iubire de parinte

am o fetita de o luna si jumatate pe care o iubesc enorm de mult...sotul, mama si alte cunostiinte imi spun ca exagerez prin aceasta iubire, nu imi las copilul la nimeni in brate,nu il las pe sot sa faca nimic pentru fetita,spun mereu ca eu stiu cel mai bine ce este de facut...a vrut sa prepare el laptele praf si i-am spus ca nu stie cum se face, atunci s-a suparat rau...:(

am fost la pediatru sa imi cantaresc fetita sa o consulte,am lasat copilul pe mana pediatrului,care in timp ce o consulta mi-a spus sa nu mai fiu asa disperata ca nu se intampla nimic rau...

pediatra m-a pus pe ganduri..oare chiar sunt asa disperata dupa copil???nu procedez corect daca imi iubesc copilul?? nu pot sa o las la nimeni in brate, imi vine sa plang cand vad ca o ia cineva de langa mine...:((

va rog ajutati-ma cu un sfat...trec oare prin depresie post-natala?

Ralukutzza spune:

Draga mea...una este iubirea unui parinte si alta este obsesia fata de copil.Mi se pare absolut absurd sa ii interzici tatalui copilului sa se ocupe de ea sau macar sa o ia in brate...cred ca este si el mai mult decat capabil sa citeasca instructiunile de pe o cutie de lapte praf si sa faca laptele ok.
Reactiile tale mi se par mai mult decat exagerate, ce iti doresti...ca si copilul acesta sa creasca doar cu tine, fara notiune ca exista si alti oameni in preajma lui?..nu vei face decat sa cresti un copil cu un atasament bolnav fata de tine, ii va respinge pe restul oamenilor din jurul sau datorita izolarii la care il supui.

Nu te supara pe ce ti-am scris dar eu in locul tau as cauta ajutor de specialitate.Copilul are nevoie si de tata si de alti oamenii in preajma lui...nu poate trai doar cu tine...este absurd.

sdcristian spune:

sa fie un pic de depresie postpartum?

ca una e sa o iubesti, sa nu o lasi sa planga, sa ii faci tot ce are nevoie


alta e sa nu crezi ca tatal ei, care tot parinte e si tot o iubeste, nu poate face un simplu lapte praf. care se face simplu de tot. trebuie sa-l lasi si pe el sa se ocupe de ea, sa invete cum, chiar daca crezi ca nu face exact ca tine lucrurile. nu trebuie sa le faca perfect, e destul sa le faca cu drag.

vitamine iei? dormi suficient? mananci?

vorbeste cu doctorul tau despre ce simti, daca e depresie trebuie sa actionezi acum. spre binele tau, dar mai ales al fetitei tale

anamaria spune:

draga stanucel,

este perfect normal sa-ti iubesti copilul! fiecare din noi simte la fel, cred eu - diferenta este probabil in modul in care ne exprimam sentimentele.

din cat de putin povestesti tu, nu cred ca e vorba despre depresie, parca e cam prea mult spus. dar cred ca totusi este bine ca ai ajuns sa-ti pui aceste intrebari acum si nu mai tarziu.

Edit:
si mai cred ca daca reusesti sa iti pui unele intrebari "existentiale" la care sa iti dai tu singura raspunsul, sincer - ai sa reusesti sa vezi cu alti ochi situatia si sa reactionezi astfel incat sa fiti cu totii fericiti...

pentru ca trebuie sa incerci sa gasesti un echilibru.

fetita ta este nu doar a ta, este si a sotului tau, pe care presupun ca il iubesti si care sunt sigura ca isi iubeste fetita la fel de mult ca si tine!
incearca sa te pui in locul lui...
cum te-ai simti tu daca el nu te-ar lasa sa-l ajuti?
sa-ti iei copilasul in brate, sa-l mangai, sa-l legeni, sa-l speli sau sa-l hranesti?
si tot asa, pune-te in locul bunicilor, ca sa reusesti sa intelegi de ce poate uneori sunt imbufnati sau iti atrag atentia ca exagerezi...

sigur ca tu, ca mama, stii cel mai bine ce trebuie facut si simti ce nevoi are bebelusha ta!

dar una dintre aceste nevoi este aceea de a se simti iubita de toti... si tu stii foarte bine asta, doar ca inca nu te-ai concentrat asupra acestui aspect.

in alta ordine de idei, putin ajutor va face numai bine pentru toti: tati poate sa dea biberonul de seara, in timp ce tu iti faci de ex o baie cu ierburi...
te poate ajuta la baitza, sau poate iesi putin afara cu caruciorul, astfel ca tu sa te poti odihni.
mama ta te poate si ea ajuta la oricare dintre astea... ceee ce sigur le va face placere si tie iti va oferi cateva momente de liniste!

Adriana mica spune:

Stanucel, mi se pare o atitudine exagerata sa respingi alte persoane din preajma copilului, mai ales pe tatal acestuia.

Si eu am trecut prin depresie post-partum, si tocmai in acele momente mi-a fost mai de ajutor faptul ca sotul mi-a fost alaturi, atat la treburile curente (schimbat copil, pregatit biberonul, etc) cat si ca suport moral (cel care ma ajuta sa depasesc momentele de nesiguranta, de panica exagerata). Cat priveste ajuotrul altor persoane din familie, din pacate nu am beneficiat de el, dar cred ca mi-ar fi prins atat de bine, cu siguranta ne-ar fi fost mai usor.

Hai sa iti arat cateva www.totsites.com/tot/dudu/photosS/g18891" target="_blank">poze din acea perioada, mie efectiv mi se umplea inima de bucurie cand il vedeam pe sotul meu alaturi de copil. Iar el s-a simtit nemaipomenit pt ca a fost (si este) implicat, poate sa se descurce fara nici o problema singur atunci cand plec in afara tarii interes de serviciu (chiar si intervale mai lungi de timp, 10-12 zile de exemplu).

Adriana, mami de Tudor alias 'Dudu'(26sept2006)

Uite ce mare am crescut...
www.totsites.com/tot/tudorandrei" target="_blank">Povestea merge mai departe...

toanca spune:

Si mie Stanucel, mi se pare o atitudine exagerata...ceea ce spui tu nu este iubire...
Tu singura recunosti ca esti disperata dupa copil...
Ar trebui sa te gandesti bine inainte de a-i interzice tatalui copilului sa se apropie de copil.

ramonapreda spune:

stanucel,si eu am trecut prin etape de genul asta...dar le-am depasit.cred ca tin de perfectionism si de incredere,nu de depresie si alte cele...eu aveam impresia ca numai eu pot si stiu sa fac totul cum trebuie .n-am lasat pe nimeni sa-i dea sa manance sau sa-i faca baie,insa sotul a fost si este mana dreapta .pe masura ce va creste,te vei relaxa si tu,sunt convinsa.crede-ma,cu cat vei implica mai multe persoane,cu atat iti va fi si tie si bebelui mai usor.te inteleg perfect

roxy spune:

buna, esti la numa o luna de zile de viata impreuna cu copilul tau.De aceea esti asa.Si eu credeam (si inca mai cred )ca doar eu le fac cel mai bine pe toate, dar cand nu mai poti sa vezi ce bine prinde ajutorul altora.Una e sa le spui la bunici ca pot sa-i dea cutare sau cutare sa manance si ei sa asculte indicatiile tale de parinte(nu se intampla 100% )si alta e sa le interzici sa se apropie de ea.Si mie mi se intampla la primul copil sa cred ca daca nu ma uit la el o secunda nu mai respira (el a avut mari probleme la nastere cu respiratia de acolo mi se trage), si nici noaptea nu vroiam sa dorm sa nu pateasca ceva si sa nu fiu langa el.Pana am clacat si am cazut efectiv langa el, si mi-a ajuns, decat o mama care nu se poate ocupa cum trebuie de copilul ei, mai bine acepti ajutorul.Cele 30 de minute cand tatal poate iesi cu carutu afara sa plimbe copilul , crede-ma ca vine inapoi cu el , la mine asta era obesia cea mai mare sa nu-l uite pe undeva , tu in timpul asta poti sa te odihnesti (chiar daca iti vine atunci sa aspiri, sa faci mancare, sa faci te miri ce), mai bine stai calm si te odihnesti, si lasi altii sa le faca cel putin inca juma de an cat esti dupa nastere.
Eu dupa ce am nascut, mama saraca vroia sa ma ajute si cum incepea sa planga cel mic, cum era in secunda 1 langa el, sa nu ma scoale, dar eu nu-ti spun ce nervi imi facea asta , credeam ca face asa ca nu sunt eu capabila sa o fac, ca ma considera nedemna sa ma ocup de copilul meu.
Asa ca te inteleg ca iti trec prin cap tot felul de ganduri, e din cauza de stari de dupa nastere, dar sunt total invers decat ar trebui in mod normal.
Asa ca daca nu ai nici un motiv de suspiciune pe bune sa nu lasi copilul cu bunicii(eu nu-l lasam cu cei din partea tatlui ca pur si simplu nu erau atenti), si au casa cu foarte multe pericole pentru un copil, dar de fata cu mine puteau sa se ocupe cat doreau de el, dar sa nu-l duca in alta parte.
Incearca sa lasi pe tat sa se ocupe la inceput sub supravegerea ta, sa ii zici ca esti alaturi de el in caz ca nu stie ceva sa faca, nu sa para ca nu ai incredere in el.
Incearca...ce te vei face cand va pleca la gradinita juma de zi fara tine...nu e asa departe timpu asta...trece ca vantu

vdrag spune:

Te inteleg perfect Stanucel! De ce ? Pentru ca am fost si inca mai sunt intr-o mai mica masura decat la inceput si acum, foarte protectoare fata de fetita mea.
Nu stiu daca aceasta a fost o depresie post-partum sau altceva, dar cand dupa aproape doi ani de incercari si o inseminare nereusita am ramas insarcinata natural, am considerat si consider in continuare ca fetita mea este o minune si m-am bazat pe instinctul meu de mama de fiecare data, lucru care m-a ajutat foarte mult.
Nici mie nu imi placea atunci cand altcineva o lua in brate pe fetita mea si nu din cauza ca as fi fost disperata de separare, ci din cauza ca fiecare persoana care venea in vizita nu facea decat sa ai puna mana pe fata(care incepuse sa fie iritata), sa sufle asupra ei sau sa incerce sa o trezeasca pentru a vedea culoarea ochilor sau pentru a o face sa zambeasca, toate astea cu acordul sotului meu. Despre prepararea laptelui iarasi te inteleg perfect!
Aproximativ toti barbatii nu au rabdarea necesara pentru a prepara laptele asa cum scrie pe cutie si nu ma refer la faptul, ca nu ar stii sa citeasca instructiunile de acolo, ci la faptul ca nu au rabdare ca formula de lapte sa se dizolve cat de cat complet pentru ca copilul sa se poata hrani corespunzator si a nu avea probleme cu stomacul.
Acum cateva luni, mi-am lasat sotul acasa impreuna cu fetita dandu-i cateva instructiuni simple pe care urma sa le urmeze, dar rezultatul a fost ca al meu sot a preferat sa puna fetita sa se culce fara ai mai schimba scutecul si fara a incerca sa ai dea sa manance altceva, daca aceasta a refuzat ceea ce ai lasasem. Binenteles ca ar fi putut sa ma sune sa imi spuna despre ce era vorba, dar a preferat sa nu o faca!
In legatura cu familia(ma refer la ai lui!), nu am putut si nici acum nu pot fi de acord cu ei cand acestia au conceptii de genul: las-o sa planga ca ai va prinde bine, da-i sa manance orice chiar daca fetita mea este mai sensibila cu stomacelul, da-i sa guste din diferite bauturi, ca de! copilul se uita la noi si vrea acest lucru, etc.
Despre doctor iarasi te inteleg, deoarece de fiecare data cand mergeam la doctor si a avut de facut cate un vaccin sau vreo analiza stiam ca o doare si binenteles ca eram agitata caci nu stiam cum sa ai iau durerea! Incearca sa fii linistita cand fetita ta plange pentru ca nu o vei ajuta, doar ai vei transmite starea ta si ei si o va face mai agitata decat ar trebui normal.
Sunt lucruri normale, doar incearca daca poti sa il testezi pe sotul tau daca respecta instructiunile pe care i le dai, iar despre luat-ul in brate accepta ca fetita ta sa poata fi luata in brate si de familie si cunoscuti dar reactioneaza atunci cand ceva nu iti place ca acestia fac cu fetita in brate.
Nimeni nu iti va pune la indoiala iubirea de parinte care in mod normal nu are limite, daca reactionezi atunci cand consideri ca ceva nu este in concordanta cu cererile tale de mama, doar ca asta te va ajuta crede-ma!
Am fost o mama protectoare si voi fi si in continuare, iar fetita mea este intr-adevar atasata de mine deoarece sunt in permanenta cu ea acasa si incerc cum pot mai bine sa ai raspund nevoilor ei, dar este o fire sociabila si comunicativa cu familia si cu orice alta persoana, ai plac copii si se amuza copios cand acestia interactioneaza cu ea! Asa ca iti doresc incredere si curaj! Instinctul de mama este de cele mai multe ori cel mai bun!

mamica fericita a printesei Alissa(22.09.2008)

Iasmin08 spune:

Stanucel, asa e cum spune si ramonapreda si cum spune si vdrag, unele mamici trec prin asta dupa nastere, dar in timp invata din mers sa aiba incredere si in altcineva.
Asa am fost si eu, ba chiar mai rau, nu sufeream sa imi atinga nimeni bebelu'. Eram innebunita cand vedeam ca cineva atinge pe bebe cu degetul, ce sa mai zic sa il ia in brate? Turbam literalmente. Nu cred ca este depresie, ci cred ca esti ultraprotectoare. Insa asa cum zic si fetele, cum am constatat si eu pe pielea mea, in timp vor trece aceste sentimente si vei invata sa ai incredere si in alte persoane. Mai ales cand bebe va alege sa mearga si la alte persoane in brate.


Iasmin, mama de strengar de 8 anisori

carmickey spune:

va multumesc frumos tuturor...

incerc sa ma controlez,da ma vad si eu ca nu este bine ce fac...:)

o zi buna tuturor