Vine bb2. Cum gestionez situatia cu bb1?

David are 2 ani si 9 luni. peste o saptamana, maxim doua va avea un fratior. toate bune si frumoase. in aparenta.

de la bun inceput l-am pus in tema pe david ca va avea un fratior, ca va creste la mami in burtica, iar atunci cand va veni vremea il vom scoate de acolo si vom avea grija de el... i-am aratat pe strada bebelusi foarte mici si i-am spus ca asa va fi si fratiorul lui (sa nu aiba impresia ca ii aduc acasa vreun copil mare ca el si apoi sa fie dezamagit)... nu stiu cat de mult a inteles, uneori parea foarte incantat de idee, intr-o vreme spunea tuturor - foarte mandru - ca mami are bebe mic in burtica.

de la o vreme insa, situatia pare sa nu-i mai convina. nu stiu exact ce anume l-a facut sa se razgandeasca, eu l-am adus in discutie pe fratele mai mic din cand in cand, nu zilnic, nu l-am abuzat cu prezenta lui inainte de vreme. si totusi, situatia pare scapata de sub control.
david a inceput sa se poarte foarte urat cu mine si cu taica-su. doar cu noi, cu ceilalti totul e ok, la gradinita (cresa) am fost asigurata ca se poarta firesc, nimic schimbat (uneori, in ultima saptamana mi-au zis ca a tot intrebat de mine, chiar a inceput sa se smiorcaie, ceea ce el n-a facut niciodata, insa in rest e ok). la bunici, la fel, e copilul model, simpatic, dulce, alintat si laudat de toti.

cu noi, parintii, insa, isi refuleaza toate frustrarile. ne bate, ne musca, ne sfideaza in cel mai inalt stil, face totul pe dos (chiar daca asta inseamna sa faca lucruri care in mod normal nu-i plac - de ex, dupa ce l-am spalat intr-o seara, a fost suparat ca i-am spus ca e momentul sa iesim, ca statuse destul, era si cam tarziu. s-a pus pe urlat, s-a dus singur inapoi in cada si si-a pus dusul in cap - ceea ce el uraste, doar pentru a ne demonstra noua ca el nu vrea sa faca ce ii cerem noi). ne cere sa facem diverse lucruri pentru el, apoi cand vede ca ii oferim acel lucru, se razgandeste (mi-a cerut azi de ex, sa mergem la parc. dupa ce am ajuns acolo, n-a vrut sa coboare din tricileta, mi-a zis ca vrea acasa. l-am intrebat de ce, am incercat sa inteleg ce se intampla, se uita absent la mine de parca nu eram acolo, n-a scos nicio alta vorba decat ca vrea acasa. dupa ce am ajuns acasa, a inceput sa planga ca vrea la parc...).

servitul mesei - nu mai zic, e un calvar, nu mai putem manca sub nicio forma in liniste, nu mai vrea sa manance singur, trebuie sa-i dau eu cu lingura/furculita (desi la gradinita mananca singur, la fel si la bunici), dupa 2-3 imbucaturi de regula imi zice ca nu-i place sau ca nu-i e foame sau, si mai enervant, apuca farfuria deodata si o varsa pe el sau pe mine sau pe jos...apoi se uita sa-mi vada reactia...

cu jucariile, imi spune direct ca vrea sa le strice, ceea ce si face. e o actiune foarte constienta, desi ii spun ca altele nu o sa-i cumpar si nu va avea cu ce sa se mai joace. oricum nu pare sa-i pese, joaca in ultimele 2 luni consta in azvarlit jucariile in toate colturile casei, rar cand se mai joaca constructiv. daca se apuca de construit lego, se plictiseste imediat ce piesele nu "vor" sa stea, tipa la ele sa "stea" cum ii place lui, se umple de furie si de frustrare.

eu incerc sa ma joc cu el, sa-i citesc, sa-l tin in brate, sa-l dragalesc si sa-l pup mai mult ca de obicei, desi nici mie nu mi-e usor acum, pe ultimii 50 de metri ai sarcinii. sunt respinsa brutal, ma musca, ma loveste cu jucariile, ma alunga pur si simplu, apoi se supara ca plec si ma cheama sa stau langa el.

sincer, nu stiu cat mai rezist asa. si ma gandesc cu disperare ca situatia s-ar putea inrautati odata cu venirea pe lume a celui mic. n-am pe nimeni care sa ma ajute, ma ocup de copil/copii singura, tati e foarte ocupat, incearcam sa construim o casuta a noastra si cine a trecut prin asta, stie cat de solicitant este. bunicii stau in provincie, au si ceva probleme de sanatate, nu pot sa se mute la noi. pot cel mult sa-l duc pe david la ei, sa stea cateva zile.

acum, pentru ca urmeaza sa nasc in curand, o sa-l duc cam 2 saptamani, nu stiu ce as face daca mi s-ar rupe apa cat sunt singura cu el acasa. n-am cu cine sa-l las, ar trebui sa-l iau dupa mine la maternitate, probabil as soca copilul si mai tare. sotul ar ajunge acasa in cel putin o ora, apoi inca vreo ora as face pana la maternitate, fiind al doilea copil probabil lucrurile se vor intampla mai repede. asa ca daca se intampla, as prefera sa ma arunc intr-un taxi sa ajung mai repede la spital.
in fine, sper sa apuc sa-l duc we asta pe david la parintii mei, sa nu mai am grija asta, cu cine las copilul in caz de urgenta.
dar faptul ca il duc acolo si il las o saptamana -doua, pana ma pun un pic pe picioare, sigur n-o sa-i pice bine. mai ales ca ne vom infiinta - atunci cand il luam inapoi - cu un bebe, ceea ce va strarni, cu siguranta, valuri de gelozie din partea lui.
nici nu stiu cum ar fi mai bine, sa-l trimit doar pe taica-su sa-l ia, sa mergem toti trei...orice varianta as alege, tot cred ca nu o sa fie prea bine.

apoi, cand ne intoarcem, continuam cu gradinita (cresa)? il mai tin acasa de acomodare in noua formula inca o saptamana, doua, trei? oare ii face bine pauza asta de colectivitate si de rutina deja instalata?


scuze ca m-am intins cu mesajul, uneori simt ca nu mai rezist psihic, cu mare greutate reusesc sa-mi mai pastrez calmul, mi-e teama sa nu rabufnesc si sa fac lucruri pe care sa le regret. nu sunt adepta violentei de niciun fel, nici verbala, nici fizica, uneori insa simt ca imi vine sa urlu la propriu.

mamici de doi sau mai multi copii, voi ati trecut prin asemenea faze cu fratii mai mari? cum l-au primit pe noul membru in familie?

_________________________________________________

Mami de pui nazdravani, David (2/9/07) & Damian (37+)
Cand schimbati modul in care priviti lucrurile, lucrurile pe care le priviti se schimba

roxy spune:

buna, incerc un raspuns, dat fiind ca suntem din aceeasi odisee de la strumfi.La tine s-au adunat 2 situatii care si luate separat sunt cu tais , dapoi impreuna.Prima e varsta de 3 ani, varsta care resprezinta debutul (daca nu a inceput la 2 ani deja)pentru razvratiri,si facut contra.Deci nu e doar faptul ca vine fratele cauza.Si eu am aceeasi problema cu Alex, a inceput sa raspunda, sa faca contra, sa intinda nervii la maxim, am si deschis un subiect pe tema asta, cum ca taicasu deja il vede scapat din mana si se teme sa nu ajunga un copil problema si apoi un...cand va fi mare pentru ca nu stim noi(mai bine zis eu )sa-l crestem.
A doua problema sa zic asa este venirea fratelui mai mic, care face ca in mintea lui sa incoltrasca teama sa nu fie inlocuit, alt bebe va sta in bratele mamei lui si el va fi doar asa pe acolo.Asta e cam mult pentru un copil mic , ca doar si el e mic la nici 3 anisori.
Astea doua cumulate fac ca sa fie si mai mare furtuna emotionala ce se abate asupra voastra, dar trece.Fa in asa fel incat atunci cand vine fratioru pe lume si el il vede prima data, sa primeasca ceva ca din partea lui, ceva ce-i place foarte tare , si apoi restul. Cam asta e ideea de inceput, restul vine de la sine.
Doar ca tu esti sunt efectul sarcinii si apoi a eventualei(sper ca nu)depresii postpartum si va fi putin mai dificil, dar rabdare multa va doresc(si mie )

Vivela spune:

roxy , multumesc de raspuns.
totusi, 3 ani e o diferenta frecventa intre copii, eu speram sa nu fie o criza in fiecare an. nu de alta, dar se vorbeste de criza copilului de 2 ani, sincer habar n-aveam ca exista si criza copilului de 3 ani .

_

Mami de pui nazdravani, David (2/9/07) & Damian (37+)
Cand schimbati modul in care priviti lucrurile, lucrurile pe care le priviti se schimba

accept92 spune:

Eu sunt in aceesi situatie ca tine, din punctul de vedere al conjuncturii. Fetita mea are 2 ani jumate si bb2 este asteptat zilele astea. Si eu ma ocup singura de fetita, poate imi este mai usor fiind strict alegerea mea, in ciuda faptului ca ar avea cine sa ma ajute.

Eu gestionez situatia fara dificultate si am sa separ problema in 2...

1.Intr-un conflict este nevoie de doua persoane. Refuz sa intru in conflict cu copilul. Am redus regulile si restrictiile la minimul ce tine de siguranta, in cazul lor nu pierd timpul cu negocieri. In ceea ce priveste felul in care mi se testeaza limitele...refuz sa intru in acest joc. Nu ma repet niciodata, nu insist, nu negociez, nu am ambitii. Conflictele se sting inainte de a se aprinde cu replica mea "OK, faci cum vrei...eu ti-am spus ca...o sa te doara burta daca mai mananci multe migdale, o sa cazi, o sa strici jucaria, etc". Apoi ma retrag...nu neaparat fizic, ci imi mut atentia cu totul pe altceva. Am observat ca de fiecare data isi mai continua actiunea maxim 2 minute, daca nu renunta imediat spunand de ex "o sa ma doara burtica".

Cred ca perioada 2-3 ani din dezvoltarea copilului este cea care formeaza gradul de incapatanare si opunere al copilului. Eu inteleg incapatanarea ca pe un muschi...trebuie lucrat, si pentru asta are nevoie de o greutate...de cele mai multe ori acea greutate este incapatanarea parintelui. Eu accept cu mare usurinta ca nu tot timpul lucrurile trebuie sa iasa ca mine...constat aceeasi lejeritate si la copil, nu doar in relatia cu mine.

2.BB2 este prezentat ca un personaj ce vine pentru ea. Va fi surioara ei, cu care se va juca ea, care va purta hainutele ei, care va dormi in fostul ei patut, cu ea in camera (ea a avansat la un patut mai mare de care este foarte incantata). Toate ideile prezentate insa fara prea mare insistenta, doar daca a venit vorba in context. Am mare grija la cum ii prezinta rudele situatia, de cele mai multe ori cand deschid acestea subiectul le tai macaroana destul de repede, abordarea lor nefiind pe placul meu.

Personal nu as trimite copilul de acasa 2 saptamani pentru ca apoi sa revina intr-o familie marita, mi se pare un inceput cu stangul. Nici eu nu stiu ce voi face cand m-or apuca durerile, daca se va intampla in timpul saptamanii, la ora la care sotul e la munca. El poate ajunge acasa in 40 de min. Ma gandesc ca asta e un timp in care as putea face un dus, verifica bagajul, pregati totul pentru fetita cea mare. Sper (dar stiu ca nu prea am sanse) ca personalul spitalului sa lase sotul sa intre cu fetita cea mare cand va fi invitat sa vada copilul. Oricum, i-am lasat indicatii clare sa petreaca un timp foarte intim si placut cu copilul cat voi fi eu in spital, sa reziste ofertelor bunicilor de a lua copilul la ei, este important sa fie momentul nostru, prea multa implicare din exterior nu vad benefica desi nu contest intentiile bune. Cred ca daca nu ai intampina dificultati in relatia cu copilul, daca ai reusi sa te relaxezi si sa lucrezi un pic la prima parte a problemei, nu ai mai vedea in trimiterea copilului la bunici singura solutie.

Oricum, nu zic nici eu ca e usor.

Nastere usoara iti doresc si sa va acomodati cat mai usor cu noua situatie!

sdcristian spune:

off topic

accept, cam 99,9% nu vor lasa fetita cu sotul la spital, pe unde este neonato si bbei foarte mici se feresc de copii mai mari, asa ca aranjeaza cu cineva sa fie disponibil sa vina sa stea cu ea la voi acasa cand o sa nasti, sa nu aveti vreo surpriza neplacuta

claucia spune:

Vivela , tot sunt colega cu tine la odisee la strumfi si am si trecut recent prin ceea ce treci tu acum. Mai putin crizele dinainte de nastere. Mai precis, Alessiuta mea, fetita cea mare este cumintica, bineinteles ca am avut our share de fite si nervisori, insa nu prea puternici.
Eu cred ca cele 2 probleme sunt separate si nu prea. Si anume, crizele lui David sunt datorate varstei, dorintei de a testa limitele, clar din cate povestesti ca asteapta sa vada ce reactie ai. Ar fi ideal sa nu ai nici o reactie, adica isi pune farfuria in cap, pleci frumos de langa el si te duci sa speli vasele fara alte comentarii. Bineinteles ca e greu, insa daca vede vreo reactie, rea, buna, va repeta gestul pentru ca vrea acele reactii.
Sa stii ca puii nostri inteleg mult mai multe decat par, Alessia ma socheaza la culcare cateodata cand imi spune ceva ce probabil a macinat-o pe ea in ultimele zile, imi amintesc de vreo situatie de cu cateva zile sau saptmani in urma, insa ma mir de cum tine ea minte sau ca s-o fi gandit la asta. Eu ma gandesc ca el intelege ca se pregateste "ceva", si sa stii ca e mult mai frustrant sa nu stii ce se pregateste dar sa simti ca ceva, decat sa stii si sa te ajute mami/tati sa gestionezi situatia. Poate va aude ca va framantati cu unde sa il duceti, ca va ganditi ce si cum o sa faceti, e o mare noutate in viata lui si foarte bulversanta.

Eu cand am nascut-o pe Isa, am avut o perioada de cam 2 saptmani dupa, rea. Imi venea sa plang din orice (eram si hormonal la pamant ca dupa nastere candn pleaca placenta etc) si mai ales ca ma gandeam, ce am facut de am suparat pe cel mai important om din viata mea, Alessia.
Ea nu era agresiva, dar cam 2 saptmani a avut fatuca aceea trista cu ochii mari uitandu-se la noi, nu intelegea exact ce se intampla. E inerent, nu ai ce face. Poti sa minimizezi sau nu efectele noutatii.

Eu am citit ceva extraordinar in Dr Spock si m-a luminat mult. Copilul simte ca ceva e in neregula, o noutate, o schimbare in rutina, mai ales aparitia unui bebe, e un lucru mare. INsa el, copilul nu poate sa se exprime nici in capusorul lui in atatea cuvinte. Si de aici frustrare mare, nu stie cum si ce sa faca sa deal cu noutatea. Si atunci, ii poti spune tu ca parinte ce crezi, poti sa incerci sa transformi gandurile copilului in cuvinte!

De ex, eu ii spuneam Alessiei cand vedeam ca e mai rebela, ca nu mai asculta, atunci: mami, esti suparata pe bebe? Ca a venit bebe si ca mami trebuie sa aiba grija de bebe? Calm, cu cuvinte calde si privind-o in ochi, ea imi spunea ca da, si atunci o imbratisam si ii spuneam ca stiu, mami ca esti suparata, nu e nimic, poti fi suparata, dar mami iti promite ca o sa treaca.
Bineinteles ca imi venea sa ma impusc si ma gandeam apoteotic ca cine stie cum mi-am traumatizat copilul etc, nu e cazul bineinteles. Dar eu am incercat sa ii exprim gandurile ei, poti spera insa sa le nimeresti, nu sa ii dai idei

TOt asa, cum ti-a spus cineva mai sus, si eu i-am spus ca bebe l ainceput plange si face nani, atat, nu stie sa faca prea multe, asa cum stie ea, insa va creste, avem grija de ea, si se va juca cu ea, va fi prietena ei, o va asculta, etc ORicum e bebele ei, sora ei, si tot asa. Si prietenii nostri aveau cate un bb nou, ea stia ca la un moment dat toti copiii primesc un bebe

Acum...e alta viata, de fapt alta viata incepe cam la 2 luni de la nasterea lui bb2, asta am facut eu un survey printre prieteni. Se iubesc atat de mult, Isa e toata topita cand sora ei se joaca cu ea, Alessia o iubeste, ii da jucarii, e toata iubitoare, dorm amandoua in camera, e super frumos. E mult mai frumos si paradoxal mai usor cu 2 copii, insa trebuie sa treci de acea perioada de inceput, de acomodare pentru toti in familie.
Frumusetea si dragostea dintre ele, faptul ca sunt 2, sunt copiii si parintii, ca sunt 2 in parc, 2 in casa, 2 in viata, sunt foarte fericite si pentru Alessia e foarte frumos.

Alessia merge acum la gradi, dar de 2 saptmani, am stat eu cu ea acolo 3 zile, nu am avut lacrimi si nici greutati la acomodare, e super.
Eu nu i-as schmimba rutina lui deloc. El nu va sta la gradinita sa se gandeasca ce o face mami cu bebe acum, la fiecare ora, ei percep altfel trecerea timpului, aproape deloc , si nu se va gandi, atata timp cand se afla intr-un mediu familiar, placut si in care se simte in siguranta cum e la gradinita pentru ca e ceea ce stie, si ei au nevoie de ceea ce stiu si pot previziona ca se va intampla.
Acasa va veti obisnui cu alt program si nu ai de ce sa il treci si pe el prin acomodarea voastra, pentrnu ca si oamenii mari vor avea o perioada de acomodare.
Pe de alta parte e problema cu ce va aduce de la gradi, adica virusi...desi e vara, nu stiu cum e mai bine, eu nu i-as schimba rutina, Alessiuta mi-a racit cand Isa avea 3 saptmani si nu mergea nimeni la gradi, a avut si bebe cativa mucisori, am stat in casa 24/24 5 zile, cam greu pt mine dar a rtecut, a fost usor de fapt.

Cu plecarea la maternitate, eu as spune ca daca l-ai mai dus la parinti, il poti duce. El nu va stii ca incepand cu ziua 3 de cand e el acolo tu stai acasa cu bb. poate crede ca l-ai adus pe bebe in drum, pe cand veneai sa il iei pe el de la bunici, si asta ca sa il vada ca poate era curios. Uite, ti-am adus bebele! :-)
Eu nu am lasat-o pe Alessia delco cu altcineva noaptea, niciodata in alta parte nici inainte nici dupa. Mie mi-a fost ff greu sa stau fara ea 2 nopti cand am stat in spital si i-am spus ca ma duc la servici si in drum spre casa il iau si pe bebe ca sa stie ca vine si bb .
Cand am ajuns acasa bineinteles ca il tinea tati pe bb in cosuletul de masina, eu am fugit la ea, am imbratisat-o, am pupat-o mi-era atat de dor de ea! bineinteles ca ea vroia sa vada bebele ca era curioasa.

Si i-am mai spus ceva, ca sa nu zica ea ca mami e numai pt bebe si de ea au grija altii, i-am spus ca mami e buna si are grija si de tati, si de Alessia si de Isa, adica mami asta are grija de toti.

Acuma imi spune: mami, noi suntem o mare familie si ne iubim mult, cand pleaca la gradi ii spune Isei: sa nu plangi isa ca promit ca vin inapoi la tine, te iubesc f mult

O sa fie bine, inceputul e greu, dar e greu pentru toti, asta trebuie sa crezi, ca va trece si va fi foarte frumos. Si el e micut, sub 3 ani nici nu va tine minte la un moment dat ca a fost copil singur in casa, e mult mai vesel cu 2, atunci cand cresc un pic...

te pup si scuze cearceaful, nastere usoara si acomodare usoara, tine-te tare!

Clau, mami fericita de printese: Alessia Maria 13 iulie 2007 si Elisa Andreea 03 septembrie 2009

Vivela spune:

accept, sunt de acord cu tine in mare masura.

cu privire insa la noul membru al familiei, eu nu cred ca e o idee buna sa fie prezentat ca ceva care vine pentru fratele mai mare. e riscant, poate intr-o zi, cat de curand dupa aducerea acasa, sa spuna ca nu mai are nevoie de el si sa-l trateze ca pe oricare alta jucarie de care se poate dispensa oricand.
eu am evitat sa-i zic ca fratele lui vine pentru el (nici macar nu e real acest lucru!), am preferat sa-i zic ca asa cum sunt mamica pentru el, asa voi fi mamica si pentru fratiorul lui, si ca el, fiind deja mare si stiind deja o multime de lucruri, ma va ajuta sa il ingrijesc pe cel mic. vad ca asta il incanta si ii gadila orgoliul in acelasi timp.
nu ma astept bineinteles sa ma si ajute in mod efectiv, cel putin nu de fiecare data, dar mi s-a parut cea mai corecta explicatie pentru el.

nastere usoara si tie .

_

Mami de pui nazdravani, David (2/9/07) & Damian (38+)
Cand schimbati modul in care priviti lucrurile, lucrurile pe care le priviti se schimba

Muuh spune:

Eu as mai adauga la cele spuse ca la noi BB2, Dimitri, a venit de la maternitate cu un cadou mult dorit de Alexei. Cadoul era cam cat Dimitri de mare dar la intrarea in casa el i l-a inmanat. In rest nu ma apuc sa dau sfaturi la noi nu a fost usor deloc, acomodarea a durat mult mai mult decat povestiti voi aici si a trebuit ca noi parintii sa ne schimbam de cateva ori complet modul in care priveam toata treaba asta cu fratii. E drept ca diferenta intre ai mei este de 2 ani si 2 luni si ca Alexei nu mergea la gradi cand a venit Dimitri.
A, da mie mi-a trebuit enorm dar enorm de multa rabdare. Concluzia pe care o trag acum dupa aproapte doi ani este ca Alexei nu vroia decat sa stie ca desi mai avem un copil il iubim si pe el asa cum este. Subliniez acest lucru pentru ca de multe ori acest asa cum este a luat forme dintre cele mai ciudate si diverse. Pe mine depresia post partum m-a lovit mai tarziu si a fost mai profunda si mai lunga dar pauza dintre nastere si depresie m-a ajutat sa imi dau seama ca Alexei nu avea nici fitze, nici criza de la 2,3 ani nici nimic altceva si ca isi dorea sa stie, in permanenta si prin orice mijloace ca il iubim in continuare.

Fomalhauti spune:

De cate ori am adus acasa un bebe "nou" am incercat sa le arat celor mai mari (dar nu foarte mari) in ce masura ei ii sunt "superiori" lui bebe, sa le trezesc dorinta de a-l ajuta, a-l proteja pe "saracul" bebe. "Bebe nu stie sa mearga, trebuie sa-l invatam, dar nu acum, acum nu poate sa mearga, uite ce picioruse mici are, nu are muschi, ca tine. Acum bebe nu stie decat sa manance si nici nu poate sa manance orice, ca tine, nu poate sa manance decat lapte, de la mami. Bebe plange si noi nu stim de ce plange fiindca nu stie sa ne spuna, trebuie sa il invatam si sa vorbeasca. Tu poti sa mergi la gradi, pe bebe nu-l primeste, fiindca el nu stie sa vorbeasca si face si pipi in pampers..." Bebe-mare trebuie sa primeasca explicatii de ce mami se ocupa mai mult de bebe-mic decat de el. Teoria spune sa te ocupi mai mult de bebe-mare dar practic este imposibil. Asa ca macar o explicatie sa primeasca...

Unii copii isi accepta fratii mai mici mai usor, altii mai greu....

Vivela spune:

fetelor, multumesc pentru idei (claucia ) , acum sunt ca un burete si caut tot felul de solutii, chiar si la problemele ipotetice care vor aparea. stiu ca nu poti sa generalizezi, nu-s doi copii la fel, asa ca nu ma astept ca experienta noastra sa fie neaparat similara cu a voastra.

inca eu nu stiu cum va reactiona big brother, pe mine insa ma ingrijoreaza teribil schimbarea lui de atitudine de dinainte de aparitia fratelui mai mic, agresivitatea lui dusa pana la absurd uneori in ceea ce ne priveste pe noi, parintii. citeam undeva ca la varsta mica copiii sunt telepatici in mare masura, ei stiu ca vine un copil in familie inainte de a-i spune acest lucru. eu una, i-am spus din momentul in care am aflat si eu, deci a fost pus in garda - ca sa zic asa, cu tot ce urma sa se intample.

pana la urma am decis ca e mai bine ca david sa stea la ai mei pana rezolvam problema cu nasterea, desi stiu ca e posibil ca ruperea ritmului si a rutinei sa-i faca mai mult rau decat bine. vreau insa sa raman cu creierii intregi si sa ma pot concentra un pic la ceea ce am de facut acum, ca numai mama buna pt un copil foarte energic si nemultumit nu sunt eu acum, ma simt obosita, frustrata, recunosc ca si un pic speriata de ce va fi, de multe ori cu moralul la pamant. uneori am simtit un impuls puternic sa-i aplic corectii fizice dupa cate o isprava - ceea ce e total impotriva principiilor mele de educatie - si astfel mi-am dat seama ca e posibil sa clachez si ca in loc sa imbunatatesc sau cel putin sa mentin relatia noastra, mai rau sa o stric.
am pus in balanta lucrurile acestea si am concluzionat ca e decizia optima in situatia data.

Fomalhauti, da, am aplicat deja teoria asta cu scoaterea in evidenta a calitatilor celui mare in contrast cu ceea ce va fi cel mic, deocamdata n-am reactii evidente pentru ca bb mic inca nu exista fizic distinct. voi continua insa cu asta si sper sa am feed back -ul asteptat.

Muuh, imi pare rau ca n-a fost usor, ca a trebuit sa treci prin depresii.... voi tine cont si de sfaturile tale.

Claucia, nu stiu cum de nu vazusem mesajul tau atunci cand am scris data trecuta.
nu stiu exact cum e cu fetele=surori mai mari, insa cred ca totusi e o mare diferenta intre fete si baieti in acceptarea unui nou membru al familiei. poate ma insel, dar din ce aud, fetele sunt mai deschise la ideea de a avea un bebelus in casa, probabil e un sentiment matern innascut.
am retinut in mod special din mesajul tau verbalizarea sentimentelor, ceea ce mi se pare foarte important. david si le arata, insa foarte rar imi spune in cuvinte ce il deranjeaza, doar imi confirma unori ceea ce traduc eu in cuvinte. cred ca e important pentru ei sa stie ca am inteles bine mesajul pe care ni-l transmit ei prin gesturi.


_

Mami de pui nazdravani, David (2/9/07) & Damian (38+)
Cand schimbati modul in care priviti lucrurile, lucrurile pe care le priviti se schimba

Reallaura spune:

Vivela Diferenta dintre Mirci si Ilinca este de 1 an si 11 luni. Eu traiam cu ideea ca daca o faceam pe ea peste un an era mai bine Asa, m-ai linistit sa nu am regrete.
Cred ca e inevitabil sentimentul nasol ca il ranesti pe bb mare si il neglijezi pe bb mic. in prima saptamana, fiind si dupa cezariana, plangeam tot timpul. Nu puteam sa-l ridic nici in brate si el ar fi vrut sa fie totul ca inainte si nu intelegea de ce nu il iau in brate.
Si eu am procedat povestindu-i tot in avans, ca mami are bb in burtica, bb care va papa tzitzi, ca ea nu stie nimic, e mica si trebuie sa o invatam noi, ca ea va lua exemplu de la el si o sa-l iubeasca mult etc etc.
Mircea nu s-a manifestat direct din prima, prin violenta, asa cum ma asteptam. Initial ii spuneam ia uite Mirci surioara ta, o iubesti, trebuie sa ai grija de ea, ea e mica.
A incercat sa o ignore, apoi a fost prea curios, o pupa in crestet, dar apasat, de bine ce-i spuneam ca are caputzul moale, mai rau insista si uneori isi infigea si degetele de o facea sa planga.
Apoi treptat a aparut si "o bati?" in monologul lui, caci tot el isi raspundea "e miiica, mica mica"
pana la urma nu a mai rezistat si a inceput sa dea cand o prinde. Imi cere sa ma assez pe canapea cand o alaptez ca sa poata profita...
Ultima faza, asta cu aruncatul biberoanelor ei la gunoi dupa ce le bea ma convinge ca in sufletelul lui e mare furtuna.
Noi aproape am igonorat-o pe Ilinca, o las de multe ori s aplanga pe ea cand imi solicita atentia amandoi, cand o alaptez stau in picioare si ma joc cu el, vorbesc non stop cu el si ma uit fix in okii lui ca sa inteleaga ca atentia mea e spre el - si asa e!!-, l-am rasfatat cam peste limite, i-am cumparat tot ce a vrut, ii cerem mereu parerea cum sa facem, unde sa mergem, ce sa luam...
Cand are accese inexplicabile de furie sau ne bate si musca - si el face asa!-, ii bea biberoanele cu ceai si lapte, cand se impotriveste la orice eu il iau deoparte in brate, il intreb daca e gelos din cauza Ilincai si il pup, ii spun ca nu trebuie, ca se va face mare si se va juca cu ea, k toti copiii au frati surioare, uite si mami are surioare si le iubeste etc etc.
Nu reactioneaza, dar cred ca intelege.
Eu mereu ii arat in parc, uite mami 2 fratiori, un baietel cu surioara lui, uite ce o iubeste etc etc.
AI dreptate ca baieteii reactioneaza altfel decat fetitzele.
Important e ca tu sa constientizezi ca vei trece prin faza asta si - usurarea!- ca faza asta trece, nu va fi permanent.
Nu are rost sa dau sfaturi, nu ma pricep la retete de succes.
Ca dovada ca nu am biruit nici eu animalul asta - gelozia puiului.
Dar iti povestesc prin ce am trecut noi ca sa stii ca si altii au fost acolo si sa te consoleze.
Iti doresc multa putere si sper ca David sa fie mai cooperant.