Protesteaza si da mai departe!
Spânzurati-ne!
Nu înteleg de ce tipa Basescu la mine.
De ce ma ameninta ca intra România în colaps.
În ceea ce ma priveste, tara mi se pare în colaps dintodeauna. De când m-am nascut.
Comunistii, nu stiu cum se facea, dar nu se ajungeau fara sa ne ia la contract porcul din cotet. Erau stapâni pe livada noastra, pe cazanul cu tuica, pe orataniile din batatura.
Pe capitalisti i-am primit cu bucurie generoasa, aproape nefireasca.Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps. În dificultate a fost tara si la mica privatizare, si la marea privatizare, si dupa ce am scapat de primul FMI, si când duduia economia, si când cautam luminita de la capatul tunelului, pe care vad ca n-am mai gasit-o. Va fi fiind, probabil, lumânarea de la capatâiul parintilor si bunilor nostri.
Si-acum aud ca România se duce fix în faliment.
Iar Traian Basescu ma solicita sa fiu solidara nu stiu cu cine, sa dau 25% din leafa mea, 15% din pensia mea.
Ma uit la Basescu si nu seamana a om aflat în criza. Nici Guvernul sau Parlamentul nu sunt în criza. Nici miile de hectare de vile nu-s crizate.
Dar, defectul meu, am avut ochi de vazut si urechi de auzit.
- Da. Aparatul de stat este urias. Dar nu populatia l-a facut urias.Voi, clasa politica,
l-ati transformat în monstru.
- Daca exista un monstru care capuseaza mediul privat, acela nu este profesorul, doctorul, inginerul, functionarul public; monstrul care a încalecat tara asta sunteti voi, clasa politica. Si pentru ca sunteti la putere peste tot, voi, PDL, sunteti grasul care l-a încalecat pe slab! Cu contributia anterioara, în ordine procentelor de reprezentare în structurile politice, a PSD (30%), a PNL(15%), a UDMR (6%) etc... Ati devastat România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reusit. Si-apoi ati calarit tara, ati luat-o sub asuprire. Nici nu mai poate respira, de câta clientela
i-ati vârât pe gât.
- Ati spart institutiile statului nu pentru ca asa era necesar, ci pentru ca va trebuiau posturi de conducere pentru clientela de partid.
- Ati creat institutii noi nu pentru ca nu functiona statul fara ele, ci pentru ca ati avut un mofturos caruia, fiindca i s-a nazarit sa fie mare director, mare presedinte, i-ati fabricat o institutie.
Si nu v-a ajuns: an de an, legislatura de legislatura, ati mai creat alte structuri; ati adus directori noi, ceilalti au ramas în sistem.
- Nu populatia ocroteste faradelegea în tara asta, ci voi, cu cercurile voastre de interese cu tot.
- Nu populatia a votat pensii de 370.000.000 lei vechi. Si venituri de 100.000 de euro pe an, de la stat.Voi, clasa politica, ati facut-o: în guvernele formate din partidele voastre, în parlamentul format din partidele voastre, iar legile le-a promulgat... institutia presedintelui României.
- Nu mama - mare din pamânt a distrus industria, a vândut petrolul si rafinariile, a taiat padurile si a mânarit pamânturile. Ministere conduse de voi, clasa politica, au facut-o. Prefecturile voastre, consiliile judetene ale voastre, primariile voastre.
- Nu populatia a prapadit banii statului - sute si mii de miliarde de lei, munti de bani- pe licitatii trucate, pe lucrari proaste, inutile, pe sosele cu gropi, pe autostrazi care înghit bani cu ghiotura, ci primarii vostri, ai clasei politice; consilierii vostri, ai clasei politice; ministri vostri, ai clasei politice.
- Nu populatia a organizat doi ani întregi de dantuieli, de parca venea sfârsitul lumii. Voi, clasa politica, ati facut-o. Pe banii cui?!! Pe astia pe care-i taiati azi de la pensionari!
- V-ati construit un aparat urias de represiune: ministere, agentii, deconcentrate conduse de voi si clientela voastra politica. Prin ei, controlati tot, terorizati înstitutiile mai ceva decât politia politica a lui Ceausescu.
- Nu populatia se afla în AGA si CA din companiile si bancile de stat, platite, am vazut, regeste, ci voi, clasa politica.
- Nu populatia a stricat tara asta la fiecare patru ani, ci voi, clasa politica. Cum ati venit, ati distrus tot ceea ce a facut guvernul de dinainte si ati luat-o iar de la zero. Si-apoi, ati rostogolit vinovatii între voi, partidele politice, de parca ati fi jucat ping-pong cu România.
Dati-va afara întâi pe voi si clanurile voastre si-apoi sa v-atingeti de parintii nostri!
Si veniti, acum, sa ma trageti de urechi pe mine. Sa ne trageti de urechi pe noi, ca se duce România de râpa.
Vreti s-o scoateti din criza pe spinarea somerilor, a pensionarilor si a bugetarilor de executie, cei care va tin în spate alesii si numitii, în functiile de conducere.
Ce ce curaj? Cu ce moralitate?
Pâna sa va atingeti de pensionarul ala slabanog, de profesorul care v-a pus creionul în mâna, restructurati-va întâi pe voi!
Dati-va afara si în somaj pe voi, pe oamenii vostri, ai clasei politice, si dupa aceea scuipati pe noi.
Dupa aceea umblati la salariile si pensiile necajite.
Dupa aceea sa-l certati pe batrân ca mai are îndrazneala sa traiasca, sa duca România-n faliment, cu venitul lui... gras, de 500 sau 600 de lei.
1.Daca nu sunteti capabili sa comasati sau sa desfiintati institutiile de pomana create de voi, clasa politica, macar reduceti numarul de directori. Aveti o droaie de sefi. Ati umplut tara de sefi. Pe ei dati-i afara întâi si dupa aceea ajungeti la pensionar. Sau la doctor.
2. Trei sferturi dintre directorii vostri pe care i-ati instalat, mot, în institutiile bugetare, au afaceri acasa. Fac afaceri cu banul public. Dati-i pe acestia afara! Nu ei sa manânce cu doua guri, si de la firma lor grasa, si de la buget, iar altul sa crape de foame!
3. Luati-va clientela politica din toate AGA si CA-urile companiilor de stat, de pe lânga primarii, consilii judetene si ministere. Aveti deja directori acolo, exista specialisti.
4. Dati-va afara consilierii de la birourile demnitarului. De ce ati crede ca ei sunt mai putin paraziti pe buget decât profesorul?
5. Dati-va afara consilierii de pe lânga ministri, secretari de stat, subsecretari de stat, primari, prefecti, presedinti de consilii judetene, catel, purcel, directori generali, din companiile de stat, din parcurile industriale.
6. Încetati sa mai capusati ministerele (primariile, consiliile judetene) cu clientela pe care o serviti cu miliarde de euro.
7. Voi, clasa politica, ati creat si întretineti evaziunea fiscala si munca la negru. Oamenii vostri, ai partidelor, îi protejeaza. Îi apara de functionari, sa nu-i descopere. Îi apara de lege.
8.Dupa ce veti face toate astea, abia atunci sa aveti îndrazneala sa va legati de batrânii acestei tari.
Asta este România, dle Basescu. O stiti, o cunoasteti, dar nu îndrazniti sa va apropiati de clanuri. Dar va este la îndemâna sa-i jupuiti de vii pe batrâni. Sunt inofensivi. Ascultatori. Mult prea blajini. Tacuti. Loviti-i cu nadejde! Nu tipa
Raspunsuri
lizeta spune:
nu inteleg, cand il vizualizez, e in ordine, cand il postez e defect....
Imi pare rau!
Laura25 spune:
TE rog sa scoti diacriticile sau subiectul va fi sters. Nu se intelege nimic.
Bazar umanitar DC
Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi
'Cos what I feel is the only truth for me
capcaunul spune:
Citat: |
citat din mesajul lui Laura25 TE rog sa scoti diacriticile sau subiectul va fi sters. |
Ai priceput lizzy? Taie din critici sau subiectul va fi sters.
rall spune:
Spânzurati-ne!
Nu înteleg de ce tipa Basescu la mine.
De ce ma ameninta ca intra România în colaps.
În ceea ce ma priveste, tara mi se pare în colaps dintodeauna. De când m-am nascut.
Comunistii, nu stiu cum se facea, dar nu se ajungeau fara sa ne ia la contract porcul din cotet. Erau stapâni pe livada noastra, pe cazanul cu tuica, pe orataniile din batatura.
Pe capitalisti i-am primit cu bucurie generoasa, aproape nefireasca.Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps. În dificultate a fost tara si la mica privatizare, si la marea privatizare, si dupa ce am scapat de primul FMI, si când duduia economia, si când cautam luminita de la capatul tunelului, pe care vad ca n-am mai gasit-o. Va fi fiind, probabil, lumânarea de la capatâiul parintilor si bunilor nostri.
Si-acum aud ca România se duce fix în faliment.
Iar Traian Basescu ma solicita sa fiu solidara nu stiu cu cine, sa dau 25% din leafa mea, 15% din pensia mea.
Ma uit la Basescu si nu seamana a om aflat în criza. Nici Guvernul sau Parlamentul nu sunt în criza. Nici miile de hectare de vile nu-s crizate.
Dar, defectul meu, am avut ochi de vazut si urechi de auzit.
- Da. Aparatul de stat este urias. Dar nu populatia l-a facut urias.Voi, clasa politica, l-ati transformat în monstru.
- Daca exista un monstru care capuseaza mediul privat, acela nu este profesorul, doctorul, inginerul, functionarul public; monstrul care a încalecat tara asta sunteti voi, clasa politica. Si pentru ca sunteti la putere peste tot, voi, PDL, sunteti grasul care l-a încalecat pe slab! Cu contributia anterioara, în ordine procentelor de reprezentare în structurile politice, a PSD (30%), a PNL(15%), a UDMR (6%) etc... Ati devastat România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reusit. Si-apoi ati calarit tara, ati luat-o sub asuprire. Nici nu mai poate respira, de câta clientela i-ati vârât pe gât.
- Ati spart institutiile statului nu pentru ca asa era necesar, ci pentru ca va trebuiau posturi de conducere pentru clientela de partid.
- Ati creat institutii noi nu pentru ca nu functiona statul fara ele, ci pentru ca ati avut un mofturos caruia, fiindca i s-a nazarit sa fie mare director, mare presedinte, i-ati fabricat o institutie.
Si nu v-a ajuns: an de an, legislatura de legislatura, ati mai creat alte structuri; ati adus directori noi, ceilalti au ramas în sistem.
- Nu populatia ocroteste faradelegea în tara asta, ci voi, cu cercurile voastre de interese cu tot.
- Nu populatia a votat pensii de 370.000.000 lei vechi. Si venituri de 100.000 de euro pe an, de la stat.Voi, clasa politica, ati facut-o: în guvernele formate din partidele voastre, în parlamentul format din partidele voastre, iar legile le-a promulgat... institutia presedintelui României.
- Nu mama-mare din pamânt a distrus industria, a vândut petrolul si rafinariile, a taiat padurile si a mânarit pamânturile. Ministere conduse de voi, clasa politica, au facut-o. Prefecturile voastre, consiliile judetene ale voastre, primariile voastre.
- Nu populatia a prapadit banii statului – sute si mii de miliarde de lei, munti de bani- pe licitatii trucate, pe lucrari proaste, inutile, pe sosele cu gropi, pe autostrazi care înghit bani cu ghiotura, ci primarii vostri, ai clasei politice; consilierii vostri, ai clasei politice; ministri vostri, ai clasei politice.
- Nu populatia a organizat doi ani întregi de dantuieli, de parca venea sfârsitul lumii. Voi, clasa politica, ati facut-o. Pe banii cui?!! Pe astia pe care-i taiati azi de la pensionari!
- V-ati construit un aparat urias de represiune: ministere, agentii, deconcentrate conduse de voi si clientela voastra politica. Prin ei, controlati tot, terorizati înstitutiile mai ceva decât politia politica a lui Ceausescu.
- Nu populatia se afla în AGA si CA din companiile si bancile de stat, platite, am vazut, regeste, ci voi, clasa politica.
- Nu populatia a stricat tara asta la fiecare patru ani, ci voi, clasa politica. Cum ati venit, ati distrus tot ceea ce a facut guvernul de dinainte si ati luat-o iar de la zero. Si-apoi, ati rostogolit vinovatii între voi, partidele politice, de parca ati fi jucat ping-pong cu România.
Dati-va afara întâi pe voi si clanurile voastre si-apoi sa v-atingeti de parintii nostri!
Si veniti, acum, sa ma trageti de urechi pe mine. Sa ne trageti de urechi pe noi, ca se duce România de râpa.
Vreti s-o scoateti din criza pe spinarea somerilor, a pensionarilor si a bugetarilor de executie, cei care va tin în spate alesii si numitii, în functiile de conducere.
Ce ce curaj? Cu ce moralitate?
Pâna sa va atingeti de pensionarul ala slabanog, de profesorul care v-a pus creionul în mâna, restructurati-va întâi pe voi!
Dati-va afara si în somaj pe voi, pe oamenii vostri, ai clasei politice, si dupa aceea scuipati pe noi.
Dupa aceea umblati la salariile si pensiile necajite.
Dupa aceea sa-l certati pe batrân ca mai are îndrazneala sa traiasca, sa duca România-n faliment, cu venitul lui... gras, de 500 sau 600 de lei.
1.Daca nu sunteti capabili sa comasati sau sa desfiintati institutiile de pomana create de voi, clasa politica, macar reduceti numarul de directori. Aveti o droaie de sefi. Ati umplut tara de sefi. Pe ei dati-i afara întâi si dupa aceea ajungeti la pensionar. Sau la doctor.
2. Trei sferturi dintre directorii vostri pe care i-ati instalat, mot, în institutiile bugetare, au afaceri acasa. Fac afaceri cu banul public. Dati-i pe acestia afara! Nu ei sa manânce cu doua guri, si de la firma lor grasa, si de la buget, iar altul sa crape de foame!
3. Luati-va clientela politica din toate AGA si CA-urile companiilor de stat, de pe lânga primarii, consilii judetene si ministere. Aveti deja directori acolo, exista specialisti.
4. Dati-va afara consilierii de la birourile demnitarului. De ce ati crede ca ei sunt mai putin paraziti pe buget decât profesorul?
5. Dati-va afara consilierii de pe lânga ministri, secretari de stat, subsecretari de stat, primari, prefecti, presedinti de consilii judetene, catel, purcel, directori generali, din companiile de stat, din parcurile industriale.
6. Încetati sa mai capusati ministerele (primariile, consiliile judetene) cu clientela pe care o serviti cu miliarde de euro.
7. Voi, clasa politica, ati creat si întretineti evaziunea fiscala si munca la negru. Oamenii vostri, ai partidelor, îi protejeaza. Îi apara de functionari, sa nu-i descopere. Îi apara de lege.
8.Dupa ce veti face toate astea, abia atunci sa aveti îndrazneala sa va legati de batrânii acestei tari.
Asta este România, dle Basescu. O stiti, o cunoasteti, dar nu îndrazniti sa va apropiati de clanuri. Dar va este la îndemâna sa-i jupuiti de vii pe batrâni. Sunt inofensivi. Ascultatori. Mult prea blajini. Tacuti. Loviti-i cu nadejde! Nu tipa.
Mariana_D spune:
Pacat ca atatatia oameni au scandat astazi in Piata Victoriei, mesajul lor nu a ajuns si l-a urechile lui Boc ! Care de altfel nu a avut macar curajul de a iesi in fata lumii? De ce nu a venit mister Base sa faca baie de multime, doar avea unde face? La cati "simpatizanti" ai lui erau, putea spune ca nu face baie in cadita ci intr-o cascada.
http://www.realitatea.net/guvernul-isi-asuma-raspunderea-pe-pachetul-de-masuri-anticriza_714399.html
irinar2010 spune:
Pacat ca sufera toti...inclusiv cei ce l-au votat..incluziv copii..inclusiv batrani.
Defapt..pacat ca trebuie sa sufere tara asta din cauza unor...hoti