POSTPARTUM-fizicul si psihicul mamei ;

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 4

wnimra spune:

Off ...daca stiam de la inceput cat o sa ma schimbe o nastere, daca stiam ca nimic nu o sa fie ca inainte , poate imi reveneam mult mai usor.
Am rammas insarcinata , a fost superb , am luat 16 kg , destul de mult ca deja eram plinutza , am plecat cu 66 67 de kg .
Ma asteptam sa imi revin repede si sa se intoarca acele zile in care ma simteam minunat.Am nascut greu si pt ca dr a luat o decize gresita copil meu este cu handicap, asta mi-a pus capac.Atunci s a instalat depresia ,urata si inselatoare , acum eram vesela , acum eram daramata , plangeam mult si aveam numai ganduri urate.Copilul normal ca m-a simtit si a fost mai greu sa il apropii si sa il ajut.
Mi-a cazut parul , m-am ingrasat mai rau , la un an aveam exact greutatea cu care nascusem , dupa nastere intr-o luna am dat jos 13 kg si pana la 5-6 luni ale lui bebe, am pus la loc.
Ma dureau toate impreuna cu sufletul si imi taraiam zilele ca o neputincioasa, nu reuseam sa comunic si rau am facut.
Eram un bulgare de sentimente, toate amestecate de nici eu nu mai stiam ce sa cred,fiind o persoana ff realista si cu picioarele pe pamant , ma simteam nebuna pur si simplu.
M-am saturat de mine si am pus punct , imi era de ajuns, am realizat ca tot ce a fost inainte nu o sa mai fie , mi-am construit fericirea bucatica cu bucatica , am invatat sa ma bucur de mine in primul rand , sa fiu femeie , sa ma bucur de copil meu care este minunat , chiar daca are pr , nu este capat de lume, am simtit ca traiesc si ca mi-am depasit trauma , nasterea grea , vina pe care mi-am luat-o pe umerii , care nu era a mea .....incet toate au reintrat in normal , dar mi-am dorit din sulflet acest lucru.
Sigur sunt mamici care trec prin fel si fel de situatii si cred ca nu mai gasesc iesirea din amalgamul de ganduri-sentimente contradictori, intr-un final o sa reusiti , dar sa comunicati , sau sa cautati ajutor specializat , sau vb cu cineva care trece prin ce treceti si voi , orice numai sa nu va simtiti singure si ale nimanui.
Nu am crezut NICIODATA in cuvantul DEPRESIE pana nu m-a pocnit fix cand nu trebuia.
Mi-am permis sa ma iert pt aceea perioada ca usor nu mi-a fost sa imi vad copilul asa dar viatza merge inainte si acum dupa 5 ani aproape, vergeturile,...sani mai lasati , etc etc sunt doar semene ca sunt mama si atat .
Ma pregatesc pt bebe 2 si tin mortis sa fiu happy , pt ca se merita....sa simt prin toti porii bucuria de a fii mama , apoi sa redevin femeie , sa incep iar sa traiesc , sa ma distrez , sa ma bucur sa fiu EU.

pupici tuturor mamicilor si viitoarelor mamici.

Mami de Alex( 27.07.2005 )

"Este o arta sa fii fericit printre necazuri"-babette:)

Adriana mica spune:

Hello,

Cred ca este un subiect foarte bun, m-as bucura sa cred ca impartasind idei si experiete, putm ajuta alte mamici care trec prin perioade mai grele.

Trecuie sa recunosc ca nici pt mine nu a fost usor dupa ce am nascut. Am facut o alergie la medicamentele administrate in maternitate si nu am putut alapta, firele (resorbabile) de la cusatura au fost de proasta calitate si am trecut din nou prin procedura de coasere... toate au contribuit la instalarea unei stari de depresie destul de puternice. Nu am avut alte ajutoare in afara de sotul meu, mama a fost diagnosticata chiar in acea perioada cu o boala grava.

Nici eu nu stiu cum am reusit sa trec peste... sotul m-a sustinut cat a putut, dar chiar si asa a fost destul de greu.

In plan fizic, mi-a cazut parul cam un an dupa ce am nascut; de kg acumulate in sarcina am scapat pe parcurs, in interval de 2 ani. Dupa ce am nascut, mi-am descoperit niste probleme cu tiroida. Dat fiind faptul ca am ramas usor insarcinata si ca am avut o sarcina fara probleme, inclin sa cred ca aceste probleme au aparut dupa ce am nascut.

Treptat am depasit faza acuta, in sensul ca am incercat sa tin sub control aceste modificari. Pe partea de psihic, ajutorul a venit mai mult din interior; este adevarat, inca mai am temeri legate de capacitatea de a ma descurca singura cu copilul. Dar au inceput sa se mai atenueze pe masura ce copilul creste, si cumva situatiile la care am fost expusa au confirmat ca acestea sunt nerealiste.

In plan fizic, am considerat ca o prioritate efectuarea de controale periodice, inclusiv la specialist acolo unde a fost cazul (eg. endocrinologie). Mie personal asta mi-a dat o stare de liniste, eu de regula sunt destul de panicoasa in ceea ce priveste riscurile asociate cu diverse stari de boala...

Adriana, mami de Tudor alias 'Dudu'(26sept2006)

Uite ce mare am crescut...
www.totsites.com/tot/tudorandrei" target="_blank">Povestea merge mai departe...

My_Lady0091 spune:

eu am ajuns la concluzia ca in viatza patesti de toate..mai devreme sau mai tarziu...si trebuie sa mergi cu stoicism inainte...pentru copii...

Blackmoon Lady&lipishtocul

Citat:

" Daca vrei sa indrumi pe cineva incepi cu invataturile si sfarsesti cu pildele.."-L.A.Seneca

My_Lady0091 spune:

mamici..de ce ati incetat sa mai scrieti....

Blackmoon Lady&lipishtocul

Citat:

" Daca vrei sa indrumi pe cineva incepi cu invataturile si sfarsesti cu pildele.."-L.A.Seneca

pisigri spune:

Mai...eu inteleg ideea ca trebuie sa incurajam viitoarele mamici, dar zau daca mi se pare ca la topicul asta se cereau "la mine nu s-a schimbat nimic", printre atitea femei la care da, s-a schimbat macar " cite ceva".
Ce am vrut eu sa adaug (ca am nascut de 1 an si 5 luni si nu mai am noutati fata de ce am scris pe prima pagina): trecind prin aceasta experienta, cred ca depresia poate fi evitata:
- fiind cit se poate de constiente ca totul se schimba dupa nastere, si fizic si psihic, ca unele femei revin dpdv fizic la "ce au fost" mai repede, altele niciodata; oricit de pozitiva ar fi fost experienta nasterii si a primelor luni cu bebe mic, schimbarile din viata unei mame sint majore, si depinde de umorul si optimismul fiecareia sa le accepte mai greu sau mai usor;
- mamele sint perfect capabile sa aiba grija de propriul copil, apelind la vizitele lunare la medic. Cred ca enorm de multe femei dau in depresie pentru ca le este insuflata, voluntar sau nu, de catre persoanele cu experienta din familie, ideea ca nu stiu nimic si n-o sa se descurce. Pe mine nu a avut cine sa ma ajute, mama lucreaza si a fost foarte putin disponibila, nici acum nu i-o las pe fiica-mea decit foarte rar, cind trebuie sa ma duc la vreo petrecere ceva. Asa ca eu si sotul am pus mina pe carti, pe copil...si ne-am pus pe treaba. Aceeasi situatie o regasesc si la alte prietene de-ale mele care au fost fortate de imprejurari sa fie " singurele mame" ale nou-nascutului. Dar TOATE cunostintele care au beneficiat de ajutorul mame/soacrei etc au trait acel sentiment ca nu sint mame bune, ca nu sint in stare sa se descurce etc.

Acu sa-mi fie iertate vorbele, este "regula" pew care am dedus-o eu privind in jurul meu, ca or fi si bunici minunate, nu neg. Dar mi se pare foooaaaarte important ca in primele saptamini de viata, copilul sa fie al memi si al tatalui lui, si atit. Dincolo de oboseala, dezordinea in casa etc.

If you can't say something nice, then don't say nothing at all

"In a world filled with hate,we must still dare to hope.In a world filled with anger,we must still dare to comfort.In a world filled with despair ,we must still dare to dream. And in a world filled with distrust,we must dare to believe."-Michael Jackson

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

BraveGirl spune:

Eu sufar acum de depresie antepartum Serios, deabia reusesc sa ma descurc. Arianna mea ma solicita mult si fizic nu fac fata. Ma simt o mama...nicinu stiu ce cuvant sa spun. Nu mai pot fi mama care imi doresc sa fiu. Scartai din toate incheieturile Ma doare sufletul cd vine la mine si cere in brate si eu nu o pot ridica. Ma las pe vine, la nivelul ei si ne imbratisam si asa se lipeste de mine imi vine sa plang non stop. Dar si pe bebe din burtica il iubesc enorm. Ufff...mi-e greu si mi-e teama de ce ma asteapta, desi de abia astept sa-mi tin ambii puiuti in brate.

==========
Corina
Mamica de Arianna Maria si 30+

POZE CU PRINTESA
BEBE2

mirela0521 spune:

si eu am avut o depresie extrem de urata declansata din timpul saricinii cand la eco s-au descoperit niste probleme si continuuand cu alte probleme neprevazute dupa nastere. Dumnezeu mi-e martor ca am facut amandoi tot ce era cu putinta pt copilasul nostru fara sa tinem cont de cat de greu este... si cred ca numai Dumnezeu m-a ajutat sa nu o iau razna. dar sa va povestesc pe rand.
totul a inceput o data cu ecografia morfologica de la 22 saptam, cand ar fi trebui sa fim in culmea fericirii, noua ni se spunea "deocamdata nu vorbim despre o intrerupere de sarcina, dar..." dar cand oare se poate vb despre asa ceva? la 35 saptam?!? nu cred ca este fiinta pe lume care sa isi doreasca BB extrem de mult si, ajunsa intr-un stadiu de 22 saptam, sa auda asemenea cuvinte si, totusi, sa ramana tare si optimista oricat de mult ar fi incurajata! BB avea retentie de urina in ambii rinichi si daca depasea parametrii "normali" trebuia luata decizia. cu asta am trait pe tot timpul sarcinii, ma rugam permanent ca la urmatoarea eco/control sa aud altceva. alternativa era sa-l lasam si sa fie operat dupa nastere (dar ce sanse reale ar fi putut avea un BB cu ambii rinichi bolnavi/defecti sa treaca print-o asemenea operatie?!?). si totusi Dumnezeu ne-a dat sansa ca totul sa fie bine, nu a iesit din parametrii incat sa fie in real pericol, iar dupa 1 luna de la nastere rinichii si-au revenit, nu au mai colectat lichid, ba din contra s-au golit de la sine o data cu adaptarea la mediul extern si la procesele fiziologice de urinare.
in plus la nastere, datorita travaliului lung si al fortarii (am nascut natura, iar travaliul a mers f lent, de aproape 9 ore) a avut un cefalhematom, ca un cucui in varful capului, putin spre partea dreapta de care normal ca m-am speriat. la externarea din spital am fost si i-am facut un control ca nu cumva sa aibe vre-un cheag de sange sau altceva, Doamne fereste, si am facut si eco abdominala sa vedem retentia de urina din rinichi. dr ne-a incurajat ca o sa fie bine. si asa a fost pana la urma!
o alta probleme a fost aceea ca din nastere, datorita pozitiei fetale si a faptului ca BB a fost cam inghesuit in burtica si nu a avut mult spatiu sa se miste (cel putin asta a fost explicatia primita), a avut probleme cu piciorusele "tal valg bilateral" se numeste. cu alte cuvinte laba piciorului nu este dreapta, piciorul este plat, fara scob, si mai grav de atat calcaiul trage spre exterior. arata ca si cum ar fi fost strivit!!! parea rupt, ca si cum oasele nu erau legate intre ele si nu se aflau in pozitia corecta. am fost la diferiti medici chirurgi si optopezii, le-am pus in gips timp de 1-2 saptam, dupa care atele gipsate in care ii fixam labele in pozitia normala, le legam cu fashe elastice (ma invatase dr ce si cum trebuie). periodic la fiecare 2 luni (sau in functie de modificarile picioruselor) veneam la buc si refaceam atelele gipsate pe care le purta aproape permanent, singurele pauze fiind acelea in care ii faceam baitza si cele 5-6 sedinte de masaj zilnic pe care ajunsasem sa i le fac singura acasa (ma invatasera de la spital tot ce trebuie sa fac). asta pana pe la 8 luni, dupa care am reinceput masajul de specialitate la centre de recuperare pana pe la 1 an cand a inceput sa mearga in picioare, iar de atunci a purtat ghetuta ortopedica sau pantof bine lucrat cu talonet (in functie de ce ne permiteam sau gaseam sa cumparam). nici astazi nu are piciorul perfect, dar oricum este binisor. sa speram ca nu va avea probleme cand va fi mare, dureri sau altceva. fac o gluma: oricum nu intentionam sa-l fac sportiv de performanta
revenind... urmatoarea pe lista a fost faptul ca la externarea din spital (am nascut in clinica polizu din bucuresti) la toti BB se facea un test auditiv, pe care, bineinteles, al meu a fost singurul care nu l-a trecut din toti cei nascuti in acea perioada de zile cat am stat internata. deci una peste alta aveam copil surd (am primit hartie cu "nu a trecut testul auditiv, se recomanda refacerea testului peste 2 luni")!!! nu cred ca va puteti imagina ce daramata am fost! cu toata bunavointa dr care facea testul, care i l-a refacut de 3 ori in acea zi, si care a tot incercat sa ma intareasca explicandu-mi ca a mai intanit copii care nu au trecut testul si care au revenit dupa 1-2 luni si atunci au trecut fara probleme... in fine... am plecat nici nu stiu cum. acasa am citit tot ce se putea citit despre problemele auditive, m-am interesat la cunoscutii cunoscutilor care aveau copii surdo-muti, m-am stresat si am stresat pe toti in fel si chip. il testam permanent pe copil in fel si chip: cu vocea, cand mai atre, cand mai incet, cu tel mobil, cu tv, cu radio, cu usi trantite, nici nu mai stiu ce nu incercam. mie mi se parea ca reactioneaza. probabil ca nici nu vroiam sa concept altfel. pur si simplu nu vroiam sa cred ca poate fi altfel decat un copil cu un auz perfect. am refacut testul testul dupa 2 luni, stupoare: NU a trecut testul!!! desi am tot insistat si i l-au repetat nu 1 data, nu de 2 ori, ci de 6 ori in acea zi!!! eram absolut DISPERATA! copilul tot nu trecea testul ala nenorocit! atat de mult incercasem sa ma intaresc in tot acest timp... nu mai stiu cum au trecut restul de luni de zile intre controlale la picioare, masaje, etc pana la urma la 4 luni am refacut testul si atunci l-a trecut. aproape ca nu mai stiam ce sa cred... oricum toata povestea m-a bulversat si m-a marcat profund.
laptele si alaptarea... alta problema... sectia unde am nascut eu in polizu practica "Mama si copilul" in camera, iar dupa nastere am stat 1 ora jumate in sala de post-travaliu, dupa care am fost repartizata pe salon si la o ora dupa aceea mi-a fost adus BB in camera. ce lapte sa ii dai unui bebelus care plangea dupa nici 3 ore de la nastere. de unde sa am lactatie? l-am pus la san, dar nu curgea nimic. am incercat sa ma mulg in fel si chip, iar nimic... copilul a facut o criza de plans si aproape s-a innecat cu propriile lichide care ii veneau din stomacel din cauza agitatiei (o substanta verde pe care si acum mi-o aduc aminte cu groaza, doar Dumnezeu stie cum a rezistat micutul la cat l-am scuturat in toate felurile), am alergat cu bebelushul meu strangandu-l la piept sa cer ajutorul asistentelor care, cu lipsa caracteristica de interes nici nu vroiau sa deschida usa si sa ma asculte urlau ca "ce fac atata galagie fara rost, du-te in salon ca vin eu acum". dupa ce am asteptat minute bune (mi s-a parut o ora, dar cine le mai tinea socoteala), putea sa moara si copilul innecat ca tot aia era pt ele, i-am bagat la buzunar ceva si abia apoi s-a uitat ce si cum. mi l-au luat, i-au dat putina glucoza cu seringa, nici scutecul plin de voma nu l-au schimbat dupa el, le-am explicat problema mea cu lactatia, iar raspunsul primit a fost "nu pot sa-i dau lapte praf, doar medicul neonatolog hotaraste asta, du-te sa vorbesti cu ea". am fost, am vb, m-am intors cu un biletel pt o anumita ora ca sa ma primeasca la camera unde se mulgeau fetele. m-am dus, si ce credeti... am primit un borcanel/paharel pe care eu trebuia sa il umplu mulgandu-ma cu mana (nu aveam nici un fel de poma, nici habar nu aveam de asa ceva) si pe care apoi il puneau in biberon si mi-l dadeau sa-l dau copilului. ce lapte, ce biberon... normal ca am inceput sa jelesc, nu am reusit decat sa manjesc paharelul cu cativa stropi imprastiati pe peretii vasului, dupa care am fost trimisa sa "fac dovada" la dr neonatolog, si abia apoi am primit o "ratie de lapte praf" (adik o singura masa). dupa care povestea s-a reluat. in fine... va imaginati ce zile de calvar am trait.
acestea fiind zise ii multumesc Bunului Dumnezeu ca nu m-a parasit si a avut grija de mine si le-a rezolvat pe toate numai EL stie cum. si sotului care este un minunat din toate punctele de vedere (cu lipsa de modestie o spun: sot ca al meu mai rar pe lumea asta) si care a stiu sa fie alaturi de mine si sa ma sprijine. normal ca si familia a fost alaturi. acum totul pare indepartat si aproape uitat...
sfatul meu este sa vorbiti cu cei din jur, sa primiti sprijinului oricui se ofera, nu ii indepartati. si sa credeti in Dumnezeu pt ca EL are planuri pt fiecare...

Mirela cu Rares-Mihai (19 aug 2006) si Rebeca-Maria (4 iun 2008)

My_Lady0091 spune:

Doamne mai Mirela..ce ne spui tu....
pupam mamica curajoasa..as vrea sa fi avut si eu taria ta atunci cand trebuia...

Blackmoon Lady&lipishtocul

Citat:

" Daca vrei sa indrumi pe cineva incepi cu invataturile si sfarsesti cu pildele.."-L.A.Seneca

danaiulia spune:

am fost si sunt inca la limita cu depresia post....
am nascut bb2 pe 11.06.2010 cu cezariana urmata de histerectomie de hemostaza din cauza unei placente previa centrala si in plus si accreta.suntem si am asteptat si 17 ani pana sa vina bb1 care fiind considerat fat pretios si mami nu prea tanara (37 ani) s-a recurs tot la cezi iar placenta de la bb2 s-a lipit de aderentele vechii cezi.am fost transfuzata -5 lit. 01 rh neg dar cica partea buna e ca s-au pastrat ovarele.Cu luatul in brate a lui bb1 nu am putut rezista si l-am carat pana in ziua cand m-am internat la 38 sapt.,iar cu alaptatul ...am fost asa socata de "menopauza indusa chirurgical" si de faptul ca bb1 a facut enterocolita si m-am internat cu el fiindca 2 sapt. cat am stat in maternitate a facut aproape tot timpul febra de dorul meu , noi nefiind despartiti in 2 ani si 7luni nici macar o zi , incat nici nu am mai vrut sa alaptez pt. ca o faceam plangand de mila lui bb1 si de a mea in contextul in care bb2 se descurca super cu formula.
Cand am momente naspa si uneori nu rar , ma gandesc la ce a zis medicul meu DD sa-i dea sanatate si in fata lui -"sa multumim la DD ca esti aici, ca totul s-a terminat cu bine " ca sa aflu de la sot ca am cam fost pe muchie 2ore si 40 min cat a durat operatia, caut sa vad partea buna CA AM 2 CAND NU MAI SPERAM SA AM, SI CA EI AU MAMA ! cand altii nu au-prietena mea cea mai buna la care i-am si botezat baiatul a plecat sa faca sus in cerul lui DD in aprilie lasand un sot un baiat-adolescent-15 ani si o fetita de 5 anisi care nu intelege prea multe (un cancer de san galopant) si zic si eu ca Scarlet Ohara " o sa ma gandesc maine la asta, la urma urmei si maine este o zi"

O mami de 3 BAIETI CUCUIETI , tati Calin (31.01.1968) ,Mihail zis MI (28.09.2007) si David Gabriel (11.06.2010)