca se vede ca nu stii ce sa faci, desi ai facut destule)
5. Vad ca recunosti ca exagerezi. Eu cred ca exagerarea e inconstienta, refuz sa cred ca e ceva asumat si cautat. Prefer prima varianta, pentru ca tot sper ca esti bine-intentionata.
6. Ce inseamna problemele pe care spui ca le-au gasit cei 3 (parca erau 2) psihologi la copil? Ca problemele pot fi de diverse tipuri: probleme psihologice provocate de trauma divortului parintilor lui (astea sunt absolut normale) sau probleme psihice provocate de o boala (am mentionat numai doua, cele care au fost puse in discutie). Culmea este ca inainte sa le sesisezi tu (cu bunele tale intentii), nimeni altcineva nu le-a mai sesizat. Parintii nu s-au gandit niciodata ca ar fi vorba de un copil bolnav pana nu ai considerat tu ca nu este normal.
7. Solutia la aceste probleme ti-a fost sugerata in mod foarte de bun-simt de mai multe persoane. Sa-ti vezi linistita de sotul tau si sa dormiti in continuare fericiti voi doi si sa lasi ca situatia reala a baietelului sa fie rezolvata de parintii lui, de psiholog (ca pana una-alta tot ce stim cu ceritudine este ca micutul e afectat de divortul parintilor, pana la noi ordine). Iar cum sa te porti cu copilul te poti purta asa cum ai scris in ultimile tale mesaje, cu multa blandete, rabdare si afectiune. Asa e bine.

8. Recunosti ca nu poti explica unui copil motivul cu inselarea (desi in postul tau ai spus altceva). Dar sa-ti spun ceva: copilul nu va accepta si nu va trece peste durerea divortului decat atunci cand mama sa ii va explica anumite lucruri de genul: mami si tati au divortat din motive care nu au legatura cu tine, ca nu ne-am mai inteles, etc, etc, in fine, ceea ce se poate spune unui copil in acest caz. Mama are un rol definitiv in acest caz, de ea si de explicatiile ei depinde intelegerea copilului, modul in care te va privi pe tine, cum te va accepta si daca te va accepta. De asta e vital sa ai o relatie buna cu ea, pentru ca ea sa te ajute implicit sa fii acceptata de micut. ori daca tu o acuzi, o hartuiesti, o faci albie de porci, o ameninti cu tribunalul, poti fi sigura ca in veci nu vei fi bine vazuta de ea. Si asa ajungem la acea psihologie inversa de care zici tu ca nu merege. Si ai dreptate, nu merge, si nu va merge atata timp cat tu ai o atitudine ostila fata de mama.

Sper ca ai inteles ce am vrut sa zic. Si daca nu, mie imi este absolut indiferent. Tu ai cerut insa pareri. Imi pare rau ca nu e ceea ce vrei sa auzi.



Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

Jasmin012 spune:

pai, draga mea, tu trebuie sa te hotarasti.
Tu ai spus ca e banuit de autism, nu eu. Si nu te cert pe tine, eu doar am sesizat faptul ca nu pare a fi un copil anormal si autist cum sugerezi tu. Iti reamintesc faptul ca ai deschis acest subiect cerand pareri despre cum e un copil normal la 4 ani. Nu eu am spus ca e autist sau banuit de autism, ci tu. Iti reamintesc si faptul ca tu ai insistat sa duceti copilul la medic pe motiv ca nu e normal si de aici a decurs si suspiciunea.
Deci, nu insemna ca te cert pe tine, observam doar faptul ca iar te contrazici.


Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

kj74 spune:

mi se pare mie sau doar doresti sa pari cea mai buna fiinta de pe pamant in ochii sotului tau denigrand pe mama copilului si cautand probleme acolo unde nu sunt
in mare cam asa sunt toti baietii de 4 ani cum il descrii tu pe al sotului tau
si eu sunt mama vitrega din cand in cand si mai am trei pe langa ai mei dar nu m am gandit niciodata sa stric in asa hal echilibru unui copil care nu e al meu
ce sa face ti voi cu el mai bine il lasati in pace zau dacat sa l carati prin spitale pt orice criza de personalitate
am vazut copii care li se ofera totul pe tava de catre parinti care nu manca singuri nici al meu cel mare nu manca singur la 4 ani decat cioco si a baut biberon pana la 6 ca asa a dorit el si altfel nu baga lapte de vb a vb mai stalcit era corconit ca era unicul acu cu trei nu mi mai permit sa fac asa pt ca eu nu am nici un ajutor asa ca te rog eu frumos sa te calmezi sa te porti cat de civilizat poti cu mama lui
pana una alta nu am auzit decat varianta ta

Bebe Beca spune:

Kj74, iparerea mea este ca un copil de 4 ani NU sunt asa cum este baietelul descris de Ony2k2. In mod obisnuit, la 4 ani un copil mananca singur, turuie toata ziua, nu are accese de violenta precum cele ppovestite, este vesel, se joaca toata ziua, isi face nevoile la baie si nu doarme cu biberoane cu lapte pe langa el.

Probabil ca si eu as proceda la fel, as incerca sa ajut copilul daca as avea impresia ca este maltratat. Consilierea psihologica mi se pare foarte importanta, iar intrarea in colectivitate acum nu cred ca este cel mai bun pas care poate fi facut.

Eu iti pot recomanda un psihoterapeut, Corina Acris se numeste, are cabinet pe langa Facultatea de Stomatologie, nu stiu in ce masura este o locatie accesibila pentru voi.

Mult succes!


Ioana, Rebeca (16.05.2004), Sara (17.04.2009) si 10+
Creste fata mica... Creste si minunea Rebeca
http://community.webshots.com/user/Berecutza
http://community.webshots.com/user/bebeca2004
http://community.webshots.com/user/bebebeca

kj74 spune:

pentru romani multe chestii nu s la locul lor in ceea ce priveste copiii

Sabina spune:

bebe beca, exista si copii de 5, 6 ani care inca beau din biberon, le curge un pic e saliva din gura, sunt mai molcomi, sau au accese de violenta, nu vorbesc f bine si pareau mai ciudatei asa....
ei bine cunosc unii din astia care la 25-30 de ani au ajuns f f bine, cu facultate, cu familii.....

micile astea inabilitati sunt fix zero pe langa problema acestei familii. mai ales ca e f clar ca atunci cand cel mic se simte securizat afectiv, mananca singur, rade, se lasa giugiulit....



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Ayla21 spune:

Ony, citesc subiectul de cand l-ai deschis. Am ezitat sa ma bag in discutii. Cred ca esti o femeie inteligenta si foarte iubitoare. Dar cred ca ar trebui sa te limitezi la rolul pe care il ai. De mama, dar vitrega. Te rog sa ma ierti daca spun ceva nepotrivit. Mama vitrega este sotia unui barbat care are copii. Copilasul tau vitreg are o mama, care l-a nascut si l-a crescut, asa cum a stiut ea, 4 ani de zile. Si are un tata, care spui tu, este interesat de el. Rolul tau care crezi ca este? Spui ca e la voi 2 zile pe saptamana. In aceste 2 zile, normal, copilul este in vizita la tatal lui, deci rolul tau nu este nici sa-l schimbi, nici sa-l duci la doctor, nici sa dovedesti nimic. Tu il iubesti pe acest copil, probabil in prima faza l-ai indragit pt ca era al sotului tau, apoi te-ai atasat de el, cunoscand-l, petrecand timp cu el, implicandu-te in viata lui. Dar...pt ca asa frumos ai descris iubirea...iubirea inseamna acceptare. De ce totusi am impresia ca nu accepti acest copil, asa cum e? Dincolo de faptul ca vrei sa dovedesti (cui?) ca mama lui nu e buna de nimic...ce mi-a ramas foarte intiparit in minte din primele tale postari sunt nemultumirile legate de copil, de comportament, de evolutie, progrese, etc...in comparatie cu ce? Cu ce scrie in carti? Cu ce crezi tu ca trebuie sa faca un copil la 4 ani?
Dar daca ar fi copilul tau natural, nu vitreg, si n-ar face ceea ce scrie in carti? L-ai accepta? Daca desi ti-ai da interesul sa-l cresti asa cum doresti sa te ocupi de acest copil...si totusi nu ar fi in tipare? L-ai accepta? L-ai iubi? asta fa si cu acest copil. Nu e nevoie sa-l duci fortat la psiholog. Nu e nevoie sa ai un diagnostic acum. Acum! daca acum nu e posibil. Da, e mai bine daca are ceva sa stii din timp...dar daca nu se poate? E nevoie ca tu sa iti implinesti rolul taul. Si revin cu intrebarea: care crezi ca e rolul tau? Sa-l accepti in primul rand, sa-l iubesti, sa-l ajuti sa se integreze si sa te integrezi in viata lui. Nu foarta lucrurile...si asta iti spun si fetele. Nu-ti asuma roluri pe care nu le ai.
Ok, si daca ar avea autism. Ai dovedi, ar pune psihologul diagnostic. E o victorie? Nu cred. Victoria va fa cand copilul e castigat. Pai castiga-l si fara aceste fortari, vizite imposibile la psiholog. Implica-te in viata lui si ajuta-l fara sa fortezi lucrurile. exista forumul pt parintii de copii autisti, metode, citeste informatii. Prea mult te legi de un singur lucru, prea mult vrei sa mergi intr-o singura directie: doctor-diagnostic-obligatie...desi e evident ca nu se poate. Cauta alte solutii...incercad sa nu uiti rolul tau. Ai doar doua zile pe saptamana, profita de ele daca vrei sa faci ceva pt copil, fa-l sa se simta iubit, acceptat, sa simta ca n-a pierdut un tata, ci a castigat inca o mama. Nu-ti fa din mama lui un dusman, amandoua aveti acelasi scop in ce priveste copilul: binele lui. Nu trebuie sa va dovediti una alteia care e mai buna, si nici al cui e copilul, ci trebuie sa fiti aliate. daca ea nu vrea, nu o vei castiga de partea ta cu forta, cu amentintari, cu protectia copilului.


www.glitter-graphics.com/users/monika21m" target="_blank">Monica, mami de Claudiu si Luana - raza mea de soare
Adun cioburi de fericire. Poate candva isi vor da mana.

Fomalhauti spune:

Ony, tu esti plina de bune intentii si majoritatea persoanelor care citesc ce ai scris au inteles asta. Tot asa, tu ar fi bine sa intelegi ca majoritatea celor care iti raspund sunt tot pline de bune intentii. Fiecare incearca sa iti dea un sfat pe care il considera bun. Fiecare vede situatia intr-un anumit fel. Sigur, numai tu cunosti situatia TA asa cum e, noua nu ne poti da toate detaliile nici intr-o mie de postari. Dar cum noi nu cunoastem cu precizie situatia ta, nici tu nu cunosti exact situatia mamei copilului.

Mai multe persoane ti-au explicat ca esti prea implicata in viata acestui copil. Nu este copilul tau. Copilul are o mama. Mama lui il creste. Sa presupunem ca sotul tau, cu sprijinul tau, va strange dovezi, va face un proces si va obtine custodia copilului. Nici in acest caz tu nu vei fi mama copilului. Copilul va avea in continuare o mama. Sotul tau e tatal copilului desi copilul e in grija mamei. Daca acest copil va trece in grija tatalui, tot mama lui va ramane mama lui. Totusi, inainte de a incepe un proces, gandeste-te cat va dura acesta, ce varsta va avea copilul in momentul in care va ajunge la voi (in situatia in care ati castiga procesul - ceea ce nu e deloc sigur) si ce va simti el fata de voi fiind crescut de o mama ce cu siguranta v-ar deveni si mai ostila decat va este acum.

Spui ca exista suspiciunea ca acest copil este abuzat si ce am face noi in situatia asta. Nu stiu. In primul rand cred ca as incerca sa fiu sigura.

Copilul va merge la gradinita. Eu una cred ca e o decizie buna. Altcineva a scris ca nu este o decizie buna. Nu este decizia pe care trebuie sa o iau eu. Nici alt utilizator al forumului. Si nici tu. Decizia trebuie sa o ia mama copilului. Stiu, acum vei spune "Dar tatal?" Cred ca este un alt aspect pe care trebuie sa il accepti. Copilul este in grija mamei, daca cei doi nu se pot pune de acord, ea decide. Ar trebui sa dea cu banul daca au pareri diferite?

Copilul va merge la gradinita si e posibil sa planga in prima zi. Sau in prima saptamana. Unii copii continua sa planga dimineata multa vreme. Pot sa-ti spun ca depinde mai mult de copil decat de educatie, copiii mei s-au comportat foarte diferit avand aceeasi educatie.

Mai important: daca copilul se adapteaza la gradinita, nu este autist. (Oricum nu pare sau nu mi se pare mie, dar nu am de unde sa stiu.) Copilul va fi alaturi de o persoana calificata, care a vazut nu unul, nu doi ci zeci, sute de copii de 4 ani si isi va da seama clar daca este vorba despre un copil normal, despre un copil cu mici probleme emotionale sau despre un copil bolnav. Si ii va spune mamei. Din nou, nu cred ca este treaba ta sa apari pe acolo, sa discuti cu educatoarea, sa ceri sfaturi. Tatal copilului, da, se poate duce. Dar tu chiar nu ai ce cauta acolo. Este sotul tau, esti alaturi de el. Totusi, nu te duci cand el discuta cu seful sau cu un coleg problemele de servici. Iti poate povesti dupa aceea, dar prezenta ta la serviciul sotului este....nepotrivita. Si prezenta ta la gradinita copilului este nepotrivita. Nu are rost sa te superi, eu imi spun, cu buna intentie, o parere. Si, nu, prezenta ta nu este utila pentru copil (chiar daca el se bucura). Nu face decat sa il deruteze, eventual sa inceapa sa-si puna (in felul lui, fireste) problema rolului tau. Nu vreau sa spun ca nu ai voie sa-l iei de la gradinita, dar nu e cazul sa apari acolo si sa discuti cu educatoarea nici ca mama (fiindca nu esti), nici ca salvatoare a copilului sau a tatalui acestuia.