Copilul captiv (6)
Raspunsuri - Pagina 2
Happy_in_TO spune:
Politaiul care a contactat-o pe matusa mea i-a aratat poze cu L. Dupa poze si dupa numele mic, ea este, dar refuza sa recunoasca. Poate de frica, poate de rusine.
Dupa cite am inteles de la matusa mea, acel politai a luat toate actele care l-a avut matusa mea si o sa le faca acte copiilor, ca sa poata merge la scoala.
Eu i-am sugerat matusii mele sa se duca sa vorbesca cu ea, si sa ii ofere alternativa de a se muta cu totii in casa batrineasca din Medgidia. Acolo vor putea sta decent intr-o casa buna, vor vea copiii access la scoli bune, la comfort. Dar matusa mea nici nu vrea sa auda! Cum sa se faca ea de ris in oras?? Nu inteleg si pace!
Dupa ce m-am gindit la situatia lor am ajuns si eu la concluzia ca mai bine nu se vad. O sa o jigneasca in continuare, o sa o judece... Poate este mai bine asa. Imi pare asa de rau de toata situatia!
Am incercat sa vorbesc cu matusa mea, sa ii spun de dragostea neconditionata. Eu ii spuneam de dragoste si acceptare, ea o dadea intr-una cu rusinea, cu vina, cu dracu-lacu. Vorbeam in paralel si nu ne intelegeam deloc.
Deus spune:
Happy_in_TO - ce viata irosita si chinuita a avut verisoara ta si probabil ca se vor continua aceste lucruri si in viitor. Mare pacat!
mi-e prea greu la stomac sa mai continui azi...atata tristete si amaraciune! ma duc sa-mi pupacesc baiatul si azi am sa fiu de 10 ori mai blanda cu sotul meu. Suntem binecuvantate noi cele care am inteles si care ne-am luminat!
devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/
Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.
nelia spune:
Nu merita matusa ta sa aiba fata si nepoti! Pur si simplu. Dupa parerea mea, ea e decazuta din drepturile parintesti, deci nu are ce cauta in viata fetei ei, indiferent care ar fi aia. As vrea sa o vad pe verisoara ta bine, pe copiii ei la fel, sper ca are o soarta buna si nu e batuta in continuare de omul cu care traieste, ca au niste copii fericiti si sanatosi. Dar atit, nu vreau sa vad telenovela in care se reintregeste familia, pentru ca in acest caz nu exista asa ceva, familie adica. Familia ei este acolo unde este acum!
Conchita, da, se poate spune ca e un fel de mila. Nici eu nu iert abuzul (dar repet, este vorba de abuzul din prima categorie, mai departe este deja fapta penala), dar mi-e mila de unii parinti de pe vremea cind eram noi copii. Nu mi-e mila de ei acum, nu mi-e mila de ei ca nu inteleg oricit li se explica, ca nu-si iubesc nici acum copiii si nici nepotii, care chiar ca nu au nici o vina in tot acest cerc vicios. Dar ma cuprinde o oarecare duiosie fata de parintii cunoscuti in mod direct de mine adica cei ai Romaniei anilor 70-90 (sau in mod indirect de cei din lume, cunoscuti prin lectura, vizionari de documentare, studii). Ma induioseaza in ignoranta si neputinta lor, in inchistarea lor in neiubire si furie, in neputinta lor de a-si exprima sentimentele, macar acolo unde au existau si sint sigura ca in multi parinti erau, de a nu fi capabili de a-si pune copilul si starea lui de bine deasupra a orice: principii, gura lumii, nevoi materiale, norme sociale de tot felul. E trist si pe mine situatiile triste imi aduc lacrimi in ochi inainte de furie. Pentru ei simt duiosie, furie simt pentru parintii din zilele noastre (si chiar si bunicii, cum am spus), care, dupa parerea mea, au toate conditiile sa se schimbe, sa aleaga cum spui tu si, totusi, nu o fac. Da, multi nu-si mai bat copiii, dar abuzul exista, tot exista. Mult mai putin vizibil, mult mai subtil, bombe din alea cu efect intirziat, despre care inca nu se stie nimic, pentru ca sint altfel de abuzuri, altfel de neglijente, de alta natura, care afecteaza copii, tinerii, altfel, dar ii afecteaza.
Si, mai grav este ca desi stim aceste lucruri, si tu si eu, si nu facem ceea ce faceam parintii nostri pentru ca am ales sa nu facem, nu avem de unde sa stim 100% ca in felul nostru de a fi cu copiii nu se strecoara ceva din ceea ce spun. Eu sper ca nu, toti parintii spera ca nu... dar nu stim cu exactitate. Nu ca nu sint sigura pe mine ca parinte, pentru ca sint oarecum si ma consider, ne consideram in regula din multe puncte de vedere, dar nu pot sa nu vad, sa nu ma intreb de ce au copiii, tineri de astazi probleme, si nu cei care vin din familii cu risc, ci din familii normale, in care parintii, aparent, chiar au facut lucruri bune cu copiii lor. Ce lipseste totusi!?!
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
flower-power spune:
Happy, si eu cred ca-i va fi mai bine fara acuzele matusii . Oamenii astia sunt setati gresit. Sa le pese mai mult de ce cred altii decat cum le e copiilor lor
mihuta spune:
Nelia, doar ei sunt in masura sa spuna ce le lipseste. Nu vreau sa intru iar in aceeasi discutie contradictorie, dar imi mentin parerea, exceptand la sociopati (si eu am dubii si acolo), toti restul abuzatorilor au fost abuzati. Nu toti abuzatii devin abuzatori insa.
Ce inseamna perspectiva fiecaruia ! Mie nici prin cap nu mi-a trecut nici acum 30 de ani nci azi ca atunci cand am fost criticata, lovita (desi asta s-a intamplat foarte rar) ca asa a trebuie sa fie. Mereu mi-am zis sa tin minte sa fac exact contrariul cand am copii. Cand aveam vreo 20 de ani (plecata din tara si departe de familie) ajunsesem sa cred ca de fapt eu n-as putea niciodata sa ajunga la fel de buna ca ei. in cativa ani mi-a trecut. Simti cand e nedrept, chiar daca nu stii cuvantul abuz, si daca nu simti, atunci e de rau, pentru ca asa cum a spus Alice Miller, fara comparatia binelui raul e stapan.
nelia spune:
Scriu mic, pentru ca desi la subiect in ceea ce priveste abuzul... este off-topic la ideea de baza a subiectului... asta daca nu luam in calcul ca de la cum nu transmitem copiilor nostri abuzul, captivitatea... a pornit subiectul:
Mihuta, nedrept am simtit si eu ca este, dar nu m-am intors impotriva lor, cumva credeam ca asa trebuie sa fie, desi mi-ar fi placut sa fie altfel. As vrea sa spun acum ca da, mi-am dat seama si i-am pus la punct, macar in mine insami chiar atunci, cind s-a intimplat, dar nu pot sa spun, pentru ca nu am facut-o, stiu sigur de acest lucru, desi citeodata, am senzatia ca dintotdeauna am fost asa cum sint acum.
Si mergind mai departe, cred ca daca i-am fi pus la punct atunci cind ne-am simtit abuzati, agresati, nedreptatiti, daca i-am fi urit sau iubit pe masura felului in care ne simteam in acele momente, nu ar mai fi existat subiectul Copilul captiv. De ce cred asta? Pentru ca daca am fi stiut sa sanctionam faptele pe masura ce s-au intimplat, nu aveau cum sa afecteze copilul pina tirziu in viata, am fi stiut de la inceput ce e bine si ce nu, ca nu e vina noastra, ca e a lor in totalitate si am fi facut pace macar in noi, nu am fi avut nevoie de confruntari, de izbucniri dupa ani si ani de zile cind viata ne-a pus in fata durerii sau a unor situatii care au deschis ferestre catre problemele noastre care vin din neajunsurile copilariei. Stiu ca tu vezi altfel lucrurile si iti respect punctul de vedere, dar voiam doar sa-ti spun cum le vad eu.
doar ei sunt in masura sa spuna ce le lipseste... De acord, dar daca ei (copiii nostri, nu?) isi dau seama prea tirziu ce le lipseste, ce le-a lipsit, de unde li se trag problemele? Eu nu vreau sa se ajunga pina acolo, eu vreau sa stiu aici si acum! Cind e vorba despre copiii mei nu ma intereseaza sa ma gindesc daca ei vor deveni abuzatori, asta ii va interesa pe ei, daca vor simti vreodata ca au avut neajunsuri in copilarie din cauza parintilor lor si daca vor alege sa duca mai departe neajunsurile catre si pe copiii lor... pe mine, ca parinte, ma intereseaza mai mult sa fac in asa fel incit sa inlatur orice urma de abuz (si aici categoric ca nu intra in cazul meu bataie, tipete, urlete, cuvinte urite, sadirea neincrederii in sine, lipsa de iubire) la adresa lor, din alea nesimtite, necunoscute, nevazute... pe care ca si mine la virsta lor, nu le pot depista, nu le pot numi, nu le pot arata cu degetul... dar exista un risc sa aiba probleme in evolutia lor daca au existat in copilaria lor. Raspunderea pentru treaba asta mie mi se pare imensa si nu e zi sa nu ma gindesc, analizindu-mi reactiile, crizele lor, supararile lor, tristetile lor... ce-mi apartine din asta, unde e vina mea (pentru ca nu sint absurda, nu ma pot considera vinovata pentru toate momentele in care zimbetul nu e pe fata lor), daca e vina mea si nu o vad!?! Etc.... Intelegi ce vreau sa spun?
Asa, in alta ordine de idei: ce intelegi prin sociopat? Dictionarul spune ca este cel care sufera de sociopatie, care este o tulburare de comportament avānd drept cauza defectele educatiei īntr-un mediu social nefavorabil - familia fiind o celula, ca sa nu spun de baza a societatii, din punctul meu de vedere, mediul familial este parte componenta a celui social. Nu prea am inteles ideea ta legata de cei sociopati pe care ii scoti in afara... Te intreb, pentru ca pentru mine, orice abuzator/agresor, parinte sau nu, este un sociopat... mai ramine sa cautam cauzele care l-a dus acolo si daca e recuperabil sau nu... Si mult mai important, sa acordam sprijinul si grija necesara victimelor, incercind sa diminuam pe cit posibil efectele negative ale abuzului/agresiunii provocata de sociopati. Si da, parintii care isi abuzeaza in orice fel copilul se pot numi sociopati, intr-o masura mai mare sau mai mica (inclusiv parintii nostri!), dar nu toti au la baza sociopatiei un abuz, pot fi si alte cauze. Asta e parerea mea, asta e punctul meu de vedere, dar nu ma astept sa fii de acord, ti-l respect si pe al tau - vreau doar sa inteleg, nu e o disctuie in contradictoriu, ci un dialog pe o tema data.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
olympia spune:
Nelia, ma hazardez sa raspund eu, dar nu stiu sa scriu mic si oricum nu-s de specialitate. Din cate stiam eu sociopatii n-au notiuni de bine sau rau si isi urmaresc doar propriul interes in orice tip de relatie, deci nu numai ca-s parinti abuzatori, dar actioneaza fara scrupule si in acelasi mod in toate aspectele vietii.
Pene colorate... cate putin din toate!
album
gradina
nelia spune:
Da, pai de aceea am scris ca parintii care isi agreseaza copiii sint si ei sociopati, pentru ca vezi, in societate ei sint aparent in regula, acolo sint pedepsiti, exista legi, exista autoritati care pot sa o faca... sau sint pur si simplu izolati. Dar nu si acasa, unde copilul sau cel mai vulnerabil din casa (femeia, barbatul, batrina, batrinul, handicapatul... dupa caz) nu are cu ce sa-l pedepseasca. Dar asta nu-l face mai putin sociopat, ca familiopat nu pot sa-i spun (daca ar trai pe o insula, cum l-am numi, naturopat?) daca mergem in continuare pe ideea ca familia este una din celulele societatii, o societate la nivel micro... Nu mai stiu cine scria la un moment dat, prin 90 si ceva, ca am fost o adunatura de sociopati (se referea la oamenii Romaniei 60-90)... mi s-a parut dur, rauvoitor si ne-am simtit acuzati pe nedrept. Acum nu mai sint sigura ca nu a avut dreptate, simt asa, cred ca unele societati sau unele (situatii locale sau mondiale) creeaza conditii in care apar acesti sociopati cum ii numesc eu pe o scara mult mai larga decit in alte societati, alte situatii mult mai putin favorabile aparitiei unor asemenea specimene. Nu sint toti, categoric, dar cind procentul depaseste 50+1... ce sa mai spunem!?!Sint si teste, eu mi-am facut vreo doua... si sint asa spre limita normalului, dar nu suta la suta.
Eu m-am gindit la lucrurile pe care scriu acum, cind am citit caracteristicile sociopatilor. Nu stiu cu ce poate ajuta un copil captiv, poate ca adultul stiind aceste lucruri, vazindu-si parintii agresori ca pe niste oameni cu o problema mai mare sau mai mica, cu una sau cu mai multe, ar putea ajuta copilul din el sa se absolve total de vina, chiar si de vina ca nu-si mai iubeste si nu-si mai respecta astazi parintii... sai lase in plata lor si sa incerce sa se repare pe el. Lipsa de iubire nu poate fi reparata, si asta este problema cea mai mare a unui copil captiv, dar increderea in el se poate cladi, stima fata de persoana lui, acceptarea lui, in sfirsit, asa cum este si nu asa cum au vrut parintii lui sa fie, si mai departe, a fi parintele actual de care are nevoie copilul lui... toate astea inca se pot face.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
conchita spune:
nelia, duiosie si mila am avut pana la dezmeticirea recenta. cand iti e mila de abuzator inainte sa te ierti pe tine, cumva justifici abuzul, adica il consideri normal in conditiile date - la asa cauza, asa efect. si eu am inteles, in sfarsit, ca nu e normal. asa cum zice rrox, trecutul ne-a luat in tavalug abia cand am devenit parinti si am schimbat rolurile, totul s-a retrezit la viata in noi, ca nici eu nu-mi explic altfel de ce acum, de ce nu acum 4 ani? eu sunt convinsa ca da, perpetuam una-alta, chiar daca nu abuzul fizic sau mental. eu perpetuez revolta. mi-e imposibil s-o controlez si sa nu o transmit, sunt mereu cu steagul dreptatii in bat, daca nu e drept nu pot accepta ceva, punct. si sonia nu e scutita de asta, deja repeta dupa mine asta e fair, asta nu e fair. in fine, riscul e sa-i impun o scara de valori si sa fie asa de dominanta scara asta, in virtutea inflacararii mele in a persuada, incat ea sa riste sa creasca in umbra lor, cu ale ei pe plan secund - la asta lucrez acuma, adica sa-mi mai tin gura, dom'le, ca nu crapa pamantul. lumea e nedreapta, da, dar in afara de nedreptate mai sunt si altele pe lume, are dreptul sa le descopere, cantareasca si evalueze singura, fara povara charismei mele covarsitoare. :-)))
p.s. aseara la baita mi-a zis ca-i place ca e bebelusul meu si sunt o mama pretty. :-)) nu stiu cat de ok e adoratia copiiilor fata de parinti, le anuleaza distanta necesara sa poata respira liberi. sau poate bat campii.
gina_raluca spune:
Conchita, am citit doar ultimul mesaj, dar pentru varsta, e chiar normal ca ea se te adoreze. Individuarea se va face mai tarziu. Acum, bucura-te ca se simte in siguranta si ca incearca sa-ti comunice cat de mult te iubeste.