Copilul captiv (8)

Chuny spune:

Ma bucur ca topicul isi revine pt ca se diluase mult prea mult in discutii prea indepartate de cees ce s-a discutat in primele capitole.

Cleo, eu citisem pe undeva la inceput parca si mi-a zburat gandul la tine. O sa recitesc si eu la toamna cand ma intorc din concediu.

Scrisesem multe despre mama mea si eu la inceput ... nu stiu daca am scris esentialul... desi s-a purtat monstruos de urat cu mine e un om bun. Am mai zis asta, am impresia ca are mintea unei copile de 15-16 ani, a fost incapabila sa aiba grija de ea, iar de mine nici atat nu a putut. Abea de vreo 2 ani reuseste oarecum sa fie mai responsabila pt viata ei ... avem noroc ca locuim departe si ne vedem o data la 5 ani. La telefon vorbim mai des, incearca si ea sa se apropie de copiii mei si de mine, imi da sfaturi , cred ca ar fi o tensiune f mare daca am fi fata in fata.

In mare masura cred si sper ca ea STIE ca nu s-a purtat ca o mama, insa nu am puterea sa vorbesc cu ea despre asta. As vrea pt ca asa ar veni poate si iertarea ...

cleo78 spune:

sybille, eu recitesc de la inceputuri.
Citesc capitolele anterioare, analizez, ma analizez,compar cu ce a fost in mine, cu ce am depashit si ce mai am de... consumat.


Si eu am ales distanta de mama: 500km. La telefon insa ea continua sa incerce sa imi controleze viata (nimic nou...)- de am ajuns sa nu o mai sun. Daca acum ceva ani ma enerva si irita enorm, si zile intregi eram... furioasa, acum... imi lasa doar un gust amar.
Am inceput sa contientizez ca acei ani in care speram sa... "o repar", cum zicea cineva f. frumos, cred ca CLORI, au fost o pierdere inutila de energie a mea, de vise si planuri. Traiam intr-o... furie si o lume imaginara... Aceea a fost o furtuna urata, furie fantastica... furie continua. Apoi am descoperit muntele, si undeva in efortul de a urca si minunea de a ma simti ca imi depasesc limitele si dau totul din mine... cu furie, ca de schimbat pe mine trebuie sa ma schimb.
Asta a fost primul pas al meu... catre lumina.



AMR multi!

pearljam spune:

Am citi pe sarite acest subiect si ma regasesc in unele situatii descrise de voi. Nu pot citi subiectul cap coada pentru ca ma doare sufletul si ma rascoleste prea mult. Desi fac eforturi sa trec peste trecut e asa de greu, pentru ca atunci cand spun ca e mai bine vine un nou vartej si nu mai stiu ce vreau.
Eu nu pot spune mama si tata pentru ca desi ii stiu si am crescut partial langa ei (cat am fost mica am stat la bunici) nu am simtit ca am dragostea lor. M-au desconsiderat mereu, inca o fac, au reusit sa ma faca sa cred ca nu sunt buna de nimic. Am familia mea pe care o iubesc, un sot care ma sprijina dar care nu poate inlocui in inima mea nevoia de a avea parinti care sa te iubeasca.
Am reusit sa pun distanta fizica intre mine si ei, am crezut ca o sa ajute, e mai bine dar tot ma framant din cauza lor.
Am incercat sa nu vorbesc cu ei deloc, dar parca tot ma gandesc ca nu e normal nici asa, inca mai sper in sufletul meu la o relatie frumoasa cu ei, dar nu vor sa se implice pozitiv, ei considera ca sunt perfecti si eu nu stiu ce vorbesc.
Acum am inceput sa vb doar cu ea la telefon, in 4 ani jumatate cu el am vb 1 data. Nici asa nu imi e bine, pentru ca stiu ca nu sunt sinceri si doar vor sa vada ce fac sa aiba ce povesti cunostintelor.
In prezent iarasi stau si ma intreb daca e bine sa vorbesc cu ei desi nu imi face placere si ma tulbura discutiile cu ei, mai ales ca acum am si eu un copilas de 1 an, as vrea sa isi cunoasca bunicii, dar stiu ca o sa il raneasca, stiu ca nu le pasa de el. Iarasi sunt intr-un conflict cu mine insami, nu stiu ce sa fac. Cred ca orice as alege tot o sa ma simt ranita, dar nu stiu ce sa ii spun copilului atunci cand o sa fie suficient de mare sa inteleaga de ce mami nu ii vorbeste de bunici si nu are o relatie cu ei.


Cei salbi nu vor putea niciodata sa ierte. Iertarea este calitatea celor puternici. - Mohandas Gandhi

cleo78 spune:

welcome perljam... aceleasi dileme am si eu.
Raspunsul meu e simplu: faci cum te simti tu confortabil. Gandeste te insa ca te vor umili continuu ... ca ei sunt la varsta si atitudinea cand nu vor sa se mai aschimbe, si nici macar sa recunoasca ce rau ti-au facut si iti fac.
Eu nu vreau sa reiau relatia cu mama. Ii voi spune fetei simplu: e departe, si nu ne intelegem, m-am saturat sa ma cert cu ea mereu. Va inelege copilul, pt ca si el va avea copii cu care se va certa si altii cu care se va intelege.


edit: eu nu imi doresc sa ma vada copilul umilita. SI trista.. si mai ales, sa nu vada asta ca o normalitate.

madaiulia spune:

Nici nu am realizat ca a trecut o luna si jumatate de cand am scris cateva vorbe aici. Rrox3 multumesc pentru primire.
Inca nu am reusit sa ajung la psiholog. Acum sunt hotarata, dar imi e teama ca o sa ajung la unul care sa nu ma poata ajuta. Si asta e tot o sechela din copilarie, mereu ma tem ca nimeni nu ma poate intelege si ajuta.
Andreea cate ai si tu de indorat de la mama ta. Ce bine cunosc povestea cu telefonul, si la mine e la fel. Cand ajungem la discutii care nu-i sunt pe plac imi inchide telefonul in nas si apoi tot de la mine si asteapta sa o sun si eventual sa-mi cer si scuze .
Imi pare rau ca nici relatia cu sotul nu merge bine. Si la mine e la fel, ma enervez pe el din orice si ii reprosez constant ca "nu-i pasa". Si acum ma gandesc ca si asta e tot o consecinta a relatiei disfunctionale din copilarie.
Am avut aseara o discutie cu el legata de cine ar trebui sa culce copilul. Si ma intreba eu cu cine dormeam cand aveam varsta lui Andrei si imi spunea ca el prefera sa doarma cu mama lui. Si asa am realizat ca eu nu am nici macar o amintire din copilarie in care sa dorm cu mama. Eu am stat cand eram mica la bunici si dormeam cu bunicul meu care-mi spunea povesti, iar cand eram la ai mei dormeam in camera cu sora mea. Si imi amintesc cum noapte dupa noapte aveam un cosmar cu un balaur parca (nu-mi mai amintesc exact visul, stiu doar ca era acelasi mereu si s-a repetat o lunga perioada de timp). Si nu aveam niciodata curaj sa le spun parintilor despre asta de teama ca ma cearta.
Va citesc si ma intreb uneori daca nu cumva mi se pare. Ca poate totusi eu nu am avut asa traume mari in copilarie si doar interpretez eu gresit lucruri care e normal sa se intample .
Imi doresc asa mult sa scap din captivitatea asta.

Mamica de David Andrei 10 iunie 2007

chris27 spune:

...Cand am mai scris cate ceva aici,mi-am editat mesajele...nu vreau sa ranesc pe nimeni...Si daca povestea nu se leaga e pentru ca nu exista una...(sunt sigura ca citesc persoane implicate direct aici)Asa ca am sa inchid si usa asta...oricum nu am lasat-o deschisa decat prea putin pentru sufletul meu...N-am sa scriu sub un alt nick si n-o sa intreb decat asa ,general...daca e normal sa te doara atat de tare un lucru,o "mutare"intr-un centru de plasament (de ex)....inacat sa nu iti mai amintesti nimic legat de locul acela...(ma refer la lucrurile cotidiene gen mancat,spalat...).imi amintesc doar cum mi-am tuns parul,impletit aiurea intr-o coada...si sentimentul pierderii...Nu-mi amintesc chipuri...oricum la capitolul asta o dau in bara mereu,,,Mai degraba vorbesc despre parfumuri ,ori alte repere...E trist ce se intampla...din ce in ce mai trist...

Album foto | Slideshow
excursie
www.sonia.as.ro/" target="_blank">ajutati o fetita minunata!
casuta noastra

chris27 spune:

...am mai scris din cand in cand ,lucruri legate de mine...segmentat...am mai vorbit despre rana mea...Dar niciodata n-as putea pe de-a -ntregul.Am vazut cum un om s-a descompus in fata mea...Asta dupa dezumanizarea psihica...in care m-a lovit (era sa pierd un brat)si m-a jignit rau ,era sa-mi pierd sufletul...Operatiile facute la Cluj dovedesc ranile fizice...Ranile din suflet sunt de zece ori mai adanci...
N-am fost niciodata mai mult decat "o curva"...Asta desi nu mi-am dariut viata oricui...desi am iubit- o mai presus de...mine!

Album foto | Slideshow
excursie
www.sonia.as.ro/" target="_blank">ajutati o fetita minunata!
casuta noastra

chris27 spune:

....si toate astea nu sunt decat un inceput!...aparent sfarsit pentru care nu inteleg nici eu de ce imi e rusine!...Imi e rusine de toata copilaria mea,de papusi pe care le-am vazut doar pentru a poza pentru vreun album de familie...Mi-e rusine de el,de sotul meu...ca trebuie sa scriu aici,oarecum pe furis...ca mi-e teama sa nu citeasca,ca si cum as scrie vreunui amant...nu stiu de ce mi-e asa rusine de el,ca oricum stie tot!!!Mi-e rusine ca fiul meu ar putea descoperi randurile astea si...s-ar intrista!
Bunica mea a avut neoplasm rhino-faringian...am fost lasata in grija ei,cand mama mea a ales sa-si refaca viata,dupa divort.De fapt,am fost mereu in grija ei.Nu mai intru in detalii...S-a stins acum 7 ani si m-a lasat intrebandu-ma daca nu as fi putut s-o ajut mai mult...
Nu mai era puternica...slabise,orbise si innnebunise...Comunicarea cu ea nu mai era posibila...Tumoarea ii atarna din nas si facea viermi...Albert avea 4 luni... ii tipam in ureche sa m-auda...Clocoteam viermii de pe batiste noaptea,cand dormea copilul!O iubeam si plangeam ...si nu pentru raul pe care mi l-a facut!Plangeam ca n-o s-o mai am!Ca asa cum a fost stiu ca n-a mancat ca sa am eu ce manca!Stiu ca daca m-a lovit a fost ...pentru ca asa credea ca-mi face bine...Dupa moartea ei,asa poate ca nu m-a mai iubit nimeni...

Album foto | Slideshow
excursie
www.sonia.as.ro/" target="_blank">ajutati o fetita minunata!
casuta noastra

chris27 spune:

...As vrea sa-mi pot baga castile in urechi si sa nu mai aud nimc o zi intreaga...Am multe amintiri de care fug si...mi-e teama sa "le"cred ca fiind reale...Cred ca sunt totusi!Se prea leaga...Incerc sa-mi traiesc gandurile fara a-i impacienta pe ceilalti si asta imi da un aer oarecum distant!Daca cineva ar sta sa despice firul in patru,ar condensa totul in durere!Copiii mei ma vor intreaga langa ei...Mi-ar fi mai usor daca nu ar fi chestia asta cu confundatul persoanelor...Lucrez intr-un magazin si pur si simplu daca sunt persoane care au mai fost in cursul aceleiasi zile si se intorc mai tarziu,eu le uit si...se vede!!!!...
Majoritatea amintirilor mele sunt bazate pe alte criterii...sunete,parfumuri,culori...o melodie...Ce ati crede daca ati vorbi cu mine acum si peste o ora nu v-as mai recunoaste?chiar daca as fi capabila sa redau tot dialogul?!?
Simt ca m-am dezgolit tare de tot in fata voastra...Si ca maiine o sa mor de rusine...Si voi simtiti la fel?sa stergeti tot,ca si cum nimic n-ar fi fost?

Album foto | Slideshow
excursie
www.sonia.as.ro/" target="_blank">ajutati o fetita minunata!
casuta noastra

tangerine spune:

chris , eu simt ca abia ai inceput sa vorbesti despre durerea ta; asa, cat o geana de lumina pe sub o usa ferecata; abia daca ai dezgolit un umar, desi cred ca ai mare nevoie sa te dezgolesti ca sa incepi sa te vindeci; ce ti s-a intamplat este real, nu poate fi ignorat; tu nu esti vinovata, nu are de ce sa iti fie rusine; noi suntem aici sa te ascultam

cat despre nerecunoscutul oamenilor, si mie mi se intampla; de fapt, e mai rau, nu stiu numele unor oameni pe care i-am vazut de multe ori in viata mea; de ce? pai banuiesc ca pentru ca eu la randul meu nu am fost recunoscuta si valorizata;cateodata mi-e extrem de greu sa relationez cu oamenii, as prefera sa ma ascund undeva sau in ceva