Citim impreuna - Ragtime
Raspunsuri - Pagina 2
beren spune:
Cred ca Doctorow a creat nivelul superficial "grosolan", fortat, trivial, on purpose. Pentru ca nu e deloc vorba despre povestea la vedere, la fel ca si la Cortazar sau altii.
You say potato, I say pothatho :) - nu as numi "tema" componenta despre personajele istorice. Ma degraba, precum pericolul real si sinistru din Pendulul ..., povestea poate fi interpretata (daca o 'rasucim' cu capul in jos :) ca o analiza a lui 'old money vs. new money' in oligarhia miliardarilor americani, unde partea despre 'clientii lor' (cei Fara Nume) este de umplutura. Si grosolan construita, ca la circ.
Ce numesc eu al doilea nivel iarasi nu-mi apare ca o tema, pentru ca se leaga intr-o anume relatie de prezentul americanesc si de nivelul superficial. Doc pare sa se intrebe: "ar mai fi existat un 1968 daca Riis avea mai mult succes?" Din punctul asta de vedere, poate ca incep sa inteleg de ce a fost scrisa o asemenea poveste in 1975. I'll turn it on its head again sa vad ce iese :))
Ori poate sunt eu in jumatatea manic a lunii si vad ce nu e acolo :)) e posibil...
De acord cu asteptarile, cu amendamentul legaturilor obscure de mai sus.
lilanda spune:
Citat: |
citat din mesajul lui beren You say potato, I say pothatho :) - nu as numi "tema" componenta despre personajele istorice. Ma degraba, precum pericolul real si sinistru din Pendulul ..., povestea poate fi interpretata (daca o 'rasucim' cu capul in jos :) ca o analiza a lui 'old money vs. new money' in oligarhia miliardarilor americani |
E ceva vreme de cind am citit cartea asta, asa ca amanunte de genul cine ce, chiar nu mai tin minte. Ca urmare, imi pare rau pentru nivelul general al argumentatiei mele. Insa imi aduc amintea ca partea dedicata personajelor istorice am vazut-o cuprinsa in tema mare a schimbarii si a incercarii de a accepta schimbarea si a gasi o explicatie, un sens pentru toate acele transformari de inceput de secol. Sensuri si explicatii diferite, in functie de puterea de intelgere, de adaptare si de...asteptarile personajelor. Stiu ca unul dintre personaje (istorice) chiar facuse o expeditie in Egipt pentru a gasi sensul vietii
In ceea ce priveste "reconstructia", eu m-am gindit nu la o alta America that could have been, ci, mai degraba, la aceeasi America vazuta, insa, istoric subiectiv...hehe, adica romanul istoric subiectiv :))
Ceea ce mi-a placut a fost insa tipologia personajelor fictive. Ele, intr-un fel, mi s-au parut mult mai reale si mai credibile decit personajele reale, istorice.
beren spune:
Fain de tot, avem potato-tomato :))
Daca nici discutia asta nu o convinge pe Laura sa termine cartea, naught will.
Llaura spune:
Citesc (sunt o natura cooperanta) dar deocamdata parca-i faptul divers, nu e ca si cand chiar imi pasa daca Freud a avut sau nu unde sa facapipi la NY in 1907; iar parerea lui despre America, hm, e parerea oricui vine prima data. Mi-aplacut partea cu lesinatul in prezenta lui Jung care e probabil inventata.
Am senzatia (fondata pe absolut nimic, normal) ca beren n-are dreptate, personal consider America o suma de contraexemple, mai degraba decat un rasunator succes al statisticii (peste doua sapt merg in state dupa patru ani, tare-s curioasa cum o sa-mi para; am petrecut aproape trei ani foarte interesanti acolo si am perceput ca pe o infrangere personals faptul ca n-am ramas desi obiectiv si la orice capitol nu e deloc Asa).
beshter spune:
Gata, am terminat-o.
Mmmm, nu stiu ce si cum sa zic...
Cel mai mult mi-a placut ca am citit-o in engleza:D (ce bine ca mai exista anticariate!). M-am intrebat tot timpul unde duce - si daca e important - povestea asta cusuta cu funie de odgon si nu pot sa spun ca am ajuns la vreo branza de concluzie.
Si eu am avut asteptari mari de la cartea asta; poate si de-asta continuu sa cred ca there's more to it than meets the eye.
De pilda, transformarea lui Tateh din imigrantul evreu socialist mort de foame in Baronul Ashkenazi (!!) care face avere din the movie business, isi vopseste parul si-si ruleaza accentul idis - daca inseamna ceva, inseamna ca Doctorow face misto de obisnuinta publicului de a devora identitatile fantasmagorice ale vedetelor.
Si pe mine m-a amuzat lesinul freudian in prezenta jungiana. Cartea asta mi se pare un colaj de scene de film prost - si asta nu neaparat in sensul rau. Ma gandesc la scena cu masajul aplicat frumoasei Evelyn de catre barbatoasa anarhista Goldman, cu tainicul indragostit spionand din dulap (sau furtuna de pe plaja sau parodia negocierii de ostatici etc).