Mamica incapabila sa-si educe copilul cauta ajutor

alsa spune:

Denizel, nu ti s-a intamplat niciodata sa nu poti sa faci un lucru sau sa nu ai chef in momentul respectiv sa-l faci?

Ex: sotul iti cere un pahar cu apa exact in clipa in care tu vrei sa stai sau sa termini de spalat vasele. El vrea sa fie rasfatat in acelasi timp in care vrei si tu sau vrei sa scapi odata de o treaba. Ce faci atunci? Bun, cu sotul o rezolvi altfel, ca va intelege. Vei spune ca un copil la 4 ani nu intelege si se va simti marginalizat/ignorat/abandonat/....cate or mai fi.

Mi se pare ca se exagereaza un pic. Nu sunt genul rigid, nu vreau sa imi fac copilul sa respecte niste reguli cu tot dinandinsul, fara sa le inteleaga si fara sa fie de acord cu ele. Dar sa fii 100% disponibila copilului tau asta presupune ca esti un robot. Nu poti fi mereu zambitoare si calda, gata sa explici orice. Fizic, nu ai cum. Cel putin eu nu pot. Eu nu pot veni in orice clipa, sa-mi intrerup orice activitate, sa explic cum stau lucrurile si sa o pup. Desi, de cele mai multe ori o fac, fiindca sunt foarte atenta la sentimentele ei.

Eu sunt convinsa ca Burtocika nu este o mama rigida si nu vrea cu orice pret sa impuna o ierarhie, niste reguli doar de dragul de a o face. Dar e bine sa fie totusi niste reguli, tocmai pentru ca exista multa iubire si trebuie sa tinem cont si de cel de langa noi. Iar eu consider ca la 4 ani copilul este pregatit sa afle asta, sa invete sa respecte si sentimentele celui de langa el. Asa, usor-uosr, atat cat poate intelege el. Asta nu inseamna ca suntem rigizi si dominanti.

Si, plus de asta, consider ca atunci cand iti doresti ceva, spui si "te rog". Cunosc perioada, fiindca o traversez si eu, fata mea are tot 4 ani. Uneori ii este mult mai usor sa-mi ceara "da-mi aia" si gata.
Nu am un copil dresat, e foarte sociabila si vorbareata. Dar cred ca a invata sa-ti exprimi sentimentele si dorintele intr-un mod placut nu ii poate provoca traume.

rrox3 spune:

Frunza_alba parerea mea e ca voi - perechea perfecta - ati asteptat si v-ati dorit 7 ani un copil la fel de perfect ca si voi. Care sa nu va puna sub semnul intrebarii perfectiunea. Pentru ca voi v-ati luptat si ati muncit mult (ai simtit nevoia sa mentionezi studiile universitare) ca sa fiti cumva deosebiti, speciali, importanti - cum probabil nu ati fost pentru parintii vostrii. Ati fost apreciati doar cand ati performat. De aici concluzia: daca nu-s perfect, nu voi fi iubit, voi fi abandonat. Asa ca vreti ca baietelul vostru sa se comporte fix asa cum va asteptati voi in mod ideal sa o faca un copil mai inteligent decat media (cum ar putea fi altfel, doar e al vostru...)
In momentul in care copilul e doar copil, e el insusi, un baietel minunat, ca toti ceilalti baietei, voi nu-l puteti accepta. Subconstient, nu poate fi copilul vostru - fiindca asta ar fi o amenintare prea mare pentru stima si siguranta de sine a voastra, pentru echilibrul vostru interior. Nu intamplator il amenintati cu diverse forme de abandon.

D-asta spun: problema e in voi, in felul in care nu ati fost acceptati si iubiti in copilarie. Ati supravietuit emotional performand si creandu-va o imagine narcisica despre voi. Imagine pe care aveti nevoie sa o confirme si baietelul vostru. Daca nu o confirma, va simtiti amenintati.
Nu e vina voastra. Dar aveti responsabilitatea sa va rezolvati problemele din trecut, sa nu i le puneti in spate baietelului vostru mult iubit. Mergeti la psiholog. O sa va fie mai bine si voua si, mai ales, copilului. Nu e un semn de slabiciune, defapt ar fi un semn de curaj. Curajul de a va recunoaste problemele si a lua masuri. Deja ai aratat putin din curajul asta, ccand ai recunoscut, chiar si asa, ascunsa dupa o frunza (nu intamplator alba) ca nu esti o mama suficient de buna in momentul asta. Poti fi o mama extraordinara, ai nevoie doar sa te ajute cineva sa scapi de conditionarile din copilarie. Abia atunci vei putea relationa OK cu propriul copil.
Numai bine!

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

alsa spune:

Roxana, foarte interesanta analiza ta. Nu pot spune ca situatia este asemanatoare la noi, dar si eu ma simt depasita de situatie uneori, ma simt obosita, nu mai am rabdare sa explic de o mie de ori sa nu mai deseneze pe pereti sau sa nu mai lipeasca plastilina pe covor....si altele asemanatoare. Si chiar nu stiu cum sa reactionez.Pot sa-ti trimit PM?

denizel spune:

Alsa, nu consider ca rasfeti pe cineva daca ii aduci un pahar cu apa si nu consider ca esti rasfatat daca ti se aduce un pahar cu apa :).

Oricum, am intels ce ai vrut sa spui, sunt momente cand adusul unui pahar cu apa e ultimul lucru pe care vrei/poti sa il mai faci.
Intr-adevar, un adult nu-ti va cere un pahar cu apa cand el se uita la tv, iar tu gatesti.
Daca insa copilul iti cere, trebuie sa arati copilului ce inseamna cand esti in bucatarie si gatesti.
Il iei in bucatarie, ii arati cat e de cald acolo, cum huruie hota aia enervanta, cum asteapta un munte de legume sa fie spalate, cum ciupercile s-au prins de fundul cratitei, cum chiuveta e plina de vase murdare etc
Copilul nu se naste cu cunostinte despre cat de greu este sa bucataresti, deci trebuie sa ii arati!
In felul acesta, dorinta de a nu-ti mai cere apa atunci cand tu gatesti va fi o consecinta a faptului ca te intelege si te protejeaza, nu pentru ca trebuie sa respecte o regula care i-a fost impusa.


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

rrox3 spune:

Alsa sigur ca poti sa-mi trimiti PM, d-asta exista PM-ul Atat doar sa nu ai asteptari nerealiste de la mine, imi spun doar parerea.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

alsa spune:

Denizel, eu nu spun ca n-ai dreptate, ai foarte mare dreptate. Asa ar trebui sa fie mereu, asa ar trebui sa facem. Dar nu poti mereu sa fii asa. Uneori esti depasit. Eu asa ma simt acum. Si prefer sa fiu un om autentic cu copilul meu, decat sa ma prefac ca sunt vesnic fericita si multumita si disponibila. A nu se intelege ca urlu la copil, dau cu el de pamant sau altele. Dar cand sunt trista, sunt trista, cand sunt fericita, sunt fericita. Cand pot sa fac ceva, fac si gata. Nu stiu daca ma exprim coerent. Daca se intelege exact ce vreau sa transmit. Prefer sa fiu asa cum sunt, decat sa mimez. D-asta am spus ca eu consider ca uneori se exagereaza un pic.Poate n-am dreptate.

Iar in privinta regulilor, a invatarii bunelor maniere, sunt de principiu ca trebuie facute, invatate pentru ca astfel suntem mai bine acceptati in societate, de oamenii din jurul nostru, asa ne facem prieteni. Nu sunt impotriva regulilor care fac convietuirea mai placuta, cred ca nu putem functiona fara reguli, ar fi haos. Totul este cum le invatam,cum le percepem noi si cum le trasmitem mai departe. Fata mea e foarte mandra acum daca se tine de cuvant. A invatat de curand ca promisiunea-i promisiune si de doua zile e schimbata total si foarte axata pe acest lucru. Eu simt ca o face de placere, e ca o joaca. Poate ma insel, nu stiu....O urmaresc cu atentie. D-asta si scriu aici, vreau sa invat si sa corectez ce e de corectat.

Asta e parerea mea

alsa spune:

Roxana, te citesc de mult si am vrut sa-ti scriu de cand a inceput subiectul "Copilul captiv", pe care l-am citit integral si care m-a zguduit destul de mult. Nu am asteptari nerealiste, imi place cum gandesti si de punctul tau de vedere as avea nevoie.

Multumesc mult.

denizel spune:

Alsa, eu nu te-am contrazis, te inteleg foarte bine :).
Desigur ca orice mama, in primii ani de viata ai copilului, simte ca nu mai poate face fata, ca e depasita etc.

Eu nu sustin ca trebuie sa ne mascam autenticitatea, ca trebuie sa ne purtam ca niste roboti, ci ca trebuie sa ne asiguram ca [] copilul intelege ce ii cerem.
Desigur ca regulile sunt importante, desigur ca nu putem trai fara reguli.
Ce sustin eu este ca insusirea acestor reguli nu trebuie sa se faca prin constrangere, amenintari sau impunerea autoritatii parintesti, ci prin metode care sa ajute copilul sa inteleaga de ce trebuie sa faca intr-un anume fel si nu altminteri :).
(nu spun ca tu folosesti constrangerea, nicidecum. Vorbeam la modul general).


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

rrox3 spune:

Eu iti multumesc Alsa.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

alsa spune:

Denizel, cred ca gandim la fel.

Ce m-a facut sa iti scriu a fost acel exemplu dat de Burticika: copilul cere apa (apa fiind langa ea), mama e in bucatarie...etc., etc.
Descrierea facuta de tine mi s-a parut un pic exagerata: opresti totul, te duci la copil, explici...s.a.m.d. Off, poate sunt eu prea obosita...nu stiu.

Hai sa-ti spun cum as fi facut eu sau cum fac in situatii asemanatoare (nu tot timpul, depinde si de starea mea, uneori ii dau apa si atat): fata imi cere apa ("mami, da-mi apa!"). Eu ii spun ca sunt in bucatarie si spal vasele, deci nu pot acum ("nu pot acum, sunt in bucatarie si spal vasele,te rog sa-ti iei tu, vezi ca este langa tine".). Ea nu si nu....(ca se intampla si sa nu vrea sa-si ia). De aici pentru mine este o problema. Daca eu sunt calma in momentul acela (in sensul ca am eu o stare buna) in mare parte problema este rezolvata. Dar daca eu sunt agitata (ca ma gandesc la anumite probleme) ce fac? Incerc sa ma abtin sa transmit starea, bineinteles. Si daca nu reusesc? Copilul se agita si el, ca ma simte pe mine. Cum rezolvam? Hai ca am spus ca scriu cum fac eu, dar nu am finalizat. Fiindca in momentul acesta rau (stare de agitatie) incepem sa ne certam. Se termina ori ii dau eu apa (ceea ce cred ca nu e bine, inseamna ca nu sunt consecventa, deci se poate sa ma opresc din tot), ori ea plange pana se duce si-si ia singura sau renunta sa-si ia. Mai tarziu discutam despre asta, dar nu este acelasi lucru.

Poate s-a vorbit prea mult despre acest exemplu. Insa pentru mine e important sa vad cum ati reactiona. Din lucruri marunte se isca problemele mari.