Mamica incapabila sa-si educe copilul cauta ajutor

Raspunsuri - Pagina 4

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Burtocika spune:

Poate nu m-am exprimat bine sau n-am fost inteleasa: exemplul cu paharul cu apa este o situatie care se repeta de n ori, nu este o situatie singulara ! Bine, cu variatiuni, ca nu sta intotdeauna la desene, nu vrea intotdeauna un pahar uc apa si orice altceva, nu spal vasele ci de multe ori sunt cu ea in camera etc.

Ideea este ca nu face nimic niciodata singura, daca e mai usor sa puna pe altii s-o faca pt ea Inclusiv spusul lui "te rog" si "multumesc", prefera sa nu primeasca un lucru decat sa lase de la ea sau sa faca ceva ce i se cere.

Eu nu ma consider o mama rigida, ba dimpotriva, consider ca sunt cateodata mult prea eprmisiva si nu i-am impus niciodata ceva fara sa-i dau un motiv temeinic. Am trecut demult de faza de care spunea Denizel, ca sa ma duc langa ea si sa-i explic de ce nu pot sa-i aduc apa in momentul ala ... Am repetat de atatea ori justificarile si explcatiile, incat am impresia cateodata ca mi cere inadins atucnci cand stie ca nu pot sa-i dau, ca sa-mi testeze limitele

Deci, concluzionand, ea intelege foarte bine ca am treaba, dar considera ca dorintele si nevoile ei sunt mai importante decat ceea ce facem noi (eu si tati) si ca trebuie sa lasam totul balta ca sa le satisfacem.

Spuneti ca vrea sa ne atraga atentia ? Dar eram in aceeasi camera cu ea, raspundem intotdeauna cand ne striga, nu ma fac niciodata ca n-o aud ... pur si simplu nu pot fi tot timpul la dispozitia ei ! Si, mai important, nu consider ca asta trebuie sa faca o mama buna !

Daca aveti argumente, le ascult cu placere !

*****************************
www.dealemele.webs.com" target="_blank">cartile copilariei mele

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns frunza_alba spune:

Buna, tuturor!
In primul rand va multumesc tuturor pt implicarea voastra in aceasta problema care ma face sa-mi pierd mintile.Imi fac bine parerile voastre!
In al doilea rand tin sa aduc niste precizari:
-este vorba de copilul meu, nu de al altora, asa am simtit ieri, sa scriu la persoana a III-a...
-prin famile perfecta am vrut sa spun ca ne iubim enorm, ne completam si nu ne certam niciodata, deci puiul nostru nu resimte tensiune in sanul familiei;
-am descris f putin situatia noastra financiara& intelectuala nu ca sa ma laud,DOamne fereste, ci ca sa va faceti o idee despre mediul in care traieste copilul(nu acumuleaza frustrari din cauza lipsurilor si nu are niste parinti ignoranti care nu deschid niciodata o carte);
-il consider pe copilul meu mai inteligent decat altii de varsta lui pe care ii cunosc pentru ca are o memorie f buna( joaca sah, povestile de pe CD-urile pe care le asculta le memoreaza imediat, si le reproduce mot-a-mot, etc), dar ,desigur ca sunt si f subiectiva, doar e vb de ingerasul pe care il divinezez.

Exemplul 2, cel cu automatul de apa, a fost expus pe scurt.Lucrurile s-au desfasurat putin altfel.Tatal a fost nevoit sa-l ia pe copil la banca, in acel moment chiar nu avea cu cine sa-l lase.L-a asezat frumos pe un scaun si i-a dat niste pliante publicitare sa le rasfoiasca.In scurt timp s-a plictisit si a cerut apa.Tatal i-a dat, lasandu-l pe copil sa tina paharul.Apoi a vrut sa apese si fost lasat.Dupa aceea a vrut sa mai scoata un pahar iar tatal i-a explicat ca trebuie sa mai lase pahare si altor copii.Pe moment a inteles, a primit telefonul de la tata si s-a asezat pe scaun in timp ce parintele s-a intors la ghiseu, adica la 3 pasi de copil.Dar copilul s-a ridicat, intr-o secunda a smuls toate paharele, a lovit cu picioarele si a facut prapad.Cand a fost luat de acolo a inceput sa tipe( ca de fiecare data cand i se ia obiectul disputei) sa izbeasca cu mainile si picioarele.Tatal s-a pierdut cu firea si a tipat la el, amenintandu-l.

Cand i se explica de ce nu are voie sa faca un lucru, nu vrea sa cedeze, desi, i se ofera alternative.El o tine pe a lui si pace.Zbiara pana noi ne pierdem cu firea si reactionam asa cum NU ar trebui.Am incercat sa nu cedam dar a avut rabdarea de plange chai si 55 de minute( nu un plans propriu-zis, ci mai mult tipat).Pana la urma am cedat.
Dupa ce il certam mai mult sau mai putin,( nu simultan) ne cuprinde un sentiment de vinovatie si de neputinta ca nu stim ce sa-l educam.La mine, ca mama, e mai acut, vecin cu o frustrare teribila.

Am mai spus la inceput ca simt ca incepe sa aiba secrete.De exemplu,il intreb ce a facut la Tanti si imi raspunde ca s-a jucat.Daca insist cu alte intrebari, imi spune <<Mami, nu vreau sa-ti spun>>,iar eu<<De ce nu vrei?>>, iar el<<Ca nu trebuie sa stii!>>.Nu se pune problema ca nu isi aminteste pentru care are amintiri clare de ex, de anul trecut de la mare.

Recunosc ca sunt obsedata sa nu-mi ascunda ceea ce se petrece cu el, ce simte...
Cred ca e tot o chestie din copilaria mea.Am avut niste parinti f autoritari iar in fata mamei nu m-am putut deschide niciodata, nu am putut comunica afectiv cu ea, am pastrat pentru mine toate trairile, temerile etc.
N-as vrea ca si copilasul meu sa creasca la fel.

Referitor la sugestia cu terapia, ne-am gandit si noi la asta, insa suntem tare sceptici ca ar putea sa ne schimbe...
Ne dorim din tot sufletul sa spargem acele blocaje care ne influenteaza vietile dar nu stim cum sa o facem.
Incercam din rasputeri sa ne controlam, dar, de cele mai multe ori nu reusim.
Daca a apelat cineva la asa ceva, l-as ruga sa-mi impartaseasca experienta.

Imi cer scuze daca v-am plictisit!
Toate bune!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Burtocika spune:

Imi cer scuze ca am intrat peste subiectul Frunzei_albe, dar mi-am recunoscut un pic copilul in exemplele date de ea si ma gandesc ca poate o vor ajuta si pe ea raspunsurile date pentru mine ...

Referitor la exemple, mi se par foarte utile, asa ne putem face o idee despre cum ar reactiona diversi parinti pusi in situatii similare, nu doar discutam teoretic.

*****************************
www.dealemele.webs.com" target="_blank">cartile copilariei mele

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns frunza_alba spune:

A-propos, se mai confrunta cineva cu aceste sentimente de vinovatie sau numai noi suntem dusi cu pluta?Credeti ca exagerez?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns rrox3 spune:

Burtocika in general copiii care cer mult si din rasputeri atentie sunt copiii care nu nu sunt siguri ca o vor primi daca nu o cer atat de insistent. Sunt copiii cu atasament ambivalent. Copiii carora mama (figura principala de atasament, nu neaparat mama, ci persoana care se ocupa in mod principal de copil) le-a raspuns dupa un tipar impredictibil (de catre copil). Adica uneori a raspuns perfect tunata pe nevoile copilului, alteori nu a raspuns, ignorand cererea copilului. Copilul s-a adaptat si pur si simplu a crescut nivelul cererii, astfel incat sa se asigure ca va primi atentia/afectiunea/grija mamei.
Asta nu se intampla din cauza lipsei de interes a mamei, ci din cauza limitarii disponibilitatii emotionale a mamei.
Daca esti interesata, incearca sa citesti despre teoria atasamentului. Dupa parerea mea, e o lectura obligatorie pentru orice parinte. Si mai bine, pentru orice viitor parinte.


Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns simali spune:

Citat:
citat din mesajul lui denizel


Ce sustin eu este ca insusirea acestor reguli nu trebuie sa se faca prin constrangere, amenintari sau impunerea autoritatii parintesti, ci prin metode care sa ajute copilul sa inteleaga de ce trebuie sa faca intr-un anume fel si nu altminteri :).
(nu spun ca tu folosesti constrangerea, nicidecum. Vorbeam la modul general).




Total de acord.

Si nu am presupus ca tu considei rasfat "sunt buricul pamantului" ci am dizertat pe tema ce intelege foarte lume (inclusiv eu) prin rasfat.

Nici mie nu mi se pare adusul OCAZIONAL al unui pahar cu apa rasfat dar cred ca (desi TEORETIC sunt de acord cu tine ca bietul copil nu are de unde sa stie cand tu nu poti sa-i dai ceea ce-ti cere daca nu te duci la el sa-i explici) atunci cand ESTI ocupata si nu poti sa-i dai copilului un pahar cu apa nici nu poti sa te duci la el sa-i explici pentru ca te contrazici si zapacesti copilul. Adica ori esti ocupata ori nu esti?

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns rrox3 spune:

Important nu e daca ne ducem sa-i dam un pahar de apa sau nu, important e sa observam daca copilul obisnuieste sa ceara atentie sub forma asta. Adica cere ajutor fara sa aiba defapt nevoie de ajutor, ca si cum ar cauta motiv sa ne solicite. Alt motiv decat simpla lui nevoie de a ne chema langa el/ea.
Daca asta e un obicei, ar fi bine sa ne gandim sa crestem calitativ in primul rand, si cantitativ in al doilea rand, atentia pe care i-o acordam.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ladyJ spune:

Citat:
citat din mesajul lui frunza_alba






Am mai spus la inceput ca simt ca incepe sa aiba secrete.De exemplu,il intreb ce a facut la Tanti si imi raspunde ca s-a jucat.Daca insist cu alte intrebari, imi spune <<Mami, nu vreau sa-ti spun>>,iar eu<<De ce nu vrei?>>, iar el<<Ca nu trebuie sa stii!>>.







Buna Frunza Alba.
O intrebare, copilul refuza sa-ti spuna doar lucrurile care se petrec la ´´tanti´´ sau in general nu vrea sa-ti spuna?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns rrox3 spune:

Citat:
citat din mesajul lui frunza_alba
Cand i se explica de ce nu are voie sa faca un lucru, nu vrea sa cedeze, desi, i se ofera alternative.El o tine pe a lui si pace.Zbiara pana noi ne pierdem cu firea si reactionam asa cum NU ar trebui.Am incercat sa nu cedam dar a avut rabdarea de plange chai si 55 de minute( nu un plans propriu-zis, ci mai mult tipat).Pana la urma am cedat.


Nu asta e solutia. Nu trebuie sa rezistati, sa cedati si sa ajungeti in situatia in care atat stima vostra de sine cat si a copilului iese sifonata.
Solutia e empatia. Chiar cand copilul devasteaza dozatorul de apa. Nu e un act de rautate, nu e un vandal, nu face asta impotriva voastra. E frustrat, e suparat, e furios si nu stie sa se manifeste altfel. Voi trebuie sa identificati cum e si de ce e asa - daca e posibil. Si sa-l ajutati sa integreze emotiile astea. Dati voi glas starii lui si acceptati-o. Ceva de genul: "da, inteleg ca esti frustrat" spus calm. Pur si simplu sa fi alaturi de el, fara sa-l judeci. Sa-i lasi timp sa se linisteasca. Sa-l iei in brate cand accepta.
Problema e ca de multe ori nu poti face asta. Nu ai gradul asta de disponibilitate. Fiindca comportamentul lui agata in tine ceva din propria ta copilarie, ceva de nesuportat. si atunci iti pierzi echilibrul interior. Si nu mai poti fi empatica, vrei doar sa inceteze. Il ameninti. Si te simti ingrozitor ca mama.

Am trecut prin ce povestesti tu, cu fetita cea mare. Nu am amenintat-o niciodata cu abandonul, dar in rest situatiile semanau destul de mult. Nu am rezolvat definitiv problema asta pana cand nu am trecut printr-o terapie. Stiu ca functioneaza. Te poti schimba, daca asta doresti. Poti scapa de vina, te poti pretui mai mult si poti fi acolo pentru fiul tau, asa cum are nevoie. Lasa scepticismul deoparte.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ladyJ spune:

Citat:
citat din mesajul lui frunza_alba


Referitor la sugestia cu terapia, ne-am gandit si noi la asta, insa suntem tare sceptici ca ar putea sa ne schimbe...
Ne dorim din tot sufletul sa spargem acele blocaje care ne influenteaza vietile dar nu stim cum sa o facem.



Terapia va va ajuta sa intelegeti unde anume gresiti in abordare, care sunt punctele voastre slabe si ce sanse sunt de a le reduce si de a optimiza, pe alta parte, punctele pozitive.
Hai sa renuntam la cuvantul ´´terapie´´ care pare-se naste frica si sa vorbim de consiliere. Parca suna mai bine, nu?

daca chiar vrei sa spargi blocajele(de care esti constienta), un psiholog va poate ajuta, eu zic ca merita sa acorzi o sansa acestei perspective.

Mergi la inceput