Cosmarul unui divort

Raspunsuri - Pagina 6

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns roxy spune:

Citat:
citat din mesajul lui witeflower
De aceea va sun, dragele mele, nu renuntati. Nu va lasati strivite de vina si durere. Putinele momente pe care le petreceti cu copiii vostri, faceti-le sa fie frumoase. Cred cu tarie ca la un moment dat, copiii isi vor da drumul sentimentelor si va vor mbratisa din tot sufletul. Si din acel moment ii veti recastiga - chiar daca locuiesc cu voi sau cu tatii lor.



"Oamenii mari nu pricep niciodata singuri nimic. Si e obositor pentru copii sa le dea mereu lamuriri si explicatii"
(A. Saint-Exupery, "Micul print")



cat de dureros de adevat e ceea ce ai scris.Ar trebui, eu am si facut, sper sa nu te superi, am scos la imprimanta ceea ce am citat mai sus si am pus-o sa o vad mereu.De cate ori ma napadesc problemele si fara voia mea ma leg de copii , care au ca vina poate ca sunt in fata mea cand sunt suparata, sa-mi aduc aminte de ceea ce ai spus.Pentru copii mei trebuie sa fiu vesela si sa le arat cat de multa incredere pot avea in mama...nu sa vada o femeie caretuna si fulgera si nu mai vede razele soarelui dintre nori.Pentru copii veselia si linistea , siguranta sunt cele mai bune metode sa-i faci sa ramana alaturi, iar din pacate tatii , mai ales daca au bani, le pot crea confortul , facandu-i sa prefere sa ramana cu ei decat sa vada langa ei o fiinta trista si distrusa , mereu in lacrimi, chiar daca acea fiinta este MAMA...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ALICEEEE spune:

offf witeflower cata dreptate ai....si prietena ta este in aceasi situatie indentica cu a mea....numai ca pe ea cipilul inca nu o detesta cum face copilul meu cu mine...mai devreme sau ma traziu daca isi doreste ata de mult copilul tot la el va merge...apropo cati ani are baietelul ei?
pe mine cel mai tare ma doare schibarea de atitudine a baietelului meu....de multe ori ma uit cu cat sadism sai zic asa desi poate nu este cuvantul potrivit..el copilul meu i-mi vorbeste despre noua lui mamica...si i-mi spune ca e mai frumoasa ca mine ca intr-o zi poate ii va zice ei mama...stie cat ma dor vorbele lui desi ma feresc sa ii arat asta in fata...nu vreau sa ma mai vada plangand...dar cu toate astea i-mi vorbeste mereu de ea...ca sa nu mai zic ca aproape refuza sa ma vada...il vad cu potia cateva ore pe saptamana ...daca sunt si alea
si stau si ma intreb...de ce?...de ce copilul meu pe carel-am crescut cu atat dragoste a ajuns sa ma deteste...sau uneori ma amagesc singura ca poate asa stie el sa-si manifeste frustrarea fata de situatia in sine...nu stiu este dureros rau,,,cum poate copilul tau sa se intorca impotriva ta fara sai fi facut vreun rau vreodata...iar tatal lui nu ma ajuta cu mimic sa leg puntile cu baietelul...ba mai nou i-mi spune ca nu are nevoie sa se consulte cu mine daca copilul are o problema ci ca se consulta cu noua prietena ...viitoare sotie ...ca doar cu ea traieste in casa acum...iar eu stau si privesc aceasta situatie...fara sa pot face nimic...daor sa astept ca timpul si Dumnezeu sa ma ajute sa pot sa-mi apropii din nou copilasul meu drag

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns roxy spune:

Alice este asa cutremurator ca tot ce ramane dupa noptile nedormite de cand erau mici, dupa tremurul de inima la primul ramas la gradinita, dupa tot sa se ajunga acolo...dar spun si eu, nu te superi, e doar o parere, pe care am constatat-o la mine.Daca ai deveni nepasatoare, daca nu l-i mai cauta, daca nu i-ai mai da nici un semn de viata baiatului, chiar daca stai langa scara lui asteptand sa-i vezi fata la geam pret de o clipa, da fara sa stie el asta, crezi ca nu ar fi mai usor sa vezi daca il misca cu ceva asta sau nu?
Pe mine de regula daca ma supara ceva cea mai mare greseala a celui care a facut asta e sa stea pe capul meu sa incerce sa o dreaga, dar daca imi spune ca nu a vrut, ca ii pare rau si gata deja imi trece si mie.Sper ca intelegi ideea.Incearca macar un timp sa te arati nepasatoare, chiar cu riscul ca baiatul sa repete clasa (in situatia asta e raul cel mai mic...poate il mai readuce cu picioarele pe pamant si vede cat ai insemnat pentru el, cat te-ai chinuit sa ii fie bine si cum tatatl nu face nici un sfert din cate ai facut tu)
Spun si eu asa nu vreau sa te supar si mai rau.
Baiatul meu cel mare pe care numai eu stiu cum am trecut peste nasterea lui, cum stateam noptile sa vad daca rasufla, cum nu-l scapam din ochi sa nu pateasca ceva, cum as fi mers de mana cu el si mare fiind sa nu cumva sa se impiedice si sa se juleasca...acum il agasez, il enervez, raspunde si incepe sa se poarte cam urat, contrar la tot ce l-am invatat eu.Si mai rau e ca cel mic se ia dupa el, si ma doare si mai tare.
Am zis si eu ca voi aplica sfatul pe care ti l-am dat,. aceea de a imi vedea si de viata mea, de a nu mai fi ca o umbra in spatele lor, sa nu cumva sa apuce sa gandeasca ceva si eu sa nu fi executat...si cand vor vedea ca nu mai e cine sa sara cand spun ei ceva sau cine sa fie mereu prezent cand are nevoie, poate isi va mai revizui atitudinea.Nu pot decat sa sper...
Sper sa nu se supere autoarea subiectului ca am scris si eu aici, cam pe langa...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ALICEEEE spune:

multumesc frumos pentru sfaturi roxi
nu cred ca se va supara
eu stiu c poate ar trebui sa incerc ce zici si tu...dar nu stiu daca ma crezi....nu pot....nu ma lasa inima....si sunt convinsa ca daca as proceda asa i s-ar baga in cap fara nici un pic de jena ca nu ma mai intereseaza de el.....iar el la 10 ani nu stiu cata putere de discernamant are ....nu stiu....sunt cu sufletul sfasiat de durere si singuratate...chiar nu i-mi pot da seama care este varianta corecta de a putea sa-l fac sa inteleaga ca sunt mama lui nu dusmanul lui

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns roxy spune:

Alicee stiu cum e un copil de 10 ani, si eu tot cu aceeasi varsta ma confrunt.Cica e inceputul prepubertatii...ce ma fac cand intra cu adevarat in pubertate.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns luisa1983 spune:

Citat:
citat din mesajul lui ALICEEEE
...chiar nu i-mi pot da seama care este varianta corecta de a putea sa-l fac sa inteleaga ca sunt mama lui nu dusmanul lui

Cand il vezi ,zambeste-i tot timpul asa cum numai o mama stie sa-i zambeasca copilului sau,fa-l sa rada in hohote,incurajeaza-l,povesteste-i ce-ai facut azi,ce vei face maine(sa-ti cunoasca programul),ce facea el cand era mic,ce fac prietenii lui de joaca etc. Transforma-te in prietena lui ,vorbeste-i pe ,,limba" lui , asculta-l ,vezi ce are sa-ti spuna (in calitate de prietena). Vei reusi,iti garantez!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ALICEEEE spune:

multumesc pentru sfaturi fetelor
sper sa reusesc pana la urma...am incredere ca dumnezeu ma va ajuta...si intr-o zi poate voi putea si eu sa zambesc din nou...eram o fire vesela...urasc omul care am devenit

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns witeflower spune:

Aliceee, baiatul prietenei mele are 7 ani ... si cu toate ca stau inca impreuna, e asa de influentat de tata, incat o respinge, la fel cum face si baiatul tau. Isi respinge si bunicii din partea mamei, pe care pana nu demult ii adora (si in vacante nu-l mai puteau aduce acasa, asa mult i placea acolo - acum nu mai vrea sa mearga, ca "sunt rai").
Iti dai seama ca pe mama nu o mai asculta (in special cand e tata de fata), a inceput deja sa-i vorbeasca urat sii ii spune ca pt el ar fi ok ca tati sa-i gaseasca o noua mamica.

Ma cutremur cand ma gandesc cata durere trebuie sa suporte ea, ca si tine, ca si roxy...

Roxy ,copiii au crescut, ei nu tin minte cata grija aveam noi, mamele de ei cand erau mici si nici noptile nedormite. Ei au alte nevoi acum, iar grija noastra tinde sa ii sufoce de la o varsta... Nu e vorba de a ne preface nepasatoare, ci de a ne"retrage" putin cate putin, pt a le da lor voie sa creasca. Dar eu cred ca copiii - fie ei mari sau mici, au nevoie sa stie ca parintii sunt acolo atunci cand ii cauta, ca iubirea lor e nemarginita si ca se pot baza oricand pe ei.

In rest - nu suntem perfecti - nici tatii, nici mamele. Insa, dupa 6-7 ani baietii tind sa solidarizeze cu tatii pt ca au nevoie de ei ca modele. Din pacate, daca tatii au o atitudine negativa fata de noi, mamele, baietii nostri tind sa ii copieze si ne trezim luate in suturi de proprii copii.

E nespus de greu si dureros... Totusi, o mama lupta pana la ultima suflare - asta pierd din vedere tatii care incearca sa "fure" mamelor copiii. Nu e vorba de a lupta pt a fi copilul cu tine, neaparat, ci pt a-l convinge ca dragostea ta e neclintita, ca la tine va gasi intotdeauna o vorba buna,sprijin, mangaiere.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ALICEEEE spune:

cata dreptate ai witeflower.....inteleg ce simte rietena ta fiindca si eu sunt in situatia ei...este greu....de multe ori am impresia ca nu ma am pentru ce lupta.....dar incerc si ma incurajez singura ca cine stie poate intr-o zi dumnezeu va aduce o raza de speranta si in viata mea...asa trebuie sa faca si prietena ta...eu mai merg si la biserci....acolo ma simt mai aproape de dumnezeu si sunt convinsa ca daca cineva ma mai poate ajuta acum...doar dumenzeu este acela.....incurajazati prietena si fi alturi de ea cat poti...nici nu sti cata nevoie are de tine...si poate cine stie cu ajutorul lui dumnezeu sotul ei va reveni la alte sentimenta...va multumesc mult fetelor ca sunteti alturi de noi...dumezeu sa aiba grija de voi si de familiile voastre

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns witeflower spune:

aliceee... si toate fetele care treceti printr-un asa mare zbucium
Asa e, Dumnezeu ne da putere si speranta, tot El ne da prieteni, pentru a nu ramane singuri in calea furtunii. Iar la probleme atat de grele, tot la El cred ca trebuie cautate si raspunsurile.

Mergi la inceput